IPPOTOUR S.A. contre la GRECE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 65283/01 prezentată de IPPOTUR S.A. împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI În ianuarie 2001 și înregistrată la 26 ianuarie 2001, după ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, Ippotour S.A., este o societate greacă, care are sediul social la Atena. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul I.K. Rokas și dl Chrissanthis, avocați din Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: Recurenta este cea mai importantă societate din Grecia care crește și comercializează cai de curse pur sânge de rasă engleză. Cele o sută douăzeci de cai pe care o deține astăzi reprezintă 8% din caii care participă la cursele de cai de curse grecești. În decembrie 1923, recurenta încheie un contract în temeiul căruia, în schimbul construcției de la .. hiphodrome în Grecia, avea monopolul asupra organizării curselor hipice în Attica. Acest monopol i-a fost acordat pe o perioadă de 30 de ani, adică până la 8 decembrie 1953. Cu toate acestea, funcționarea hipodromului a fost întreruptă în timpul celui de-al doilea război mondial și cursele au început din nou în iunie 1954. Monopolul recurentei a fost prelungit de două ori în temeiul a două legi, mai întâi în 1944 și apoi în timpul războiului civil, astfel trebuia să dureze până la 11 mai 1978. În timpul regimului dictatorial, statul a denunțat contractul și a invitat reclamanta să-i cedeze hipodromul și să nu mai organizeze curse hipice. În decembrie 1968, statul a adoptat o lege prin care a stabilit un monopol național în acest domeniu și a înființat o persoană juridică, organizația curselor hipice din Grecia ( În conformitate cu legea din 25 iunie 1996 și cu decretul nr. 56/99 din 26 martie 1999, ODIE s-a transformat într-o societate anonimă cu posibilitatea de a implica persoane fizice în capitalul social. Această posibilitate a dus, în conformitate cu dreptul elen, la eliminarea de facto a monopolului statal, ceea ce a permis recurentei să sesizeze, la 28 mai 1999, instanța administrativă da ui pentru a-și exercita drepturile care fuseseră încălcate prin denunțarea contractului în 1968. Recurenta, care se afla în incapacitatea de a calcula prejudiciul suferit ca urmare a denunțării, a solicitat o restitutio in uirum La 14 octombrie 1999, reclamanta a înaintat o cerere pentru examinarea în mod prioritar a cauzei sale, dar instanța administrativă a respins-o. În schimb, a primit ulterior o a doua cerere în acest scop și a fixat la sonda din 15 februarie 2001. Cu toate acestea, la această dată, instanța a fost amânată la 18 octombrie 2001 deoarece statul a omis să-și trimită observațiile. La 28 iunie 1999, statul a publicat o cerere de ofertă pentru a ceda unui investitor privilegiul exclusiv de organizare a curselor și pariurilor hipice. Cu toate acestea, concursul nu a fost realizat deoarece, în urma unei plângeri din partea reclamantei cu privire la legalitatea și transparența acestuia, Comisia Europeană a decis să efectueze o anchetă. Această procedură nu s-a încheiat încă; reclamanta susține că, de îndată ce va fi finalizată și va fi ales un investitor, acest lucru va crea drepturi în beneficiul unor terți, ceea ce va aduce atingere drepturilor recurentei care fac obiectul procedurii pendinte. 2833/2000, la ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Totuși, contrar decretului din 26 martie 1999, această decizie ministerială nu prevedea o contribuție financiară a crescătorilor de cai la veniturile acestui organism. La 21 martie 2000, recurenta sesizează Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a acestei decizii. La data de 21 martie, a depus o cerere pentru examinarea cu prioritate a acțiunii. Cu toate acestea, încuviințarea, stabilită inițial la 21 noiembrie 2000, a fost amânată din oficiu la 5 martie 2001 de către Consiliul de Stat. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la un tribunal și de o intervenție a competențelor executive și legislative în desfășurarea unei proceduri judiciare, contrar dreptului la un proces echitabil. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de o expropriere de facto a drepturilor sale patrimoniale. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanta se plânge de existența în dreptul elen a unei proceduri care să permită amânarea desfășurării concursului internațional pentru cesiunea privilegiului exclusiv de a organiza curse și pariuri hipice, precum și a unei proceduri în materie de reziliere a contractelor administrative. Recurenta invocă o dublă încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, recurenta subliniază că lansarea unui concurs internațional de un investitor pentru a ceda unui investitor privilegiul exclusiv de a organiza curse și pariuri hipice, precum și posibilitatea de a organiza astfel de pariuri și de a elimina, de facto, drepturile recurentei. Într-adevăr, chiar dacă aceasta obține câștig de cauză în fața instanțelor grecești, hotărârea va fi privată de efect, întrucât la .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Aceasta ar fi o intervenție a competențelor executive și legislative într-o procedură judiciară pendinte, care ar avea o influență decisivă asupra desfășurarii acesteia și care nu ar putea fi justificată de niciun motiv imperativ de interes general. În al doilea rând, recurenta denunță o încălcare a dreptului său de acces la o instanță. Aceasta afirmă că, în ceea ce privește contractele administrative, dreptul grecesc relevant nu prevede o procedură în temeiul căreia interesele vitale ale unei societăți, cum ar fi cele ale recurentei, ar putea fi protejate temporar. Atunci când litigiul va fi încheiat de instanțele competente, dreptul în litigiu va fi cedat, fie prin realizarea concursului internațional, fie cu organizarea pariurilor hipice de către alte persoane juridice. În ceea ce privește primul aspect al cauzei, Curtea amintește că la 28 Mai 1999 reclamanta a introdus în fața instanței administrative o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul suferit și care este încă în curs de desfășurare. Cu toate acestea, aceasta remarcă faptul că concursul internațional organizat de instanță la 28 iunie 1999 este, de asemenea, în curs de desfășurare, în așteptarea realizării de către Comisia Europeană a acestui fapt. În aceste condiții, Curtea nu percepe nici o intervenție a autorității executive în administrația justiției în scopul de a-i adresa instanței un litigiu, în sensul jurisprudenței Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia (hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B). În ceea ce privește cea de-a doua ramură a cauzei, Curtea amintește că dreptul de acces la tribunale nu este absolut : el este gata pentru limitări implicit acceptate deoarece el comandă, prin natura sa, chiar o reglementare de la . Statele se bucură în materie de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, este de competența Curții să se pronunțe în ultimă instanță cu privire la respectarea cerințelor Convenției ; ea trebuie să se convingă că restricțiile aplicate nu limitează accesul la persoana în cauză într-un mod sau într-un asemenea mod încât dreptul saloanelor este atins în substanța sa (Prințul Hans-Adam II din Liechtenstein c. Germania [GC], nr. 42527/98, §44, CEDH 2001-). În speță, Curtea constată că dreptul administrativ grecesc nu prevede nicio acțiune în materie de reziliere a contractelor administrative. Cu toate acestea, aceasta arată că Õ în pofida faptului că contractul în cauză a fost denunțat de către la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De asemenea, aceasta a introdus în fața Consiliului o acțiune în anulare împotriva Deciziei nr. 506/2000 a ministrului Culturii. În aceste condiții, reclamanta nu poate să se prevaleze