CtEDO 18.04.2002 Auto

FERRETTI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
18.04.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
FERRETTI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 60660/00 de Maria Grazia FERRETTI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 18 aprilie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis, dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 3 aprilie 2000, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național italian, născut în 1925 și locuiește în Fiesole (Florence). Ea este reprezentată în fața Curții de către dl S. Romei, un avocat practicant în Florența. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat la A.L. și F.U. Într-o scrisoare a servit chiriașilor la 23 decembrie 1986, reclamantul le-a informat că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și le-a convocat să apară în fața judecătorului Florenței. Prin decizia din 27 ianuarie 1987, care a fost pusă în aplicare la 2 Februarie 1987, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie anulat până la 31 decembrie 1988. La 8 iunie 1989, reclamantul a transmis anunț asupra chiriașilor care le cerea să părăsească sediul. La 8 iulie 1989, ea a informat chiriașii că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 7 august 1989. Între 7 august 1989 și 18 februarie 1999, judecătorul a făcut douăzeci și două încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. În conformitate cu Legea nr. 431/98, procedura de executare a fost suspendată până la 6 septembrie 1999. La 6 iulie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului de proprietate. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare și despre negarea dreptului de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă