CASE OF PRICOPE v. ROMANIA

Cererea privește procesul civil pentru calomnie declanșat împotriva reclamantului ca urmare a criticii acestuia cu privire la activitățile economice pretins corupte ale unui om de afaceri local, despre care reclamantul a considerat că au contribuit la prăbușirea industriei locale de automobile. Guvernul a fost informat cu privire la cererea formulată în temeiul art. 10 din Convenție. ÎN FAPT

Reclamantul s- a născut în 1962 și locuiește în Voinești. A fost reprezentat de domnul F.I. Popescu, avocat în Câmpulung Muscel, județul Argeș .

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Faptele cauzei se pot rezuma după cum urmează. 1

Reclamantul, economist de profesie, fusese, timp de treizeci de ani înainte de depunerea prezentei cereri, colaborator la un post local de televiziune și la publicația online bitpress.ro , deținută de societatea S.P., care deservea în principal comunitatea locală din Câmpulung. Acesta a scris o serie de articole privind pretinse acte de corupție comise de P.V., un om de afaceri local și patronul unui alt ziar local în circulație la acea dată, Evenimentul Muscelea n . În aceste articole, reclamantul a scris despre pretinsa legătură între interesele de afaceri ale lui P.V. și falimentul uzinei locale de automobile A. („uzina A.”) – principala industrie locală. P.V. era de asemenea unul dintre foștii manageri ai uzinei A., unde reclamantul însuși lucrase în trecut în calitate de contabil șef.

Un articol publicat la 20 septembrie 2011 relata despre furnizarea de echipament sportiv de c ătre P.V. clubului sportiv local astfel : „ [PV], patronul Evenimentului Muscelean , vinde kimono-uri Ultima achiz iție a Clubului Sportiv Muscel Câmpulung este un set de echipament constând din pantofi tip Adidas – 10 perechi și kimono - uri pentru Secția de judo – 10 bucăți. Produsele au fost cumpărate prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice de la singurul oferta nt înscris, [S.C. A.A.G.] din Câmpulung, al cărui patron, [P.V.] (primul, din partea stângă a imaginii), este cunoscut mai degrabă pentru comerțul cu piese auto și materiale de construcții, dar și pentru editarea bisăptămânalului local Eveniment ul Muscelea n . Prețurile de achiziție au fost cele maxime. ..”

Un articol publicat la 8 noiembrie 2011 prezenta istoria Evenimentului Muscelean și explica contribuția lui P.V. după cum urmează : „[P.V.], fost simplu muncitor la [uzina A.] și unul dintre personajele care, după revoluție, s - au îmbogățit pe seama defunctei uzine muscelene, a scos Eveniment ul Muscelean la Câmpulung, împreună cu N.B., o altă «figură» a presei argeșen e.”

Într-un articol publicat la 2 februarie 2012, reclamantul a descris un reportaj al televiziunii locale care oferea mai multe detalii despre procedura de licitație pentru achiziționarea echipamentelor sportive de l a societatea lui P.V. (a se vedea supra, pc t. 7 ). Procedura a fost descrisă ca fiind aranjată în prealabil în mod ilegal între părți. Părțile relevante au următorul conținut: „Deși acuzațiile vizau modul de gestionare a banilor publici de către Clubul Sportiv Muscel, cel care a reacționat a fost [P.V.], «căpușa» acestei afaceri. Acesta a depus la Consiliul Național al Audiovizualului o reclamație la adre sa postului de televiziune Muscel TV, motivând că nu i s -ar fi acordat posibilitatea de a- și expune punctul de 2

Într-un articol publicat la 13 noiembrie 2013, reclamantul a scris despre o expoziție organizată de un muzeu local în onoarea celui care fusese director al uzinei A. din 1957 până în 1982. Părțile relevante au următorul conținut: „ [P.V.], unul dintre aceia care au contribuit la falimentul [uzinei A.], deplânge acum soarta uzinei [...] Ziarul Evenimentul Muscelean s- a numărat, de asemenea, printre organizatorii [expoziției]. Patronul acestuia, [P.V.], prin firma sa [A.A.G.], a căpușat uzina din Muscel, contr i buind astfel la falimentul acesteia. Ziarul publică de ceva timp o seri e de articole despre amintirile foștilor angajați ai [uzinei A.] . Cu toate acestea, potrivit redactorului șef, M.B., foarte puțini dintre cei contactați pentru serie au fost de acord să participe. Aceasta este dovada că majoritatea muscelenilor nu - i uită și nu - i iartă pe cei care au distrus una dintre cele mai frumoase pagini de industrie românească și, din 3

La 6 martie 2014, reclamantul a scris un articol care descria un reportaj care fusese transmis cu câteva zile înainte și care circulase pe scară largă pe internet cu privire la pretinse nereguli comise de către conducerea și angajații uzinei A., care ar fi contribuit la falimentul acesteia. Reclamantul a explicat că respectivul reportaj conți nea: „o listă a unora dintre firmele care au căpușat [uzina A.], firme ai căror patroni se plimbă astăzi nestingheriți prin Câmpulung, pozând în oameni onorabili, cum ar fi, de exemplu, [P.V.], patronul firmei A.A.G. și al ziarului mor alist Evenimentul Muscelean . [...] Acest articol poate fi citit pe 4Tunin g.ro.”

