ATKINSON v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly admissible
ATKINSON v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2002)
CUARTA SECȚIUNE DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 65334/01 de Peter George ATKINSON împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 19 februarie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo dna Palm Makarczyk dna Strážnická Pavlovschi judecători și grefierul secțiunii O’Boyle având în vedere cererea de mai sus introdusă la 24 ianuarie 2001 și înregistrată la 29 ianuarie 2001, având în vedere decizia parțială din 7 iunie 2001, având în vedere deliberarea, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Peter George Atkinson, este un național din Marea Britanie, născut la 28 octombrie 1945 și locuiește în Maidenhead. El este reprezentat în fața Curții de către Gavin Blackburn, un avocat practicant la Londra. Guvernul contestat este reprezentat de dl C.A. Whowersley, Biroul Extern și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul și soția sa au fost căsătoriți în 1992 și au avut doi copii, ambele născuți în 1995. Soția reclamantului a murit la 9 iulie 1998. La 23 iulie 2000, reclamantul a solicitat Agenției de Beneficii pentru plata prestațiilor sociale. El a solicitat beneficii echivalente cu cele pe care o văduvă, al căror soț a murit în condiții similare cu cele ale soției sale, ar fi avut dreptul, și anume o plată a unei văduve și o indemnizație a mamei văduve, și ulterior pensia unei văduve, plătită în temeiul Legii de securitate socială și beneficii din 1992 („Legea din 1992”). El a fost informat la 25 iulie 2000 că Agenția de Beneficii nu a putut accepta cererea sa ca fiind o cerere valabil, deoarece reglementările care reglementează plata beneficiilor văduvelor sunt specifice femeilor. El a fost informat că nu are niciun drept de recurs deoarece reclamația sa nu a fost luată în considerare. Legea și practicile interne relevante Conform legii Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv alocarea mamei văduve și a pensiei văduvei, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări. Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Câștigătorii bărbați și femei sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în conformitate cu statutul lor ca câștigători angajați sau salariați independenți. 1. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat. Indemnitatea mamei văduvăzi se ridică în prezent la 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de o văduvă în cazul în care: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii; și (ii) la data morții soțului ei a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (iii) ea a încetat să aibă dreptul la alocarea unei mame văduvă în momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub 65 de ani. Dacă reclamantul era o femeie, el ar putea aștepta cu nerăbdare dreptul la pensia unei văduvi, în viitor, atunci când el nu ar mai avea dreptul la alocarea mamei văduvă. 3. Legea de Reforma și Pensiuni de Protecție 1999 Legea Reforma de Protecție Socială și Pensiuni („Legea 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, alocarea părintelui văduvizat și alocarea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la sau după data respectivă, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să aplice în cazul în care a fost concediat un părinte văduvizat. De asemenea, acesta permite oricărui bărbat al cărui soție moare la data respectivă sau după aceea să aplice în mod exact similar cu o femeie al căror soț moare la data respectivă. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea continuă să aibă dreptul la alocarea mamei văduvă și pensia văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. COMPLAINTE Reclamantul plânge că legislația privind securitatea socială din Marea Britanie face discriminări împotriva lui din cauza sexului său și, prin urmare, încălcă art. 14 din Convenția luat în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației privind securitatea socială din Marea Britanie este discriminată împotriva acestuia începând cu ziua de la cererea sa de astfel de prestații din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. art. 14 prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (dacă este cazul): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul nu contestă admisibilitatea cererii. Curtea consideră că cererea susține probleme complexe de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror determinare ar trebui să depinde de o examinare a fondului, concluzând, prin urmare, că cererea nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate restul cererii admisibile, fără a se judeca în fondul cauzei.