SERRE et SAUZE contre la FRANCE

A DOUA DECIZIE PARTICIPALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 51540/99 prezentate de Isabelle SERRE și Genevieve SAUZE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 29 ianuarie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka, președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Biersan Ugrekhelidze Mularoni judecători S. D olle graffière de section S. A.B. Baka, președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Având în vedere cererea menționată anterior, octombrie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentele, Isabelle Serre și Genevieve Sauze, sunt cetățeni francezi, născuți în 1947 și, respectiv, 1914 și reședința la Neuilly pe Seine și Marsilia (Franța).

Ca urmare a unei operațiuni imobiliare desfășurate pe un teren al acestora, la 5 august 1992 recurentele l-au numit pe dl S. în fața Tribunalului de Mare Instanță din Marsilia, prin hotărârea din 4 octombrie 1992. 1994, Tribunalul de Mare Instanță din Marsilia a demisionat recurentele. La 19 octombrie 1994, recurentele au răspuns la apelul la această hotărâre. Prin hotărâre înainte de a pronunța dreptul din 28 octombrie 1997, instanța de mare instanță din Marsilia a dispus o anchetă asupra convențiilor care ar fi avut loc între părți în vederea realizării transportului și audierea a doi martori.

După anchetarea și audierea unuia dintre martori (al doilea născut fiind în măsură să se deplaseze din motive medicale), tribunalul de apel din Aix-en-Provence a confirmat hotărârea instanței din Marseille, prin hotărârea din 16 februarie 1999, susținând că recurentele nu prezentau dovada unei convenții din partea părților și că nu erau îndeplinite condițiile unei societăți de fapt. Plângătorii nu s-au ocupat de această hotărâre. GRIEVA Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plâng de dreptul la apărare și de durata procedurii. 1 din Convenție, recurentele se plâng de la o p o zi ț i e de procedură, reproșând instan ț ilor n a ț i o nale că nu a ordonat o comisie de recurs în vederea audierii unui martor care nu a putut să se deplaseze atunci când a fost convocat.

Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele prezentate de reclamanți revelează aspectul unei încălcări a convenției. Curtea reamintește mai mult decât în termenii art. 35 alin. (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. În speță, Curtea arată că recurentele nu s-au ocupat de casarea hotărârii Tribunalului de Primă Instană din Marsilia din 16 februarie 1999. În consecință, f un ci o n are a recurentelor trebuie respinsă în aplicarea alineatelor (1) și (4) din art. 35 din Convenie. 2. A doua cauză a recurentelor privește durata procedurii în litigiu.

Această procedură a început la 5 august 1992 prin sesizarea de către reclamante a Tribunalului de Mare Instanță din Marsilia și se încheie la 16 februarie 1999 printr-o hotărâre a instanței judecătorești din Marsilia și, prin urmare, a durat 6 ani, 6 luni și 11 zile pentru două instanțe. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle A.B. Baka Modulul Președinte

DEUXIEME CHAMBRE

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 51540/99 présentée par Isabelle SERRE et Geneviève SAUZE contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 29 janvier 2002 en une chambre composée de MM. A.B. Baka, président , J.-P. Costa , Gaukur Jörundsson , L. Loucaides , C. Bîrsan , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni , juges , et de S. D olle , greffière de section , Vu la requête susmentionnée octobre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes, Isabelle Serre et Geneviève Sauze, sont des ressortissantes françaises, nées respectivement en 1947 et 1914 et résidant respectivement à Neuilly sur Seine et Marseille (France). A la suite d’une opération immobilière menée sur un terrain leur appartenant, un litige opposa les requérantes à M. S., quant à l’adhésion de ce dernier à une société civile immobilière créée, selon les requérantes, pour la réalisation de cette opération.

Le 5 août 1992, les requérantes assignèrent M. S. devant le tribunal de grande instance de Marseille. Par jugement du 4 octobre 1994, le tribunal de grande instance de Marseille débouta les requérantes. Le 19 octobre 1994, les requérantes interjetèrent appel de ce jugement. Par arrêt avant dire droit du 28 octobre 1997, la cour d’appel d’Aix-en-Provence ordonna une enquête sur les conventions qui seraient intervenues entre les parties en vue de la réalisation du lotissement et l’audition de deux témoins. Après enquête et audition de l’un des témoins (le second n’ayant pu se déplacer pour raisons médicales), la cour d’appel d’Aix-en-Provence confirma le jugement du tribunal de grande instance de Marseille, par arrêt du 16 février 1999, en relevant que les requérantes n’apportaient pas la preuve d’une convention liant les parties et que les conditions d’une société de fait n’étaient pas remplies.

Les requérants ne se sont pas pourvue en cassation de cet arrêt. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignent de l’iniquité et de la durée de la procédure. EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignent de l’iniquité de la procédure, reprochant aux juridictions nationales de ne pas avoir ordonné de commission rogatoire en vue de l’audition d’un témoin qui n’avait pas pu se déplacer lorsqu’il fut convoqué. Toutefois, la Cour n’est pas appelée à se prononcer sur le point de savoir si les faits présentés par les requérants révèlent l’apparence d’une violation de la Convention. Elle rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes et dans le délai de six mois, à partir de la date de la décision interne définitive.

En l’espèce, la Cour relève que les requérantes ne se sont pas pourvu en cassation de l’arrêt de la cour d’appel de Marseille du 16 février 1999. Il s’ensuit que le grief des requérantes doit être rejeté en application des paragraphes 1 et 4 de l’article 35 de la Convention. 2. Le second grief des requérantes porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 5 août 1992 par la saisine par les requérantes du tribunal de grande instance de Marseille et s’est terminée le 16 février 1999 par un arrêt de la cour d’appel de Marseille. Elle a donc duré 6 ans, 6 mois et 11 jours pour deux instances. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief des requérantes tiré de la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Dollé A.B. Baka Greffière Président