de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. (1) din Protocolul nr. 1, care deține orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Recurenta susține că denunțarea contractului de către la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . drepturile patrimoniale ale recurentei, întrucât aceasta duce la privarea de privilegiul exclusiv de organizare a curselor și pariurilor hipice. În plus, recurenta susține că Decizia nr. 506/2000 a ministrului Culturii, care include participarea cailor de la veniturile curselor, constituie o atingere suplimentară a dreptului garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece rupe echilibrul corect dintre protecția interesului general și protecția drepturilor fundamentale ale recurentei: într-adevăr, această decizie tinde să mărească veniturile publice și să excludă complet crescătorii de cai, cum ar fi reclamanta, din veniturile pe care le aduc OPAP pariurilor hipice. În ceea ce privește primul aspect al plângerii, Curtea amintește că, la 1 decembrie 1923, recurenta încheie un contract în temeiul căruia își exercita monopolul asupra organizării curselor hipice în Attica. Acest monopol i-a fost acordat pe o perioadă de treizeci de ani, adică până la 8 decembrie 1953. Din cauza întreruperii funcționării hipodromului în timpul celui de-al doilea război mondial și a războiului civil care a urmat, monopolul reclamantei a fost prelungit de două ori și, astfel, trebuia să dureze până la 11 mai 1978. Cu toate acestea, în timpul regimului dictatorial, statul a denominat contractul și a invitat reclamanta să-i cedeze hipodromul și să înceteze să mai organizeze curse hipice. În decembrie 1968, statul a adoptat o lege prin care a stabilit un monopol de stat în acest domeniu și a instituit o persoană juridică, controlată de stat și responsabilă cu organizarea curselor hipice și cu gestionarea pariurilor aferente. Curtea consideră că, în acel moment, recurenta a fost privată de dreptul său la privilegiul exclusiv de a organiza curse și pariuri hipice și drepturi patrimoniale care le-au fost acordate. Prin urmare, prima parte a dreptului recurentei întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 nu intră în sfera de competență rațională [37]. Curtea, deoarece se referă la fapte anterioare datei de 20 noiembrie 1985, data intrării în vigoare a dreptului individual de a acționa de către Grecia [art. 35 alineatul (1) ], aceasta trebuie, prin urmare, respinsă în temeiul articolului 35 alineatele (2) și (3) din tratat, Curtea ia notă de faptul că reclamanta a sesizat deja Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a Deciziei nr. 506/2000 al ministrului Culturii și că procedura este încă în curs de desfășurare. În consecință, această secțiune a spătarului trebuie respinsă și pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. În cele din urmă, reclamanta invocă o încălcare a art. 13 din Convenție, conform căreia Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Recurenta se plânge de existența în dreptul elen a unei proceduri care să permită amânarea desfășurării concursului internațional pentru cesiunea privilegiului exclusiv de a organiza curse și pariuri hipice, precum și a unei proceduri în ceea ce privește rezilierea contractelor administrative. Curtea reamintește că art. 13 nu prevede statelor contractante un mod determinat de a asigura în dreptul lor intern aplicarea efectivă a dispozițiilor Convenției, ci impune doar o acțiune internă care să permită 27533/95 Decizia Comisiei din 28 februarie 1996, D.R. 84 și Scientology Kirche Deutschland e.V. Germania, cererea nr. 34464/96, Decizia Comisiei din 7 aprilie 1997, D.R. 89.). Având în vedere constatările sale pe teren la art. 6 din Convenție, Curtea consideră că, prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Erik Fribergh Françoise Tulkens Grefier Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 65283/01

présentée par

IPPOTOUR S.A.

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 24

janvier 2002 en une chambre composée de

M

me

F.

Tulkens

,

présidente

,

M.

C.L.

Rozakis

,

MM.

G.

Bonello

,

P.

Lorenzen

,

M

me

S.

Botoucharova

,

M.

A.

Kovler

,

M.

V.

Zagrebelsky,

juges

,

et

de

M.

E. Fribergh

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 3

janvier 2001 et enregistrée le 26

janvier 2001,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, Ippotour S.A., est une société grecque, qui a son siège social à Athènes. Elle est représentée devant la Cour par Me

I.K. Rokas et Me

C. Chrissanthis, avocats à Athènes.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

La requérante est la plus importante société en Grèce qui élève et commercialise des chevaux de course pur sang de race anglaise. Les cent vingt chevaux qu’elle possède aujourd’hui représentent 8

% des chevaux participant aux courses hippiques grecques.

Le 1

er

décembre 1923, la requérante conclut avec l’Etat un contrat en vertu duquel elle assumait, en contrepartie de la construction de l’unique hippodrome en Grèce, le monopole de l’organisation des courses hippiques en Attique. Ce monopole lui fut accordé pour une durée de trente ans, soit jusqu’au 8 décembre 1953. Toutefois, le fonctionnement de l’hippodrome fut interrompu pendant la seconde guerre mondiale et les courses recommencèrent en juin 1954. Le monopole de la requérante fut prolongé à deux reprises en vertu de deux lois, d’abord en 1944 puis pendant la guerre civile

; il devait ainsi durer jusqu’au 11 mai 1978.

Pendant le régime dictatorial, l’Etat dénonça le contrat et invita la requérante à lui céder l’hippodrome et à cesser d’organiser des courses hippiques. En décembre 1968, l’Etat adopta une loi par laquelle il établit un monopole étatique en ce domaine et institua une personne morale, l’Organisme des courses hippiques de Grèce («

l’ODIE

»), contrôlé par l’Etat et chargé d’organiser les courses hippiques et de gérer les paris y relatifs. Le monopole étatique se maintint jusqu’en 1999. En vertu d’une loi du 25 juin 1996 et d’un décret n°

56/99 du 26 mars 1999, l’ODIE se transforma en société anonyme avec la possibilité de faire participer des particuliers au capital social. Cette possibilité entraîna, conformément au droit grec, la suppression de facto du monopole étatique, ce qui permit à la requérante de saisir, le 28 mai 1999, le tribunal administratif d’Athènes afin de faire valoir ses droits qui avaient été méconnus par la dénonciation du contrat en 1968. La requérante, se trouvant dans l’incapacité de chiffrer le dommage qu’elle avait subi en raison de cette dénonciation, demanda une

restitutio in integrum

.

Le 14 octobre 1999, la requérante déposa une requête afin que son affaire soit examinée en priorité, mais le tribunal administratif la rejeta. En revanche, elle accueillit ultérieurement une seconde demande à cette fin et fixa l’audience au 15 février 2001. Toutefois, à cette date, l’audience fut ajournée au 18 octobre 2001 car l’Etat avait omis d’envoyer ses observations.

Le 28 juin 1999, l’Etat publia un appel d’offre pour céder à un investisseur le privilège exclusif d’organisation des courses et paris hippiques. Toutefois, le concours ne fut pas réalisé car, suite à une plainte de la requérante concernant la légalité et la transparence de celui-ci, la Commission européenne décida de procéder à une investigation.

Cette investigation n’est pas encore terminée. La requérante soutient que dès qu’elle sera achevée et qu’un investisseur aura été choisi, cela créera des droits au profit de tiers, ce qui portera atteinte aux droits de la requérante qui font l’objet de la procédure pendante.

Par une loi n°

2833/2000, l’Etat permit à l’ODIE de céder à des tiers le privilège d’organisation des courses et des paris hippiques.

Par une décision n°

506/2000 du ministre de la Culture, publiée au Journal officiel du 14 janvier 2000, ce privilège fut aussi accordé à une autre personne morale contrôlée par l’Etat, l’Organisme des pronostics de football («

l’OPAP

»). Toutefois, contrairement au décret du 26 mars 1999, cette décision ministérielle ne prévoyait pas une participation financière des éleveurs de chevaux aux recettes de cet organisme. Pour cette raison, le 14

mars 2000, la requérante saisit le Conseil d’Etat d’un recours en annulation de cette décision. Le 21 mars, elle déposa une requête afin que le recours soit examiné en priorité. Toutefois, l’audience, initialement fixée au 21

novembre 2000, fut ajournée d’office au 5 mars 2001 par le Conseil d’Etat.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal et d’une intervention des pouvoirs exécutif et législatif dans le déroulement d’une procédure judiciaire, contraire au droit à un procès équitable.

2.

Invoquant l’article 1 du Protocole n° 1, la requérante se plaint d’une expropriation

de facto

de ses droits patrimoniaux.

3.

Invoquant l’article 13 de la Convention, la requérante se plaint de l’inexistence en droit grec d’une procédure permettant d’ajourner le déroulement du concours international pour la cession du privilège exclusif d’organiser des courses et paris hippiques, ainsi que d’une procédure en référé en matière de résiliation de contrats administratifs.

EN DROIT

1.

La requérante allègue une double violation de l’article 6 § 1 de la Convention, qui dans sa partie pertinente, se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

En premier lieu, la requérante souligne que le lancement par l’Etat d’un concours international pour céder à un investisseur le privilège exclusif d’organiser des courses et paris hippiques, ainsi que la possibilité pour l’ODIE et l’OPAP d’organiser de tels paris, constituent une tentative claire de supprimer de facto les droits de la requérante. En effet, même si celle-ci obtient gain de cause devant les juridictions grecques, la décision judiciaire sera privée d’effet puisque l’Etat aura cédé le privilège à des tiers. Il s’agirait là d’une intervention des pouvoirs exécutif et législatif dans une procédure judiciaire pendante qui aurait une influence décisive sur le déroulement de celle-ci et qui ne pourrait se justifier par aucune raison impérieuse d’intérêt général.

En deuxième lieu, la requérante dénonce une atteinte à son droit d’accès à un tribunal. Elle affirme qu’en matière de contrats administratifs, le droit grec pertinent ne prévoit pas de procédure en référé qui permettrait de préserver provisoirement les intérêts vitaux d’une société, tels que ceux de la requérante. Lorsque le litige sera tranché par les juridictions compétentes, le droit litigieux aura été cédé, soit avec la réalisation du concours international, soit avec l’organisation des paris hippiques par d’autres personnes morales.

En ce qui concerne la première branche du grief, la Cour rappelle que le 28

mai 1999 la requérante introduisit devant le tribunal administratif d’Athènes une action en réparation du dommage qu’elle prétendait avoir subi et qui est encore pendante. Toutefois, elle note que le concours international organisé par l’Etat le 28 juin 1999 est également pendant, dans l’attente de la réalisation de l’investigation ordonnée par la Commission européenne. Dans ces conditions, la Cour n’aperçoit pas d’ingérence du pouvoir exécutif dans l’administration de la justice dans le but d’influer sur le dénouement judiciaire d’un litige, au sens de la jurisprudence Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce (arrêt du 9 décembre 1994, série A n° 301-B).

Quant à la seconde branche du grief, la Cour rappelle que le droit d’accès aux tribunaux n’est pas absolu

: il se prête à des limitations implicitement admise car il commande de par sa nature même une réglementation par l’Etat. Les Etats jouissent en la matière d’une certaine marge d’appréciation. Il appartient pourtant à la Cour de statuer en dernier ressort sur le respect des exigences de la Convention

; elle doit se convaincre que les limitations mises en oeuvre ne restreignent pas l’accès offert à l’individu d’une manière ou à un point tel que le droit s’en trouve atteint dans sa substance même (

Prince Hans-Adam II de Liechtenstein c. Allemagne

[GC], n° 42527/98, §44, CEDH 2001-).

En l’espèce, la Cour note que le droit administratif grec ne prévoit pas de recours en référé en matière de résiliation des contrats administratifs. Toutefois, elle relève qu’en dépit du fait que le contrat litigieux fut dénoncé par l’Etat en 1968, la requérante put en 1999 introduire une action devant le tribunal administratif d’Athènes. Elle introduisit également devant le Conseil d’Etat un recours en annulation contre la décision n° 506/2000 du ministre de la Culture. Dans ces conditions, la requérante ne peut se prévaloir d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal.

Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article

35

§§

3 et

4 de la Convention.

2.

