OKUTAN contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4399/98 prezentate de Kemal Okutan împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 martie 2003 într-o cameră compusă din domnii Cabral Barreto președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan mes Tsatsasa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 1 august 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAȚĂ Reclamantul, Kemal Okutan, este un resortisant turc, născut în 1957 și rezident în Ankara. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Belgénn Caulhaoui și Levent Kanat, avocați în barou din Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În calitate de vicepreședinte general al unui partid politic, HEP (parte din munca poporului) a participat, la 15 decembrie 1991, 25 martie și 19 septembrie 1992, la trei ședințe în care ținea discursuri politice. Discursurile din 15 decembrie 1991 și 19 septembrie 1992 au fost ținute cu ocazia congreselor extraordinare ale partidului menționat. Cel din 25 martie 1991, cu ocazia unei ședințe organizate de președinția Secțiunii d În conformitate cu art. 8 alineatul (1) din Legea din 1991 privind combaterea terorismului (□ Legea din 1991) l-a acuzat pe reclamant de propagandă împotriva integrității lacului ca urmare a celor trei discursuri ale sale, dintre care unele pasaje, la care se face referire, se citesc după cum urmează - La congresul HEP ținut la 15 decembrie 1991 Cei care speră să facă acest popor să tacă prin crime și torturi vor înțelege că acest lucru nu este posibil.(.) Muncitorii, țăranii, întreaga populație turcă, împreună, ar trebui să facă din acest partid un instrument pentru a fundamenta democrația (...). Căci dacă un război este purtat împotriva poporului kurd, acesta nu va fi singurul care va plăti prețul. Astăzi, se spune: Noi nu avem bani pentru a da producătorilor de ceai, producătorilor de tutun, țăranilor, muncitorilor, funcționarilor. Noi retorcăm: Dacă ați pune capăt războiului murdar împotriva populației kurde, dacă ați da miliardele pe care le cheltuiți pentru război muncitorilor kurzi, muncitorilor și țăranilor turci, ar fi mult mai bine, mult mai sănătos. (...) Observăm că se desfășoară operațiuni pentru a împiedica lupta democratică a poporului kurd, mai ales în metropole. Ei încearcă să înalțe un popor împotriva altuia, iar conducătorii sai se străduiesc (...) să masacreze poporul de către popor (.) dacă ar face un singur pas pentru democrație și drepturile lalui, am face doi... - La întrunirea asociației juriștilor contemporani ținută la 25.03.1992 la Ankara În fața eforturilor suveranilor de a masacra poporul de către popor, în fața provocarilor lor, noi constatăm că drepturile [ale omului] nu au ajuns încă la est [din Turcia]. Revoluționarii turci și kurzii protestează în această sală împotriva vicleșugurilor puterilor suverane (...) masacrele de primăvară au început... tancuri,... convoaie militare... au fost trimise în regiune. Ca și cum ar fi existat o rebeliune (...) Ceea ce este verificat, în această regiune nu a fost nici un semn de rebeliune. Ceea ce este verificat,(...) că sărbătoarea din Newroz a fost sărbătorită cu dansuri, sloganuri. Dar puterile suverane, în vederea atingerii obiectivelor lor, au deschis focul asupra populației civile. Ceea ce ni se spune de către responsabili și mass-media, este că străinii au deschis focul asupra forțelor de securitate ale statului și că forțele de securitate nu au făcut decât să răspundă. Primul ministru a declarat că este un război... dacă există război într-o țară, legile de război trebuie să găsească aplicarea lor. De ce Convenția de la Geneva nu se aplică în acest caz? Dacă există război în această țară, de ce forțele de securitate deschid focul asupra civililor, suferinzilor și femeilor la întâmplare Noi știm că acest război nu se desfășoară între ținut și o organizație ilegală. Ceea ce se întâmplă acum este că forțele de ordine deschid focul asupra civililor la întâmplare (...) Suntem pentru o soluție politică. Dar, mai întâi, armele trebuie să tacă... - La congresul partidului HEP ținut la 19 septembrie 1992 ...Oameni respectabili care au venit din toate colțurile Turciei și ale Kurdistanului...În această țară, în prezent se confruntă cu persecuții care nici măcar nu existau în perioada feudală dinaintea Republicii. În timp ce înainte de proclamarea Republicii, kurzii, care au avut chiar și un pic de autonomie, au putut totuși să se facă auziți, în zilele noastre...