AFFAIRE BOISEAU c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

19.02.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BOISEAU c. FRANCE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CEA MAI BUNĂ C. FRANȚA (Cercetarea nr. 53118/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 Februarie 2002 DEFINIF 19/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Boise c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka. președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Bîrsan Ugrekheleidze Mularoni judecători și al dlui Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 22 ianuarie 2002, Rend l'hote, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 53118/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Yvon B'pe ( reclamanta a sesizat Curtea la 18 noiembrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale ( În conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, directorul pentru afaceri juridice al Ministerului Afacerilor Externe este reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, directorul pentru afaceri juridice al Ministerului Afacerilor Externe. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 1 din Regulamentul de procedură]. Printr-o decizie din 12 iunie 2001, camera a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de a doua secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1940 și rezident în Echilleis (Franța). La 21 aprilie 1960, acesta a fost victima unui accident în timpul serviciului comandat, în timp ce a fost chemat sub steagurile franceze și angajat în parașutiști în pregătirea războiului din Algeria. A fost operat în 1961 și, în timpul acestei intervenții, o bucată de ac a lui Reverdin a fost uitată la nivelul lombarei a cincea. Printr-un decret ministerial din 2 aprilie 1991, reclamantul obține o pensie militară de invaliditate de 95% pentru patru infirmități. La 8 octombrie 1991, reclamantul a solicitat revizuirea pensiei sale pentru înrăutățire, din cauza apariției a două infirmități nepenitente încă. Cererea sa a fost respinsă de secretarul de stat pentru foștii luptători la 3 iunie 1992, motiv pentru care nu s-ar fi constatat nici o agravare n La 5 iunie 1992, reclamantul sesizează instanța de departament pentru pensii din Charente-Maritime cu privire la o cerere în anulare a deciziei de respingere. Prin hotărârea din 17 septembrie 1992, instanța a dispus o expertiză, pentru care a stabilit un termen de două luni. Raportul de la Tribunalul de departament al pensiilor, printr-o nouă hotărâre din 13 septembrie 1993, i s-a solicitat să precizeze concluziile sale în termen de două luni. Al doilea raport a fost depus la 21 decembrie 1993. Printr-o hotărâre din 9 mai 1994, tribunalul departamental al pensiilor a respins pretențiile reclamantului, care a fost confirmat de Curtea Regională a Recuperărilor din Poitiers prin Hotărârea din 12 septembrie 1995. 11. La 20 noiembrie 1995, reclamantul a solicitat asistență judiciară pentru a se putea ocupa de casare. Cererea sa a fost respinsă la 17 septembrie 1996. 12. La 17 decembrie 1996, a formulat o acțiune sumară în fața Comisiei Speciale de Casație a Pensiei; a depus un memoriu amplificativ la 17 aprilie 1997; observațiile ca răspuns al ministrului Apărării au fost depuse la 6 noiembrie 1998; printr-o hotărâre din 18 mai 1999, Comisia specială de Casație a Pensionanților a respins recursul reclamantului. 6 alin. (1) din Convenție, conform căruia orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În opinia guvernului, nu a existat nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) din prezenta cauză. 14. Curtea amintește că perioada care trebuie luată în considerare în speță din perspectiva La 8 octombrie 1991 (data cererii prealabile a reclamantului care intenționează să își revizuiască pensia) și la 18 mai 1999 (data la care Comisia specială de Casație a Pensiei) începe la 8 octombrie 1991 (în consecință, 7 ani, 7 luni și 10 zile (a se vedea decizia Curții privind admisibilitatea cererii din 12 iunie 2001). Comisia reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri s . apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului, precum și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979, § 43 CEDH 2000-VII). Curtea consideră că cauza nu prezenta nici o complexitate deosebită; guvernul recunoaște acest lucru, de altfel. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, nu reiese din dosar că a provocat întârzieri semnificative. Mai multe perioade de latență sunt, în schimb, imputabile autorităților. În această privință, Curtea arată mai întâi că, la 17 decembrie 1992, tribunalul departamental al pensiilor a dispus o expertiză pentru care a stabilit un termen de două luni și că, după un prim raport incomplet depus fără întârziere, a trebuit să se aștepte depunerea unui raport suplimentar, de asemenea fără întârziere, astfel încât instanța să nu fi fost în posesia informațiilor solicitate decât după mai mult de un an și trei luni. În continuare, Comisia constată că cererea din 20 noiembrie 1995 de asistență judiciară formulată de reclamant în scopul de a se supune casării a fost respinsă la 17 septembrie 1996, adică după aproape zece luni. În cele din urmă, aceasta remarcă faptul că a trebuit să se aștepte doi ani, cinci luni și o zi pentru ca comisia specială de Casație, sesizată la 17 decembrie 1996, să își prezinte hotărârea din 18 mai 1999. ; Guvernul însuși recunoaște că această durată este relativ lungă Din acest motiv, cauza reclamantului nu a fost ascultată într-un termen rezonabil mai puțin scurt și a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 15. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 17. Guvernul consideră aceste pretenții excesive; acesta propune plata sumei de 10 000 FRF (1 524,49 EUR). 18. Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat, fără îndoială, reclamantului un prejudiciu moral care afectează acordarea unei sume. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 19. Reclamantul solicită 12 060 FRF (adică 1 838,54 EUR), taxă pe valoarea adăugată ( Guvernul a declarat că este dispus să ramburseze o parte din cheltuielile suportate de dl Bo pasăre, în limita sumei de 5 000 FRF Curtea constată că cererea reclamantului cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața Curții este justificată în mod corespunzător prin prezentarea unei note de subsol. Considerând, de asemenea, că suma solicitată în acest sens este rezonabilă, Curtea decide să accepte această parte a cererilor reclamantului și îi alocă în consecință 1 838,54 EUR, inclusiv TVA. În ceea ce privește restul pretențiilor reclamantului, Curtea amintește că, atunci când constată o încălcare a convenției, aceasta poate acorda plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată prezentate în fața instanțelor naționale (a se vedea în special Hotărârea Zimmermann și Steiner c. Elveția din 13 iulie 1983, seria A nr. 66, p. 14, § 36) Acest lucru nu a fost în mod clar cazul în speță în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile suportate de reclamant în fața Consiliului de Stat. Prin urmare, această parte a cererilor reclamantului. Interese moratorii 22. Interes legal aplicabil în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L.UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale și 1 838,54 EUR (o mie opt sute treizeci și opt de euro și cincizeci și patru de cenți), inclusiv TVA, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 4,26% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 19 februarie 2002 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte