CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 45718/99 de către İlhan KARAKURT împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 29 ianuarie 2002 în calitate de Cameră compusă de Sir Nicolas Bratza Președintele dnei Palm Makarczyk Türmen dna Strážnická Fischbach Maruste judecători și dl M. O’Boyle având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 24 august 1998 și înregistrată la 27 ianuarie 1999, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, İlhan Karakurt, este un național turc, născut în 1961 și trăiește în Turcia. El este reprezentat în fața Curții de către dl Erdoğan, un avocat care practică în Ankara. Circumstanțele cauzei Cauza, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează: La 23 mai 1995, la primirea rapoartelor de informare în sensul că reclamantul a fost membru al unei organizații armate ilegale, reclamantul a fost arestat de polițiști de la Departamentul de Securitate Antalya. El a fost ulterior în custodie la clădirea Direcției de Securitate Antalya, unde a fost interogat. În timpul interogarii poliției, reclamantul a semnat o declarație. El pretinde că a fost supus la presiuni și maltrat atunci când a semnat documentul. La 28 mai 1995, reclamantul a fost adus în fața judecătorului Curții Antalya. În aceeași zi, instanța a hotărât să pună reclamantul în detenție. La 27 iunie 1995, procurorul public atașat Curtea de Securitate a statului İzmir a depus o acuzație în fața instanței, acuzând reclamantul de a fi membru al unei organizații armate ilegale. El a solicitat ca reclamantul să fie pedepsit în temeiul articolului 168/2 din Codul Penal turc. La 18 aprilie 1996, Curtea de Securitate de Stat, compusă din doi judecători civili și un judecător militar, a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare. Curtea a respins în continuare reclamantul de serviciu public pe termen indefinit. La 13 octombrie 1997, reclamantul a apelat asupra punctelor de drept împotriva hotărârii Curții de Securitate de Stat din Izmir și a modului în care a evaluat dovezile. El a criticat în continuare clasificarea juridică a infracțiunilor din instanță. La 2 februarie 1998, Curtea de Casație a susținut raționamentul și evaluarea probelor Curții de Securitate de Stat din Izmir. Hotărârea a fost pronunțată în absența reclamantului și a avocatului său și nu a fost notificată. Reclamantul a fost informat cu privire la decizia Curții de Casație la 27 aprilie 1998, după ce avocatul său a solicitat o copie a documentului de la instanță. COMPLAINTS Reclamantul plânge, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost păstrat în custodie de poliție timp de 5 zile fără a fi adus în fața unui judecător. că există o diferență între procedurile în instanța de securitate a statului și în instanțe penale ordinare în ceea ce privește durata custodiei de poliție permisibile, care constituie o discriminare ilegală. Reclamantul susține în continuare, în conformitate cu art. 6 din Convenție, că nu a avut un proces echitabil, deoarece a fost privat de dreptul său la asistență juridică în timpul interogatoriului de către ofițeri de poliție, procurorul public și judecătorul care a ordonat detenția sa în reținere, că a fost obligat să semneze o declarație falsă sub presiune și că decizia Curții de casă nu a fost notificată ni lui, nici avocatului său. El se plânge în continuare de imparțialitatea și independența Curții de Securitate de Stat din cauza prezenței unui judecător militar pe bancă. Reclamantul invocă, de asemenea, art. 14 din Convenție coroborat cu art. 6 și susține că procedurile din instanța de securitate a statului sunt diferite de cele din instanțele obișnuite, ceea ce dă naștere la discriminare în încălcarea convenției. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că nu a avut un proces echitabil și că Curtea de Securitate a statului Izmir nu a fost independentă și imparțială. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri în temeiul articolului 6 din Convenție și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 3 (b) din Regulamentul Curții, pentru a notifica această parte a cererii guvernului contestat. Având în vedere toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că plângerile reclamantului în temeiul articolului 3, art. 14 coroborat cu art. 14 § 3, art. 14 coroborat cu 6 § 1 nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate suspendarea examinării plângerilor reclamantei cu privire la echitatea procedurii; declara restul cererii inadmisibil.
Application no. 45718/99
by İlhan KARAKURT
against Turkey
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 29
January 2002 as a Chamber composed of
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mrs
E.
Palm
,
Mr
J.
Makarczyk
,
Mr
R.
Türmen
,
Mrs
V.
Strážnická
,
Mr
M.
Fischbach
,
Mr
R.
Maruste
,
judges
,
and Mr M.
O’Boyle
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 24 August 1998 and registered on 27
January 1999,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, İlhan Karakurt, is a Turkish national, who was born in 1961 and lives in Turkey. He is represented before the Court by Mr
Erdoğan, a lawyer practising in Ankara.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows:
On 23 May 1995, upon receipt of intelligence reports to the effect that the applicant was a member of an illegal armed organisation, the applicant was arrested by policemen from Antalya Security Department. He was subsequently placed in custody at the Antalya Security Directorate Building, where he was interrogated. During his police interrogation the applicant signed a statement. He claims to have been subjected to pressure and ill-treatment when signing the document.
On 28 May 1995 the applicant was brought before the judge of the Antalya Court. The same day the court decided to place the applicant in detention on remand.
On 27 June 1995 the Public Prosecutor attached to the İzmir State Security Court filed an indictment with the court, accusing the applicant of being a member of an illegal armed organisation. He requested that the applicant be punished under Article 168/2 of the Turkish Criminal Code.
In the proceedings before the İzmir State Security Court the applicant pleaded not guilty and requested his acquittal.
On 18 April 1996 the İzmir State Security Court, composed of two civilian judges and a military judge, convicted the applicant as charged and sentenced him to 12 years and 6 months imprisonment. The court further debarred the applicant from public service indefinitely.
On 13 October 1997 the applicant appealed on points of law against the judgment of the İzmir State Security Court and the way in which it had assessed the evidence. He further criticised the court’s legal classification of the offences.
On 2 February 1998 the Court of Cassation upheld the İzmir State Security Court’s reasoning and assessment of evidence. The judgment was pronounced in the absence of the applicant and his lawyer and it was not notified to them.
The applicant was informed about the decision of the Court of Cassation on 27 April 1998, after his lawyer requested a copy of the document from the court.
The applicant complains under Article
5
§
3 of the Convention that he was kept in police custody for 5 days without being brought before a judge.
The applicant alleges under Article 14 of the Convention, in conjunction with Article
5
that there is a difference between proceedings in State Security Courts and in ordinary criminal courts as regards the length of permissible police custody, which amounts to unlawful discrimination.
The applicant further maintains under Article 6 of the Convention that he did not have a fair trial as he was deprived of his right to legal assistance during his questioning by the police officers, the Public Prosecutor and the judge who ordered his detention on remand, that he was forced to sign a false statement under duress and that the decision of the Court of Cassation was not notified to him nor to his lawyer. He further complains about the impartiality and the independence of the İzmir State Security Court due to the presence of a military judge on the bench.
The applicant also invokes Article 14 of the Convention in conjunction with Article 6, and submit that the proceedings in the State Security Courts are different from those in ordinary courts, giving rise to discrimination in breach of the Convention.
The applicant complains under Article 6 of the Convention that he did not have a fair trial and that the Izmir State Security Court was not independent and impartial.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints under Article 6 of the Convention and that it is therefore necessary, in accordance with Rule
54
§
3 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that the applicant’s complaints under Article
5
§
3, Article 14 in conjunction with
5
3., Article 14 in conjunction with 6 § 1 do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
It follows that this part of the application should be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn the examination of the applicant’s complaints concerning the fairness of proceedings;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Michael
O’Boyle
Sir Nicolas
Bratza
Registrar
President