MAIER c. ROUMANIE

Secțiunea a patra Cerere nr. 47351/17 Vasile-Dorel MAIER împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 30 mai 2023 într-un comitet compus din Armen Harutyunyan , președintele Anja Seibert-Fohr, Ana Maria Guerra Martins , judecători și Crina Kaufman, graffière de secțiune f.f. cererea nr. 47351/17, îndreptat împotriva României și al cărui resortisant român, dl Vasile-Dorel Maier (attenentul) născut în 1963 și rezident la Cluj Napoca, reprezentat de domnul F.I. Maier, avocat la Cluj-Napoca, a sesizat Curtea la 15 iunie 2017 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român (adică a celui care îl reprezintă), reprezentat de agentul său, dl O.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, observațiile părților, După ce a intenționat acest lucru, face ca decizia următoare să fie luată de către agentul său, dl O.F. Ezer, de la Serviciul de Informații din România (Serviciul Roman de Informații). La 22 iulie 2013, reclamantul a luat cunoștință, sub semnătura sa, de raportul său de evaluare pentru primele șase luni ale anului 2013, care conținea o autoevaluare, aprecierea evaluatorului și propunerile acestuia în vederea îmbunătățirii rezultatelor acestuia. La 29 ianuarie 2014, reclamantul a fost informat cu privire la aprecierea sa pentru anul 2013 și cu privire la faptul că a obținut o mențiune satisfăcătoare, nesatisfăcută de acest calificativ, el a formulat o contestație împotriva acestei aprecieri în fața comandantului, indicând motivele pentru care a considerat că mențiunea acordată nu era corectă. Comandantul a examinat concordanța dintre performanța reclamantului și ratingul său și a respins contestația, mărind în același timp punctele atribuite acestuia. Procesul-verbal prin care contestația a fost soluționată a fost adus la cunoștința reclamantului la 19 februarie 2014, printr-un ordin din 31 ianuarie 2014, cu efect de la 1 ianuarie 2014. Începând cu 1 august 2014, comandantul unității l-a înlocuit pe reclamant în funcția sa de șef al unității. La 1 august 2014, reclamantul a fost vărsat în rezervă. Procedura administrativă care pune sub semnul întrebării modul în care a fost urmată procedura de luare a deciziilor, reclamantul sesizează tribunalul departamental din Cluj la data de 7 august 2014. A se vedea nota de subsol 1. August 2014, data la care a fost transferat în rezervă. El a explicat că procedura de evaluare a fost viciată. El a adăugat că mențiunea care i-a fost atribuită a împiedicat să participe la concursurile de acces la posturi de management și că aceasta a împiedicat ulterior o eventuală intrare în funcția publică civilă. În acțiunea sa, reclamantul, care nu a fost reprezentat de un avocat, a solicitat instanței judecătorești din statul membru în cauză să depună la dosar, pe de o parte, litigiul său împotriva motivului și decizia de respingere contestată (punctul 1 de mai sus), care au fost supuse regimului de informații clasificate și de care nu a primit copii, și, pe de altă parte, descrierea postului său, a anunțului de vacantă referitor la funcția sa care a fost publicată, descrierea postului corespunzător, anumite rapoarte de misiune, ordinea de 31 În ianuarie 2014, împreună cu mai multe alte dovezi scrise, a menționat că aceste documente trebuiau să fie depuse la dosar în conformitate cu regimul juridic aplicabil documentelor clasificate și a solicitat, de asemenea, interogarea unui martor, O.G., și a pârâtului, precum și o expertiză grafologică. Tribunalul a acceptat parțial cererile menționate anterior. NIS s-a referit la dosar, printre alte documente, respectând regimul confidențial al documentelor clasificate, contestarea reclamantului împotriva raportului de evaluare și a deciziei de respingere a contestației, la care reclamantul nu a avut acces în timpul procedurii administrative, precizând că la mai târziu a avut cunoștință de conținutul