În articolul publicat la 2 iulie 2014, reclamantul a făcut trimitere la o acțiune în despăgubire introdusă împotriva ziarului Evenimentul Muscelean . În acest context, acesta a scris următoarele despre P.V.: „[P.V.], Olteanul care scuipă peste Câmpu lung! [P.V.], un banal lăcătuș mecanic la [uzina A.], și -a început cariera de om de afaceri printr- o firmă de «apartament» care intermedia vânzarea de piese aut o produse la fos ta [uzină A.]. Ulterior, relațiile sale cu [uzina A.] au căpătat proporții dubioase, inclusiv prin «compensările» pentru publicitatea apărută în ziarul Evenimentul Muscelean , ziar pe care l - a înființat în anii în care [uzina A.] era stoarsă prin afaceri păguboase care, de altfel, au constituit prologul răsunătorului său faliment (a se vedea http://www.4tuning.ro). Evenimentul Muscelean pretinde că ar fi o „școală de presă”, una în a cărei practică de multe ori, nu se solicită punctul de vedere al celor criticați sau acuzați, iar publicarea dreptului la replică este la cheremul redacției și al patronului. Mizeriile publicate, justificate, chipurile, prin spiritul critic al redactorilor de aici, sunt asezonate de titluri corespunzătoare , probab il, nivelului intelectual al patronului [P.V.], gen «Linge pulanul în postul de poliție». De -a lungul anilor, nu doar persoane individuale au fost victimele calomniilor și insultelor Evenimentului Muscelean, ci și comunitatea locală în ansamblu. Astfel, în editorialul din ediția cu num ărul 1877/2014, domnișoara redactor - șef, M.B., scrie că musceleanul este «laș» și «bârfitor [și] turnător și iscoditor, și lipsit complet de curajul răspunderii». Bineînțeles, în aceste c ategorii nu se include și patronul, [P.V.], cel care «scuipă» peste orașul unde a făcut av ere, el fiind de loc din comuna T., Județul Ol t.” III.

La 13 iunie 2014, P.V. a formulat o acțiune în răspundere delictuală împo triva reclamantului și a societății S.P. (a se vedea supra, p c t. 5 ). Acesta l- a acuzat pe reclamant că i - a adus atingere reputației și imaginii sale p ublice de om de afaceri prin articolele sus- menționate, afectând credibilitate a societății sale. P.V. a anexat la cererea sa articolele (cu excepția celui citat supra, pct. 12). Acesta s-a referit în special la articolele publicate la 20 4

Reclamantul s- a apărat, susținând că a acționat cu bună - credință și explicând, pentru fiecare articol, unde a găsit informațiile și ce l - a motivat să îl redacteze. Ac esta a menționat surse online, cum ar fi informațiile publicate pe site- ul web al licitației publice și un articol publicat la 28 februarie 2006 în ziarul național România Liberă cu privire la contribuția „firmelor căpușă” la falimentul uzinei A. ș i la car e făcuseră referire numeroase alte ziare naționale și locale înainte ca articolele sale să fie publicate.

În plus, a susținut că articolele sale se refereau la P.V. doar în calitatea sa de persoană publică, nu și la viața sa privată. De asemenea, a explicat cuvintele alese pentru fiecare articol și a subliniat că nu a folosit nici un cuvânt care să poată fi considerat insultător sau denigrator.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că motivul real al lui P.V. pentru formularea acțiunii a fost acela de a -l intimida.

