CASE OF AZZAQUI v. THE NETHERLANDS - [Czech Translation] summary by the Ministry of Justice of the Czech Republic
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 8 - Right to respect for private and family life (Article 8 - Expulsion;Article 8-1 - Respect for private life);Non-pecuniary damage - claim dismissed (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF AZZAQUI v. THE NETHERLANDS - [Czech Translation] summary by the Ministry of Justice of the Czech Republic (CtEDO, 2023)
1 Adnotare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului
2 Hotărârea din 30 mai 2023 în cauza nr. 8757/20 –
3 Azzaqui c. Țărilor de Jos
4 Camera Secției a treia a Curții a constatat în unanimitate o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea vieții private, prevăzut de articolul 8 din Convenție, ca urmare a faptului că autoritățile naționale i-au revocat permisul de ședere după mai mult de treizeci de ani și i-au impus o interdicție de intrare pe teritoriu pentru infracțiuni violente, fără a ține seama de responsabilitatea sa redusă din cauza unei tulburări de personalitate și
5 de dificultățile pe care le-ar putea întâmpina în
6 țara de origine din cauza vulnerabilității mintale, inclusiv disponibilitatea tratamentului.
7 I.
8 Circumstanțele de fapt
9 Reclamantul, cetățean al Marocului, a sosit în
10 Țările de Jos în 1982, la vârsta de zece ani, și
11 a obținut acolo un permis de ședere
12 permanentă. Ulterior, în
13 intervalul mai multor ani, a comis o serie de infracțiuni. În
14 1996, a fost condamnat pentru viol. Experții au constatat însă că reclamantul suferea de o tulburare de personalitate cu trăsături schizofrenice și antisociale și că, la
15 momentul săvârșirii crimei, avea o responsabilitate redusă. Instanța penală i-a impus, prin urmare, reclamantului un tratament de siguranță în
16 regim de internare și a prelungit în mod repetat durata acestuia. Tratamentul reclamantului a fost orientat spre reintegrarea sa în societate. Reclamantul a fost eliberat condiționat din instituție după aproximativ douăzeci de ani, având în vedere
17 îmbunătățirea stării sale, cu
18 condiția continuării tratamentului în regim ambulatoriu. Cu toate acestea, autoritățile naționale l-au informat și cu privire la intenția de a-i pune capăt șederii pe teritoriu, iar deși starea sa s-a înrăutățit ulterior și forma tratamentului a fost schimbată în regim de internare, în 2018 au decis revocarea permisului de ședere și au impus reclamantului o interdicție de intrare pe teritoriu pe o durată de 10 ani. Reclamantul s-a apărat fără succes în această privință în fața instanțelor naționale.
19 II.
20 Motivarea hotărârii Curții
21 Cu privire la
22 pretinsa încălcare a articolului 8 din Convenție
23 Reclamantul a susținut că revocarea permisului
24 de ședere și impunerea interdicției de intrare pe teritoriu au constituit o ingerință disproporționată în dreptul său la viața privată.
25 Curtea a făcut trimitere la principiile generale care decurg din
26 jurisprudența sa privind controlul intrării și șederii unui străin pe teritoriul statelor, respectiv expulzarea acestuia, atunci când este condamnat pentru o infracțiune. Aceasta a subliniat că ingerința în viața privată contravine articolului 8 din Convenție atunci când nu este prevăzută de lege, nu urmărește un scop legitim și nu este necesară într-o
27 societate democratică, adică justificată de o nevoie socială imperioasă și, în plus, nu este proporțională cu scopul legitim urmărit (
28 Üner c. Țărilor de Jos
29 , nr.
30 46410/99, hotărârea Marii Camere din 18 octombrie 2006, §
31 54). În cazul reclamantului nu s-a contestat că măsura a constituit o ingerință în dreptul respectiv, că ingerința era prevăzută de lege și urmărea scopul legitim al protecției siguranței publice, ordinii și al prevenirii infracțiunilor.
32 Curtea a evaluat astfel dacă revocarea permisului de ședere și impunerea interdicției de intrare pentru reclamant erau necesare într-o societate democratică. A făcut trimitere la jurisprudența sa care conține criteriile pe care autoritățile naționale trebuie să le ia în considerare (
33 Üner c. Țărilor de Jos
34 , citată mai sus, § 58). Criteriile respective se aplică străinilor stabiliți care, în
35 urma unei condamnări penale, urmează a fi expulzați, respectiv trebuie să părăsească teritoriul (
36 Savran c. Danemarcei
37 , nr.