unora dintre documentele propuse ca elemente de probă și de faptul că acestea se refereau la activitățile desfășurate de NIS în cadrul atribuțiilor sale de securitate națională. Tribunalul a respins, din lipsă de relevanță, cererea de realizare a unei expertize grafologice. El l-a interogat pe martorul O.G. și a solicitat reprezentanților pârâtului să răspundă în scris la unele dintre întrebările adresate de solicitant. Prin hotărârea din 8 aprilie 2016, tribunalul departamental a acceptat parțial cererile reclamantului, explicând că NIS avea motive întemeiate să comunice documentele solicitate într-o formă care asigura protecția informațiilor care figurează în aceasta, dar pe care le-a prezentat într-un mod care nu permitea verificarea afirmațiilor formulate și, prin urmare, să stabilească adevărul, ceea ce constituia o obstrucționare a actului de justiție după audierea martorului O.G., instanța a considerat că îndoiala ar trebui să fie în beneficiul reclamantului. El a anulat raportul de evaluare și a ordonat NIS să efectueze o nouă evaluare a reclamantului. Pe de altă parte, Tribunalul a respins cererea reclamantului privind plata diferenței de salarizare, în sensul că nu a contestat ordinul de încetare a funcțiilor sale. Cu toate acestea, instanța a condamnat autoritatea militară să îi plătească o despăgubire pentru prejudiciul moral. 11. NIS a solicitat această hotărâre în fața instanței de apel din Cluj ( întrucât procedura de evaluare a fost efectuată în mod legal. Reclamantul a răspuns că sarcina probei îi revenea angajatorului în litigiile de muncă și că aceasta era din ce în ce mai dificilă în speță, că NIS deținea toate documentele relevante, pe care le păstrase clasificate. El și-a sprijinit oral poziția în fața instanței de apel și s-a referit la dosarul concluziilor scrise. 13. Instanța de apel a respins cererea reclamantului de a prezenta noi dovezi scrise, pentru lipsa relevanței în lumina motivelor da. La 27 octombrie 2016, documentele clasificate care fuseseră depuse de NIS în fața tribunalului departamental au fost puse la dispoziția instanței judecătorești. Prin hotărârea definitivă din 3 noiembrie 2016, notificată reclamantului la 21 decembrie 2016, instanța de apel a acceptat acțiunea NIS și a respins acțiunea reclamantului și a considerat că instanța de departament și-a întemeiat decizia pe subiectivitatea de a lua o decizie a evaluatorului și pe faptul că SRI a privat documentele necesare pentru soluționarea cauzei. Cu toate acestea, Comisia a considerat că nici un indice de subiectivitate nu a reieșit din dosar, adăugându-se că, în ceea ce privește aprecierea, era vorba de competența exclusivă a evaluatorului, astfel încât numai aspectele procedurale puteau fi examinate de tribunale. Instanța de apel a considerat apoi că declarația de la data la care procedura de investigare nu a fost susținută și a subliniat faptul că NIS furnizase documentele în conformitate cu prevederile legii nr. 182/2002 privind protecția documentelor clasificate. Documentele întocmite în cadrul procedurii de evaluare a activității reclamantului ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că procedura judiciară internă nu a respectat cerința contradictoriei și a egalității armelor 17. Curtea nu este convinsă că art. 6 din Convenție este aplicabil în speță. Cu toate acestea, aceasta nu se va pronunța cu privire la această chestiune, cauza fiind, în orice caz, inadmisibilă din următoarele motive. 18. Principiile generale referitoare la principiul contradictoriu și la principiul egalității armelor în materie civilă au fost rezumate în Hotărârile Regner Regner v. the Czech Republic [GC], nr. 35289/11, § 146-149, 19 September 2017 și Corneschi c. România 21609/16, §§ 86-89, 11 ianuarie 2022 19. În cazul de față, prin intermediul dispozițiilor legale relevante, reclamantul nu a avut acces, în cursul procedurii judiciare, la documentele privind procedura de evaluare la sfârșitul căreia are dreptul să acorde calificativul profesional contestat. 20. Curtea va examina dacă restricțiile impuse de reclamant în drepturile sale procedurale au fost contrabalansate în mod eficient de factori compensatori. 21. În acest sens, trebuie menționat faptul că, spre deosebire de cauzele Regner Republica Cehă Corneschi c. România Mai sus (în cazul în care reclamanții se confruntau cu o lipsă totală de comunicare a motivelor care au motivat retragerea certificatelor de securitate), în speță, la 1 și 2 de mai sus. Curtea a putut, de asemenea, să răspundă în fața comandantului, indicând motivele pentru care a considerat că calificativul acordat nu era corect (punctul 2 de mai sus). Curtea ia notă de faptul că reclamantul a putut prezenta în fața instanțelor probe (punctul 6 de mai sus) și să prezinte, de asemenea, argumentele sale și concluziile scrise (punctul 12 de mai sus 22. Prin urmare, Curtea nu poate considera că reclamantul a fost privat de informații esențiale de care avea nevoie pentru a-și justifica cauza (a se vedea, pentru o situație diferită, Corneschi, citată anterior, § 102-104) 23. În plus, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a ales să își pledeze personal cauza, fără a trece prin oficiu un avocat. Cu toate acestea, în ceea ce privește o procedură judiciară întemeiată pe documente clasificate (punctul 6 de mai sus), reprezentarea de către un avocat ar fi putut permite reclamantului să acceseze documentele din dosarul clasificat secret (Corneschi, citată anterior, punctul 58 24. Curtea constată, în sfârșit, că reclamantul a putut contesta aprecierea sa în fața a două grade de jurisdicție. Aceasta ia notă de competențele conferite instanțelor naționale, care beneficiază de independența și de imparțialitatea necesare, necontestate de reclamant (Regner) , citată anterior, punctul 152. Astfel, instanțele au avut acces la toate documentele clasificate relevante în speță, care au fost depuse la dosar de către NIS (punctele 7 și 14 de mai sus; a se vedea, de asemenea, Regner, citată anterior, punctul 152 și mutatis mutandis Fitt c. Regatul Unit [GC], n 29777/96, § 45, CEDH 2000-II 25. Pe de altă parte, competența instanțelor sesizate cu privire la litigiu a îmbrățișat ansamblul cauzei aduse în fața acestora de către reclamant. Instanțele au avut competența de a examina legalitatea procedurii de judecată contestată de reclamant (punctul 5 de mai sus) și de a anula, dacă este cazul, o hotărâre pronunțată în urma unei proceduri neconforme cu dispozițiile aplicabile (punctul 15 de mai sus 26). În speță, instanțele sesizate și-au exercitat în mod corespunzător competențele de control de care dispuneau în acest tip de procedură și-au motivat în mare măsură deciziile având în vedere circumstanțele cauzei și au răspuns argumentelor invocate de reclamant în fața acestora (punctele 10 și 15 de mai sus). În măsura în care recurentul nu este satisfăcut de rezultatul procesului, Curtea reamintește că nu trebuie să își mențină locul de judecător de a patra instanță și că aceasta nu pune în discuție, sub unghiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, aprecierea instanțelor naționale, cu excepția cazului în care concluziile lor pot fi considerate arbitrare sau vădit neraționale (Bochan c. Ucraina (n [GC], n 22251/08, § 61, CEDH 2015), ceea ce nu este cazul în speță. 27. Având în vedere procedura în ansamblul său, natura litigiului și marja de apreciere de care dispun autoritățile naționale (Regner, citată anterior, § 147), Curtea consideră că echilibrul corect dintre părți nu a fost afectat atât de mult încât să aducă atingere substanței dreptului reclamantului la un proces echitabil. 28. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 22 iunie 2023. Crina Kaufman Armen Harutyunyan Modulul adjunct f.f. Președintele

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

47351/17

Vasile-Dorel MAIER

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 30 mai 2023 en un comité composé de

:

Armen Harutyunyan

, président

,

Anja Seibert-Fohr,

Ana Maria Guerra Martins

, juges

,

et de Crina Kaufman,

greffière adjointe

de section f.f.

,

Vu

:

la requête n

o

47351/17, dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant roumain, M. Vasile-Dorel Maier («

le requérant

») né en 1963 et résidant à Cluj Napoca, représenté par M

e

F.I. Maier, avocate à Cluj-Napoca, a saisi la Cour le 15 juin 2017

en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»),

la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain («

le Gouvernement

»), représenté par son agente, M

me

O.F. Ezer, du ministère des Affaires étrangères,

les observations des parties,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

OBJET DE l’AFFAIRE

Le contexte de l’affaire

1

.

Alors qu’il travaillait pour le Service roumain du renseignement (

Serviciul român de informații

, «

le SRI

»), le requérant occupait la fonction de chef d’unité. Le 22 juillet 2013, il prit connaissance, sous signature, de son rapport d’évaluation pour les six premiers mois de l’année 2013, lequel contenait une auto-évaluation, l’appréciation de l’évaluateur et les propositions de ce dernier aux fins de l’amélioration de ses résultats.

2

.

Le 29 janvier 2014, le requérant fut informé de son appréciation pour l’année 2013 et du fait qu’il avait obtenu une mention «

satisfaisante

». Insatisfait de ce qualificatif, il forma une contestation contre ladite appréciation devant le commandant, en indiquant les raisons pour lesquelles il considérait que la mention accordée n’était pas correcte. Le commandant examina la concordance entre les performances du requérant et sa notation, et il rejeta la contestation tout en augmentant les points attribués à l’intéressé. Le procès-verbal par lequel la contestation fut tranchée fut porté à la connaissance du requérant le 19 février 2014.

3

.

Par un ordre du 31 janvier 2014, avec effet au 1

er

février 2014, le commandant de l’unité remplaça le requérant dans sa fonction de chef d’unité.

4.

Le 1

er

août 2014, le requérant fut versé dans la réserve.

La procédure administrative

5

.

Mettant en cause la manière dont la procédure d’appréciation avait été suivie, le requérant saisit le 7 août 2014 le tribunal départemental de Cluj («

le tribunal départemental

») d’une action en annulation de l’appréciation litigieuse et du rejet par le commandant de l’unité de sa contestation. Il y réclamait le versement de la différence entre son salaire de chef d’unité et celui qu’il avait reçu du 1

er

février 2014, date de son remplacement, jusqu’au 1

er

août 2014, date de son versement dans la réserve. Il expliquait que la procédure d’évaluation avait été viciée. Il ajouta que la mention qui lui avait été attribuée l’avait empêché de participer aux concours d’accès à des postes de management, et qu’elle faisait obstacle à une éventuelle entrée dans la fonction publique civile par la suite.

6

.

Dans son action, le requérant, qui n’était pas représenté par un avocat, demandait au tribunal d’ordonner au SRI de verser au dossier, d’une part, sa contestation contre l’appréciation et la décision de rejet contestée (paragraphe

1 ci-dessus), qui étaient soumis au régime des informations classifiées et dont il n’avait pas reçu de copies, et, d’autre part, la description de son poste, de l’avis de vacance relatif à sa fonction qui avait été publié, la description de poste correspondante, certains rapports de mission, l’ordre du 31

janvier 2014, ainsi que plusieurs autres preuves écrites. Il mentionnait que ces documents devaient être versés au dossier dans le respect du régime légal applicable aux documents classés. Il demandait aussi l’interrogation d’un témoin, O.G., et de la partie défenderesse, ainsi qu’une expertise graphologique.

7

.

Le tribunal accéda en partie aux demandes susmentionnées. Le SRI versa au dossier, parmi d’autres documents, en respectant le régime confidentiel des documents classés, la contestation du requérant contre le rapport d’évaluation et la décision de rejet de la contestation, auxquels le requérant n’avait pas eu accès pendant la procédure administrative, en précisant que l’intéressé avait eu connaissance du contenu de certains des documents proposés comme éléments de preuve et du fait que ceux-ci concernaient des activités menées par le SRI dans le cadre de ses attributions de sécurité nationale. Le tribunal rejeta pour absence de pertinence la demande de faire réaliser une expertise graphologique. Il interrogea le témoin O.G. et demanda aux représentants de la partie défenderesse de répondre par écrit à certaines des questions posées par le requérant.

8.

Le SRI soutint que la procédure d’appréciation avait été respectée.

9.

Par un jugement du 8 avril 2016, le tribunal départemental fit partiellement droit aux demandes du requérant, expliquant que le SRI était fondé à communiquer les documents sollicités sous une forme qui assurait la protection des informations y figurant, mais qu’il avait présenté les documents d’une manière qui ne permettait pas de vérifier les allégations formulées et donc d’établir la vérité, ce qui constituait «

une obstruction à l’acte de justice

».

10

.

Après avoir entendu le témoin O.G., le tribunal jugea que le doute devait profiter au requérant. Il annula le rapport d’appréciation et ordonna au SRI de procéder à une nouvelle évaluation du requérant. En revanche, il rejeta la demande du requérant relative au versement de la différence de salaires, en constatant que l’intéressé n’avait pas contesté l’ordre de cessation de ses fonctions. Le tribunal condamna toutefois l’unité militaire à lui verser une indemnité pour préjudice moral.

11.

Le SRI interjeta appel de ce jugement devant la cour d’appel de Cluj («

la cour d’appel

»), considérant que la procédure d’appréciation avait été menée légalement.

12

.

Le requérant répliqua que la charge de la preuve incombait à l’employeur dans les litiges du travail, et qu’il en était d’autant plus ainsi en l’espèce, que le SRI était en possession de tous les documents pertinents, qu’il avait classifiés. Il soutint oralement sa position devant la juridiction de recours et versa au dossier des conclusions écrites.

13.

La cour d’appel rejeta la demande du requérant de faire instruire de nouvelles preuves écrites, pour absence de pertinence au vu des motifs d’appel.

14

.

Le 27 octobre 2016, les pièces classifiées qui avaient été déposées par le SRI devant le tribunal départemental furent mises à la disposition de la cour d’appel.

15

.

Par un arrêt définitif du 3 novembre 2016, communiqué au requérant le 21 décembre 2016, la cour d’appel accueillit le recours du SRI et rejeta l’action du requérant. Elle considéra que le tribunal départemental avait fondé sa décision sur la subjectivité de l’appréciation réalisée par l’évaluateur et sur le fait que le SRI l’avait privé des documents nécessaires au jugement de l’affaire. Elle jugea cependant qu’aucun indice de subjectivité ne ressortait du dossier, ajoutant qu’au demeurant l’appréciation relevait de la compétence exclusive de l’évaluateur, de sorte que seuls les aspects de procédure pouvaient être examinés par les tribunaux. La cour d’appel jugea ensuite que l’allégation d’illégalité de la procédure d’appréciation était non étayée et souligna que le SRI avait fourni les documents dans le respect des dispositions de la loi n

o

182/2002 sur la protection des documents classifiés. Les documents établis dans le cadre de la procédure d’évaluation de l’activité du requérant permettaient d’examiner l’affaire sous tous ses aspects, de sorte que les droits processuels de l’intéressé n’avaient pas été méconnus.

APPRÉCIATION DE LA COUR

16.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient que la procédure judiciaire interne n’a pas respecté l’exigence du contradictoire et de l’égalité des armes.

17.

La Cour n’est pas convaincue que l’article 6 de la Convention soit applicable en l’espèce. Toutefois, elle ne se prononcera pas sur cette question, l’affaire étant en tout état de cause irrecevable pour les motifs suivants.

18.

Les principes généraux relatifs au principe du contradictoire et à celui de l’égalité des armes en matière civile ont été résumés dans les arrêts

Regner

Regner v. the Czech Republic

[GC], no. 35289/11, §§ 146-149, 19 September 2017 et

Corneschi c. Roumanie

(n

o

21609/16, §§

86-89, 11

janvier 2022).

19.

En l’espèce, par l’effet des dispositions légales pertinentes, le requérant n’a pas eu accès, au cours de la procédure judiciaire, aux documents concernant la procédure d’appréciation au terme de laquelle il s’est vu octroyer le qualificatif professionnel contesté.

