SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ZOTTI c. ITALIA (Recuperarea nr. 5266/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINITIVF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Zotti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președintele dnii Pellonpää Pastor Ridruejo Ferrari Bravo Fischbach Casadevall Pavlovschi judecători și al dlui Boyle grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 ianuarie 2002 Renunță la hotărâre, adoptat la această dată procedural la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, dl Antonio Zotti ( reclamantul a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 31 decembrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( T. Verrilli și C. Marcellino, avocați din Benevent. Guvernul italian ( olée) este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 22 martie 2001. DE FAPT, la 27 aprilie 1984, reclamantul și alte trei persoane (M. și M. P. și M. Dl.) au numit patru persoane în fața tribunalului din Benevent pentru a obține o servitute de lumină și aer a unei clădiri care le aparținea și repararea daunelor suferite. A început la 28 mai 1984. La 11 februarie 1985, judecătorul a admis audierea martorilor, care a avut loc la 8 octombrie 1986. Din cele 15 audieri stabilite între 25 februarie 1987 și 18 februarie 1987. Martie 1992, șase au fost exmatriculate din oficiu, trei au fost amânate la cererea părților și șase s-au referit la audierea martorilor. La 21 octombrie 1992, judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 3 martie 1993. 1995. După o trimitere din oficiu la 9 mai 1995 și o trimitere, întrucât avocații greveau, audierea pledoariilor a avut loc la 14 aprilie 1998. printr-o hotărâre din 28 aprilie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 22 mai 1998, instanța a fost parțial îndreptățită la cererea reclamantului. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 27 aprilie 1984 și a fost încheiată la 22 mai 1998 și, prin urmare, a durat mai mult de paisprezece ani pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare 11. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 13. Reclamantul solicită 30 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudicii materiale și 25 000 000 ITL pentru prejudiciile morale pe care le-ar fi suferit 14. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Pe de altă parte, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului aproximativ suma solicitată, și anume 12 911 EUR (EUR), pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 238 760 pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în L că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 12 februarie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Michael O
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE ZOTTI c. ITALIE
(Requête n° 52966/99)
ARRÊT
12 février 2002
12/05/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Zotti c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
M.
Pellonpää
,
A.
Pastor Ridruejo
,
L.
Ferrari Bravo
,
M.
Fischbach
,
J.
Casadevall
,
S.
Pavlovschi
,
juges
,
et de M. O’
Boyle
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Antonio Zotti («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 31 décembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). La requête a été enregistrée le 26 novembre 1999 sous le numéro de dossier 52966/99. Le requérant est représenté par M
es
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
U.
Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 22 mars 2001.
3.
Les 27 avril 1984, le requérant et trois autres personnes (M. et M
me
me
M.) assignèrent quatre personnes devant le tribunal de Bénévent afin d'obtenir une servitude de lumière et d'air d'un immeuble leur appartenant et la réparation des dommages subis.
4.
La mise en état de l'affaire commença le 28 mai 1984. Le 11
février
1985, le juge admit l'audition de témoins, qui eut lieu le 8
octobre
1986.Des quinze audiences fixées entre le 25 février 1987 et le 18
mars 1992, six furent renvoyées d'office, trois furent ajournées à la demande des parties et six concernèrent l'audition des témoins. Le 21
octobre 1992, le juge fixa la date pour la présentation des conclusions au 3 mars 1993. Le jour venu, le juge fixa l'audience de plaidoiries au 18
avril
1995.Après un renvoi d'office au 9 mai 1995 et un renvoi car les avocats faisaient grève, l'audience de plaidoiries se tint le 14 avril 1998.
5.
Par un jugement du 28 avril 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 22 mai 1998, le tribunal fit en partie droit à la demande du requérant.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
6.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
7.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
8.
La période à considérer a débuté le 27 avril 1984 et s’est terminée le 22
mai 1998.
9.
Elle a donc duré plus de quatorze ans pour une instance.
10.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation
11.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
12.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
13.
Le requérant réclame 30 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et 25 000 000 ITL au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
14.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant environ la somme demandée, à savoir 12 911 euros (EUR), au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
15.
Le requérant demande également 6 238 760 pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
16.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt
Bottazzi
précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 500 EUR pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
17.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 3 % l
’
an.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 12 911 EUR (douze mille neuf cent onze euros) pour dommage moral et 1 500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 3 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 février 2002, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Michael O’
Boyle
Sir Nicolas B
ratza
Greffier
Président