38 57467/15, hotărârea Marii Camere din 7 decembrie 2021, § 183). Pe lângă aceasta, trebuie luate în considerare și alte criterii relevante pentru cauza respectivă, cum ar fi și aspectele de sănătate, inclusiv disponibilitatea și accesul la îngrijirea medicală în țara de origine (idem, § 184 și 191-92). În ceea ce privește natura și gravitatea infracțiunilor, este apoi necesar ca, în
39 ansamblu, să se evalueze antecedentele penale ale persoanei și circumstanțele săvârșirii faptei. Curtea ia în
40 considerare dacă autoritățile naționale au luat în considerare în mod suficient faptul că persoana suferea, la momentul săvârșirii faptei, de o boală mintală gravă (idem, § 193-196). În cazul străinilor stabiliți care
41 au petrecut o parte semnificativă din viața lor în țară, pentru
42 expulzare trebuie să existe motive grave (idem, § 186). Deși statele dispun de o anumită marjă de apreciere în evaluarea necesității ingerinței, decizia finală privind compatibilitatea măsurii cu articolul 8 din Convenție revine Curții. Autoritățile naționale trebuie să prezinte motive concrete având în vedere circumstanțele cauzei. Dacă motivarea hotărârilor naționale este insuficientă și interesele afectate nu au fost evaluate, va exista o încălcare a articolului 8 din Convenție (de exemplu,
43 I. M. c. Elveției
44 , nr. 23887/16, hotărârea din 9 aprilie 2019, § 72). Cu toate acestea, dacă autoritățile naționale au evaluat cu atenție situația de fapt, au aplicat standardele relevante în materia drepturilor omului în conformitate cu Convenția și au evaluat suficient interesele personale ale persoanei în raport cu interesul public, nu îi revine Curții să înlocuiască evaluarea autorităților naționale cu propria sa evaluare, inclusiv evaluarea detaliilor de fapt privind proporționalitatea. Excepție fac cazurile în care se dovedește că există motive solide pentru aceasta (
45 Savran c. Danemarcei
46 , citată mai sus, § 187-189).
47 În
48 cauza de față, reclamantul, din cauza stării sale mintale, era mai vulnerabil decât un „străin stabilit” mediu care riscă să fie expulzat. Deși a fost condamnat de-a lungul anilor pentru
49 infracțiuni violente și sexuale, ceea ce poate – cu luarea în considerare corespunzătoare a celorlalte criterii – să constituie un motiv grav care să permită expulzarea, potrivit experților, reclamantul, la momentul săvârșirii violului, suferea de o boală mintală gravă. Aceasta, potrivit instanței penale, îi reducea responsabilitatea. Cu toate acestea, autoritățile de imigrare au făcut trimitere doar la gravitatea, respectiv repetarea infracțiunilor, prelungirea duratei privării de libertate și riscurile persistente de recidivă. Instanțele administrative au confirmat că autoritățile de imigrare au atribuit în mod corect „o importanță decisivă” faptelor ilicite grave și multiple ale reclamantului. Niciuna dintre
50 aceste autorități nu a luat în considerare constatările instanței penale (a se compara idem, §
51 195).
52 În continuare, Curtea a subliniat că, deși autoritățile naționale nu și-au pierdut dreptul de a revoca permisul de ședere al reclamantului doar pentru că trecuseră mai mult de douăzeci de ani de la săvârșirea infracțiunii, acestea nu au luat în considerare situația sa personală. Or, instanțele penale făceau trimitere la buna sa conduită și la faptul că, și în
53 alte domenii, făcea progrese. Pe baza recomandărilor experților, au procedat, prin urmare, la
54 eliberarea sa condiționată. La agravarea ulterioară a stării mintale a reclamantului și la dependența sa repetată de droguri ar fi putut contribui apoi intenția autorităților de imigrare de a-i pune capăt șederii pe teritoriu, respectiv decizia de revocare a permisului de ședere. Până atunci, însă, tratamentul fusese axat pe reintegrarea reclamantului în societatea olandeză. Din
55 acest motiv, nu fuseseră adoptate măsuri care să îl pregătească pentru întoarcerea în țara de origine. Astfel cum au arătat instanțele penale, situația apărută a influențat tratamentul reclamantului, reintegrarea și posibilitatea încetării privării de libertate. În aceste circumstanțe, potrivit Curții, era obligația autorităților naționale să coordoneze diferitele proceduri privind dreptul reclamantului la respectarea vieții private, precum și să evalueze în timp util și temeinic fezabilitatea practică a întoarcerii în țara de origine, pentru a asigura respectarea corespunzătoare a intereselor sale protejate de articolul 8 din Convenție. Cu toate acestea, autoritățile de imigrare nu au luat în considerare situația sa personală și, în special, concluziile instanțelor penale, care se întemeiau pe
56 rapoarte medicale (a se compara idem, § 197).
57 În cele din urmă, în ceea ce privește echilibrarea intereselor afectate, autoritățile de imigrare s-au limitat să constate că reclamantul este un bărbat adult, despre care se poate presupune că, după întoarcere, va fi capabil să se îngrijească singur, că cunoaște limba locală sau o poate învăța și că are în Maroc o familie cu care păstrează contactul. Aceasta a fost confirmată și de instanțele administrative. Astfel, autoritățile naționale nu au luat în considerare aspectele de sănătate, inclusiv disponibilitatea și accesibilitatea medicamentelor și a tratamentului în Maroc, care să corespundă nevoilor reclamantului (a se compara idem, §
58 191-192). Prin urmare, autoritățile naționale, în procedura privind revocarea permisului de ședere, nu au luat în considerare în mod suficient dificultățile pe care le-ar putea întâmpina reclamantul în
59 țara de origine din cauza vulnerabilității mintale.
60 Curtea, pe baza celor de mai sus, fără a aduce atingere marjei de apreciere a statului pârât, a constatat, în circumstanțele cauzei, că autoritățile naționale nu au luat în considerare în mod corespunzător și nu au echilibrat interesele afectate. Astfel, a avut loc
61 o încălcare a articolului 8 din Convenție.
62 III. Opinii separate
63 Judecătorul Serghides, în opinia
64 separată, nu a fost de acord cu hotărârea majorității în ceea ce privește neacordarea unei satisfacții echitabile pentru prejudiciul moral suferit.