- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 29 ianuarie 2002
- Stat pârât
- GBR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Fielding împotriva Regatului Unit
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE FABRICAȚIE c. REGATUL UNIT (depunerea nr. 36940/97) HOTĂRÂREA (Decontare a francezului) STRASBOURG 29 ianuarie 2002 În cazul Fielding c. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele Sir Nicolas Bratza Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych dna Thomassen judecători și dna S. Dollé Secțiunea grefierului, deliberată în particular la 8 ianuarie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
36940/97) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depus la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național al Regatului Unit, David William Fielding („reclamantul”), la 17 iunie 1997. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Welch, un avocat care practică la Londra. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. A. Whowersley, Oficiul Extern și Commonwealth. Reclamantul s-a plâns că securitatea socială și legislația fiscală britanică au discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată coroborat atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție.
La 8 iunie 1999, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 6 octombrie 2001 și la 18 octombrie 2001 reprezentantul reclamantului și, respectiv, agentul Guvernului au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. La 1 noiembrie 2001, Curtea a efectuat o modificare a compoziției secțiunilor sale, iar prezentul caz a fost atribuit noua secțiune. Soția reclamantului și soția sa au fost căsătorite în 1973 și au avut trei copii, născuți în 1974, 1976 și 1988. Soția reclamantului a murit în 1996. Soția reclamantului a lucrat pe parcursul căsătoriei, ia doar pauze pentru a avea cei trei copii, și a plătit integral contribuții de securitate socială ca salariat.
Reclamantul continuă să lucreze cu timp integral, câștigând aproximativ 29,500 GBP pe an, de la care trebuie să plătească ipoteca asupra casei de familie și să-și susțină însuși și copiii, cei doi mai mari dintre care sunt în prezent la Universitate și cei mai tineri dintre care locuiesc cu reclamantul și sunt în parte îngrijiți de un copil-minder. În ianuarie 1997, reclamantul a solicitat prin telefon Agenția de Beneficii pentru plata prestațiilor de securitate socială. El a solicitat beneficii echivalente cu cele pe care o văduvă a căror soț a murit în condiții similare cu cele ale soției sale ar fi avut dreptul, și anume plata unei văduve și a unei obligații a mamei văduve, plătite în temeiul Legii de securitate socială și beneficii din 1992 („Legea din 1992”).
El a fost informat că Agenția de Beneficii nu a putut accepta cererea sa ca fiind o cerere valabil, deoarece reglementările care reglementează plata beneficiilor văduvelor sunt specifice femeilor. Un apel împotriva unei astfel de decizii ar fi obligat să eșueze, având în vedere că nu sunt plătite prestații de securitate socială văduvilor în temeiul legii Regatului Unit. 10. De asemenea, reclamantul a contactat Revenuul Intern și a solicitat prin telefon alocația fiscală pentru pierderi. El a fost informat că el nu a calificat pentru alocație fiscală, deoarece el este un om și legea prevede numai plăți pentru văduvele. 11. Reclamantul primește prestația pentru copii la rata Părintelor Lone în ceea ce privește copilul său cel mai mic.
Revenuul său îl împiedică să se califice pentru beneficii testate de mijloace, cum ar fi sprijinul venitului sau creditul de familie. O văduvă într-o situație similară ar putea pretinde Plata Veduvei și Alocarea Mamei Văduvate, care sunt plătite indiferent de venit și de economii. 12. La 9 aprilie 2001, a intrat în vigoare Legea 1999 privind Reforma Socială și Pensiuni, care a pus la dispoziția bărbaților și femeilor beneficiile de răscumpărare.
