CASE OF PRICOPE v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF PRICOPE v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2023)

Tradus

și revizuit de IER (

http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 60183/17)

HOTĂRÂRE

Art. 10 • Libertatea de exprimare • Sancționarea reclamantului în procesul

civil de calomnie pentru articole scrise despre un om de afaceri, persoană

publică locală • Lipsa unor motive relevante și suficiente • Cuantumul

despăgubirilor acordate, de natură să aibă un „efect disuasiv” • Ingerința care

nu este „necesară într

-

o societate democratică”

STRASBOURG

30 mai 2023

Hotărârea va rămâne definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din

Convenție. Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

În cauza Pricope împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

, președinte

,

Faris

Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubard

a,

Anja Seibert-Fohr,

Ana Maria Guerra Martins,

Anne Louise Bormann

, judecător

i

,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier de secție,

Având în vedere:

cererea (nr.

60183/17) îndreptată împotriva României, prin care un

resortisant al acestui stat, domnul Sterian Pricope („reclamantul”), a sesizat

Curtea, la 4 august 2017, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția“);

decizia de a comunica cererea Guver

n

ului României („Guvernul”);

observațiile părților;

decizia de a

admite obiecția Guvernului privind examinarea cererii de

către un comitet;

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 9 mai 2023,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

1.

Cererea privește

procesul

civil pentru calomnie declanșat împotriva

reclamantului ca urmare a criticii acestuia cu privire la activitățile economice

pretins corupte ale unui om de afaceri local, despre care reclamantul a

considerat că au contribuit la prăbușirea industriei locale de automobile.

Guvernul a fost informat cu privire la cererea formulată în temeiul art. 10 din

Convenție.

ÎN FAPT

a născut în 1962 și locuiește în Voinești. A fost

reprezentat de domnul F.I. Popescu, avocat în Câmpulung Muscel, județul

Argeș

.

3.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna O.F.

Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4.

Faptele cauzei se pot rezuma după cum urmează.

1

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

I. ISTORICUL

CAUZE

I

înainte de depunerea prezentei cereri, colaborator la un post local de

televiziune și la publicația online

bitpress.ro

, deținută de

societatea S.P., care

deservea în principal comunitatea locală din Câmpulung. Acesta a scris o

serie de articole privind pretinse acte de corupție comise de P.V., un om de

afaceri local și patronul unui alt ziar local în circulație la acea dată,

Evenimentul Muscelea

n

. În aceste articole, reclamantul a scris despre pretinsa

legătură între interesele de afaceri ale lui P.V. și falimentul uzinei locale de

automobile A. („uzina A.”) –

principala

industrie locală. P.V. era de

asemenea unul dintre foștii manageri ai

uzinei

A., unde reclamantul însuși

lucrase în trecut în calitate de contabil șef.

II. ARTICOLE

LE

SCRISE DE RECLAMANT

astfel cum au fost evidențiate de P.V. în cererea sa de despăgubiri (a se vedea

infra, pc

t. 13

), au următorul

cuprins:

articol publicat la 20 septembrie 2011 relata despre furnizarea de

echipament sportiv de c

ătre P.V. clubului sportiv local astfel

:

„

[PV], patronul

Evenimentului Muscelean

, vinde kimono-uri

Ultima achiz

iție a Clubului Sportiv Muscel Câmpulung este un set de echipament

constând din pantofi tip Adidas

– 10 perechi și kimono

-

uri pentru Secția de judo –

10

bucăți.

Produsele au fost cumpărate prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice de la

singurul oferta

nt înscris, [S.C. A.A.G.] din Câmpulung, al cărui patron, [P.V.] (primul,

din partea stângă a imaginii), este cunoscut mai degrabă pentru comerțul cu piese auto

și materiale de construcții, dar și pentru editarea bisăptămânalului local

Eveniment

ul

Muscelea

n

. Prețurile de achiziție au fost cele maxime.

..”

articol publicat la 8 noiembrie 2011 prezenta istoria

Evenimentului

Muscelean

și explica contribuția lui P.V. după cum urmează

:

„[P.V.], fost simplu muncitor la [uzina A.] și unul dintre personajele care, după

revoluție, s

-

au îmbogățit pe seama defunctei uzine muscelene, a scos

Eveniment

ul

Muscelean

la Câmpulung, împreună cu N.B., o altă «figură» a presei argeșen

e.”

reportaj al televiziunii locale care oferea mai multe detalii despre procedura

de licitație pentru achiziționarea echipamentelor sportive de l

a societatea lui

P.V. (a se vedea supra, pc

t. 7

).

Procedura a fost descrisă ca fiind aranjată în

prealabil în mod ilegal între părți. Părțile relevante au următorul conținut:

„Deși acuzațiile vizau modul de gestionare a banilor publici de către Clubul Sportiv

Muscel, cel care a reacționat a fost

[P.V.], «căpușa» acestei afaceri. Acesta a depus la

Consiliul Național

al

Audiovizualului o reclamație la adre

sa postului de televiziune

Muscel TV, motivând că nu i s

-ar fi acordat posibilitatea de a-

și expune punctul de

2

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

vedere și că materialele difuzate i

-

ar fi lezat imaginea de persoană publică și onoarea

de om de afaceri. Și asta deși emisiunile în direct au of

erit oricui posibilitatea de a

interveni, dar afaceristul nu a făcut

-

o și nici nu a transmis un material pentru difuzare.

De altfel, marele om de presă din Câmpulung fuge ca dracul de tămâie de jurnaliști

i pe

care nu îi are sub papuc, și nici măcar p

ropriu

l ziar nu l

-

a citat cu vreo declaraț

ie.

Însă, în ședința Consiliului Național al Audiovizualului care a avut loc pe data de 24

ianuarie [2012], analizând informarea întocmită pe baza aspectelor sesizate și a probelor

depuse de către Muscel TV, membrii Consiliului nu au constatat încălcări ale

[reglementărilor CNA în vigoare]. Ca urmare, reclamația depusă de către [P.V.] a fost

respinsă ca fiind nefondată.

Nici la Câmpulung lumea nu-

l mai bagă în seamă pe fostul lăcătuș mecanic

.

[P.V.], fost simplu lăcătuș m

ecanic la [uzina A.], a intrat în afaceri vânzând piese de

schimb, în perioada în care specula era în floare în jurul uzinei. Pe măsură ce a prins

cheag [afacerea] și în combinație cu unii dintre foștii directori, firma sa, [A.A.G.], a

devenit una dintre m

arile căpușe care au contribuit la falimentul uzinei A., faliment care

a nenorocit mii de musceleni. Astfel, conform presei centrale, P. V. vindea uzinei

motoare Andorria, primind în contrapartidă autoturisme și piese de schimb la prețuri de

câteva ori mai

mici decât cele de pe piață. Bani frumoși, de ordinul miliardelor a scos

și din «compensările» în mașini și piese pentru reclama publicată în propriul ziar, care

se vindea doar la Câmpulung

!

[...]

Ca o probă a caracterului fostului ciocănar de la [uzina A.] ajuns mare patron de presă

e elocvent faptul că, pentru a

-

și face imagine de bun samaritean, în ajun de Crăciun, a

declanșat o acțiune de întrajutorare a celor sărmani, oameni onorabili din Câmpulung

fiind amenințați că vor fi dați la ziar dacă nu cotizează. Dar, în ciuda încon

deierii lor în

gazeta agitată, au fost destui care i

-

au spus pas, fiindcă fiecare ajută când vrea și unde

vrea, nicidecum la comanda unui individ ca [P.V.]. Ca să mai dăm doar un singur

exemplu, insul s-a dus cu pâra la [CNA] cum c

ă n

-

a putut să

-

și exprime punctul de

vedere, în schimb tocmai el, lupul moralist și reclamagiul indignat, le refuză dreptul la

replică acelora pe care îi beștelește [în ziar], după cum îl duce mintea și interesul.

Ultimul exemplu este acela al unei cetățence care a dorit să depună un drept la replică,

însă a fost dată afară din redacția

Evenimentului Muscelean

sub amenințarea că va fi

chemată poliția.

O fi vreo chestie și cu poliția [din Câmpulung], mai șt

ii?”

despre o expoziție organizată de un muzeu local în onoarea celui care fusese

director al uzinei A. din 1957 până în 1982. Părțile relevante au următorul

conținut:

„

[P.V.], unul dintre aceia care au contribuit la falimentul [uzinei A.], deplânge

acum soarta uzinei

[...]

Ziarul

Evenimentul Muscelean

s-

a numărat, de asemenea, printre organizatorii

[expoziției]. Patronul

acestuia, [P.V.], prin firma sa [A.A.G.], a căpușat uzina din

Muscel, contr

i

buind astfel la falimentul acesteia. Ziarul publică de ceva timp o seri

e de

articole despre amintirile foștilor angajați ai [uzinei A.] . Cu toate acestea, potrivit

redactorului șef, M.B., foarte puțini dintre cei contactați pentru serie au fost de acord să

participe. Aceasta este dovada că majoritatea muscelenilor nu

-

i uită și nu

-

i iartă pe cei

care au distrus una dintre cele mai frumoase pagini de

industrie românească și, din

3

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

această cauză, nu cad în capcana ipocrită întinsă de [P. V], cel care, datorită

statutului

său modest, era numit «directorul în teniși» și care acum cu fățărnicie, deplânge ,

chipurile soarta uzinei...”

reportaj care fusese transmis

cu câteva zile înainte și care circulase pe scară

largă pe internet cu privire la pretinse nereguli comise de către conducerea și

angajații uzinei A., care ar fi contribuit la falimentul acesteia.

Reclamantul a

explicat că respectivul reportaj conți

nea:

„o listă a unora dintre firmele care au căpușat [uzina A.], firme ai căror patroni se

plimbă astăzi nestingheriți prin Câmpulung, pozând în oameni onorabili, cum ar fi, de

exemplu, [P.V.], patronul firmei A.A.G. și al ziarului mor

alist

Evenimentul Muscelean

.

[...]

Acest articol poate fi citit pe 4Tunin

g.ro.”

12.

În articolul publicat la 2 iulie 2014, reclamantul a făcut trimitere la o

acțiune în despăgubire introdusă împotriva ziarului

Evenimentul Muscelean

.

În

acest context, acesta a scris următoarele despre P.V.:

„[P.V.], Olteanul care scuipă peste Câmpu

lung!

[P.V.], un banal lăcătuș mecanic la [uzina A.], și

-a început cariera de om de afaceri

printr-

o firmă de «apartament» care intermedia vânzarea de piese aut

o produse la fos

ta

[uzină A.]. Ulterior, relațiile sale cu [uzina A.] au căpătat proporții dubioase, inclusiv

prin «compensările» pentru publicitatea apărută în ziarul

Evenimentul Muscelean

, ziar

pe care l

-

a înființat în anii în care [uzina A.] era stoarsă prin afaceri păguboase care,

de

altfel, au constituit prologul răsunătorului său faliment (a se vedea

http://www.4tuning.ro).

Evenimentul Muscelean

pretinde că ar fi o „școală de presă”,

una în a cărei practică de multe ori, nu se solicită punctul de vedere al celor criticați sau

acuzați, iar publicarea dreptului la replică este la cheremul redacției și al patronului.

Mizeriile publicate, justificate, chipurile, prin spiritul critic al redactorilor de aici, sunt

asezonate de titluri corespunzătoare

, probab

il, nivelului intelectual al patronului [P.V.],

gen «Linge pulanul în postul de poliție».

De

-a lungul anilor, nu doar persoane

individuale au fost victimele calomniilor și insultelor

Evenimentului Muscelean,

ci și

comunitatea locală în ansamblu. Astfel, în editorialul din ediția cu num

ărul 1877/2014,

domnișoara redactor

-

șef, M.B., scrie că musceleanul este «laș» și «bârfitor [și] turnător

și iscoditor, și lipsit complet de curajul răspunderii». Bineînțeles, în aceste c

ategorii nu

se include și patronul, [P.V.], cel care «scuipă» peste orașul unde a făcut av

ere, el fiind

de loc din comuna T., Județul Ol

t.”

III.

ACȚIUNI ÎN DESPĂGUBI

RE

A. Primul

proces

13.

La 13 iunie 2014, P.V. a formulat o acțiune în răspundere delictuală

împo

triva reclamantului și a societății S.P. (a se vedea supra, p

c

t.

5

). Acesta

l-

a acuzat pe reclamant că i

-

a adus atingere reputației și imaginii sale p

ublice

de om de afaceri prin articolele sus-

menționate, afectând credibilitate

a

societății sale. P.V. a anexat la cererea sa articolele (cu excepția celui citat

supra, pct.

12).

Acesta s-a referit în special la articolele publicate la 20

4

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

septembrie 2011, 2 februarie 2012 și 13 noiembrie 2013 (a se vedea supra,

pct.

7,

9

și

1

0

).

La 22 septembrie 2014, P.V. și

-

a extins acțiunea pentru a

include articolul publicat la 2 iulie 2014 (a se vedea supra, pc

t. 12).

a apărat, susținând că a acționat cu bună

-

credință și

explicând, pentru fiecare articol, unde a găsit informațiile și ce l

-

a motivat să

îl redacteze. Ac

esta a menționat surse online, cum ar fi informațiile publicate

pe site-

ul web al licitației publice și un articol publicat la 28 februarie 2006

în ziarul național

România Liberă

cu privire la contribuția „firmelor căpușă”

la falimentul uzinei A.

ș

i la car

e făcuseră referire numeroase alte ziare

naționale și locale înainte ca articolele sale să fie publicate.

15.

În plus, a susținut că articolele sale se refereau la P.V. doar în calitatea

sa de persoană publică, nu și la viața sa privată. De asemenea, a explicat

cuvintele alese pentru fiecare articol și a subliniat că nu a folosit nici un

cuvânt care să poată fi considerat insultător sau denigrator.

16.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că motivul real al lui P.V. pentru

formularea acțiunii a fost acela de a

-l intimida.

17.

La 21 aprilie 2915, Tribunalul Argeș a respins acțiunea. Părțile

relevante ale hotărârii sunt redactate după cum urmează

:

„În cauza dedusă judecății, tribunalul apreciază că termenii și expresiile folosite în

articolele de presă publicate de pârâți, se încadrează în limitele criticii admisibile, care

sunt mai largi în privința în privința oamenilor politici, funcționarilor publici et

c. vizați

în această calitate, decât a unui individ obiș

nuit.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că imaginile și materialele publicat

e de

pârâți vizează calitatea de persoană publică, de notorietate a reclamantului (om politic,

fost director uzina A, om de afaceri și patron de presă), fiind relevate de anchete

judiciare în cauză și prezentate în presa centrală și l

ocală.

Reclamantul apreciază că urmare a acestor materiale și publicații, a suferit un

prejudiciu, constând în lezarea dreptului său la demnitate și la propria im

agine.

Tribunalul constată că, atunci când există un conflict dintre libertatea de ex

primare și

pro

t

ecția oferită de către dreptul intern reputației personalităților publice, acestea se

expun în mod inevitabil și conștient unui

control strict al faptelor și afirmațiilor pe care

le fac, exercitat de opinia publică (ziariști, masa de cetățeni), îndrituită,

necesarment

e

să fie informată asupra chestiunilor de interes public, ele trebuie să fie tolerante față

de atacurile sau criticile ce li se

fac.

[...]

De observat că în cazul de față, reacția pârâtului P.S., în calitate de jurnalist, s

-a

manifestat în con

textul unor mișcări revendicative care au avut loc în domeniul său de

activitate la [uzina A.], față de managementul reclamantului pentru rezolvarea

carențelor acestui domeniu, aspect mediatizat amplu în presa centrală ș

i locală.

Prin urmare, faptele relevate de pârât nu pot fi considerate ca ilicite, nefiind

îndeplinite condițiile constitutive ale răspunderii civile delictuale în cauză.”

18.

P.V. a declarat apel și, prin decizia finală din 9 decembrie 2015,

Curtea d

e Apel Pitești a constatat că instanța inferioară nu a examinat întregul

5

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

context factual și nu a răspuns la toate acuzațiile formulate în fața sa. Aceasta

a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fon

d.

B. Al

doilea proces

19.

Tribunalul Argeș a reexaminat ca

uza

și, print

r

-o decizie din 18 aprilie

2016, s-

a pronunțat în favoarea lui P.V. Instanța a prezentat articolele în cauză

și a reiterat cerințele privind asumarea răspunderii civile în temeiul dreptului

intern, făcând trimitere la art. 30 din Constituție (lib

ertatea de exprimare), art.

73 și

art.

75 C. civ. (dreptul la propria imagine și limitele protecției acesteia)

și art. 10 din Convenție. Motivarea Tribunalului a fost următoarea:

„Instanța apreciază că [prin modul în care sunt redate paragrafele din] artic

olele mai

sus menționate, prin care se acreditează ideea că reclamantul ar fi contribuit la

falimentul [uzinei A.] prin desfășurarea de activități ilicite, resp

ectiv:

«a căpușat fosta

uzină ARO și a contribuit la falimentul ei;»

«[P.V.] a distrus una di

n cele mai frumoase

pagini de industrie românească, căpușând fosta uzină [A.] și contribuind la falimentul

acesteia și cu fățărnicie, deplânge, chipurile soarta uzinei»;

«nu lipsește o listă cu unele

dintre firmele care căpușat [uzina A], firme ai căror patroni se plimbă astăzi

nestingheriți prin Câmpulung pozând în oameni de afaceri onorabili, așa cum este, de

exemplu, [P.V.]» , [și că aceste expresii] reprezintă o faptă

ilicită.

Instanța apreciază că și expresiile denigratoare la adresa reclamantului, p

recum:

«scuipă peste Câmpulung» și «nivelul intelectual al patronului [P.V.], gen, „linge

pulanul în postul de poliție”» îi aduc atingere dreptului reclamantului l

a demnitate.

[...]

În privința celorlalte sintagme indicate în cererea de chemare în judecată și în

completarea la acțiune folosite în articole, instanța apreciază că nu sunt fapte ilicite.

[...]

Instanța reține că reclamantul este cunoscut în orașul Câmpulung, fiind

administratorul mai multor societăți comerciale și acționând și în spațiul cultural și

sportiv.

Prin urmare, instanța apreciază că prin acțiunile reținute de instanță ca fiind ilicite,

reclamantului i s-

a cauzat un prejudiciu, cu luarea în considerarea și a comentariilor

nefavorabile acestuia la articolele publicate de pârâtul [P.S

].”

20.

Pentru aceste motive, instanța a obligat reclamantul și societatea S.P.

să îi plătească lui P.V. 5 000 lei românești [RON –

aproximativ 1 100 euro

(EUR) la acea dată] cu titlul de daune morale pentru încălcar

ea dreptului la

demnitate și 2 000 RON pentru cheltuieli de judecată (aproximativ 440 euro).

Reclamantul a informat Curtea că, la 15 februarie 2017, întreaga sumă i

-a fost

plătită lui P.V.; el însuși a acoperit 3 500 RON din sumă (aproximativ 770

EUR la mo

mentul plății), iar societatea S.P. a acoperit restul sumei.

21.

Reclamantul a declarat apel și, prin hotărârea definitivă din 8 februarie

2017, Curtea de Apel Pitești a confirmat decizia tribunalului. Curtea de apel

a făcut trimitere, în termeni generali, la jurisprudența Curții în ceea ce privește

art. 8

– în special protecția reputației și utilizarea de declarații calomnioase în

articolele de presă – și în ceea ce privește art. 10 – în special obligația

6

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

jurnaliștilor de a relata cu privire la chestiuni de interes public, diferența

dintre fapte și judecățile de valoare, cerința unei baze factuale și buna credință

a jurnaliștilor. Curtea a formulat următoarea motivare:

„Instanța constată, de asemenea, că în realitate toate articolele au avut drept scop să

ofenseze apelantul-

reclamant și să aducă atingere reputației, onoarei și dreptului la

imagine ale acestuia, toate fiind mascate sub aparența interesului public și pretinselor

chestiuni generale care interesează, de altfel, societatea românească.

[...]

... în speța [dedusă judecății apelantul

-reclamant] a dovedit reaua-

credință în

publicarea articolelor a apelanților – pârâți.

[...]

În speța dedusă judecății, curtea reține că pe de o parte, că apelantul

-

pârât persoană

fizică nu se poate prevala de dispozițiile art.10 din Convenție, pe considerentul că ar fi

jurnalist atâta vreme cât acesta nu are calitatea respectivă, prin aceea că nu a absolv

it o

facultate de jurnalism, având profesia de economist, sens în care jurnal

iștii au statut

special, ce cuprinde drepturi și obligații, pe care trebuie să le respecte atunci când

publică articole.

În mod concret, apelantul-

pârât în

afară de faptul că, așa cum s

-a precizat mai sus,

trebuia să aibă studii superioare care să îi ofere cunoștințe și competențe de specialitate,

precum și abilități cognitive specifice profesionale, acesta trebuia să adere la un Cod

deontologic sau de Etică jurnalistic

ă,

Per a contrario

, potrivit susținerii apelantului

-

pârât, persoană fizică, orice persoană

care postează articole și își exprimă păreri, ar trebui automat să dobândească și calitatea

de jurnalist, ceea ce evident, este absur

d.

Pe de altă parte, nu se poate dovedi că la momentul publicării articolelor, acestea au

fost preluate din presa

cent

rală sau că au avut o bază factu

ală.

Susținerea preluării din presa centrală trebuia menționată de către persoana fizică la

momentul publicării articolelor respective, pe de o parte, aceasta fiind obligația ce

incumbă apelantu

lui

-

pârât, persoană fizică , iar pe de altă parte, baza factuală trebuie să

fie reală și nu imaginară și evident dovedită în mod concret de către partea ce a publicat

articolele

.

Atunci când se face referire la fapte concrete, dacă afirmațiile presei se bazează pe

informații conținute în rapoarte oficiale, presa este datoare să verifice exactitatea și

din

alte surse.

[...]

”

CADRUL JURIDIC RELEVANT

22.

Art. 1349 C. civ. al României prevede că o persoană cu discernământ

răspunde de toate prejudiciile cauzate, de acțiunile sau inacțiunile sale și este

obligată să le repare integral [a se vedea

Nicolae Virgiliu Tănase împotriva

României

(MC), nr. 41720/13, pct. 70, 25 iunie 2019

].

7

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

ÎN DREPT

I. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

10 DIN

CONVENȚI

E

l

s-

a plâns că deciziile instanțelor prin care a fost obligat

să plătească despăgubiri pentru articolele pe care le scrisese despre P.V. și

constatările instanțelor interne potrivit cărora acesta nu avea dreptul la

protecția acordată jurnaliștilor i

-

au încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

Deși a invocat mai multe articole din Convenție (art. 6, 8, 10 și 11), Curtea,

ca

re are autoritatea în ceea ce privește încadrarea

în drept a faptelor cauzei

[a se vedea

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC), nr.

37685/10 și 22768/12, pct. 114, 124 și 126, 20 martie 2018], va examina

plângerea numai din perspectiva art. 10 din C

onvenție (a se vedea,

mutati

s

mutandis

,

Staniszewski împotriva Poloniei

, nr. 20422/15, pct. 35, 14

octombrie 2021), care, în măsura în care este relevant, este redactat după cum

urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest dre

pt cuprinde

libertatea de opinie și libertatea (…) de a comunica informații ori idei fără amestecul

autorităților publice (…)

2.

Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi

supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care

constituie măsuri necesare, într

-

o societate democratică, pentru securitatea națională,

integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea

infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor

altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta

autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

a constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici

inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

(a) Reclamantul

25.

Reclamantul a amintit faptul că articolele în cauză vizau chestiuni de

interes public și se refereau exclusiv la acțiunile, atitudinile și

comportamentul lui P.V. ca persoană publică. În ceea ce privește baza

factuală a declarațiilor sale, acesta a subliniat că a preluat informațiile din

presa națională. În plus, fuseseră inițiate mai multe anchete penale privind

8

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

activitatea firmelor care se pare că ar fi contribuit la falimentul uzinei A.,

printre care și o firmă aparținând lui P.V., da

r toate acestea s-au prescris

.

a susținut că nu a încălcat limita criticii acceptabile și că

expresiile utilizate au avut ca scop atragerea atenției cititorilor. În orice caz,

V.P. ar fi trebuit să fie mai tolerant față de critică, deoarece era el însuși

jurnalist.

a susținut de asemenea că sancțiunea care i

-

a fost impusă a

avut un efect disuasiv și că i

-

a afectat reputația și demnitatea. În plus, acesta

a

susținut că instanțele nu au justificat și nici nu au explicat modul în care au

ajuns la suma pe care a fost obligat să o plătească.

28.

În sfârșit, reclamantul a arătat că, în hotărârea definitivă din 8

februarie 2017 (a se vedea supra, p

c

t. 21), c

urtea de apel

i-

a refuzat protecția

pentru singurul motiv că nu era „jurnalist profesionist”, deși dreptul intern nu

impunea un astfel de statut.

(b) Guvernul

29.

Guvernul a admis că hotărârea definitivă din 8 februarie 2017 a

constituit o imixtiune în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, da

r

a susținut că ingerința a fost prevăzută de lege, a urmărit scopul legitim de a

proteja reputația lui P.V. și a fost justificată în sensul art.10 din Convenție.

30.

Acesta a arătat că instanțele interne au examinat articolele scrise de

reclamant și, după ce au evaluat toate interesele implicate, au constatat că

afirmațiile reclamantului erau lipsite de bază factuală și că acesta încălcase

limitele criticii acceptabile.

31.

Deși a admis că discuțiile

s

-au referit la o chestiune de interes public,

Guvernul a reiterat faptul că libertatea de exprimare nu era nelimitată și a

susținut că reclamantul ar fi trebuit să fie mai riguros în cercetarea sa

jurnalistică înainte de publicarea informațiilor calomnioase. Buna sa credință

nu a fost dovedită, întrucât nu a verificat informațiile despre care se pretinde

că au fost preluate din presa națională.

32.

În sfârșit, Guvernul a susținut că despăgubirile pe care reclamantul și

societatea S.P. au fost obligate să le plătească nu fuseseră excesive și au fost

rezultatul unei examinări atente a întregului context factual de către instanțele

interne.

2.

Motivarea Curții

33.

Curtea observă că părțile au fost de acord că măsurile impuse

reclamantului ca urmare a hotărârii definitive din 8 februarie 2017 a Curții de

Apel Pitești (a se vedea supra, pc

t.

2

1

) c

onstituie o ingerință în dreptul său la

libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 10 § 1 din Convenție

(a se vedea supra, pc

t. 23

și

29

).

Aceasta nu constată niciun motiv pentru a

concluziona altfel

.

9

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

34.

Rezultă că trebuie să examineze dacă ingerința a fost justificată în

conformitate cu art. 10 § 2 din Convenție, și anume dacă era „prevăzută de

lege”, dacă urmărea unul sau mai multe dintre scopurile legitime enumerate

la alineatul

respectiv și dacă era „necesară într

-

o societate democratică”

pentru îndeplinirea acestor scopuri [a se vedea, printre altele,

NIT S.R.L.

împotriva Republicii Moldova

(MC), nr. 28470/12, pct. 151, 5 aprilie 2022].

(a)

Dacă ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim

35.

Curtea observă că ingerința era prevăzută de Codul civil (a se vedea

supra, pct.

22).

De asemenea, Curtea acceptă că ingerința urmărea scopul

legitim de a proteja reputația sau drepturile altora, în special ale lui P.V.

(b)

Dacă ingerința era necesară într

-

o societate democratică

36.

Rămâne de stabilit dacă ingerința era „necesară într

-o societate

democratică”

.

(i) Principii

general

e

37.

Curtea face trimitere la principiile generale stabilite în jurisprudența

sa-

pentru a aprecia necesitatea unei ingerințe în libertatea

de exprimare [a

se

vedea

Morice împotriva Franței

(MC), nr. 29369/10, pct. 124-27, CEDO

2015;

Baka împotriva Ungariei

(MC), nr. 20261/12, pct. 158-61, 23 iunie

2016; și

Balaskas împotriva Greciei

, nr. 73087/17, pct. 37-39, 5 noiembrie

2020, cu trimiterile suplimentare].

38.

În plus, Curtea reiterează că, având în vedere „îndatoririle și

responsabilitățile” inerente exercitării libertății de exprimare, garanția oferi

tă

de art.10 jurnaliștilor în ceea ce privește relatarea cu privire la chestiuni de

interes general este supu

să condiției ca aceștia să acționeze cu bună credință

și pe o bază factuală exactă și să furnizeze informații fiabile și precise în

conformitate cu etica jurnalistică [a se vedea

Fressoz și Roire împotriva

Franței

(MC), nr. 29183/95, pct. 54, CEDO 1999-

I ș

i

Falter Zeitschriften

GmbH împotriva Austriei (nr. 2)

, nr. 3084/07, pct. 37, 18 septembrie 2012].

Deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce

privește reputația și drepturile celorlalți, datoria sa este totuși de a transmite,

în conformitate cu obligațiile și responsabilitățile sale, informații și idei

despre toate subiectele de interes public [a se vedea, printre altele,

Erla

Hlynsdόttir împotriva Islandei (nr. 3)

, nr. 54145/10, pct.

62, 2 iunie

2015].

39.

Deși este adevărat că libertatea editorială nu este neîngrădită,

libertatea jurnalistică acoperă de asemenea posibilitatea de a recurge la un

anumit grad de exagerare sau chiar provocare [a se vedea

Perna împotriva

Italiei,

nr. 48898/99, pct. 39 lit. (a), CEDO 2003-

V, și

Ahmet Hüsrev Altan

împotriva Turciei

, nr. 13252/17, pct. 214, 13 aprilie 2021], iar metodele de

relatare obiectivă și echilibrată pot varia considerabil; prin urmare, nu este de

10

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

competența acestei Curți sau a instanțelor naționale să substituie cu propriile

opinii pe cele ale presei în ceea ce privește tehnicile de relatare care ar trebui

să fie adoptate (a se vedea

Jersild împotriva Danemarce

i

, 23 septembrie

1994, pct. 31, Seria A nr. 298). Nu numai că presa are sarcina

de a transmite

astfel de informații și idei: publicul are, de asemenea, dreptul de a le primi.

În caz contrar, presa nu și

-

ar putea îndeplini rolul vital de „câine de pază”

[a

se vedea

Bladet Tromsjuc și Stensaas împotriva Norvegiei

(MC), nr.

21980/93, pct. 62, CEDO 1999-

III, și

Falter Zeitschriften GmbH

, citată

anterior, pct. 38].

40.

Curtea reiterează faptul că a avut deja ocazia de a stabili principiile

relevante care trebuie să ghideze motivarea sa în cauzele în care trebuie să

pună în balanță dreptul unei persoane la „respectarea vieții sale private” și

interesul public în protejarea libertății de exprimare [a se vedea

Von

Hannover împotriva Germaniei (nr. 2)

(MC),

nr.

40660/08 și 60641/08, pct.

95-99, CEDO 2012

ș

i

Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva

Franței

(MC), nr. 40454/07, pct. 90-93, CEDO 2015 (extrase)]. Aceasta a

statuat că, pentru ca art. 8

să fie aplicabil, atacul asupra reputației unei

persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fie realizat într

-

un mod care să aducă prejudicii exercitării de către o persoană a dreptului la

respectarea vieții sale private

[a se vedea

Axel Springer AG împotriva

Germaniei

(MC), nr. 39954/08, pct. 83, 7 februarie 2012,

Medžlis Islamske

Zaje

dnice Brčko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei

(MC), nr.

17224/11, pct. 76, 27 iunie 2017,

A. împotriva Norvegiei

, nr. 28070/06, pct.

64, 9 aprilie 2009,

Kunitsyna împotriva Rusiei

, nr. 9406/05, pct. 42, 13

decembrie 2016,

Beizaras și Levickas împo

triva Lituaniei

, nr. 41288/15, pct.

117, 14 ianuarie 2020 și

Balaskas

, citată anterior, pct. 37 și 40

)

.

De asemenea,

a identificat o serie de criterii în contextul punerii în balanță a drepturilor

concurente (a se vedea

Von Hannover

, citată anterior, pct.

109-

13, și

Axel

Springer AG

, citată anterior, pct. 90

-95). Criteriile relevante astfel definite

–

în măsura în care acestea sunt pertinente în speță – includ contribuția la o

dezbatere de interes public, gradul de notorietate al persoanei vizate, subiectul

reportajului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, conținutul, forma

și consecințele publicării, modul în care au fost obținute informațiile și

veridicitatea acestora, precum și gravitatea sancțiunii aplicate jurnaliștilor sau

editorilor (a se vedea,

mutatis mutandis,

Couderc și Hachette Filipacchi

Associés

, citată anterior, pct. 93).

41.

Pe de altă parte, sarcina Curții nu este de a se substitui instanțelor

naționale, ci mai degrabă de a verifica, având în

vedere cauza în ansamblu,

dacă deciziile pe care instanțele le

-

au adoptat în temeiul competenței lor de

apreciere sunt compatibile cu dispozițiile relevante ale Convenției (a se vedea

Axel Springer AG

, citată anterior, pct. 86). În cazul în care punerea în balanță

a acestor două drepturi a fost realizată de autoritățile naționale în conformitate

cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții, trebuie să existe motive

11

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

întemeiate pentru ca opinia Curții să se substituie celei emise de instanțele

interne (ibid., pct. 87-88, cu trimiterile suplimentare).

42.

În sfârșit, Curtea reiterează că trebuie făcută o distincție între fapte și

judecăți de valoare. În vreme ce existența unor fapte poate fi demonstrată,

veridicitatea

judecăților de valoare nu poate fi dovedită. Cerința de a dovedi

veridicitatea unei judecăți de valoare este imposibil de îndeplinit și încalcă

însăși libertatea de opinie, care este un aspect fundamental al dreptului

garantat de art. 10 (a se vedea

Mika împotriva Greciei

, nr. 10347/10, pct. 31,

19 decembrie 2013). Cu toate acestea, în cazul în care o afirmație echivalează

cu o judecată de valoare, proporționalitatea unei ingerințe poate depinde de

existența unei „baze factuale” suficiente pentru afirmația incriminată: în caz

contrar, această judecată de valoare se poate dovedi excesivă. Pentru a face

diferența între o afirmație factuală și o judecată de valoare, este necesar să se

țină seama de circumstanțele speței și tonul general al observațiilor având

în

vedere că afirmații cu privire la chestiuni de interes public pot, din acest

motiv, să constituie mai degrabă judecăți de valoare decât fapte (a se vedea

Morice

, citată anterior, pct. 126, cu trimiterile suplimentare).

(ii) Aplicarea

acestor principii în

speță

43.

Curtea arată că, astfel cum au recunoscut și instanțele naționale (a se

vedea supra, pct.

17,

19

și

2

1

),

prezenta cauză privește un conflict între

drepturi concurente

–

pe de o parte, respectarea dreptului la libertatea de

exprimare a reclamantului, iar pe de altă parte, dreptul lui P.V. la respectar

ea

vieții sale private –

care impune o motivare în conformitate cu principiile

prevăzute de jurisprudența relevantă a Curții, citate supra l

a

pc

t.

4

0.

44.

Curtea a examinat articolele publicate de reclamant și nu n

umai pe

cele menționate în mod expres de Tribunalul Argeș în decizia sa din 18 aprilie

2016 prin care a constatat răspunderea reclamantului pentru calomnie (a se

vedea pc

t. 19

cu trimitere supra la pc

t. 9

–

1

2

).

Aceasta constată că acuzațiile

potrivit cărora P.V. ar fi contribuit la falimentul uzinei locale A. și că ar

disprețui comunitatea locală erau de natură să îi păteze reputația și să îi

cauzeze prejudicii atât în mediul său profesional, cât și în mediul său social.

Prin urmare, acuzațiile au atins un nivel de gravitate care ar putea aduce

atingere exercitării personale de către P.V. a drepturilor sale în temeiul art. 8

din Convenție (a se vede

a

Axel Springer AG

, citată anterior, pct. 83).

45.

Curtea amintește că, în cauzele care privesc un conflict între dreptul

la reputație și dreptul la libertatea de exprimare, instanțele interne care

examinează acuzațiile de calomnie trebuie să efectueze un exercițiu de punere

în

balanță a acestor două drepturi, aplicând criteriile stabilite în jurisprudența

relevantă a Curții, rezumate supra la pct.

40-

4

2

,

și bazându

-

și deciziile pe

motive pertinente și suficiente. Prin urmare, Curtea va examina procedurile

interne din această perspectivă.

12

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

(α) Contribuția

la o dezbatere de inter

es

public

46.

Curtea a statuat deja că interesul public privește aspecte care afectează

publicul într-

o asemenea măsură încât poate fi interesat în mod legitim de ele,

care atrag atenția publicului sau care privesc pub

licul într-un grad

semnificativ, în special în măsura în care acestea afectează bunăstarea

cetățenilor sau viața comunității. Acesta este, de asemenea, cazul chestiunilor

care pot da naștere unor controverse considerabile, care privesc o problemă

socială importantă sau care implică o problemă despre care publicul ar fi

interesat să fie informat (a se vedea

Couderc și Hachette Filipacchi Associés

,

citată anterior, pct. 103, cu trimiterile suplimentare).

