PEPE v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 46161/99 de către Giuseppa PEPE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 31 ianuarie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis, dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă în cadrul Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 15 decembrie 1998 și înregistrată la 15 februarie 1999, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1938 și locuiește în Sorrento (Naples). Ea este reprezentată în fața Curții de către dl C. Aiello, un avocat care practică în Torre Annunziata. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Meta (Naples), pe care l-a lăsat lui V.C. Într-o scrisoare servită pe chiriaș la 24 ianuarie 1987, reclamantul a informat chiriașul intenției ei de a încheia închiriere și l-a convocat să apară în fața magistratului Sorrento. Prin decizia din 12 iulie 1989, care a fost făcută executivă la 26 septembrie 1989, judecătorul Sorrento a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 4 mai 1991 La 18 iunie 1992, reclamantul a notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. La 27 iulie 1992 a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 12 august 1992. Între 12 august 1992 și 16 iunie 1998, judecătorul a făcut treisprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în temeiul dispozițiilor legale care prevăd suspendarea, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție pentru aplicarea ordinului de posesie. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. De asemenea, Curtea a examinat această plângere în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. Reclamantul susține că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase, care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată în mod evident bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv de declarare inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 46161/99

by Giuseppa PEPE

against Italy

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 31

January 2002 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 15 December 1998 and registered on 15

February 1999,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1938 and living in Sorrento (Naples). She is represented before the Court by Mr C. Aiello, a lawyer practising in Torre Annunziata.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of an apartment in Meta (Naples), which she had let to V.C.

In a writ served on the tenant on 24 January 1987, the applicant informed the tenant of her intention to terminate the lease and summoned him to appear before the Sorrento Magistrate.

By a decision of 12 July 1989, which was made enforceable on 26

September 1989, the Sorrento Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 4 May 1991

On 18 June 1992, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

On 27 July 1992 she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 12 August 1992.

Between 12 August 1992 and 16 June 1998 the bailiff made thirteen attempts to recover possession.

Each attempt proved unsuccessful, as, under the statutory provisions providing for the suspension, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

THE LAW

The applicant complains under Article 6 of the Convention about the duration of the eviction proceedings. The Court has also examined this complaint under Article 1 of Protocol No. 1.

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate; therefore there is no violation of Article 1 of Protocol No. 1.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest.

The applicant argues that the refusal of the administration to enforce the order issued by the magistrate has interfered with the power of the judiciary.

The Court considers that the application raises complex and serious issues, which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President