AFFAIRE LSI INFORMATION TECHNOLOGIES c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

20.12.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE LSI INFORMATION TECHNOLOGIES c. GRECE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I CERINȚA LSI INFORMAȚII TEHNOLOGII c. GRECIA (solicitarea nr. 46380/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 decembrie 2001 DEFINITIVF 20/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Lsi Information Technologies c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președinte C.L. Rozakis Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și grefier de secțiune, după ce a intenționat în camera Consiliului la 25 ianuarie 2001 și 29 noiembrie 2001, Renunță la hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 46380/99) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care o societate anonimă cu sediul social în acest stat, Lsi Information Technologies ( Recurenta este reprezentată în fața Curții de către domnul K. Floros, avocat la Atena. Guvernul grec ( 1 din Convenție din cauza depășirii termenului rezonabil al procedurii. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 25 ianuarie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât guvernul, cât și reclamanta au prezentat observații scrise pe fond [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2001, cererea a fost atribuită primei secțiuni. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 din Convenție) a fost înființată în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE L 015 drahme (GRD). Termenul pentru livrarea materialului a fost stabilit la 24 octombrie 1988. Contractul prevedea că, în caz de întârziere a livrării, recurenta ar trebui să plătească despăgubiri de întârziere, proporțional cu valoarea materialului livrat cu întârziere. Din cauza anumitor întârzieri datorate, potrivit recurentei, plăților întârziate ale băncii, aceasta din urmă a solicitat recurentei, la 31 mai 1989, suma maximă prevăzută pentru aceste indemnizații de întârziere, care se ridică la 25% din suma totală a contractului, și anume 6 998 495 GRD. 10. La 23 ianuarie 1992, recurenta sesizează instanța în instanță de mare instanță, solicitând reducerea indemnizațiilor menționate anterior și rambursarea restului sumei debitate de bancă. La acțiune a fost notificată băncii în aceeași zi, iar instanța a fost stabilită la 4 martie 1992. 11. printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul din 30 iunie 1992 (nr. 2710/1992), Tribunalul de Mare Instanță a dispus o completare din mai multe motive. Recurenta trebuia să demonstreze dacă a livrat mărfuri la anumite date, respectând termenele stabilite și dacă a fost întârziată partea reclamantei în plata unui procent din prețul convenit. În plus, aceasta a trebuit să demonstreze că banca nu a suferit niciun prejudiciu în ceea ce privește punerea în aplicare a programării și a serviciului mecanografic al băncii, precum și banca, prin impunerea clauzei penale, a beneficiat de 25 % din valoarea contractului și sarcina financiară suportată de bancă ca urmare a întârzierii în executarea contractului era mai mică decât cea suportată de reclamantă. La rândul său, banca trebuia să demonstreze că întârzierea în trimiterea scrisorii de garanție emise de banca de comerț între data primirii definitive a mărfurilor și data trimiterii scrisorii de garanție a fost cauzată de vina recurentei care a efectuat cesiunea contractului, din cauza unui depozit constituit în apropierea băncii de comerț. În plus, banca trebuia să demonstreze că, prin refuzul de a declara cesiunea, recurenta contribuise la efectuarea unor plăți ilegale, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie efectuate la banca de comerț. În cele din urmă, banca trebuia să demonstreze că reclamanta a refuzat să efectueze întreținerea echipamentelor și că, în consecință, pârâta a trebuit să suporte cheltuieli ridicate în acest scop, deoarece a trebuit să încredințeze această sarcină unei terțe părți. 12. Dovezile astfel solicitate de instanța judiciară de mari instanțe trebuiau să fie administrate de către părți în termen de 90 de zile de la notificarea hotărârii, la inițiativa părții celei mai diligente, prin intermediul a doi martori pentru fiecare dintre părți. 13. Hotărârea instanței a fost pusă la îndoială de către reclamantă și certificată de către instanță la 10 septembrie 1992. La 20 septembrie 1992, reclamanta a invitat judecătorul raportor să stabilească o dată pentru examinarea martorilor. 