CtEDO 08.01.2002 Auto

MARIK v. THE CZECH REPUBLIC

RESPONDENT
CZE
HOTĂRÂRE
08.01.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MARIK v. THE CZECH REPUBLIC (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 56519/00 de către Miroslav MAISKIK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 8 ianuarie 2002 în calitate de Cameră compusă de J.-P. Costa Președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Jungwiert Buckkevych dna Thomassen Ugrekhelidze judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 17 februarie 2000 și înregistrată la 12 aprilie 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Miroslav Mařík, este un ceh [Notă1] și un național francez născut în 1938 și care trăiește în Elveția. În 1968, reclamantul a părăsit fosta Republică Socialistă Cehoslovacă și s-a stabilit în Franța, obținând statutul de refugiat politic. În 1979 a obținut cetățenie franceză. De la emigrarea sa, reclamantul nu a locuit niciodată în Republica Cehă sau fosta Cehoslovacie. Prin hotărârea Curții de District din Praga 7 (okresní soud) la 25 ianuarie 1983, reclamantul a fost considerat vinovat de părăsirea Republicii și condamnat la doi ani de închisoare și confiscarea proprietății sale. În noiembrie 1984, proprietatea reclamantului a fost vândută de stat către alte persoane. La 1 iulie 1990 a intrat în vigoare Legea de Reabilitare Judicială. În conformitate cu art. 2 alineatul (1), toate condamnările între 25 februarie 1948 și 1 Ianuarie 1990 privind evenimentele care au avut loc după 5 mai 1945 au fost anulate cu efect de la data la care au fost pronunțate, împreună cu orice decizie consecutivă. Deciziile privind confiscarea proprietăților au fost un exemplu. În conformitate cu art. 23 alineatul (2), condițiile în care dispozițiile din lege ar trebui să se aplice cererilor de restituire, precum și modalitatea de remediere și domeniul de aplicare al acestor cereri ar trebui definite în legislație separată. La 1 aprilie 1991 a intrat în vigoare Legea privind reabilitarea extrajudicială care stabilește condițiile pentru cetățenia cehă și reședința permanentă în Republica Cehă pentru persoanele care solicită restituirea proprietăților confiscate în temeiul fostului regim comunist. La 12 iulie 1994, Curtea Constituțională a abrogat, printre altele, Tribunalul Constituțional. Condiția de a fi un rezident permanent în Republica Cehă, ca fiind contrar Constituției Republicii Cehe și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. 21 aprilie 1995 reclamantul, care încă rezidă în Franța, a introdus, în conformitate cu Legea privind reabilitarea extrajuzială, o acțiune de restituire a proprietăților sale în fața Curții de District Prachatice. La 20 martie 1998, Curtea de District a ordonat inculpatului să încheie un acord de restituire cu reclamantul. La 16 septembrie 1998, Curtea Regională České Budějovice (krajský soud) , cu privire la apelul inculpatului, Curtea de District a modificat hotărârea Curții de District și a respins acțiunea reclamantului. Curtea a susținut că nu s-a dovedit că pârâtul a achiziționat proprietatea în cauză într-o manieră ilegală, pentru un preț inferior la orice reglementare aplicabilă privind prețurile sau pe baza oricăror avantaje ilegale, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Legea privind reabilitarea extrajudicială. La 20 noiembrie 1998, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept (dovolání) La 12 septembrie 2000, Curtea Supremă (Nejvyšší soud) A anulat hotărârile instanțelor de jos și a trimis această chestiune la Curtea de District pentru a fi examinată în continuare. Acesta a ordonat Curții de District să stabilească în mod clar circumstanțele achiziției proprietăților de către inculpați și să răspundă la întrebarea dacă prețul de vânzare a fost corect. La 17 august 2001, Curtea de District a hotărât în favoarea reclamantului, ordonând acuzatului să încheie un acord de restituire cu reclamantul. La 2 octombrie 2001, hotărârea a fost pronunțată în favoarea reclamantului. La 4 octombrie 2001, inculpatul a făcut apel. Legea nr. 119/1990 privind reabilitarea judiciară (în vigoare începând cu 1 iulie 1990) Conform articolului 2 alineatul (1), toate condamnările între 25 februarie 1948 și 1 ianuarie 1990 privind evenimentele care au avut loc după 5 mai 1945 au fost anulate cu efect de la data la care au fost pronunțate, împreună cu orice decizie consecintă. Secțiunea 23 alineatul (2) prevede că condițiile în care legea se aplică cererilor de restituire, precum și modalitatea de remediere și domeniul de aplicare al acestor cereri trebuie definite în legislație separată. În conformitate cu secțiunea 2 alineatul (1), încălcările drepturilor de proprietate care au avut loc în cursul perioadei în cauză sunt remediate fie prin restituirea proprietăților, fie prin compensare financiară. Secțiunea 3 alineatul (1) prevede că orice persoană fizică care este un cetățean al Republicii Federale Cehă și Slovacă are dreptul să solicite restituirea oricărei proprietăți care au trecut în proprietatea statului în circumstanțele menționate la secțiunea 6. În conformitate cu art. 4 alineatul (1), statul și orice persoană juridică care deține bunuri confiscate la data intrării în vigoare a Legii sunt obligați să restabilească proprietatea respectivă fostului proprietar. Alineatul (2) prevede că orice persoană fizică care a achiziționat bunuri de la stat în contradicție cu orice lege în vigoare la momentul respectiv, pentru un preț inferior la orice reglementare aplicabilă în materie de preț sau pe baza unui avantaj ilegal, este, de asemenea, obligată să restabilească aceste bunuri fostului său proprietar. Secțiunea 5 alin. (3) prevede că orice cerere de restituire se face în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Actului, în lipsa faptului că cererea va expira. 2. El se plânge în continuare în aceeași dispoziție că, până când condiția de a fi rezident permanent în Republica Cehă a fost abrogată de Curtea Constituțională la 12 iulie 1994, el a fost împiedicat să-și aducă reclamația de restituire în fața instanțelor naționale timp de trei ani și șapte luni. (1) Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că procedura de restituire în fața instanțelor cehe a fost irazonabilă. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea plângerii în această etapă și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul Curții, să comunice guvernului contestat. (2) Reclamantul se plânge în continuare în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că până când condiția de a fi rezident permanent în Republica Cehă a fost abrogată de Curtea Constituțională la 12 iulie 1994, a fost împiedicat să-și aducă reclamația de restituire în fața instanțelor naționale. „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Cu toate acestea, Curtea remarcă că drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 au apărut numai la 1 noiembrie 1994, când hotărârea Curții Constituționale din 12 Iulie 1994 a intrat în vigoare. În temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, reclamantul nu poate se plânge de chestiuni care decurg mai mult de șase luni înainte de depunerea cererii sale la Curte la 17 februarie 2000, cu excepția cazului în care se poate prezenta o situație continuă. Cu toate acestea, acest aspect al cauzei nu dezvăluie nicio situație continuă. Rezultă că această parte a cererii a fost depusă prea târziu și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii de restituire; declara inadmisibilă restul cererii. [Notă1] Pentru a fi verificat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă