Serni împotriva Italiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 47703/99 de Fiorenzo SERNI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 31 ianuarie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis Dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebsky judecători și dl E. Fribergh Grefierul Secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 20 noiembrie 1998 și înregistrată la 23 aprilie 1999, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1937 și trăiește în Livorno.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Livorno, pe care l-a lăsat lui M.S. Într-o scrisoare înregistrată din 4 martie 1983, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închirierea contractului la expirarea termenului la 31 decembrie 1983 și i-a cerut să părăsească sediul până la data respectivă. La 9 octombrie 1984, el a furnizat un anunț pentru a renunța la chiriaș, dar a refuzat să plece. Într-o scrisoare a servit locatarului la 7 ianuarie 1986, reclamantul și-a reiterat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Livorno.

Prin decizia din 20 ianuarie 1986, care a fost făcută executor la 21 ianuarie 1986, Magistratul Livorno a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 20 decembrie 1986. La 2 aprilie 1987, reclamantul a notificat locatarul care l-a obligat să abandoneze sediul. La 21 aprilie 1987, a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 24 mai 1987. Între 24 mai 1987 și 27 noiembrie 1998, judecătorul a făcut 18 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 15 decembrie 1998, reclamantul a recuperat posesia apartamentului.

HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. El susține, de asemenea, că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea a examinat această plângere în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată.

În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul și, prin urmare, nu poate fi considerată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 47703/99 by Fiorenzo SERNI against Italy The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 31 January 2002 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 20 November 1998 and registered on 23 April 1999, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is an Italian national, born in 1937 and living in Livorno.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is the owner of an apartment in Livorno, which he had let to M.S. In a registered letter of 4 March 1983, the applicant informed the tenant that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1983 and asked him to vacate the premises by that date. On 9 October 1984, he served a notice to quit on the tenant, but he refused to leave. In a writ served on the tenant on 7 January 1986, the applicant reiterated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Livorno Magistrate. By a decision of 20 January 1986, which was made enforceable on 21 January 1986, the Livorno Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 20 December 1986. On 2 April 1987 the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

On 21 April 1987 he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 24 May 1987. Between 24 May 1987 and 27 November 1998 the bailiff made eighteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession. On 15 December 1998, the applicant recovered possession of the apartment. THE LAW The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that his inability to recover possession of his apartment amounted to a violation of the right to property. He also argues that the refusal of the administration to enforce the order issued by the magistrate has interfered with the power of the judiciary.

The Court has examined this complaint under Article 6 of the Convention. The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate. As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits.

It follows that it cannot be considered as manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President