14. Prima audiere pentru examinarea martorilor a avut loc la 8 septembrie 1992. Decembrie 1992, dar la cererea comună a avocaților părților (din cauza unei greve observate de membrii baroului), aceasta a fost amânată la 23 februarie 1993 și, la cererea avocatului reclamantei, la 11 mai 1993. La acea dată, judecătorul, după o oră de la audierea unuia dintre martori, a amânat încuviințarea pentru 12 octombrie 1993, dar procedura a fost întreruptă din cauza organizării alegerilor parlamentare proclamate în septembrie 1993. La 21 decembrie 1993, tribunalul a continuat în instanță, dar, întrucât audierea martorilor nu s-a putut încheia, judecătorul lamina la 29 martie 1994. La acea dată, avocatul pârâtului nu s-a prezentat din cauza unui impediment neanunțat, iar avocatul reclamantei a fost în obligația, prevăzută de regulile baroului, de a nu proceda singur la audierea martorului. La acea dată, examinarea martorilor a continuat și la 20 decembrie 1994, data la care a fost amânată din nou la 28 februarie 1995, însă avocatul pârâtei nu s-a prezentat. La cererea avocatului recurentei, examinarea martorilor a reînceput la 11 aprilie 1995, dar după cum nu a putut fi realizată, judecătorul l-a reportat la 27 iunie 1995, apoi, la cererea avocatului pârâtului, la 14 noiembrie 1995. 15. La 14 noiembrie 1995, pârâtul nu a prezentat în instanță și reclamanta a declarat că renunță la audierea rămășiței martorilor pe care o propusese. Printr-o cerere depusă în aceeași zi, banca a invitat instanța să stabilească o nouă dată pentru audierea celui de-al doilea martor propus de aceasta. La audiere a fost stabilită la 12 decembrie 1995, dar La 5 martie 1996, reclamanta nu a prezentat și cauza a fost pronunțată în mod deliberat, fără ca audierea celui de-al doilea martor propus de bancă să fi fost efectuată. Tribunalul de Mare Instanță a pronunțat sentința la 14 octombrie 1997. Hotărârea a fost pusă la îndoială de către reclamantă la 21 octombrie 1997 și certificată conform de către instanță la 17 noiembrie 1997. reclamanta a înțeles hotărârea pârâtului la 8 decembrie 1997. 19. În hotărârea sa, Tribunalul a dispus băncii plata către reclamant a sumei de 3 998 495 GRD și și-a declarat hotărârea executorie prin provizion în ceea ce privește suma de 1 000 000 GRD. 20. La 30 decembrie 1997 și 7 ianuarie 1998, reclamanta și, respectiv, banca Greciei au introdus o acțiune împotriva acestei hotărâri în fața instanței în litigiul în cauză. La data de 28 mai 1998, Tribunalul a fost pronunțat la data de 7 decembrie 1998. Tribunalul a confirmat sentința. La data de 29 ianuarie 1999, hotărârea a fost declarată în mod clar de către reclamantă care l-a pus la dispoziția instanței judecătorești la data de 22 decembrie 1998. Textul dactilografiat al hotărârii a fost certificat conform la data de 29 ianuarie 1999. 22. La 12 februarie 1999, banca Greciei a depus la Fondul de credite și contracte 3 998 495 GRD cu titlu de capital și 8 228 144 GRD cu titlu de dobândă, reprezentând un total de 11 226 639 GRD. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 23. Dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă se citesc astfel art. 106. Instanța nu acționează decât cu privire la cererea unei părți la proces și se pronunță cu privire la acuzațiile reale propuse și dovedite de părțile la proces, precum și cu privire la acțiunile prezentate de acestea. art. 108 Actele de procedură se efectuează la inițiativa și diligența părților, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. O copie a acțiunii, însoțită de actul prin care se stabilește ziua în care a fost pronunțată și a citației în ziua stabilită, este comunicată pârâtului la diligența reclamantului. art. 230 Dispozițiile art. 228 și 229 se aplică stabilirii oricărei alte zile de încuviințarea. Fiecare parte la procedură are dreptul să accelereze dezbaterile. art. 342 (...) (c) autoritatea în fața căreia va avea loc procedura și (d) data procedurii. În cazul în care administrarea probei necesită mult timp, instanța poate declara că are loc în fața unui membru al acestuia numit raportor. Aceasta are loc în instanță, cu excepția cazului în care decizia dispune în mod diferit (...). Durata procedurii nu poate depăși șase luni. art. 343 Părțile la procedură au dreptul de a se prezenta în cadrul procedurii de administrare a probelor și sunt menționate în acest scop de către partea care are sarcina de a dovedi, cu trei zile înainte de data la care au fost prezentate (...). În cazul în care partea a treia nu este prezentă, procedura se continuă fără aceasta. 