CtEDO 12.02.2002 Auto

AFFAIRE FRATTINI ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
12.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE FRATTINI ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul de procedură al Curții printr-o hotărâre pronunțată la 26 noiembrie 2002 STRASBURG 12 februarie 2002 DEFINIF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. În cauza Frattini și alții c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în sectiune), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte domnii Pellonp. Pastor Ridruejo Ferrari Bravo Fischbach Casadevall Pavlovschi judecători și domnul Boyle grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 ianuarie 2002, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată PROCEDURA DE INIȚIERE A PROCEDURII se află într-o cerere formulată împotriva Republicii Italiene, inclusiv resortisanți italieni, domnul Gennaro Frattini, domnul Mario Marra, domnul Pasquale Mele și domnul Elia Longocardo ( La 26 ianuarie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, la data de 26 ianuarie 1998, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 22 martie 2001. La 18 și 19 septembrie 1990 (pentru primul și, respectiv, pentru ceilalți trei reclamanți), reclamanții au depus fiecare separat o acțiune în fața instanței judecătorești din Napoli, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține plata unei sume corespunzătoare deprecierii monetare, ca urmare a decontării unei sume plătite de securitatea socială. La 24 septembrie 1990, judecătorul judecător a stabilit prima audiere pentru cele patru cauze la 12 martie 1991. În ziua aceea, judecătorul a ordonat depunerea documentelor și a reportat cauza la 9 iulie 1991. În acea zi, judecătorul a pronunțat procedura și i-a rugat pe solicitanți să reformuleze calculele lor pentru ședința din 23 octombrie 1991. La data respectivă, părțile au solicitat judecătorului să delibereze cauza, dar judecătorul a amânat cauza la 30 martie 1992. Prin intermediul unei decizii din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 13 mai 1992, judecătorul a făcut parte din dreptul la cererea reclamanților. La 8 mai 1993, reclamanții au făcut apel la tribunalul din Napoli. La 10 iunie 1993, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a stabilit cinstirea pledoariilor la 11 noiembrie 1996. În acea zi, securitatea socială s-a constituit în procedură și tribunalul a amânat cazul la cererea părților la 17 martie 1997. Această audiere a fost amânată până la 29 iunie 1997. September 1997 la cererea părților. Printr-o hotărâre a acestei zile, al cărei text a fost depus la grefă la 11 noiembrie 1997, instanța a admis la cererea reclamanților. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 18 și 19 septembrie 1990 (pentru primul și respectiv pentru ceilalți trei reclamanți) și a fost încheiată la 11 noiembrie 1997; prin urmare, a durat mai mult de șapte ani și o lună pentru două instanțe. 10. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], 3484/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 13. (1) Curtea consideră că trebuie să se acorde fiecărui reclamant 7 000 EUR (EUR) pentru prejudiciile morale. Prestatorii solicită, de asemenea, 10 289 400 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă fiecărui reclamant 500 EUR. Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în L că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 12 februarie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Michael O

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-11-26
0,99
AFFAIRE FRATTINI ET AUTRES c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE FRATTINI ET AUTRES c. ITALIE (Requête n o 52924/99) ARRÊT (Révision) STRASBOURG 26 novembre 2002 DÉFINITIF 26/02/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention.
CtEDO 2002-02-12
0,97
AFFAIRE AN.M. c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE AN.M. c. ITALIE (Requête n° 52979/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2002-02-12
0,97
AFFAIRE ZOTTI c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE ZOTTI c. ITALIE (Requête n° 52966/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2000-11-09
0,96
AFFAIRE Fr.C. c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE Fr.C. c. ITALIE (Requête n° 45855/99) ARRÊT STRASBOURG 9 novembre 2000 DÉFINITIF 09/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2001-07-26
0,96
AFFAIRE F.R. ET AUTRES c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE F.R. ET AUTRES c. ITALIE (Requête n° 45267/99) ARRÊT STRASBOURG 26 juillet 2001 DÉFINITIF 26/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
Sursă