(.) existența acestei națiuni, care nu a fost negată anterior, a început să fie acolo după proclamarea Republicii ; Poporul kurd a încercat să-și facă auzită vocea în anii '60, dar lovitura militară din 1970 a acționat pentru a-l face să tacă. (...) ...mai ales în această perioadă în care lupta în sine a dus la exterminarea populației civile pentru a preveni lupta. (...) În timp ce în Ș Forțele de securitate ale statului trăgeau asupra populației civile nevinovate... atacau cu tancurile... în timp ce nici un atac naivi s-a petrecut în șernak, forțele de securitate ale statului, pretinzând că PKK a făcut o razie acolo, distrugând totul în oraș. Prim-ministrul, precum și celelalte autorități solicită intervenția Națiunilor Unite pentru Cipru, Bosnia și Herțegovina, Karabagh. Ministrul afacerilor externe, Hikmet își propune înființarea unei federații pentru țările pe care tocmai le-am citat, dar nu vorbește despre kurzi, despre oamenii de origine proprie (...). Dragi prieteni, partidele politice stabilite până în prezent s-au bazat pe ideologia oficială și au apărat...Fundația HEP a fost decisă la 3 martie 1990 de mai mult de cinci mii de persoane...au aprobat fundația HEP. : Ei au sprijinit HEP pentru a-l împiedica în fața mișcării de eliberare kurdă. În ceea ce privește poporul nostru, el a dorit să înființeze HEP, deoarece el a fost convins că acest partid va putea exprima revendicările sale democratice...Asta este atunci când am înțeles că HEP nu ar fi un partid condus de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (...) Aș dori să vă atrag atenția asupra faptului că, dacă se dorește găsirea unei soluții la problema kurdă, este esențial ca șeful PKK... în speranța de a avea un sistem în care fiecare să își poată trăi propria identitate, vă salut (...) În actul de punere sub acuzare, procurorul a subliniat că ziarele din ziua următoare celui de-al doilea congres extraordinar al partidului erau unanim de acord cu faptul că congresul a fost mutat într-o manifestare a PKK și că partidul respectiv era identificat cu această organizație ilegală. De altfel, era menționat că, în sala în care avea loc congresul, el nu avea nici măcar un singur steag turc; pe de altă parte, un grup de militanți neidentificati ridicaseră pe umeri steagul galben, roșu și verde al organizației teroriste PKK. La toți participanții congresului participau la spectacol [acești militanți] la lansarea sloganei biji PKK, biji Apo [(Trimite PKK, viu Öcalan, în kurdă) ] și făcând semnul victoriei cu degetele lor; ei au scos, de asemenea, steaguri mici din PKK, la dimensiuni de o batistă (...) În timp ce nu s-a recitat la nivel național turcesc, Republica kurdă Mahabat, fondată în Iran în anii 1940, a fost cântată (...). Potrivit procurorului, vorbitorii, care nu au spus nimic despre violența acestei organizații față de populația civilă, ar fi încercat să facă ca lupta forțelor de securitate împotriva teroriștilor PKK să pară o încercare de exterminare a populației kurde, ceea ce ar fi o dovadă a sprijinului lor pentru organizarea ilegală. Pe de altă parte, potrivit procurorului general, actele acuzatului nu ar putea fi tratate separat de climatul politic al reuniunii și, prin aprecierea discursurilor, ar trebui să se țină seama și de sfera actelor de agresiune ale PKK. 2. Curtea de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În fața instanței, reclamantul a contestat acuzațiile împotriva sa, recunoscând faptul că a ținut discursurile menționate mai sus, a susținut că nu a acționat cu intenție criminală și că a fost pentru indivizibilitatea teritorială a Turciei. Prin urmare, el susține că elementele constitutive ale dreptului de separare nu au fost stabilite. Prin hotărârea din 23 iunie 1994, Curtea de Securitate a Uniunii Europene l-a condamnat pe reclamant la șase ani de închisoare și a plătit o amendă de 250 000 000 de lire turcești pentru propagandă separatistă în temeiul Legii nr. 3713 privind combaterea terorismului. Reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii. La 18 decembrie 1995, Curtea de Casație infirmă hotărârea în cauză pe motiv că art. 8 din Legea nr. 3713 a fost modificat la 27 octombrie 1995. Curtea de Securitate a statului care reexaminează cauza la 7 noiembrie 1996. Aceasta l-a condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare, precum și la o pedeapsă cu închisoarea de 300 000 000 de lire turce. Prin hotărârea din 12 ianuarie 1998, Curtea de Casație a încuviințat hotărârea din 7 noiembrie 1996 Hotărârea respectivă a fost pronunțată în dosarul instanței de primă instanță la 6 februarie 1998, data încheierii dosarului. La 23 februarie 1998, Curtea de Casație l-a decăzut pe solicitant din cererea sa. Dreptul intern relevant 1. Legea nr. 3713 din 12 aprilie 1991 privind combaterea terorismului Promulgat în vederea represiunii actelor de terorism, legea din 1991 se referă la o serie de acte menționate la codul penal pe care aceasta îl descrie ca fiind "actele de teroare" sau "dezvoltate" în scopuri teroriste. (articolele 3-4) și la care aceasta se aplică. Dispozițiile sale relevante sunt formulate în acest sens art. 8 (înainte de modificarea prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995) Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului membru al Republicii Turcia și unității indivizibile a națiunii sunt interzise, indiferent de procedura utilizată și de scopul urmărit. Oricine se angajează în astfel de activități este condamnat la o pedeapsă de doi până la cinci ani de închisoare și la o amendă de 50 până la 100 de milioane de lire turcești. Când propaganda menționată la alineatul de mai sus este comisă prin intermediul revistelor menționate la art. 3 din Legea nr. 5680 pe presă, editorul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90 la sută din valoarea medie a vânzărilor din luna precedentă, dacă intervalul de publicare a revistei este mai mic de o lună, sau vânzări medii din luna anterioară a zilei de zi cu mai mult tracțiune silențioasă: înseamnă imprimați care nu au calitatea de periodic sau în cazul în care revista a fost lansată recent Cu toate acestea, nu poate fi mai mică de o sută de milioane de lire turcești. Scriitorul șef al revistei menționate este condamnat la jumătate de lună de la data la care a fost emis și la o pedeapsă de șase luni până la doi ani de închisoare. □ art. 8 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995) Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului membru al Republicii Turcia sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de la unu la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești. În caz de recidivă, pedepsele nu se convertesc în amendă. În cazul în care propaganda menționată la primul paragraf este comisă prin intermediul revistelor menționate la art. 3 din Legea nr. 5680 în presă, editorul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90 la sută din valoarea medie a vânzărilor din luna precedentă, dacă intervalul de publicare a revistei este mai mic de o lună. Cu toate acestea, nu poate fi mai mic de 100 de milioane de lire turcești. Editorul-șef al revistei menționate este condamnat la jumătate de lună de închisoare. În cazul în care propaganda menționată la primul paragraf este comisă prin mijloace de comunicare în masă sau prin mijloace de comunicare în masă, altele decât revistele menționate la al doilea paragraf, autorii responsabili și proprietarii mijloacelor de comunicare în masă sunt condamnați la o pedeapsă de șase luni până la doi ani de închisoare, precum și la o amendă de o sută până la trei sute de milioane de lire turcești (...). (2) Astfel, regulamentul de procedură al Curții de Casație din 29 august 1983 la art. 100 din Regulamentul de procedură nu se face nicio declarație cu privire la deciziile și tratamentele dosarelor în ședințele generale, în camere și în birourile procurorilor din Republica Curții de Casație. Nu se poate furniza nicio informație cu privire la conținutul rapoartelor, notificărilor sau reclamațiilor din partea asistenților procurori ai Republicii și a celor însărcinați cu examinarea dosarelor. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul denunță în primul rând o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și susține în special că instanța de securitate a statului membru care l-a judecat nu poate fi considerată drept o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, din moment ce unul dintre cei trei judecători aflați acolo era un ofițer al armatei. În această privință, reclamantul susține că nu și-a respectat dreptul la apărare, întrucât avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație nu i-a fost notificat. În acest sens, acesta a notificat art. 6 alineatul (1) din Convenția combinată cu art. 6 alineatul (3) litera (b). În cele din urmă, el se plânge că condamnarea sa de către curtea de securitate a statului, ca urmare a discursurilor politice pe care le ținea în public, constituie o încălcare nejustificată a libertății sale de exprimare și a articolului 10 din Convenție. (1) Reclamantul se plânge în primul rând că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată o instanță independentă și imparțială. În al doilea rând, consideră că drepturile sale de apărare nu au fost respectate, întrucât avizul procurorului