SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 480/98/99 prezentate de Mehmet Selim OKCUOGLU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 ianuarie 2002 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan mei Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve judecători V. Berger grefier Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 mai 1999 și înregistrată la 12 mai 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Mehmet Selim Okésouilouilu, este un resortisant turc născut în 1964 și rezident în Istanbul. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Osman Ayd Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a scris în ianuarie 1997 un articol în buletinul Partidului Democrației al Poporului Halk 41 de membri ai partidului au fost arestați la inițiativa procurorului districtual în apropierea Curții de Securitate a statului Ankara în urma celui de-al doilea congres extraordinar al partidului care a avut loc la 23 iunie 1996. Acești membri ai partidului au fost reținuți timp de 10 zile, fără a putea beneficia de vreun ajutor judiciar. Un grup minoritar din sala congresului a doborât steagul turc care fusese atârnat de tavanul sălii de judecată de către liderii partidului. Aceaceasta a fost cauza arestării lor, în timp ce nu există nici o lege nu ar trebui să impună ca steagul național să fie atârnat în sala de conferințe a unui partid politic. Liderii HADEP au dat vina pe acest grup. Președintele Congresului a luat inițiativa de a extinde un steag turc pe masa sa. În acea zi au fost luate măsuri excepționale de securitate. Cu toate acestea, poliția nu a fost implicat împotriva grupului care a coborât steagul. În urma evenimentelor, câțiva membri ai partidului care mergeau la sala de conferințe au fost victime ale mai multor împușcături. În zilele următoare, au avut loc mai multe atacuri împotriva reprezentanților partidului. Localurile partidului din Ankara au fost percheziționate la inițiativa procurorului districtual în apropierea tribunalului de securitate al statului Ankara. Liderii partidului, acuzați de a fi membri ai PKK, au fost reținuți provizoriu. Această acuzație nu a fost justificată, deoarece HADEP era un partid stabilit legal în conformitate cu Constituția turcă și primise 1 175 000 000 de voturi la ultimele alegeri generale, ceea ce îl plasase în primul rând pe partidele politice din orașele kurde din est și din sud-estul țării. Cu toate acestea, 23 de candidați aleși pe lista HADEP nu au putut intra în Parlament. Liderii partidului sunt acuzați în mod clar într-un mod nedemocratic de un tratament democratic al problemei kurde nu este prevăzut de legile actuale care ignoră libertatea de a vorbi și de a exprima. Acuzațiile aduse împotriva liderilor partidului nu au decât o motivație politică lipsită de orice temei juridic. Procurorul districtual din apropierea Curții de Securitate a Țării din Ankara a solicitat condamnarea reclamantului în temeiul articolului 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, care reprimă propaganda separatistă, invocând în special teza din articolul conform căreia HADEP a fost plasat în primul rând în rândul partidelor politice din orașele kurde din estul și sud-estul țării. La 17 septembrie 1998, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de un an cu o amendă de 2 800 000 000 de lire turcești. motivele pe care reclamantul le-a făcut din propaganda împotriva indivizibilității statului și care i-au determinat pe oameni să facă o discriminare pe motive de rasă și de apartenență la o regiune; reclamantul a contestat acuzațiile aduse împotriva sa declarând că articolul său nu conține decât un apel la fraternitate și pace. La 8 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Curții de Securitate a Uniunii Europene, considerând că această hotărâre era conformă cu cerințele Legii nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 22 martie 1999, reclamantul a trebuit să părăsească Turcia pentru a se stabili în străinătate. La 3 septembrie 1999, executarea pedepsei a fost amânată cu trei ani în temeiul Legii nr. 4454 privind amânarea procedurilor și condamnărilor referitoare la infracțiunile comise prin presă și publicare, cu condiția ca reclamantul să nu comită aceeași încălcare în același termen. Dreptul intern relevant la art. 8 alineatul (1) din Legea privind combaterea terorismului prevede: Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului Turciei sau a unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de la unu la trei ani închisoare și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești. În caz de recidivă, pedepsele nu sunt convertite în amendă. GRIEFs Invouchant la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate și de independență a Curții de Securitate a statului care l-a condamnat, în special din cauza statutului de membru al acesteia. Invocând art. 10 și 14 din Convenție, reclamantul se plânge că condamnarea sa de către Curtea de Securitate a Uniunii Europene ca urmare a articolului pe care îl scrisese constituie o încălcare a libertății sale de exprimare. Pe baza acelorași fapte, reclamantul invocă, de asemenea, o încălcare a art. 17 din Convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul a declarat că a încălcat dreptul său de proprietate, pe motiv că, în urma hotărârii Curții de Casație, a trebuit să părăsească Turcia și să se mute în Germania unde a putut să-și exercite profesia de avocat. (1) Reclamantul invocă o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, în măsura în care cauza sa nu ar fi fost ascultată de o instanță independentă și imparțială. În plus, recurentul invocă o încălcare a art. 10 din Convenție, în măsura în care a fost condamnat la penalitate, ca urmare a publicării unui articol în buletinul partidului politic căruia îi aparținea. În stadiul actual al dosarului în fața acesteia, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni, cum ar fi cele ale reclamanților, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cerere și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la articolele 6 alineatul (1) și 10 din convenție; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress modulier Președinte
de la requête n° 48098/99
présentée par Mehmet Selim OKCUOGLU
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le
24 janvier 2002 en une chambre composée de
MM.
G.
Ress
,
président
,
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
J.
Hedigan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
H.S.
Greve
,
juges
,
et
de
M.
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 mai 1999 et enregistrée le 12
mai 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Mehmet Selim Okçuoğlu, est un ressortissant turc né en 1964 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
Osman Aydın, avocat à Hamburg, Allemagne.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant écrivit en janvier 1997 un article dans le bulletin du Parti de la Démocratie du Peuple
(
Halkın Demokrasi Partisi,
HADEP), auquel il appartenait. Cet article, intitulé «
Du procès engagé à l’encontre de nos dirigeants
», peut se résumer comme suit :
«
41 membres du parti ont été arrêtés à l’initiative du procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara suite au deuxième congrès extraordinaire du parti qui a eu lieu le 23 juin 1996.
Ces membres du parti ont été placés en garde à vue pendant 10 jours, sans pouvoir bénéficier d’aucune aide judiciaire. Un groupe minoritaire dans la salle du congrès avait descendu le drapeau turc qui avait été accroché au plafond de la salle par les dirigeants du parti. Telle était la cause de leur arrestation, alors qu’aucune loi turque n’impose que soit accroché le drapeau national dans la salle de congrès d’un parti politique.
Les dirigeants du HADEP avaient d’ailleurs blâmé ce groupe. Le président du congrès avait pris l’initiative d’étendre un drapeau turc sur sa table. Des mesures de sécurité exceptionnelles étaient prises ce jour-là. Pourtant la police n’était pas intervenue contre le groupe qui avait descendu le drapeau.
L’événement fut transmis à la télévision en étant imputé aux responsables du parti, pour dresser l’opinion turque contre le HADEP. Au lendemain des événements, quelques membres du parti qui se rendaient à la salle de congrès furent victimes de plusieurs tirs. Les jours suivants, plusieurs attentats furent commis contre les locaux du parti. Les locaux du parti situés à Ankara furent perquisitionnés à l’initiative du procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara.
Les dirigeants du parti, accusés d’être membres du PKK, furent placés en détention provisoire. Cette accusation n’était pas justifiée puisque le HADEP était un parti légalement établi selon la Constitution turque et avait recueilli 1 175 000 000 voix aux dernières élections générales, ce qui l’avait placé au premier rang des partis politiques dans les villes kurdes de l’est et du sud-est du pays. Pourtant, 23 candidats élus sur la liste du HADEP n’avaient pu entrer au Parlement.
Les dirigeants du parti sont clairement accusés de façon antidémocratique puisqu’un traitement démocratique du problème kurde n’est pas prévu par les lois actuelles qui ignorent la liberté d’opinion et d’expression. Les accusations portées contre les dirigeants du parti n’ont qu’une motivation politique dénuée de tout fondement juridique.
»
Le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara requit la condamnation du requérant en vertu de l’article 8 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme qui réprime la propagande séparatiste, en invoquant notamment la phrase de l’article selon laquelle le HADEP avait été «
placé au premier rang des partis politiques dans les villes kurdes de l’est et du sud-est du pays
».
Le 17 septembre 1998, la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à une peine d’emprisonnement d’un an assortie d’une amende de 2
800
000
000 livres turques
aux motifs que le requérant avait fait de la propagande contre l’indivisibilité de l’Etat et incité le peuple à une discrimination fondée sur la race et l’appartenance à une région. Le requérant contesta les accusations formulées à son encontre en déclarant que son article ne contenait qu’un appel à la fraternité et à la paix.
Le requérant se pourvut en cassation.
Le 8 février 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat, considérant que ce jugement était conforme aux exigences de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme.
Le 22 mars 1999, le requérant dut quitter la Turquie en vue de s’installer à l’étranger.
Le 3 septembre 1999, l’exécution de la peine fut reportée de trois ans en vertu de la loi n° 4454 sur le report des procès et condamnations relatifs aux infractions réalisées par voie de presse et de publication, sous réserve que le requérant ne commette pas la même infraction dans ce même délai.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 8 § 1 de la loi sur la lutte contre le terrorisme
dispose :
«
La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’État de la République de Turquie ou à l’unité indivisible de la nation sont prohibées. Quiconque poursuit une telle activité est condamné à une peine d’un à trois d’emprisonnement et à une amende de cent à trois cents millions de livres turques. En cas de récidive, les peines infligées ne sont pas converties en amende.
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’impartialité et d’indépendance de la cour de sûreté de l’Etat qui l’a condamné, en particulier en raison su statut de ses membres.
Invoquant l’article 10 et 14 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa condamnation par la cour de sûreté de l’Etat du fait de l’article qu’il avait écrit constitue une atteinte à sa liberté d’expression.
Se basant sur les mêmes faits, le requérant allègue aussi une violation de l’article 17 de la Convention.
Invoquant l’article 1 du Protocole nº 1 à la Convention, le requérant allègue qu’il y a eu violation de son droit de propriété, puisqu’à la suite de l’arrêt de la Cour de cassation, il a dû quitter la Turquie et s’installer en Allemagne où il n’a pu exercer son métier d’avocat.
1.Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention dans la mesure où sa cause n’aurait pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial.
Le requérant allègue en outre une violation de l’article 10 de la Convention, dans la mesure où il a été condamné au pénal, du fait de la publication d’un article dans le bulletin du parti politique auquel il appartenait.
En l’état actuel du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par les requérants, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.
2.La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans la requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant concernant les articles 6 § 1 et 10 de la Convention ;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président