Legea 13. Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Regatului Unit și reclamantul în cazul nr. 36940/97 au ajuns la o soluție prietenoasă cu următoarele termeni: (a) Guvernul va plăti reclamantului suma de 14.573.32 GBP, fiind suma pe care reclamantul ar fi fost plătită, dacă ar fi fost femeie, prin intermediul plății de văduvă și alocația mamei văduvă de la data decesului soției sale până la 9 aprilie 2001 și suma pe care o merită alocarea de impozitare a lichidei de văduvă; și (b) Guvernul va plăti reprezentantul juridic al reclamantului suma de 5000 GBP în ceea ce privește costurile și cheltuielile sale juridice. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu solicite ca cazul să fie înaintat Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după ce a fost pronunțată hotărârea Curții.” 14. Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Regatului Unit este dispus să plătească dlui. Sumă de 14.573.32 GBP care acoperă prejudiciu material și moral și reprezentantului său suma de 5.000 GBP în ceea ce privește costurile și cheltuielile sale juridice, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 36940/97 pe care le-a petrecut în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele prezentei cereri.
Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după ce a fost pronunțată hotărârea Curții.” 15. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 16. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 ianuarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa
SECOND SECTION
CASE OF FIELDING v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 36940/97) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 29 January 2002 In the case of Fielding v. the United Kingdom, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Sir Nicolas Bratza , Mr L. Loucaides , Mr C. Bîrsan , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs W. Thomassen , judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 8 January 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 36940/97) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an United Kingdom national, David William Fielding (“the applicant”), on 17 June 1997.
The applicant was represented before the Court by Mr J. Welch, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. A. Whomersley, Foreign and Commonwealth Office.
The applicant complained that British social security and tax legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 8 June 1999, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 6 October 2001 and on 18 October 2001 the applicant’s representative and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.
On 1 November 2001 the Court effected a change in the composition of its Sections, and the present case was assigned to the new Second Section. THE FACTS
The applicant and his wife were married in 1973 and had three children, born in 1974, 1976 and 1988. The applicant’s wife died in 1996.
The applicant’s wife worked throughout the marriage, only taking breaks in order to have the three children, and paid full social security contributions as an employed earner. The applicant continues in full-time work, earning approximately GBP 29,500 per annum, from which he has to pay the mortgage on the family home and support himself and the children, the two eldest of whom are currently at University and the youngest of whom lives with the applicant and is partly cared for by a child-minder.
In January 1997 the applicant applied by telephone to the Benefits Agency for the payment of social security benefits. He applied for benefits equivalent to those which a widow whose husband had died in similar circumstances to those of his wife would have been entitled, namely a Widow’s Payment and a Widowed Mother’s Allowance, payable under the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”). He was informed that the Benefits Agency was unable to accept his application as a valid claim because the regulations governing the payment of widows’ benefits were specific to women. An appeal against such a decision would be bound to fail given that no social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.
The applicant also contacted the Inland Revenue and applied by telephone for bereavement tax allowance. He was informed that he did not qualify for the tax allowance, since he is a man and the law provided only for payments to widows.
The applicant receives Child Benefit at the Lone Parent rate in respect of his youngest child. His income precludes him from qualifying for means-tested benefits such as Income Support or Family Credit. A widow in a similar situation could claim Widow’s Payment and Widowed Mother’s Allowance, which are payable regardless of income and savings.
On 9 April 2001 the Welfare Reform and Pensions Act 1999 came into force, making bereavements benefits available to both men and women. THE LAW
The Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of the United Kingdom and the applicant in the case no. 36940/97 have reached a friendly settlement upon the following terms: (a) the Government will pay the applicant the sum of GBP 14,573.32, being the amount that the applicant would have been paid, had he been a woman, by way of Widow’ Payment and Widowed Mother’s allowance from the date of his wife’s death until 9 April 2001 and the amount that the Widow’s Bereavement Tax Allowance would have been worth to him; and (b) the Government will pay the applicant’s legal representative the sum of GBP 5,000 in respect of his legal costs and expenses. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the Court’s judgment has been delivered.”
The Court received from the applicant’s representative the following declaration signed by the applicant’s representative: “I note that the Government of the United Kingdom are prepared to pay to Mr Fielding the sum of GBP 14,573.32 covering pecuniary and non-pecuniary damage and to his representative the sum of GBP 5,000 in respect of his legal costs and expenses with a view to securing a friendly settlement of application no. 36940/97 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims against the United Kingdom in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the Court’s judgment has been delivered.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 29 January 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President