La 21 aprilie 2915, Tribunalul Argeș a respins acțiunea. Părțile relevante ale hotărârii sunt redactate după cum urmează : „În cauza dedusă judecății, tribunalul apreciază că termenii și expresiile folosite în articolele de presă publicate de pârâți, se încadrează în limitele criticii admisibile, care sunt mai largi în privința în privința oamenilor politici, funcționarilor publici et c. vizați în această calitate, decât a unui individ obiș nuit. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că imaginile și materialele publicat e de pârâți vizează calitatea de persoană publică, de notorietate a reclamantului (om politic, fost director uzina A, om de afaceri și patron de presă), fiind relevate de anchete judiciare în cauză și prezentate în presa centrală și l ocală. Reclamantul apreciază că urmare a acestor materiale și publicații, a suferit un prejudiciu, constând în lezarea dreptului său la demnitate și la propria im agine. Tribunalul constată că, atunci când există un conflict dintre libertatea de ex primare și pro t ecția oferită de către dreptul intern reputației personalităților publice, acestea se expun în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor pe care le fac, exercitat de opinia publică (ziariști, masa de cetățeni), îndrituită, necesarment e să fie informată asupra chestiunilor de interes public, ele trebuie să fie tolerante față de atacurile sau criticile ce li se fac. [...] De observat că în cazul de față, reacția pârâtului P.S., în calitate de jurnalist, s -a manifestat în con textul unor mișcări revendicative care au avut loc în domeniul său de activitate la [uzina A.], față de managementul reclamantului pentru rezolvarea carențelor acestui domeniu, aspect mediatizat amplu în presa centrală ș i locală. Prin urmare, faptele relevate de pârât nu pot fi considerate ca ilicite, nefiind îndeplinite condițiile constitutive ale răspunderii civile delictuale în cauză.”

P.V. a declarat apel și, prin decizia finală din 9 decembrie 2015, Curtea d e Apel Pitești a constatat că instanța inferioară nu a examinat întregul 5

Tribunalul Argeș a reexaminat ca uza și, print r -o decizie din 18 aprilie 2016, s- a pronunțat în favoarea lui P.V. Instanța a prezentat articolele în cauză și a reiterat cerințele privind asumarea răspunderii civile în temeiul dreptului intern, făcând trimitere la art. 30 din Constituție (lib ertatea de exprimare), art. 73 și art. 75 C. civ. (dreptul la propria imagine și limitele protecției acesteia) și art. 10 din Convenție. Motivarea Tribunalului a fost următoarea: „Instanța apreciază că [prin modul în care sunt redate paragrafele din] artic olele mai sus menționate, prin care se acreditează ideea că reclamantul ar fi contribuit la falimentul [uzinei A.] prin desfășurarea de activități ilicite, resp ectiv: «a căpușat fosta uzină ARO și a contribuit la falimentul ei;» «[P.V.] a distrus una di n cele mai frumoase pagini de industrie românească, căpușând fosta uzină [A.] și contribuind la falimentul acesteia și cu fățărnicie, deplânge, chipurile soarta uzinei»; «nu lipsește o listă cu unele dintre firmele care căpușat [uzina A], firme ai căror patroni se plimbă astăzi nestingheriți prin Câmpulung pozând în oameni de afaceri onorabili, așa cum este, de exemplu, [P.V.]» , [și că aceste expresii] reprezintă o faptă ilicită. Instanța apreciază că și expresiile denigratoare la adresa reclamantului, p recum: «scuipă peste Câmpulung» și «nivelul intelectual al patronului [P.V.], gen, „linge pulanul în postul de poliție”» îi aduc atingere dreptului reclamantului l a demnitate. [...] În privința celorlalte sintagme indicate în cererea de chemare în judecată și în completarea la acțiune folosite în articole, instanța apreciază că nu sunt fapte ilicite. [...] Instanța reține că reclamantul este cunoscut în orașul Câmpulung, fiind administratorul mai multor societăți comerciale și acționând și în spațiul cultural și sportiv. Prin urmare, instanța apreciază că prin acțiunile reținute de instanță ca fiind ilicite, reclamantului i s- a cauzat un prejudiciu, cu luarea în considerarea și a comentariilor nefavorabile acestuia la articolele publicate de pârâtul [P.S ].”

Pentru aceste motive, instanța a obligat reclamantul și societatea S.P. să îi plătească lui P.V. 5 000 lei românești [RON – aproximativ 1 100 euro (EUR) la acea dată] cu titlul de daune morale pentru încălcar ea dreptului la demnitate și 2 000 RON pentru cheltuieli de judecată (aproximativ 440 euro). Reclamantul a informat Curtea că, la 15 februarie 2017, întreaga sumă i -a fost plătită lui P.V.; el însuși a acoperit 3 500 RON din sumă (aproximativ 770 EUR la mo mentul plății), iar societatea S.P. a acoperit restul sumei.

Reclamantul a declarat apel și, prin hotărârea definitivă din 8 februarie 2017, Curtea de Apel Pitești a confirmat decizia tribunalului. Curtea de apel a făcut trimitere, în termeni generali, la jurisprudența Curții în ceea ce privește art. 8 – în special protecția reputației și utilizarea de declarații calomnioase în articolele de presă – și în ceea ce privește art. 10 – în special obligația 6

Reclamantu l s- a plâns că deciziile instanțelor prin care a fost obligat să plătească despăgubiri pentru articolele pe care le scrisese despre P.V. și constatările instanțelor interne potrivit cărora acesta nu avea dreptul la protecția acordată jurnaliștilor i - au încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Deși a invocat mai multe articole din Convenție (art. 6, 8, 10 și 11), Curtea, ca re are autoritatea în ceea ce privește încadrarea în drept a faptelor cauzei [a se vedea Radomilja și alții împotriva Croației (MC), nr. 37685/10 și 22768/12, pct. 114, 124 și 126, 20 martie 2018], va examina plângerea numai din perspectiva art. 10 din C onvenție (a se vedea, mutati s mutandis , Staniszewski împotriva Poloniei , nr. 20422/15, pct. 35, 14 octombrie 2021), care, în măsura în care este relevant, este redactat după cum urmează: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest dre pt cuprinde libertatea de opinie și libertatea (…) de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice (…) 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într - o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.” A. Cu privire la admisibilitat e

Curte a constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă. B. Cu privire la fon d 1. Argumentele părților (a) Reclamantul

Reclamantul a amintit faptul că articolele în cauză vizau chestiuni de interes public și se refereau exclusiv la acțiunile, atitudinile și comportamentul lui P.V. ca persoană publică. În ceea ce privește baza factuală a declarațiilor sale, acesta a subliniat că a preluat informațiile din presa națională. În plus, fuseseră inițiate mai multe anchete penale privind 8

Acesta a susținut că nu a încălcat limita criticii acceptabile și că expresiile utilizate au avut ca scop atragerea atenției cititorilor. În orice caz, V.P. ar fi trebuit să fie mai tolerant față de critică, deoarece era el însuși jurnalist.

Acesta a susținut de asemenea că sancțiunea care i - a fost impusă a avut un efect disuasiv și că i - a afectat reputația și demnitatea. În plus, acesta a susținut că instanțele nu au justificat și nici nu au explicat modul în care au ajuns la suma pe care a fost obligat să o plătească.

În sfârșit, reclamantul a arătat că, în hotărârea definitivă din 8 februarie 2017 (a se vedea supra, p c t. 21), c urtea de apel i- a refuzat protecția pentru singurul motiv că nu era „jurnalist profesionist”, deși dreptul intern nu impunea un astfel de statut. (b) Guvernul

Guvernul a admis că hotărârea definitivă din 8 februarie 2017 a constituit o imixtiune în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, da r a susținut că ingerința a fost prevăzută de lege, a urmărit scopul legitim de a proteja reputația lui P.V. și a fost justificată în sensul art.10 din Convenție.

Acesta a arătat că instanțele interne au examinat articolele scrise de reclamant și, după ce au evaluat toate interesele implicate, au constatat că afirmațiile reclamantului erau lipsite de bază factuală și că acesta încălcase limitele criticii acceptabile.

Deși a admis că discuțiile s -au referit la o chestiune de interes public, Guvernul a reiterat faptul că libertatea de exprimare nu era nelimitată și a susținut că reclamantul ar fi trebuit să fie mai riguros în cercetarea sa jurnalistică înainte de publicarea informațiilor calomnioase. Buna sa credință nu a fost dovedită, întrucât nu a verificat informațiile despre care se pretinde că au fost preluate din presa națională.

În sfârșit, Guvernul a susținut că despăgubirile pe care reclamantul și societatea S.P. au fost obligate să le plătească nu fuseseră excesive și au fost rezultatul unei examinări atente a întregului context factual de către instanțele interne. 2. Motivarea Curții

Curtea observă că părțile au fost de acord că măsurile impuse reclamantului ca urmare a hotărârii definitive din 8 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești (a se vedea supra, pc t. 2 1 ) c onstituie o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 10 § 1 din Convenție (a se vedea supra, pc t. 23 și 29 ). Aceasta nu constată niciun motiv pentru a concluziona altfel . 9

Rezultă că trebuie să examineze dacă ingerința a fost justificată în conformitate cu art. 10 § 2 din Convenție, și anume dacă era „prevăzută de lege”, dacă urmărea unul sau mai multe dintre scopurile legitime enumerate la alineatul respectiv și dacă era „necesară într - o societate democratică” pentru îndeplinirea acestor scopuri [a se vedea, printre altele,

Curtea observă că ingerința era prevăzută de Codul civil (a se vedea supra, pct. 22). De asemenea, Curtea acceptă că ingerința urmărea scopul legitim de a proteja reputația sau drepturile altora, în special ale lui P.V. (b) Dacă ingerința era necesară într - o societate democratică

Rămâne de stabilit dacă ingerința era „necesară într -o societate democratică” . (i) Principii general e

Curtea face trimitere la principiile generale stabilite în jurisprudența sa- pentru a aprecia necesitatea unei ingerințe în libertatea de exprimare [a se vedea Morice împotriva Franței (MC), nr. 29369/10, pct. 124-27, CEDO 2015; Baka împotriva Ungariei (MC), nr. 20261/12, pct. 158-61, 23 iunie 2016; și Balaskas împotriva Greciei , nr. 73087/17, pct. 37-39, 5 noiembrie 2020, cu trimiterile suplimentare].

În plus, Curtea reiterează că, având în vedere „îndatoririle și responsabilitățile” inerente exercitării libertății de exprimare, garanția oferi tă de art.10 jurnaliștilor în ceea ce privește relatarea cu privire la chestiuni de interes general este supu să condiției ca aceștia să acționeze cu bună credință și pe o bază factuală exactă și să furnizeze informații fiabile și precise în conformitate cu etica jurnalistică [a se vedea Fressoz și Roire împotriva Franței (MC), nr. 29183/95, pct. 54, CEDO 1999- I ș i Falter Zeitschriften GmbH împotriva Austriei (nr. 2) , nr. 3084/07, pct. 37, 18 septembrie 2012]. Deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, datoria sa este totuși de a transmite, în conformitate cu obligațiile și responsabilitățile sale, informații și idei despre toate subiectele de interes public [a se vedea, printre altele, Erla Hlynsdόttir împotriva Islandei (nr. 3) , nr. 54145/10, pct. 62, 2 iunie 2015].

Deși este adevărat că libertatea editorială nu este neîngrădită, libertatea jurnalistică acoperă de asemenea posibilitatea de a recurge la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare [a se vedea Perna împotriva Italiei, nr. 48898/99, pct. 39 lit. (a), CEDO 2003- V, și Ahmet Hüsrev Altan împotriva Turciei , nr. 13252/17, pct. 214, 13 aprilie 2021], iar metodele de relatare obiectivă și echilibrată pot varia considerabil; prin urmare, nu este de 10

Curtea reiterează faptul că a avut deja ocazia de a stabili principiile relevante care trebuie să ghideze motivarea sa în cauzele în care trebuie să pună în balanță dreptul unei persoane la „respectarea vieții sale private” și interesul public în protejarea libertății de exprimare [a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), nr. 40660/08 și 60641/08, pct. 95-99, CEDO 2012 ș i Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), nr. 40454/07, pct. 90-93, CEDO 2015 (extrase)]. Aceasta a statuat că, pentru ca art. 8 să fie aplicabil, atacul asupra reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fie realizat într - un mod care să aducă prejudicii exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieții sale private [a se vedea Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), nr. 39954/08, pct. 83, 7 februarie 2012, Medžlis Islamske Zaje dnice Brčko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei (MC), nr. 17224/11, pct. 76, 27 iunie 2017, A. împotriva Norvegiei , nr. 28070/06, pct. 64, 9 aprilie 2009, Kunitsyna împotriva Rusiei , nr. 9406/05, pct. 42, 13 decembrie 2016, Beizaras și Levickas împo triva Lituaniei , nr. 41288/15, pct. 117, 14 ianuarie 2020 și Balaskas , citată anterior, pct. 37 și 40 ) . De asemenea, a identificat o serie de criterii în contextul punerii în balanță a drepturilor concurente (a se vedea Von Hannover , citată anterior, pct. 109- 13, și Axel Springer AG , citată anterior, pct. 90 -95). Criteriile relevante astfel definite – în măsura în care acestea sunt pertinente în speță – includ contribuția la o dezbatere de interes public, gradul de notorietate al persoanei vizate, subiectul reportajului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, conținutul, forma și consecințele publicării, modul în care au fost obținute informațiile și veridicitatea acestora, precum și gravitatea sancțiunii aplicate jurnaliștilor sau editorilor (a se vedea, mutatis mutandis, Couderc și Hachette Filipacchi Associés , citată anterior, pct. 93).

Pe de altă parte, sarcina Curții nu este de a se substitui instanțelor naționale, ci mai degrabă de a verifica, având în vedere cauza în ansamblu, dacă deciziile pe care instanțele le - au adoptat în temeiul competenței lor de apreciere sunt compatibile cu dispozițiile relevante ale Convenției (a se vedea Axel Springer AG , citată anterior, pct. 86). În cazul în care punerea în balanță a acestor două drepturi a fost realizată de autoritățile naționale în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții, trebuie să existe motive 11

În sfârșit, Curtea reiterează că trebuie făcută o distincție între fapte și judecăți de valoare. În vreme ce existența unor fapte poate fi demonstrată, veridicitatea judecăților de valoare nu poate fi dovedită. Cerința de a dovedi veridicitatea unei judecăți de valoare este imposibil de îndeplinit și încalcă însăși libertatea de opinie, care este un aspect fundamental al dreptului garantat de art. 10 (a se vedea Mika împotriva Greciei , nr. 10347/10, pct. 31, 19 decembrie 2013). Cu toate acestea, în cazul în care o afirmație echivalează cu o judecată de valoare, proporționalitatea unei ingerințe poate depinde de existența unei „baze factuale” suficiente pentru afirmația incriminată: în caz contrar, această judecată de valoare se poate dovedi excesivă. Pentru a face diferența între o afirmație factuală și o judecată de valoare, este necesar să se țină seama de circumstanțele speței și tonul general al observațiilor având în vedere că afirmații cu privire la chestiuni de interes public pot, din acest motiv, să constituie mai degrabă judecăți de valoare decât fapte (a se vedea Morice , citată anterior, pct. 126, cu trimiterile suplimentare). (ii) Aplicarea acestor principii în speță

Curtea arată că, astfel cum au recunoscut și instanțele naționale (a se vedea supra, pct. 17, 19 și 2 1 ), prezenta cauză privește un conflict între drepturi concurente – pe de o parte, respectarea dreptului la libertatea de exprimare a reclamantului, iar pe de altă parte, dreptul lui P.V. la respectar ea vieții sale private – care impune o motivare în conformitate cu principiile prevăzute de jurisprudența relevantă a Curții, citate supra l a pc t. 4 0.

Curtea a examinat articolele publicate de reclamant și nu n umai pe cele menționate în mod expres de Tribunalul Argeș în decizia sa din 18 aprilie 2016 prin care a constatat răspunderea reclamantului pentru calomnie (a se vedea pc t. 19 cu trimitere supra la pc t. 9 – 1 2 ). Aceasta constată că acuzațiile potrivit cărora P.V. ar fi contribuit la falimentul uzinei locale A. și că ar disprețui comunitatea locală erau de natură să îi păteze reputația și să îi cauzeze prejudicii atât în mediul său profesional, cât și în mediul său social. Prin urmare, acuzațiile au atins un nivel de gravitate care ar putea aduce atingere exercitării personale de către P.V. a drepturilor sale în temeiul art. 8 din Convenție (a se vede a Axel Springer AG , citată anterior, pct. 83).

Curtea amintește că, în cauzele care privesc un conflict între dreptul la reputație și dreptul la libertatea de exprimare, instanțele interne care examinează acuzațiile de calomnie trebuie să efectueze un exercițiu de punere în balanță a acestor două drepturi, aplicând criteriile stabilite în jurisprudența relevantă a Curții, rezumate supra la pct. 40- 4 2 , și bazându - și deciziile pe motive pertinente și suficiente. Prin urmare, Curtea va examina procedurile interne din această perspectivă. 12

Curtea a statuat deja că interesul public privește aspecte care afectează publicul într- o asemenea măsură încât poate fi interesat în mod legitim de ele, care atrag atenția publicului sau care privesc pub licul într-un grad semnificativ, în special în măsura în care acestea afectează bunăstarea cetățenilor sau viața comunității. Acesta este, de asemenea, cazul chestiunilor care pot da naștere unor controverse considerabile, care privesc o problemă socială importantă sau care implică o problemă despre care publicul ar fi interesat să fie informat (a se vedea Couderc și Hachette Filipacchi Associés , citată anterior, pct. 103, cu trimiterile suplimentare).

În hotărârea sa definitivă din 8 februarie 2017, curtea de apel nu a negat faptul că reclamantul ar fi scris despre un subiect de interes general, ci a pus sub semnul întrebării motivele reale pentru care a făcut acest lucru (a se vedea supra, pc t. 21).

Curtea nu poate decât să observe că articolele reclamantului se refereau la o chestiune de interes public, în special la prăbușirea celei mai importante industrii locale și rolul pe care l - ar fi jucat în această privință corupția și proasta gestionare. (β) Gradul de notorietate al persoanei afectate și comportamentul său an terior

Curt ea observă că P.V. era un om de afaceri și un patron de presă local, care era activ în viața socială și culturală a comunității (a se vedea supra, pct. 5 și 1 9 ). Astfel, se poate deduce că P.V. era, din cauza poziției sale, o figură publică în comunitatea locală unde articolele în cauză erau disponibile [a se vedea, mutatis mutandi s , Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei (nr. 2) , nr. 10520/02, pct. 36, 14 decembrie 2006], fapt pe care l - a invocat el însuși în cererea sa adresată instanței interne (a se vedea supra, pc t. 13). Prin urmare, acesta era supus unor limite mai largi de critică acceptabilă decât indivizii obișnuiți. Nicio altă informație necontestată nu este disponibilă în dosar cu privire la comportamentul anterior al lui P.V. (γ) Conținutul, forma și consecințele publicării, modul în care au fost obținute informațiile și veridicitatea acestora

Curtea observă că articolele în cauză nu priveau aspecte ale vieții private a lui P.V. Acestea s e refereau la activitatea sa profesională și la pretinsa sa contribuție la falimentul uzinei A.

În decizia sa din 18 aprilie 2016, Tribunalul [Argeș] a constatat că anumite declarații ale reclamantului au fost of ensatoare la adresa lui P. V. (a se vedea supra, pc t. 19). Cu toate acestea, în motivarea sa, tribunalul nu s-a întemeiat pe criteriile prevăzute de jurisprudența Curții, citate supra la pc t. 4 0 ș i 42 . De exemplu, acesta nu a stabilit dacă declarațiile în cauză erau fapte sau judecăți de valoare și nu a stabilit dacă reclamantul ar fi trebuit să dovedească veridicitatea sau existența unei baze factuale pentru oricare dintre 13

În decizia sa definitivă din 8 februarie 2017, curtea de apel a remediat unele dintre aceste deficiențe, constatând că reclamantul a acționat cu rea - credință și că nu a demonstrat existența unei baze factuale pentru afirmațiile sale (a se vedea supra, pc t. 21).

Cu toate acestea, Curtea nu este în măsură să aprecieze modul în care curtea de apel a ajuns la ac eastă concluzie. În această privință, este de remarcat faptul că reclamantul a făcut trimiteri la unele dintre sursele sale chiar în articole (a se vedea supra, pc t. 11 și 12). De asemenea, acesta a indicat sursele sale în pledoaria sa de apărare și în plus și - a explicat motivația pentru scrierea artic olelor și termenii pe care i -a ales (a se vedea supra, pc t. 14 și 15) . Nu există nicio trimitere la aceste explicații în deciziile instanțelor interne și nici nu există vreun indiciu că instanțele l e -ar fi luat în considerare.

Pe de altă parte, deciziile interne sunt destul de vagi în ceea ce privește conținutul obligației reclamantului de a dovedi veridicitatea declarațiilor sale, precum și cu privire la ceea ce altceva acesta trebuia să aducă ca probă (a se vedea supra, pct. 21 și, mutatis mutandis , Kurski împotriva Poloniei , nr. 26115/10, pct. 56, 5 iulie 2016). Pe de altă parte, Curtea nu constată niciun raționament valabil în decizia curții de apel care să justifice refuzul de a acorda reclamantului protecția prevăzută la art. 10 și aplicarea unor standarde diferite de cel e aplicate oricărui alt jurnalist, în special având în vedere că acesta a relatat cu privire la chestiuni de interes public [a se vedea supra, pc t. 48 și, mutatis mutandis , Magyar Helsinki Bizottság împotriva Ungariei (MC), nr. 18030/11, pct. 166, 8 noiembrie 2016, Falzon împotriva Maltei , nr. 45791/13, pct. 6 și 57 in fine , 20 martie 2018, și Gel evski împotriva Macedoniei de Nord , nr. 28032/12, pct. 6 și 22, 8 octombrie 2020].

Pe de altă parte, ținând seama de conținutul articolelor în cauză și de argumentele prezentate de reclamant în cadrul procedurilor interne, Curtea nu poate găsi niciun raționament convingător în deciziile instanțelor interne care să justifice concluzia că reclamantul a acționat cu rea - credință .

În absența unei evaluări interne (a se vedea jurisprudența citată supra la pc t. 41 ), Curtea observă că cel puțin unele dintre expresiile discutate de tribunal în decizia sa din 18 aprilie 2016 pot fi descrise drept judecăți de valoare: „[P.V.] scuipă peste Câmpulung”, „ nivelul intelectual [al lui P.V] gen” și „Linge pulanul în postul de poliție”. Curtea trebuie de asemenea să reamintească faptul că, în circumstanțe adecvate, afirmațiile cu privire la chestiuni de interes public pot constitui mai degr abă judecăți de valoare decât fapte (a se vedea Morice , citată anterior, pct. 126) și că, în orice caz, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibila recurgere la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare [a se vedea Pedersen și Baadsgaard î mpotriva Danemarcei (MC), nr. 49017/99, pct. 71, CEDO 2004- XI și jurisprudența citată supra la pc t. 39). 14

Av ând în vedere natura și conținutul expresiilor incriminate, precum și faptul că acestea au fost folosite în cadrul unei dezbateri continue de interes public cu privire la pretinsul rol al lui P.V. în prăbușirea industriei locale și la aparenta impunitate a acestuia, Curtea consideră că acestea nu sunt de natură să depășească limitele a ceea ce este considerat a fi o critică acceptabilă.