nu i-a fost notificat. Art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) are la dispoziție pasajele sale relevante 1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) (3) Orice acuzat are dreptul în special la (...) Guvernul susține că independența și imparțialitatea sunt garantate pentru toate instanțele prin art. 138 și următoarele din Constituție. După ce a citat dreptul pozitiv de a crea și de a organiza cursuri de securitate la nivel național, acesta precizează că Codul penal militar prevede sancțiuni penale împotriva oricui ar încerca să exercite presiuni asupra unui judecător militar. În cele din urmă, CESE reamintește că, în urma amendamentului constituțional și legislativ din 22 iunie 1999 de modificare a componenței cursurilor de securitate de la ë , problema independenței și imparțialității formale a acestor curți este soluționată definitiv, iar reclamantul nu ar mai avea un interes juridic în această privință. În plus, reclamantul susține că lipsa notificării avizului procurorului aduce atingere principiului egalității armelor. În fața Curții de Casație, apărarea ar lua cunoștință de conținutul avizului procurorului în timpul ședinței. Or, atunci când nu a fost considerată necesară o audiere, nu ar fi posibil să se informeze conținutul avizului procurorului până când Curtea de Casație își dă hotărârea. În urma unei examinări preliminare a faptelor și a tezelor părților prezentate pe teren la art. 6 din convenție, Curtea consideră că această parte a cererii nu poate fi eliminată ca fiind în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. (2) Reclamantul se plânge de o atingere nejustificată a libertății sale de exprimare. În această privință, el a Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. Guvernul susține că discursurile rostite de reclamant nu constituie doar o expresie inofensivă și pașnică a unui gând, ci au fost pregătite cu atenție în vederea unei propagande separatiste. Invocând Hotărârea Zana c. Turcia din 25 noiembrie 1997 (Recuperarea 1997-VII, p. 14, § 58), el observă că art. 10 alin. (2) din Convenție prevede în mod expres că libertatea de exprimare poate face obiectul unor limitări dacă integritatea teritorială o impune. Nevoia socială imperioasă impune o restricționare a libertăților în circumstanțe care pun în pericol integritatea teritorială și securitatea națională, iar o astfel de restricție ar fi o condiție indispensabilă a existenței în sine a statului. Având în vedere Situația delicată din sud-estul Turciei, discursurile separatiste ale reclamantului ar fi departe de a fi discursuri responsabile că ar fi în dreptul de a aștepta de la vice-secretarul general al unui partid politic. După ce a invocat operațiunile agresive ale PKK, guvernul susține că în sala în care a fost organizat congresul HEP, steagul PKK fusese ridicat peste tot și că au fost lansate sloganuri în favoarea acestei organizații. Prin urmare, el reproșează liderilor HEP că au pregătit terenul pentru a promova aceste manifestări. Concluzia sa este că opiniile exprimate de solicitant în discursurile sale n mai sunt excluse de la recurgerea la violență și că ingerința la libertatea sa de exprimare a fost legată de o nevoie imperioasă într-o societate democratică. În cele din urmă, guvernul consideră că sancțiunile aplicate reclamantului erau proporționale cu obiectivele legitime urmărite. Reclamantul contestă teza guvernului și subliniază în primul rând că este o personalitate politică activă și că este unul dintre liderii unui partid politic. El susține că a fost invitat la aceste congrese unde a ținut discursuri ca personalitate politică și că nu există nimic mai natural decât un politician care își exprimă propriile idei, vorbește despre politicile partidului său și avansează soluții la problemele de capital ale țării sale. Discursul în litigiu ar consta într-o critică puternică a practicii de încălcare a drepturilor omului de către stat și nu ar conține decât un mesaj pașnic. Reclamantul afirmă că soluția pașnică a problemei din est constituie unul dintre pilonii politicii partidului său. În urma unei examinări preliminare a faptelor și a tezelor părților prezentate pe teren la art. 10 din convenție, Curtea consideră că această parte a cererii ridică probleme de fapt și de drept suficient de complexe care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii și, prin urmare, nu pot fi respinse ca fiind în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv d . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto modulier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

