CtEDO 13.06.2002 Auto

BELLINI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
13.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BELLINI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINIBILITATEA cererii nr. 64098/00 de Franco BELLINI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 13 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh grefier având în vedere cererea depusă la 10 noiembrie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1926 și locuiește în Florența. El este reprezentat în fața Curții de către dl A. Brini, un avocat practicant în Florența. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat A.B. Într-o scrisoare înregistrată din 10 iunie 1983, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1983 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Inchiriatul a declarat reclamantului că nu va părăsi sediul. Într-un lipsa de scris a servit locatarului la 22 decembrie 1983, reclamantul a reiterat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Florenței. Prin decizia din 16 ianuarie 1984, care a fost pus în aplicare la 19 Iunie 1984, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie anulat până la 31 decembrie 1984. La 17 septembrie 1987, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. La 23 octombrie 1987, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 15 decembrie 1987. Între 15 decembrie 1987 și 15 martie 1999, judecătorul a făcut treizeci și două încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, procedura de executare a fost suspendată până la 10 septembrie 1999. La 26 martie 2001, reclamantul a ajuns la un acord prietenos cu chiriașul, iar chiriașul ar trebui să părăsească sediul la 31 decembrie 2002. DREPTUL reclamantului se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său constituie o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la durata procedurii de evacuare și la negarea dreptului său de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din motivul că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă