CtEDO 12.02.2002 Auto

AFFAIRE ITAL UNION SERVIZI S.A.S. c. ITALIE (N° 3)

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
12.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE ITAL UNION SERVIZI S.A.S. c. ITALIE (N° 3) (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA ITAL UNION SERVIZI S.A.S.C. ITALIA (nr. 3) (Recuperarea nr. 44914/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 februarie 2002 DEFINITIVF 04/0 DEFINITIVĂ Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Ital Union Servizi S.a.s.c. Italia (nr. 3), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpä Pastor Ridruejo Ferrari Bravo, Fischbach Casadevall, Pavlovschi judecători și dlui O La originea cauzei se află o cerere formulată împotriva Republicii Italiene, printre care și o societate italiană, Ital Union Servizi S.a.s. ( Curtea a declarat cererea admisibilă la 10 aprilie 2001. La 28 octombrie 1992, recurenta a atribuit societății cu răspundere limitată C., domnul Ag. B., administrator al societății respective, și domnul An. B, asociat, în fața Tribunalului de la Bologna, pentru a obține plata anumitor sume la care considera că au dreptul și validarea unei sechestrări asigurătorii, deja acordate de aceeași instanță la 14 octombrie 1992 și subordonată depunerii unei cauțiuni. Cazul a început la 11 februarie 1993 cu examinarea problemei validării. Cele patru audieri prevăzute între 11 mai și 16 noiembrie 1993, două au vizat depunerea la grefa de documente, precum și cererea părților pârâte de creștere a valorii cauțiunii, și două au fost amânate din oficiu. Printr-o ordonanță în afara ședinței din 3 decembrie 1993, judecătorul l-a pronunțat la majorarea sumei menționate și a amânat cazul la 27 aprilie 1994. În decembrie 1993, reclamanta a formulat o acțiune pentru a obține revocarea acestei ordonanțe. Cele patru audieri care au avut loc între 11 ianuarie 1994 și 25 mai 1994 se refereau la administrarea de probe, cum ar fi audierea martorilor și prezentarea documentelor, precum și la cererea recurentei de a transmite dosarul prezentei proceduri Parchetului, deoarece, în opinia sa, una dintre pârâte a săvârșit o încălcare. Printr-o ordonanță fără audiere din 26 mai 1994, judecătorul a respins cererea menționată și a amânat cazul la 7 iulie 1994 pentru a permite părților să-și prezinte concluziile. În ziua următoare, ședința a fost amânată din oficiu la 13 octombrie 1994. Ședința de pledoarii în fața camerei competente a fost stabilită la 13 decembrie 1994. Prin hotărârea din 23 decembrie 1994, al cărei text a fost depus la grefă la 28 februarie 1995, judecătorul a respins cererea recurentei privind validarea sechestrului asigurător și a transmis cazul judecătorului competent pentru fond. La 5 aprilie 1995, reclamanta a prezentat instanței o cerere de restituire a cauțiunii. Prin ordonanța din 6 aprilie 1995, tribunalul a respins cererea menționată. Prima audiere privind fondul, stabilită la 11 mai 1995, a fost amânată la 7 februarie 1996 pentru că avocații greveau. aprilie 1997, judecătorul de punere în funcțiune s-a reținut să decidă cu privire la măsurile de cercetare solicitate de către părți. Prin ordonanța din 2 mai 1997, el a ordonat grefei să solicite autorității din L'Aquila informații și a amânat cazul la 26 noiembrie 1997. La acea dată, ședința a fost amânată până la 8 noiembrie 1997. aprilie 1998 deoarece grefa nu a transmis cererea menționată anterior. Prin ordonanța din 9 aprilie 1998, judecătorul a amânat cazul la 1 decembrie 1998 pentru a permite părților să ajungă la o soluționare amiabilă a cazului. Între timp, la 22 iulie 1997, recurenta prezentase instanței o cerere, notificată la 22 septembrie 1997, pentru a obține restituirea sau reducerea valorii cauțiunii. Pentru a soluționa această cerere, la 15 septembrie 1997, judecătorul a fixat la tribunal la 15 octombrie 1997. În decembrie 1998, ca urmare a eșecului soluționării pe cale amiabilă a cazului, judecătorul s-a reținut să numească un expert. Prin ordonanța din 16 decembrie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 21 decembrie 1998, judecătorul a numit un expert și a amânat cazul la 19 ianuarie 1999. La acea dată, judecătorul și-a rezervat să numească un al doilea expert, deoarece primul a renunțat la mandatul său. Printr-o ordonanță din 19 ianuarie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 25 ianuarie 1999, judecătorul l-a numit pe expertul menționat și a amânat cazul la 25 februarie 1999. În ziua următoare, expertul a depus jurământul și judecătorul a amânat cazul la 13 iulie 1999. 10. Între timp, legea privind sezioni stralcio Întrucât a intrat în vigoare, președintele Tribunalului a atribuit cauza colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea cauzelor cele mai vechi (seziune stralcio . October 1999, judecătorul s-a rezervat să decidă cu privire la problema recurentei cu privire la restituirea sau reducerea cuantumului cauțiunii și a acordat părților 60 de zile pentru depunerea de note. În ianuarie 2000, judecătorul a respins cererea recurentei și a fixat la 13 aprilie 2000 ședința de prezentare a concluziilor. Potrivit informațiilor furnizate de reclamantă, la 18 ianuarie 2001 s-a stabilit o ședință 11. Între timp, recurenta depunese la grefă o cerere de modificare a ordonanței din 5 ianuarie 2001. La 15 ianuarie 2001, reclamanta a prezentat o nouă instanță de recuzare. La 27 martie 2001, reclamanta a depus recursul pentru a obține restituirea cauțiunii. Potrivit informațiilor furnizate de reclamantă, procedura națională a fost suspendată automat din cauza cererii de recuzare și nu a fost încă luată nicio decizie în acest sens de către instanță la 18 decembrie 2001. în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 14. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 octombrie 1992 și era pendinte la 18 decembrie 2001 16. La această dată, aceasta durase mai mult de nouă ani și o lună pentru o instanță. 17. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 6 900 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material, în general 2 510 739 000 ITL pentru prejudiciul indirect și se înmânează Curții pentru a stabili valoarea prejudiciului moral și a prejudiciului pe care l-ar fi suferit. 21. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material și indirect pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul nepatrimonial. Provizioane și cheltuieli de judecată 22. De asemenea, reclamanta solicită 25 252 734 ITL, în general, pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și se înmânează Curții pentru a stabili cuantumul celor suportate în fața Curții. 23. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii în fața Curții și acordă recurentei. Interese moratorii 24. Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune nepatrimoniale și 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 3 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-02-12
1,00
AFFAIRE ITAL UNION SERVIZI S.A.S. c. ITALIE (N° 1)
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE ITAL UNION SERVIZI S.A.S. c. ITALIE (n° 1) (Requête n° 44396/98) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 04/09/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention.
CtEDO 2002-02-12
1,00
AFFAIRE ITAL UNION SERVIZI S.A.S. c. ITALIE (N° 2)
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE ITAL UNION SERVIZI S.A.S. c. ITALIE (n° 2) (Requête n° 44913/98) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 04/09/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention.
CtEDO 2002-02-12
0,97
AFFAIRE I.P.A. S.R.L. c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE I.P.A. S.R.L. c. ITALIE (Requête n° 52957/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2001-10-25
0,97
AFFAIRE I.P.E.A. S.R.L. c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE I.P.E.A. S.R.L. c. ITALIE ( Requête n° 44418/98 ) ARRÊT STRASBOURG 25 octobre 2001 DÉFINITIF 25/01/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
CtEDO 2000-11-09
0,96
AFFAIRE I.F. c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE I.F. c. ITALIE (Requête n° 40968/98) ARRÊT STRASBOURG 9 novembre 2000 DÉFINITIF 09/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
Sursă