43995/98

présentée par Kemal OKUTAN

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 mars 2003 en une chambre composée de

MM.

I.

Cabral Barreto

,

président

,

L.

Caflisch

,

P.

Kūris

,

R.

Türmen

,

J.

Hedigan

,

M

mes

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

H.S.

Greve,

juges

,

et de

M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 1

er

août 1998,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n

o

11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, Kemal Okutan, est un ressortissant turc, né en 1957 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M

es

Belgin Çulhaoğlu et Levent Kanat, avocats au barreau d’Ankara.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En tant que vice-secrétaire général d’un parti politique, le HEP (“Parti du travail du peuple”), le requérant participa, les 15 décembre 1991, 25 mars et 19 septembre 1992 à trois réunions où il tint des discours politiques. Les discours des 15 décembre 1991 et 19 septembre 1992 furent tenus à l’occasion des congrès extraordinaires dudit parti. Celui du 25 mars 1991, à l’occasion d’une réunion organisée par la présidence de la section d’Ankara de l’Association des juristes contemporains (

Çağdaș Hukukçular Derneği

).

Par des actes d’accusation des 25 août, 13 novembre et 24 décembre 1992, le procureur de la République («

le procureur

») près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara («

la cour de sûreté de l’Etat

»), en vertu de l’article 8 § 1 de la loi de 1991 relative à la lutte contre le terrorisme («

la loi de 1991

») inculpa le requérant de propagande contre l’intégrité de l’Etat du fait de ses trois discours, dont certains passages, auxquels il était fait référence, se lisent comme suit

:

- Lors du congrès du HEP tenu le 15 décembre 1991

«

(...) ceux qui espèrent faire taire ce peuple au moyen de tueries et de tortures comprendront que ce n’est pas possible.(...) Les ouvriers, les paysans, toute la population turque, ensemble, devraient faire de ce parti un instrument afin de fonder la démocratie (...). Car si une guerre est menée contre le peuple kurde, celui-ci ne sera pas le seul à payer le prix. Aujourd’hui, on dit

: «

nous n’avons pas d’argent à donner aux producteurs de thé, aux producteurs de tabac, aux paysans, aux ouvriers, aux fonctionnaires

». Nous rétorquons

: «

vous avez bien des ressources. Si vous mettez fin à la sale guerre menée contre la population kurde, si vous donnez ces milliards que vous dépensez pour la guerre aux travailleurs kurdes, aux ouvriers et aux paysans turcs, ce serait beaucoup mieux, beaucoup plus sain. (...) Nous constatons que des opérations sont menées afin d’empêcher la lutte démocratique du peuple kurde, surtout dans les métropoles. Ils essayent de monter un peuple contre l’autre. Les souverains s’efforcent (...) de faire massacrer le peuple par le peuple (..) S’ils faisaient un seul pas pour la démocratie et les droits de l’Homme, nous en ferions deux (...)

»

- Lors de la réunion de l’association des juristes contemporains tenue le 25.03.1992 à Ankara

« (...) Face aux efforts des souverains de faire massacrer le peuple par le peuple, face à leurs provocations nous constatons que les droits [de l’homme] n’ont pas encore atteint l’Est [de la Turquie]. Les révolutionnaires turcs et kurdes protestent dans cette salle contre les ruses des puissances souveraines (...) les massacres du printemps ont commencé...des tanks,...des convois militaires... ont été envoyés dans la région. Comme s’il y avait une rébellion (...) Ce qui est vérifié, dans cette région il n’y a eu point de rébellion. Ce qui est

vérifié,(...) c’est que la fête de Newroz a été célébrée avec des danses, des slogans. Mais les puissances souveraines, en vue d’aboutir à leurs objectifs, ont ouvert le feu sur la population civile. Ce qui nous est indiqué par les responsables et les médias, c’est que des inconnus ont ouvert le feu sur les forces de sécurité de l’Etat et que les forces de sécurité n’ont fait que répliquer. Ce n’est pas le cas. Certaines unités ont ouvert elles-mêmes le feu sur des personnes sans défense. Le Premier ministre a beau déclaré qu’il s’agit d’une guerre (...) s’il y a la guerre dans un pays, les lois de guerre doivent trouver leur application. Pourquoi la Convention de Genève ne s’applique-t-elle pas en l’espèce

? S’il y a la guerre dans ce pays, pourquoi les forces de sécurité ouvrent-elles le feu sur les civils, les souffrants et les femmes au hasard

? (...) nous savons que cette guerre ne se déroule pas entre l’Etat et une organisation illégale. Ce qui se passe maintenant, c’est que les forces de l’ordre ouvrent le feu sur les civils au hasard (...) Nous sommes pour une solution politique. Mais pour cela, il faut d’abord que les armes se taisent (...)

»

- Lors du congrès du parti HEP tenu le 19 septembre 1992

«

(...) respectables invités qui sont venus des quatre coins de la Turquie et du Kurdistan...Dans ce pays, on subit actuellement des persécutions qui n’existaient même pas dans la période féodale d’avant la République. Alors qu’avant la proclamation de la République, les Kurdes, qui avaient ne serait-ce qu’un peu d’autonomie, pouvaient quand même se faire entendre, de nos jours...(...) L’existence de cette nation, qui n’était pas niée auparavant, a commencé à l’être après la proclamation de la République