În ceea ce privește consecințele articolelor în discuție, Curtea observă că niciuna dintre instanțele naționale nu a indicat niciun efect sau impact negativ specific pe care articolele l- ar fi putut avea asupra reputației sau asupra vieții profesionale a lui P.V. Chiar presupunând că reputația sa a avut de suferit din cauza acestor articole, Curtea are îndoieli cu privire la faptul că consecințele suferite de acesta au fost suficient de grave pentru a prevala asupra interesului publicului de a primi informațiile cuprinse în acestea (a se vedea, mutatis mutandis , Țiriac împotriva Româ niei , nr. 51107/16, pct. 98, 30 noiembrie 2021, Stancu și alții împotriva României , nr. 22953/16, pct. 147, 18 octombrie 2022, Matalas împotriva Greciei , nr. 1864/18, pct. 58, 25 martie 2021, și Balaskas , citată anterior, pct. 60). (δ) Gravitatea sancțiunii aplicate reclamantului

Curtea observă că reclamantul a fost obligat să plătească aproximati v 1 100 de euro cu titlu de daune morale (a se vedea supra, pc t. 20). Reiterând opinia sa cu privire la efectul disuasiv pe care teama de sancțiuni îl poate avea asupra exercitării libertății de exprimare [a se vedea, de exemplu, Wille împotriva Liechtenstein (MC), nr. 28396/95, pct. 50, CEDO 1999- VII), și chiar dacă o parte din sumă a fost plătită de societatea S.P., iar reclamantul nu a demonstrat dacă s - a străduit sau nu să plătească suma rămasă (a se vedea supra, pct. 20 și 27 ), Curtea consideră totuși că, în aceste circumstanțe, sancțiunea impusă era de natură să aibă un efect disuasiv asupra exercitării dreptului reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea, de exemplu și mutatis mutandis , Lombardo și alții împotriva Maltei , nr. 7333/06, nr. 7333/06, pct. 61, 24 aprilie 2007). (ε) Concluzie

În lumina celor menționate anterior, Curtea consideră că decizia instanțelor naționale de a restrânge libertatea de exprimare a reclamantului nu era susținută de motive relevante și suficiente pentru criteriul „necesității” ce decurge din art. 10 § 2 din Convenție. Prin urmare, ingerința nu era nece sară într- o societate democratică în sensul art. 10 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis , Paraskevopoulos împotriva Greciei , nr. 64184/11, pct. 4 3, 28 iunie 2018, Stancu și alții , citată anterior, pct. 149, Matalas , citată anterior, pct. 61, și Balaskas , citată anterior, pct. 62 -64). Prin urmare, a fost încălcat acest articol. 15

Art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.” A. Prejudiciu

Reclamantul a solicitat 3 500 de lei românești (RON), pe care i -a estimat fiind echivalenți cu 734 de euro (EUR), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, reprezentând suma plătită lui V.P . cu titlu de daune morale (a se vedea supra, pct. 2 0 ) și 20 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral cauzat de încălcarea drepturilor sale prevăzute la art. 1 0.

Guvernul a acceptat ca reclamantul să fie rambursat pentru suma plătită lui P.V. În plus, a susținut că prin constatarea unei încălcări ar putea reprezenta o reparație suficientă pentru prejudiciul mor al suferit de reclamant și că, în orice caz, suma solicitată în această privință este excesivă și nejustificată.

Curtea observă că reclamantul i - a plătit lui P.V. 3 500 RON (a se vedea supra, pc t. 20 ). Având în vedere încălcarea constatată (a se vedea supra, pc t. 60), acea sta consideră că suma respectivă ar trebui rambursată de către statul pârât. Prin urmare, îi atribuie reclamantului 734 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material (a se vedea, mutatis mutandisBecker împotriva Norvegiei , nr. 21272/12, pct. 88, 5 octombrie 2017).

Mai mult, Curtea apreciază că reclamantul a suferit cu siguranță un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Având în vedere natura încălcării constatate, precum și evaluarea sa pe o bază echitabilă, așa cum este cerut de art. 41 din Convenție, Curtea acordă reclamantului suma de 7 500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit . B. Cheltu ieli de judecată

Reclamantu l a solicitat, de asemenea, suma de 10 266 RON – pe care a estimat- o a fi echivalentă cu 2125 EUR – pentru cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Acesta a tr imis facturi care justifică aceste cheltuieli.

Guvernul a contestat autenticitatea și necesitatea unora dintre cheltuielile solicitate de reclamant.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ținând 16