47.

În hotărârea sa definitivă din 8 februarie 2017, curtea de apel nu a

negat faptul că reclamantul ar fi scris despre un subiect de interes general, ci

a pus sub semnul întrebării motivele reale pentru care a făcut acest lucru

(a

se vedea supra, pc

t. 21).

48.

Curtea nu poate decât să observe că articolele reclamantului se

refereau la o chestiune de interes public, în special la

prăbușirea celei mai

importante industrii locale și rolul pe care l

-

ar fi jucat în această privință

corupția și proasta gestionare.

(β) Gradul

de notorietate al persoanei afectate și comportamentul său an

terior

ea observă că P.V. era un om de afaceri și un patron de presă local,

care era activ în viața socială și culturală a comunității (a se vedea supra, pct.

5

și

1

9

).

Astfel, se poate deduce că P.V. era, din cauza poziției sale, o figură

publică în comunitatea locală unde articolele în cauză erau disponibile [a se

vedea,

mutatis mutandi

s

,

Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei (nr.

2)

, nr. 10520/02, pct. 36, 14 decembrie 2006], fapt pe care l

-

a invocat el însuși

în cererea sa adresată instanței interne (a se vedea supra, pc

t.

13).

Prin urmare,

acesta era supus unor limite mai largi de critică acceptabilă decât indivizii

obișnuiți. Nicio altă informație necontestată nu este disponibilă în dosar cu

privire la comportamentul anterior al lui P.V.

(γ) Conținutul,

forma și consecințele publicării, modul în care au fost obținute

informațiile și veridicitatea acestora

50.

Curtea observă că articolele în cauză nu priveau aspecte ale vieții

private a lui P.V. Acestea s

e refereau la activitatea sa profesională și la

pretinsa sa contribuție la falimentul uzinei A.

51.

În decizia sa din 18 aprilie 2016, Tribunalul [Argeș] a constatat că

anumite declarații ale reclamantului au fost of

ensatoare la adresa lui P. V. (a

se vedea supra, pc

t. 19).

Cu toate acestea, în motivarea sa, tribunalul nu s-a

întemeiat pe criteriile prevăzute de jurisprudența Curții, citate supra la pc

t.

4

0

ș

i 42

.

De exemplu, acesta nu a stabilit dacă declarațiile în cauză erau fapte

sau judecăți de valoare și nu a stabilit dacă reclamantul ar fi trebuit să

dovedească veridicitatea sau existența unei baze factuale pentru oricare dintre

13

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

aceste declarații. O astfel de abordare este incompatibilă în sine cu principiile

care rezultă din art. 10 (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Gheorghe-Florin

Popescu împotriva României

, nr. 79671/13, pct. 32, 12 ianuarie 2021).

52.

În decizia sa definitivă din 8 februarie 2017, curtea de apel a remediat

unele dintre aceste deficiențe, constatând că reclamantul a acționat cu rea

-

credință și că nu a demonstrat existența unei baze factuale pentru afirmațiile

sale (a se vedea supra,

pc

t. 21).

53.

Cu toate acestea, Curtea nu este în măsură să aprecieze modul în care

curtea de apel a ajuns la ac

eastă concluzie. În această privință, este de

remarcat faptul că reclamantul a făcut trimiteri la unele dintre sursele sale

chiar în articole (a se vedea supra, pc

t. 11

și

12).

De asemenea, acesta a indicat

sursele sale în pledoaria sa de apărare și în plus și

-

a explicat motivația pentru

scrierea artic

olelor și termenii pe care i

-a ales (a se vedea supra, pc

t. 14

și

15)

.

Nu există nicio trimitere la aceste explicații în deciziile instanțelor interne și

nici nu există vreun indiciu că instanțele l

e

-ar fi luat în considerare.

54.

Pe de altă parte, deciziile interne sunt destul de vagi în ceea ce privește

conținutul obligației reclamantului de a dovedi veridicitatea declarațiilor sale,

precum și cu privire la ceea ce altceva acesta trebuia să aducă ca probă (a se

vedea supra,

pct.

21

și,

mutatis mutandis

,

Kurski împotriva Poloniei

, nr.

26115/10, pct. 56, 5 iulie 2016). Pe de altă parte, Curtea nu constată niciun

raționament valabil în decizia curții de apel care să justifice refuzul de a

acorda reclamantului protecția prevăzută la art. 10 și aplicarea unor standarde

diferite de cel

e aplicate oricărui alt jurnalist, în special având în vedere că

acesta a relatat cu privire la chestiuni de interes public [a se vedea supra, pc

t.

48

și,

mutatis mutandis

,

Magyar Helsinki Bizottság împotriva Ungariei

(MC), nr. 18030/11, pct. 166, 8 noiembrie 2016,

Falzon împotriva Maltei

, nr.

45791/13, pct. 6 și 57

in fine

, 20 martie 2018, și

Gel evski împotriva

Macedoniei de Nord

, nr. 28032/12, pct.

6 și 22, 8 octombrie 2020].

55.

Pe de altă parte, ținând seama de conținutul articolelor în cauză și de

argumentele prezentate de reclamant în cadrul procedurilor interne, Curtea nu

poate găsi niciun raționament convingător în deciziile instanțelor interne care

să justifice concluzia că reclamantul a acționat cu rea

-

credință

.

56.

În absența unei evaluări interne (a se vedea jurisprudența citată supra

la pc

t. 41

), Curtea observă că cel puțin unele dintre expresiile discutate de

tribunal în decizia sa din 18 aprilie 2016 pot fi descrise drept judecăți de

valoare: „[P.V.] scuipă peste Câmpulung”, „ nivelul intelectual [al lui P.V]

gen” și „Linge pulanul în postul de poliție”. Curtea trebuie de asemenea să

reamintească faptul că, în circumstanțe adecvate, afirmațiile cu privire la

chestiuni de interes public pot constitui mai degr

abă judecăți de valoare decât

fapte (a se vedea

Morice

, citată anterior, pct. 126) și că, în orice caz, libertatea

jurnalistică acoperă, de asemenea, posibila recurgere la un anumit grad de

exagerare sau chiar provocare [a se vedea

Pedersen și Baadsgaard î

mpotriva

Danemarcei

(MC), nr. 49017/99, pct. 71, CEDO 2004-

XI și jurisprudența

citată supra la pc

t.

39).

14

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

ând în vedere natura și conținutul expresiilor incriminate, precum

și faptul că acestea au fost folosite în cadrul unei dezbateri continue de interes

public cu privire la pretinsul rol al lui P.V. în prăbușirea industriei locale și la

aparenta impunitate a

acestuia, Curtea consideră că acestea nu sunt de natură

să depășească limitele a ceea ce este considerat a fi o critică acceptabilă.

58.

În ceea ce privește consecințele articolelor în discuție, Curtea observă

că niciuna dintre instanțele naționale nu a indicat niciun efect sau impact

negativ specific pe care articolele l-

ar fi putut avea asupra reputației sau

asupra vieții profesionale a lui P.V. Chiar presupunând că reputația sa

a avut

de suferit din cauza acestor

articole, Curtea are îndoieli cu privire la faptul că

consecințele suferite de acesta au fost suficient de grave pentru a prevala

asupra interesului publicului de a primi informațiile cuprinse în acestea (a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Țiriac împotriva Româ

niei

, nr. 51107/16, pct. 98,

30 noiembrie 2021,

Stancu și alții împotriva României

, nr. 22953/16, pct.

147, 18 octombrie 2022,

Matalas împotriva Greciei

, nr. 1864/18, pct. 58, 25

martie 2021, și

Balaskas

, citată anterior, pct. 60).

(δ) Gravitatea

sancțiunii

aplicate reclamantului

59.

Curtea observă că reclamantul a fost obligat să plătească aproximati

v

1 100 de euro cu titlu de daune morale (a se vedea supra, pc

t. 20).

Reiterând

opinia sa cu privire la efectul disuasiv pe care teama de sancțiuni îl poate avea

asupra exercitării libertății de exprimare [a se vedea, de exemplu,

Wille

împotriva Liechtenstein

(MC), nr. 28396/95, pct. 50, CEDO 1999-

VII), și

chiar dacă o parte din sumă a fost plătită de societatea S.P., iar reclamantul

nu a demonstrat dacă s

-

a străduit sau nu să plătească suma rămasă (a se vedea

supra, pct.

20

și

27

),

Curtea consideră totuși că, în aceste circumstanțe,

sancțiunea impusă era de natură să aibă un efect disuasiv asupra exercitării

dreptului reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea, de exemplu și

mutatis mutandis

,

Lombardo și alții împotriva Maltei

, nr. 7333/06, nr.

7333/06, pct. 61, 24 aprilie 2007).

(ε)

Concluzie

60.

În lumina celor menționate anterior, Curtea consideră că decizia

instanțelor naționale de a restrânge libertatea de exprimare a reclamantului nu

era susținută de motive relevante și suficiente pentru criteriul „necesității” ce

decurge din art. 10

sară

într-

o societate democratică în sensul art. 10 din Convenție (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Paraskevopoulos împotriva Greciei

, nr. 64184/11, pct. 4

3,

28 iunie 2018,

Stancu și alții

, citată anterior,

pct. 149,

Matalas

, citată anterior,

pct. 61, și

Balaskas

, citată anterior, pct. 62

-64).

Prin urmare, a fost încălcat acest articol.

15

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

II. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONV

ENȚIE

61.

Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

62.

Reclamantul a solicitat 3 500 de lei românești (RON), pe care i

-a

estimat fiind echivalenți cu 734 de euro (EUR), cu titlu de despăgubire pentru

prejudiciul material, reprezentând suma plătită lui V.P

. cu titlu de daune

morale (a se vedea supra, pct.

2

0

)

și 20 000 EUR cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul moral cauzat de încălcarea drepturilor sale prevăzute la art.

1

0.

63.

Guvernul a acceptat ca reclamantul să fie rambursat pentru suma

plătită lui P.V. În plus, a susținut că prin constatarea unei încălcări ar putea

reprezenta o reparație suficientă pentru prejudiciul mor

al suferit de reclamant

și că, în orice caz, suma solicitată în această privință este excesivă și

nejustificată.

64.

Curtea observă că reclamantul i

-

a plătit lui P.V. 3 500 RON (a se

vedea supra, pc

t. 20

).

Având în vedere încălcarea constatată (a se vedea supra,

pc

t. 60),

acea

sta consideră că suma respectivă ar trebui rambursată de către

statul pârât. Prin urmare, îi atribuie reclamantului 734 EUR cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul material (a se vedea,

mutatis mutandisBecker

împotriva Norvegiei

, nr. 21272/12, pct. 88, 5 octombrie 2017).

65.

Mai mult, Curtea apreciază că reclamantul a suferit cu siguranță un

prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei

încălcări. Având în vedere natura încălcării constatate, precum și evaluarea

sa pe o bază echitabilă, așa cum este cerut de art. 41 din Convenție, Curtea

acordă reclamantului suma de 7 500

EUR cu titlu de despăgubire pentru

prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit

.

B. Cheltu

ieli de judecată

l

a solicitat, de asemenea, suma de 10 266 RON

–

pe care

a estimat-

o a fi echivalentă cu 2125 EUR – pentru cheltuielile de judecată

suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Acesta a tr

imis facturi

care justifică aceste cheltuieli.

67.

Guvernul a contestat autenticitatea și necesitatea unora dintre

cheltuielile solicitate de reclamant.

68.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la

rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ținând

16

HOTĂRÂREA PRICOPE ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

seama de documentele aflate în

posesia sa și de criteriile menționate mai sus,

Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 2 125 EUR pentru toate

cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu

titlu de impozit

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 10 din Convenție;

3.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 §

2 din Convenție, următoarele sume care trebuie convertite în moneda

națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i)

734 EUR (șapte sute treizeci și patru de euro), plus orice sumă ce

poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire

pentru

prejudiciul material

;

(ii) 7

500 EUR (șapte mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate

fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru

prejudiciul moral

;

(iii) 2 125

EUR (două mii o sută douăzeci și cinci de euro), plus orice

sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, în ceea

ce privește cheltuielile de judecată;

(b)

că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la

efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă,

la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal

practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte

procentuale

;

4.

Respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba engleză și comunicată

în scris la 30 mai 2023, în

conformitate cu art. 77 §

2 și art.

77 §

3 din Regulamentul Curții.

Andrea Tamietti

Grefier

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

Președinte

17