; le peuple kurde a tâché de faire entendre sa voix vers les années 1960, mais le coup d’Etat militaire de 1970 a agi pour le faire taire. (...) ...surtout dans cette période où la lutte s’élevait, on a procédé à l’extermination de la population civile pour empêcher la lutte. (...) Alors qu’à Șırnak, les gens ne font que danser, jouer du tambour....expriment leurs opinions... les forces de sécurité de l’Etat tirent sur la population civile innocente...elles assaillent avec des chars... Alors qu’aucun assaut n’avait eu lieu à Șırnak, les forces de sécurité de l’Etat, en prétendant que le PKK y a fait une descente, détruisent tout dans la ville. Le Premier ministre ainsi que les autres autorités demandent l’intervention des Nations Unies pour Chypre, la Bosnie-Herzégovine, le Karabagh. Le ministre des affaires étrangères, Hikmet Çetin, propose la fondation d’une fédération pour les pays que je viens de citer, mais il ne parle point des Kurdes, des gens de sa propre origine (...). Chers amis, les partis politiques établis jusqu’à maintenant se sont tous fondés sur l’idéologie officielle et l’ont défendue...La fondation du HEP a été décidée le 3 mars 1990 par plus de cinq mille personnes...les autorités de l’époque approuvaient la fondation du HEP. Car ils avaient certaines attentes

: ils soutenaient le HEP afin de l’ériger en obstacle devant le mouvement de la libération kurde. Quant à notre peuple, il souhaitait la fondation du HEP, car il était convaincu que ce parti allait pouvoir exprimer ses revendications démocratiques...C’est quand on a compris que le HEP ne serait pas un parti dirigé par l’Etat et son idéologie officielle, qu’une lutte armée a été entamée en Turquie contre tous les dirigeants du HEP. (...) Je voudrais attirer votre attention sur le fait que, si l’on veut trouver une solution au problème kurde, il est indispensable de s’entretenir avec le chef du PKK (...) Dans l’espoir de voir s’installer un système où chacun pourra vivre son identité propre, je vous salue (...)

»

Dans l’acte d’accusation, le procureur souligna que les journaux du lendemain du deuxième congrès extraordinaire du parti étaient unanimement d’accord sur le fait que le congrès s’était mué en une manifestation du PKK et que ledit parti s’était identifié à cette organisation illégale. Il y était d’ailleurs précisé que «dans la salle où se déroulait le congrès, il n’y avait pas un seul drapeau turc ; par contre, un groupe de militants non identifiés avaient hissé sur leurs épaules le drapeau jaune, rouge et vert de l’organisation terroriste PKK. L’ensemble des participants du congrès assistaient au spectacle [de ces militants] en lançant le slogan «

biji PKK, biji Apo

» [(vive le PKK, vive Öcalan, en kurde)] et en faisant le signe de la victoire avec leurs doigts

; ils ont également sorti des petits drapeaux du PKK, aux dimensions d’un mouchoir

(...) Alors que l’hymne national turc n’a pas été récité, l’hymne de la République kurde Mahabat, fondée en Iran dans les années 1940, a été chanté (...)». Selon le procureur, les orateurs, muets sur les violences de ladite organisation envers la population civile,

auraient essayé de faire passer la lutte des forces de sécurité contre les terroristes du PKK pour une tentative d’extermination de la population kurde, ce qui serait une preuve de leur soutien à l’organisation illégale. D’autre part, d’après le procureur, les actes de l’accusé ne pourraient être traités séparément du climat politique de la réunion et en appréciant les discours, il faudrait aussi prendre en compte l’étendue des actes d’agression du PKK.

La cour de sûreté de l’Etat d’Ankara joignit les trois dossiers d’instruction qui correspondent aux trois discours tenus par le requérant.

Devant la cour, le requérant contesta les accusations pesant sur lui. Tout en admettant le fait d’avoir tenu les discours précités, il fit valoir qu’il n’avait pas agi avec une intention criminelle et qu’il était pour l’indivisibilité territoriale de la Turquie. Par conséquent, il soutint que les éléments constitutifs de l’infraction de séparatisme n’étaient pas établis.

Par un arrêt du 23 juin 1994, la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à six ans de prison et à payer une amende de 250 000 000 livres turques pour propagande séparatiste en application de la loi n

o

3713 relative à la lutte contre le terrorisme.

Le requérant se pourvut en cassation contre l’arrêt.

Le 18 décembre 1995, la Cour de cassation infirma l’arrêt en question au motif

que l’article 8 de la loi n

o

3713 avait été modifié le 27 octobre 1995.

La cour de sûreté de l’Etat qui réexamina l’affaire rendit son arrêt le 7 novembre 1996. Elle condamna le requérant à trois ans de prison ainsi qu’à une peine d’amende de 300 000 000 livres turques.