20.

La Cour examinera si les restrictions subies par le requérant dans ses droits procéduraux ont été contrebalancées efficacement par des facteurs compensateurs.

21.

À ce sujet, il faut noter qu’à la différence des affaires

Regner

c.

République Tchèque

et

Corneschi c. Roumanie

susmentionnées (dans lesquelles les requérants étaient confrontés à une absence totale de communication des raisons qui avaient motivé le retrait de leurs attestations de sécurité), en l’espèce, l’intéressé avait connaissance de la teneur du rapport d’appréciation dont il avait pris connaissance, sous signature (paragraphes

1 et 2 ci-dessus). Il a aussi pu l’attaquer devant le commandant, en indiquant les raisons pour lesquelles il considérait que le qualificatif accordé n’était pas correct (paragraphe 2 ci-dessus). La Cour note que le requérant a pu présenter devant les juridictions des preuves (paragraphe 6 ci-dessus) et soumettre également ses arguments et des conclusions écrites (paragraphe 12 ci-dessus).

22.

Dès lors, la Cour ne saurait considérer que le requérant a été privé d’informations essentielles dont il avait besoin pour plaider sa cause (voir, pour une situation différente,

Corneschi

, précité, §§ 102-104).

23.

De surcroît, la Cour note que le requérant a choisi de plaider personnellement sa cause, sans passer par l’office d’un avocat. Toutefois, s’agissant d’une procédure judiciaire fondée sur des documents classés (paragraphe 6 ci-dessus), la représentation par un avocat aurait pu permettre au requérant d’accéder aux documents du dossier classés secrets (

Corneschi,

précité, § 58).

24.

La Cour constate enfin que le requérant a pu contester son appréciation devant deux degrés de juridiction. Elle prend note des pouvoirs conférés aux juridictions nationales, lesquelles jouissent de l’indépendance et de l’impartialité nécessaires, non remises en doute par le requérant (

Regner

, précité, § 152). Ainsi, les tribunaux ont eu accès à tous les documents classifiés pertinents en l’espèce, qui ont été versées au dossier par le SRI (paragraphes 7 et 14 ci-dessus

; voir aussi

Regner

, précité, § 152, et

mutatis mutandis

,

Fitt c. Royaume-Uni

[GC], n

o

29777/96, § 45, CEDH 2000‑II).

25.

Par ailleurs, la compétence des juridictions saisies du litige embrassait l’ensemble de l’affaire portée devant elles par le requérant. Les juridictions avaient le pouvoir d’examiner la légalité de la procédure d’appréciation contestée par le requérant (paragraphe 5 ci-dessus) et d’annuler, le cas échéant, une décision rendue à la suite d’une procédure non-conforme aux dispositions applicable (paragraphe 15 ci-dessus).

26.

En l’occurrence, les juridictions saisies ont dûment exercé les pouvoirs de contrôle dont elles disposaient dans ce type de procédure. Elles ont largement motivé leurs décisions au regard des circonstances de l’affaire et ont répondu aux arguments évoqués par le requérant devant elles (paragraphes 10 et 15 ci-dessus). Pour autant que le requérant n’est pas satisfait de l’issue du procès, la Cour rappelle qu’elle n’a pas à tenir lieu de juge de quatrième instance et qu’elle ne remet pas en cause, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, l’appréciation des tribunaux nationaux, sauf si leurs conclusions peuvent passer pour arbitraires ou manifestement déraisonnables (

Bochan c. Ukraine (n

o

2)

[GC], n

o

22251/08, §

61, CEDH

2015), ce qui n’est pas le cas en l’espèce.

27.

Eu égard à la procédure dans son ensemble, à la nature du litige et à la marge d’appréciation dont disposent les autorités nationales (

Regner

, précité, § 147), la Cour estime que le juste équilibre entre les parties n’a pas été affecté au point de porter atteinte à la substance même du droit du requérant à un procès équitable.

28.

Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article

35 §§

3

a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 22 juin 2023.

Crina Kaufman

Armen Harutyunyan

Greffière adjointe f.f.

Président