24. Hotărârile și hotărârile instanțelor grecești indică la sfârșitul textului două date : luna corespunde celei la care instanța a pronunțat și a votat în mod deliberat în cauza în cauză, iar cealaltă este cea a publicării deciziei. Prin publicare, se înțelege mențiunea în registrul instanței de încheiere a instanței, și anume dacă cererea a fost acceptată sau respinsă sau dacă instanța dispune o completare la ordin. Textul deciziei este încă în stadiul manuscrisului. Întrucât pregătirea textului dactilografiat al deciziei - sarcina care revine în mod normal instanței care a pronunțat hotărârea - riscă să dureze mai multe luni, partea interesată își asumă prin grija sa și pe cheltuiala sa această sarcină și prezintă grefei instanței textul dactilografiat care trebuie să fie certificat de judecătorul raportor și de președintele instanței și semnat de grefier. Începând cu data certificării, părțile pot obține copii ale deciziei și pot efectua semnificații, măsuri de punere în aplicare etc. PE VIOLAȚIA ALLEGUE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 25. Recurenta invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 26. Guvernul subliniază marea complexitate a cauzei, în special întrebările care au făcut obiectul unei completări de ordin civil. El susține că instanța de mari instanțe a acționat întotdeauna cu celeritate și că durata procedurii, în special cea referitoare la administrarea probelor (care a durat între 8 decembrie 1992 și 21 mai 1996 - trei ani și cinci luni), se datorează comportamentului recurentei, căreia îi revenea restul inițiativei tuturor actelor necesare pentru realizarea sa. 27. În special, guvernul susține că o întârziere de patru luni (de la 30 iunie 1992 la 30 octombrie 1992) este datorată reclamantului care a întârziat să notifice hotărârea nr. O întârziere de șapte luni (20 octombrie 1992 - 11 mai 1993) se datorează grevei avocaților din baroul dai și amânării solicitate de reclamantă. O nouă întârziere de șapte luni (de la 11 mai 1993 la 21 decembrie 1993) se datorează organizării neanunțate a alegerilor legislative. Mai multe întârzieri de cinci luni, apoi de două luni, cinci luni și trei luni (de la 21 decembrie 1993 la 12 decembrie 1993). aprilie 1994, de la 28 februarie 1995 până la 11 aprilie 1995, de la 27 iunie 1995 până la 28 noiembrie 1995 și, respectiv, de la 12 decembrie 1995 până la 5 martie 1996) nu pot fi imputate Tribunalului, deoarece atât reclamanta, cât și partea pârâtă au solicitat și au obținut mai multe amânări. A acest lucru ar adăuga perioadele de vacanță judiciară, între 1 iulie și 15 Septembrie în fiecare an. Perioada de aproximativ un an dintre data la care a fost pronunțată cauza (16 octombrie 1996) și data la care hotărârea a fost clarificată (21 octombrie 1997) se explică prin complexitatea cauzei, astfel cum reiese din numeroasele puncte care trebuiau să fie trase la lumină prin completarea procedurii. 28. În ceea ce privește procedura în fața instanței de apel, guvernul subliniază că reclamantei i-a luat patru luni pentru a pronunța hotărârea în favoarea pârâtei și că, în ciuda complexității cauzei, instanța de apel a pronunțat în termen de șapte luni de la data la care a fost ținută în instanță în fața acesteia 29. În ceea ce privește procedura în fața Tribunalului de Mare Instanță, recurenta susține că termenul de patru luni pe care l-a necesitat acestei instanțe pentru a-și pronunța hotărârea înainte de a-și pronunța dreptul este excesiv, având în vedere faptul că, în această instanță, tribunalul reproducea afirmațiile părților și dispunea o completare. Comisia reamintește că Tribunalul a stabilit un termen de 90 de zile pentru administrarea probelor, dar aceasta a durat mai mult de trei ani și șase luni. O astfel de întârziere se datorează sistemului procedural grecesc, conform căruia examinarea martorilor se efectuează pe parcursul mai multor audieri cu o durată de o oră fiecare și, dacă nu se realizează, se face trimitere la o altă audiere după mai multe luni. În speță, în cursul perioadei în litigiu, tribunalul a auzit trei martori pe o perioadă totală de șapte ore. De asemenea, recurenta subliniază că au trecut cinci luni de la data la care a invitat instanța să stabilească o ședință (16 mai 1996) și de la data la care aceasta a avut loc (16 octombrie 1996), precum și un an până la data pronunțării hotărârii (14) octombrie 1997).În plus, recurenta consideră că procedura în fața instanei de apel și, în special, perioada necesară acesteia pentru a certifica conformitatea textului dactilografiet al hotărârii sale. 30. În plus, reclamanta susține că a manifestat o mare diligenă în desfășurarea procedurii, în special prin care să se precizeze în mod clar toate hotărârile judecătorești. Aceasta respinge argumentul guvernului potrivit căruia ar fi întârziat timp de patru luni să invite judecătorul să stabilească o dată, deoarece, de fapt, guvernul ar număra termenul începând cu deliberarea Tribunalului (30 iunie 1992) și nu din certificarea deciziei (10 septembrie 1992). În cele din urmă, aceasta respinge argumentul guvernului potrivit căruia cauza prezenta o mare complexitate. În opinia sa, aceasta se referă la un litigiu comercial obișnuit care a condus la o hotărâre de patru pagini în primă instanță și la o hotărâre de cinci pagini în apel. 31. Curtea constată că procedura a început la 23 ianuarie 1992, cu sesizarea Tribunalului de Mare Instanță din Marele Ducă și sa încheiat la 29 ianuarie 1992. Ianuarie 1999, împreună cu certificarea textului dactilografiat al hotărârii judecătorești da . Prin urmare, ea a durat șapte ani și șase zile. 32. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Di Pedec. Italia din 26 septembrie 1996, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1996-IV, § 27), care, în speță, solicită o apreciere globală. 33. Curtea arată că procedura de audiere a martorilor, ca urmare a hotărârii avangardiste a dreptului din 30 iunie 1992, a făcut obiectul unor paisprezece amânări în jur (23 februarie, 11 mai, 12 octombrie și 21 decembrie 1993, 29 martie, 12 aprilie 4 octombrie 1994, 28 februarie 27 În iunie, 14 noiembrie, 12 decembrie 1995 și 5 martie 1996). Este adevărat că o parte din aceste amânări au fost cauzate de comportamentul recurentei sau al pârâtei, dar rezultatul a fost că a durat trei ani și opt luni pentru audierea a trei martori. La aceasta se adaugă o perioadă de un an care a trecut între data landului (16 octombrie 1996) și cea în care instanța și-a pronunțat hotărârea (14 octombrie 1997). 34. Curtea consideră că chiar și în cazurile în care, precum în speță, procedura este reglementată de principiul inițiativei părților, noțiunea de termen rezonabil În acest sens, Curtea solicită ca instanțele să urmeze procedura și să fie mai atente atunci când este vorba despre amânarea procedurii, efectuarea unei cereri de amânare, examinarea martorilor sau urmărirea termenelor pentru întocmirea unui raport de competență considerat necesar pentru decizia sa. 35. În aceste împrejurări, Curtea consideră că o perioadă de șapte ani și zece zile pentru examinarea unei cauze în fața a două grade de jurisdicție nu poate fi considerată compatibilă cu cerința 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se dea ștearsă ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Recurenta subliniază că procedura nu ar fi trebuit să depășească trei ani și se bazează pe această ipoteză pentru a susține că a suferit o deteriorare materială care ar avea o dublă origine. : Cel care rezultă din diferența dintre dobânda pe care a primit-o și dobânda pe care a trebuit să o plătească pentru împrumuturile sale bancare și cea care rezultă din prelungirea nejustificată a unui litigiu cu banca centrală. În ceea ce privește primul, pe care aceasta o evaluează la 11 900 000 GRD, susține că dobânda pe care a primit-o nu este suficientă pentru a acoperi privarea de capital pentru o perioadă atât de lungă, deoarece, atunci când contracta împrumuturi, ea plătea dobânzi la o rată mult mai mare decât cea a dobânzilor moratorii. În al doilea rând, recurenta precizează că reputația sa de a-și fi îndeplinit în mod greșit obligațiile contractuale, că ar fi privat contracte noi și că prelungirea nejustificată a procedurii ar fi costat-o foarte mult în ceea ce privește pierderea de ore de muncă; consideră că acest prejudiciu este de 3 500 000 GRD. 38. Din cauza prejudiciului moral, recurenta solicită 1 000 000 GRD. 39. Guvernul susține că pretențiile recurentei sunt ipotetice și neprotejate. Acesta reamintește că reclamanta a primit dobânzi restante în valoare de 8 228 144 GRD. 40. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) și prejudiciul material suferit de reclamant. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea amintește că nu a exclus faptul că, pentru o societate comercială, ar putea exista o altă daună decât cea materială care solicită o despăgubire pecuniară și care ar putea include elemente precum reputația întreprinderii, tulburările cauzate de administrarea acesteia, precum și chinul și neplăcerile suferite de membrii organelor de conducere ale societății ( Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], nr. 35382/97, § 35, CEDO 2000). 41. În prezenta cauză, prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a trebuit să provoace, în fața recurentei, neplăceri considerabile și incertitudine prelungită, chiar și în desfășurarea cauzelor curente ale societății, după cum o descrie reclamanta. 41, Curtea acordă recurentei suma solicitată, și anume 1 000 000 GRD pentru daunele suferite. Costuri și cheltuieli de judecată 42. Pe cheltuiala și cheltuielile efectuate în fața Curții, reclamanta solicită 3 500 000 GRD, din care 3 000 000 pentru cele patru serii de date pe care le-a depus și 500 000 GRD pentru monitorizarea cauzei. 43. Guvernul nu se pronunță asupra acestei chestiuni. 44. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Grecia la data adoptării prezentei hotărâri este de 6 % l an. DE CES, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 1 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 000 GRD (un milion de drahme) pentru daune morale și 2 500 000 GRD (două milioane cinci sute de mii de drahme) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 6 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata înapoiată, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 20 decembrie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Françoise Tulkens Modululr Președinte