Le requérant se pourvut de nouveau en cassation contre ce dernier arrêt.

L’avis du procureur général près la Cour de cassation n’aurait pas été notifié au requérant.

Par un arrêt du 12 janvier 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 7 novembre 1996

Ledit arrêt fut versé au dossier de la juridiction de première instance le 6

février 1998, date de la clôture du dossier.

Le requérant formula une demande de révision du jugement, en invoquant l’article 10 de la Convention.

Le 23 février 1998, la Cour de cassation débouta le requérant de sa demande.

B.

Le droit

interne pertinent

o

3713 du 12 avril 1991 relative à la lutte contre le terrorisme

Promulguée en vue de réprimer les actes de terrorisme, la loi de 1991 se réfère à une série d’infractions visées au code pénal qu’elle qualifie d’actes «de terrorisme» ou d’actes «perpétrés à des fins terroristes» (articles 3-4) et auxquelles elle s’applique. Ses dispositions pertinentes sont libellées en ces termes

:

Article 8

(avant modification par la loi n

o

4126 du 27 octobre 1995)

«

La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’Etat de la République de Turquie et à l’unité indivisible de la nation sont prohibées, quels que soient le procédé utilisé et le but poursuivi. Quiconque se livre à pareille activité est condamné à une peine de deux à cinq ans d’emprisonnement et à une amende de cinquante à cent millions de livres turques.

Lorsque l’infraction de propagande visée au paragraphe ci-dessus est commise par la voie des périodiques visés à l’article 3 de la loi n

o

5680 sur la presse, l’éditeur est également condamné à une amende égale à quatre-vingt-dix pour cent du montant des

ventes moyennes du mois précédent si l’intervalle de parution du périodique est de moins d’un mois,

ou des ventes moyennes du mois précédent du quotidien à plus fort tirage s’il s’agit d’imprimés n’ayant pas la qualité de périodique ou si le périodique vient d’être lancé

. Toutefois, l’amende ne peut être inférieure à cent millions de livres turques. Le rédacteur en chef dudit périodique est condamné à la moitié de l’amende infligée à l’éditeur ainsi qu’à une peine de six mois à deux ans d’emprisonnement. »

Article 8

(tel que modifié par la loi n

o

4126 du 27 octobre 1995)

«

La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’Etat de la République de Turquie ou à l’unité indivisible de la nation sont prohibées. Quiconque poursuit une telle activité est condamné à une peine d’un à trois ans d’emprisonnement et à une amende de cent à trois cents millions de livres turques. En cas de récidive, les peines infligées ne sont pas converties en amende.

Lorsque l’infraction de propagande visée au premier paragraphe est commise par la voie des périodiques visés à l’article 3 de la loi n

o

5680 sur la presse, l’éditeur est également condamné à une amende égale à quatre-vingt-dix pour cent du montant des ventes moyennes du mois précédent si l’intervalle de parution du périodique est de moins d’un mois. Toutefois, l’amende ne peut être inférieure à cent millions de livres turques. Le rédacteur en chef dudit périodique est condamné à la moitié de l’amende infligée à l’éditeur ainsi qu’à une peine de six mois à deux ans d’emprisonnement.

Lorsque l’infraction de propagande visée au premier paragraphe est commise par la voie d’imprimés ou par des moyens de communication de masse autres que les périodiques mentionnés au second paragraphe, les auteurs responsables et les propriétaires des moyens de communication de masse sont condamnés à une peine de six mois à deux ans d’emprisonnement ainsi qu’à une amende de cent à trois cents millions de livres turques (...).

(...)

»

L’article 100 du règlement intérieur est ainsi libellé

:

«

Nulle déclaration ne peut être faite à propos des décisions et des traitements des dossiers dans les réunions générales, dans les chambres et les bureaux des procureurs de la République de la Cour de cassation. Nulle information ne peut être donnée sur le contenu des rapports, notifications ou des réclamations des assistants des procureurs de la République et de ceux qui sont chargés de l’examen des dossiers.

»

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce en premier lieu une violation de son droit à un procès équitable et soutient en particulier que la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui l’a jugé ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de cette disposition, dès lors que l’un des trois juges qui y siégeaient était un officier de l’armée.

Le requérant allègue le non-respect de ses droits de défense en ce que l’avis du procureur général près la Cour de cassation ne lui a pas été notifié. A cet égard, il invoque l’article 6 § 1 de la Convention combiné avec l’article 6 § 3

b).

Il se plaint enfin de ce que sa condamnation par la cour de sûreté de l’Etat du fait des discours politiques qu’il avait tenus en public constitue une atteinte injustifiée à sa liberté d’expression et invoque l’article 10 de la Convention.