La requérante allègue une violation de l’article 1 du Protocole n° 1 qui dispose

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

La requérante affirme que la dénonciation du contrat par l’Etat en 1968 (soit neuf ans, cinq mois et trois jours avant la fin légale de celui-ci) était illégale, prématurée et constituait une expropriation

de facto

des droits patrimoniaux de la requérante, car elle aboutit à la priver du privilège exclusif d’organisation des courses et paris hippiques. En outre, la requérante soutient que la décision n° 506/2000 du ministre de la Culture excluant la participation d’éleveurs de chevaux des recettes des courses constitue une atteinte supplémentaire au droit garanti par l’article

1 du Protocole n°

1, car il rompt le juste équilibre devant régner entre la protection de l’intérêt général et la sauvegarde des droits fondamentaux de la requérante

: en effet, cette décision tend à augmenter les recettes publiques et à exclure complètement les éleveurs de chevaux, comme la requérante, des recettes que rapportent à l’OPAP les paris hippiques.

En ce qui concerne la première branche du grief, la Cour rappelle que le 1

er

décembre 1923, la requérante conclut avec l’Etat un contrat en vertu duquel elle assumait le monopole de l’organisation des courses hippiques en Attique. Ce monopole lui fut accordé pour une durée de trente ans, soit jusqu’au 8 décembre 1953. En raison de l’interruption du fonctionnement de l’hippodrome pendant la seconde guerre mondiale et la guerre civile qui s’ensuivit, le monopole de la requérante fut prolongé à deux reprises et devait ainsi durer jusqu’au 11 mai 1978. Toutefois, pendant le régime dictatorial, l’Etat dénonça le contrat et invita la requérante à lui céder l’hippodrome et à cesser d’organiser des courses hippiques. En décembre 1968, l’Etat adopta une loi par laquelle il établit un monopole étatique en ce domaine et institua une personne morale, contrôlée par l’Etat et chargée d’organiser les courses hippiques et de gérer les paris y relatifs.

La Cour estime que c’est à ce moment-là que la requérante se vit privée de son droit de son privilège exclusif d’organiser des courses et paris hippiques et des droits patrimoniaux qui en découlaient.

Par conséquent, la première branche du grief de la requérante tiré de l’article 1 du Protocole n° 1 échappe à la compétence

ratione

temporis

de la Cour parce que relatif à des faits antérieurs au 20 novembre 1985, date de la prise d’effet de l’acceptation du droit de recours individuel par la Grèce (article 35 § 1). Elle doit donc être rejetée en application de l’article

35 §

4.

Quant à la deuxième branche du grief, la Cour note que la requérante a déjà saisi le Conseil d’Etat d’un recours en annulation de la décision n°

506/2000 du ministre de la Culture et que la procédure est encore pendante.

Il s’ensuit que cette branche du grief doit être également rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article

35 §§

1 et

4 de la Convention.

3.

Enfin, la requérante allègue une violation de l’article 13 de la Convention, aux termes duquel

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

La requérante se plaint de l’inexistence en droit grec d’une procédure permettant d’ajourner le déroulement du concours international pour la cession du privilège exclusif d’organiser des courses et paris hippiques, ainsi que d’une procédure en référé en matière de résiliation de contrats administratifs.

La Cour rappelle que l’article 13 ne prescrit pas aux Etats contractants une manière déterminée d’assurer dans leur droit interne l’application effective des dispositions de la Convention, mais exige seulement un recours interne habilitant «

l’instance

» nationale compétente à connaître du contenu du grief fondé sur la Convention (Martin c. Royaume Uni, requête n°

27533/95 décision de la Commission du 28 février 1996, D.R. 84 et Scientology Kirche Deutschland e.V. c. Allemagne, requête n° 34614/96, décision de la Commission du 7 avril 1997, D.R. 89).

Compte tenu de ses constatations sur le terrain de l’article 6 de la Convention, la Cour estime que ce grief doit dès lors être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article

35

§§

3 et

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Erik

Fribergh

Françoise

Tulkens

Greffier

Présidente