Michael Matthews împotriva Regatului Unit

SECȚIUNEA III CAUZĂ DE MICHAEL MATTHIES c. REGATUL UNIT (Declarația nr. 40302/98) HOTĂRÂREA (Reglementare a Franței) STRASBOURG 15 iulie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Michael Matthews c. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele Fuhrmann Loucaides Sir Nicolas Bratza Doamna H.S.

Greve, judecătorii Traja Ugrekhelidze și dna S. Dollé, grefierul Secțiunii deliberat în privat la 24 iunie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 40302/98) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național al Regatului Unit, Michael William Matthews („reclamantul”), la 24 februarie 1998. Reclamantul, care a fost acordată asistență juridică, a fost reprezentat de dl J. Welch, avocat care practică la Londra. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C.A.

Whowersley, Biroul pentru Externe și Commonwealth, Londra. Reclamantul s-a plâns de discriminare pentru motive de sex în ceea ce privește dreptul său la proprietate, în contravenție cu art. 14 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Cererea a fost alocată celui de-al treilea secțiunea a Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care ar lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Prin decizia din 28 noiembrie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1), dar acest caz a rămas în cadrul Camerei constituite în cadrul fostei secțiuni III.

La 24 aprilie 2002, Guvernul a informat Curtea și reprezentantul reclamantului că, în ceea ce privește Anglia, Legea 2002 privind concesiunile de călătorie (eligibilitate) va intra în vigoare la 1 aprilie 2003, în temeiul Instrumentului statutar 2002/673. În ceea ce privește Wales, același efect este realizat de Ordinul 2001 privind concesiunile de călătorie (Extensiune de drepturi de călătorie) (Instrumentul statutar 2001/3765). La 11 iunie 2002, Curtea a primit declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE CIRCUMSTANCES DE CAUZĂ Reclamantul s-a născut în 1933 și locuiește în Londra. 10. La 10 octombrie 1997, în vârstă de 64 de ani, reclamantul a solicitat în biroul său local pentru permisul de călătorie al persoanelor în vârstă, care ar fi îndreptat dreptul la călătorie gratuită pe majoritatea transporturilor publice din Greater London.

Cererea sa a fost refuzată deoarece, în temeiul legii britanice la momentul respectiv, un astfel de permis nu putea fi furnizat decât bărbaților cu vârsta de 65 de ani sau peste, în timp ce femeile erau eligibile să primească un astfel de permis, sub rezerva dispozițiilor schemei lor locale, la vârsta de 60 de ani sau peste. II.

Actul din 1984 privind transporturile regionale din Londra („Legea din 1984”), care era în vigoare în prezent, prevăzut la art. 50 alineatul (1): „Sub rezerva subsecțiunea (4) de mai jos, orice autoritate locală sau oricare dintre cele două sau mai multe autoritățile locale care acționează în comun, pot încheia acorduri cu transporturile regionale din Londra în temeiul cărora – (a) Concesiunile de transport regional din Londra sau aranjarea cu o altă persoană pentru acordarea celorlalte concesiuni de călătorie prevăzute de acordul acordat oricărei persoane eligibile să le primească în conformitate cu subsecțiunea (7) de mai jos; și (b) Autoritatea locală (sau, după caz, acele autorități locale, respectiv, în proporțiile care ar putea fi de acord între ele) rambursează costurile suportate pentru acordarea acestor concesiuni.” La art. 50 alineatul (7) din Legea din 1984 prevedea: „Persoanele eligibile pentru a primi concesiuni de călătorie în conformitate cu dispozițiile prevăzute la subsecțiunea (1) sau (3) de mai sus sunt persoane menționate în oricare dintre următoarele paragrafe, sau orice descriere a acestor persoane,

adică: (a) bărbați de peste șaizeci și cinci ani și femei de peste șase ani;” Legea privind transporturile din 1985 (care se aplică pentru călătoria în Marea Britanie în afara Londrei) conține o dispoziție similară la art. 93 alineatul (7). Dispozițiile articolului 50-53 din Legea din 1984 au fost abrogate și înlocuite fără nicio modificare relevantă în temeiul articolului 240-244 din Legea privind Autoritatea din Marea Londrei 1999. „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, Guvernul Regatului Unit oferă să plătească GBP 242 în ceea ce privește pierderea pecuniară și 25 000 GBP în ceea ce privește costurile juridice acordate dlui Michael William Matthews.

Aceste sume trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și vor fi plătite în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 13. În aceeași dată, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație în numele reclamantului: „Not că Guvernul Regatului Unit este pregătit să plătească suma de GBP. 242 care acoperă pierderea pecuniară și 25 000 GBP care acoperă costurile juridice ale dlui Michael William Matthews, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 14. Curtea ia act de acordul atins între părți (art. 39 din Convenție) și viitoarea legislație modificată (punctul 7 de mai sus). Se constată că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolul său (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții).

15. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZIE DE a elimina cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o repetare a cazului înaintea Marei Camere. Adoptat în engleză și notificat în scris la 15 iulie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa

THIRD SECTION

CASE OF MICHAEL MATTHEWS v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 40302/98) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 15 July 2002 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Michael Matthews v. the United Kingdom, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr W. Fuhrmann , Mr L. Loucaides , Sir Nicolas Bratza , Mrs H.S. Greve, Mr K. Traja , Mr M. Ugrekhelidze , judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 24 June 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

9. The applicant was born in 1933 and lives in London.

RELEVANT DOMESTIC LAW

11. The London Regional Transport Act 1984 (“the 1984 Act”) which was then currently in force, provided in section 50(1): “Subject to subsection (4) below, any local authority, or any two or more local authorities acting jointly, may enter into arrangements with London Regional Transport under which – (a) London Regional Transport grant, or arrange with some other person for that other person to grant, such travel concessions as may be provided for by the arrangements to any persons eligible to receive them in accordance with subsection (7) below; and (b) that local authority (or, as the case may be, those local authorities in such proportions respectively as they may agree among themselves) reimburse the cost incurred in granting those concessions.” In section 50(7) the 1984 Act provided: “The persons eligible to receive travel concessions under arrangements made under subsection (1) or (3) above are persons mentioned in any of the following paragraphs, or any description of such persons, that is to say: (a) men over the age of sixty-five years and women over the age of sixty years;

...” The Transport Act 1985 (which applies to travel in Great Britain outside London) contained a similar provision in section 93(7). The provisions of sections 50-53 of the 1984 Act were repealed and replaced without any relevant amendment by sections 240-244 of the Greater London Authority Act 1999. THE LAW

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 15 July 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President