EN DROIT

L’article 6 §§ 1 et 3 b) dispose en ses passages pertinents

:

«

(...)

3.Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

;

»

Le Gouvernement maintient que l’indépendance et l’impartialité sont garanties pour tous les tribunaux par les articles 138 et suivants de la Constitution. Après avoir cité le droit positif relatif à la création et à l’organisation des cours de sûreté de l’Etat, il précise que le code pénal militaire prévoit des sanctions pénales à l’encontre de quiconque tenterait d’exercer des pressions sur un juge militaire. Enfin, il rappelle que, suite à l’amendement constitutionnel et législatif du 22 juin 1999 modifiant la composition des cours de sûreté de l’Etat, le problème de l’indépendance et de l’impartialité formelle de ces cours est définitivement résolu, et le requérant ne disposerait plus d’un intérêt juridique à cet égard.

Le requérant s’oppose à la thèse du Gouvernement. Il affirme que l’amendement a été effectué à une date postérieure à son jugement.

Le requérant soutient en outre que l’absence de notification de l’avis du procureur porte atteinte au principe d’égalité des armes. Devant la Cour de cassation, la défense prendrait connaissance du contenu de l’avis du procureur lors de l’audience. Or, lorsqu’une audience n’a pas été jugée nécessaire, il ne serait pas possible de s’informer du contenu de l’avis du procureur jusqu’à ce que la Cour de cassation rende sa décision.

Après avoir procédé à un examen préliminaire des faits et des thèses des parties, présentés sur le terrain de l’article 6 de la Convention, la Cour considère que cette partie de la requête ne saurait être écartée comme étant manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)

2.

L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d’autrui, pour empêcher la divulgation d’informations confidentielles ou pour garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire.

»

Le Gouvernement soutient que les discours prononcés par le requérant ne constituent pas une simple expression inoffensive et pacifique d’une pensée mais ont été minutieusement préparés en vue d’une propagande séparatiste. Invoquant l’arrêt

Zana c. Turquie

du 25 novembre 1997 (

Recueil

1997-VII, p. 14, § 58), il observe que l’article 10 § 2 de la Convention stipule expressément que la liberté d’expression peut faire l’objet de limitations si l’intégrité territoriale l’exige. Le besoin social impérieux impose de procéder à une restriction des libertés dans des circonstances mettant en danger l’intégrité territoriale et la sécurité nationale, et une telle restriction serait une condition indispensable de l’existence même de l’Etat. Compte tenu de

la situation délicate au sud-est de la Turquie, les discours séparatistes du requérant seraient loin d’être des discours responsables qu’on serait en droit d’attendre du vice-secrétaire général d’un parti politique. Après avoir invoqué les opérations agressives du PKK, le Gouvernement avance que dans la salle où avait été organisé le congrès du HEP, le drapeau du PKK avait été hissé partout et que des slogans en faveur de cette organisation ont été lancés. Par conséquent, il reproche aux dirigeants du HEP d’avoir préparé le terrain pour favoriser ces manifestations. Il conclut que les opinions professées par le requérant dans ses discours n’excluaient nullement le recours à la violence et que l’ingérence à sa liberté d’expression correspondait à un besoin impérieux dans une société démocratique.

Finalement le Gouvernement estime que les sanctions infligées au requérant étaient proportionnées aux buts légitimes poursuivis.

Le requérant conteste les thèses du Gouvernement. Il souligne en premier lieu qu’il est une personnalité politique active et qu’il est l’un des dirigeants d’un parti politique. Il fait valoir qu’il était invité à ces congrès où il a tenu des discours en tant que personnalité politique et qu’il n’y a rien de plus naturel qu’un homme politique exprime ses idées, relate les politiques de son parti et avance des solutions aux problèmes capitaux de son pays. Le discours litigieux consisterait en une critique vigoureuse de la pratique de violations des droits de l’homme par l’Etat et ne contiendrait qu’un message pacifique. Le requérant fait valoir que la solution pacifique du problème de l’Est constitue l’un des piliers de la politique de son parti.

Après avoir procédé à un examen préliminaire des faits et des thèses des parties présentés sur le terrain de l’article 10 de la Convention, la Cour considère que cette partie de la requête pose des problèmes de fait et de droit suffisamment complexes ne pouvant être résolues à ce stade de la procédure et ne sauraient dès lors être écartés comme étant manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. En outre, elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête recevable, tous moyens de fond réservés.

Vincent

Berger

Ireneu

Cabral Barreto

Greffier

Président