ALINAK ET AUTRES contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3452/97 prezentate de Mahmut ALINAK și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 5 martie 2002 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Palm Makarczyk Türmen Strážnická dnii Fischbach Casadevell judecători M. O Õle, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 25 decembrie 1996 și înregistrată la 15 ianuarie 1997, Având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, După ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt pe reclamanți, Mahmut Al Sankark sunt cetățeni turci născuți în 1952, 1961, 1942, și 1957, cu reședința în Ankara. A. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt foști parlamentari ai Adunării Naționale Turce. Ei au fost deputați ai DEP (Demokrasi Parts) i - partidul democrației), aleși de pe lista SHP (Sosyal Demokrat Halkç La 17 martie 1994, acești trei reclamanți au fost reținuți provizoriu. La 16 iunie 1994, Curtea Constituțională a dispus dizolvarea DEP pe motiv că acesta a adus atingere integrității teritoriale a statului și proprietății națiunii. Curtea Constituțională a pronunțat, de asemenea, decăderea reclamanților din mandatul lor parlamentar ca măsură auxiliară care însoțește decizia de dizolvare a DEP. În iulie 1994, Yurtaș s-a dus la Parchet împreună cu avocatul său și a fost imediat arestat în incinta Direcției de Securitate din Ankara. El și-a petrecut primele cinci zile de custodie într-o celulă și a fost arestat provizoriu la 12 iulie. La 21 iulie 1994, procurorul general a dispus rechiziții în care i-a acuzat pe reclamanți de separatism și de desfacere a integrității statului, infracțiuni pasibile de pedeapsa capitală în temeiul articolului 125 din Codul penal. Curtea de Securitate a statului Ankara a stat la 8 decembrie 1994. La acea dată, la ultima audiere, reclamanții au aflat că Parchetul oferea o nouă calificare pentru faptele care le-au fost reproșate - în ceea ce privește Al maioneza și Sakuk, propagandă separatistă în sensul articolului 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului ; pentru Türk, apartenența la o bandă armată în sensul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal și pentru Yurtaș, sprijinirea și sprijinirea unei benzi armate, în sensul articolului 169 din Codul penal -; aceasta a invitat reclamanții să își prezinte observațiile cu privire la aceste noi calificări. Întrucât au ales să protesteze împotriva refuzului de către instanța de securitate a statului membru care a adoptat o măsură procedurală pe care i-a solicitat-o, avocații celor care nu au fost prezenți la această audiere. Aceasta i-a condamnat pe reclamanții Sakuk și Alińak la trei ani de închisoare, pe reclamant Türk la 15 ani de închisoare și pe reclamant Yurttaș la șapte ani și jumătate de închisoare în temeiul dispozițiilor supracitate. Instanța de securitate din statul stat a constatat că reclamanții desfășuraseră o activitate separatistă În conformitate cu instrucțiunile primite de la liderii PKK, o bandă armată separatistă care caută să înființeze un stat kurd în regiunile din sud-estul și estul Turciei. În acest context, Comisia a constatat că, în ajunul alegerilor parlamentare din 1991, reclamanții au ținut discursuri sub bannerul PKK în timpul protestelor în care fuseseră lansate sloganuri precum ; (c) au provocat agitație în rândul populației și au creat o atmosferă de atac la adresa autorității din statul membru; (c) au purtat culorile PKK la depunerea jurământului de deputat în fața Adunării naționale în noiembrie 1991 ; că la congresele partidului lor politic, drapelul PKK a fost ridicat și nu steagul turcesc, Republica turcă fiind, de asemenea, calificată ca: Reclamanții și procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului Ankara s-au ocupat de casarea împotriva hotărârii din 8 decembrie 1994. Procurorul a susținut că acuzațiile erau bine reglementate de art. 125 din Codul Penal. Ei au susținut că instanța de securitate a statului care i-a condamnat era o jurisdicție excepțională, de natură politică și că nu putea fi considerată o instanță independentă și imparțială. Ei s-au plâns, de asemenea, că nu au beneficiat de un proces echitabil, în special în măsura în care egalitatea armelor cu instanța nu a fost respectată. Ei au făcut observație, în special, că nu au beneficiat de asistența unui avocat în timpul celor 15 zile de detenție, că reprezentanții lor nu au avut acces la piesele spătarului în timpul procedurii de examinare preliminară; că reprezentanții lor au fost supuși unor presiuni din partea guvernului, că apărarea lor a făcut obiectul unor rapoarte din partea serviciilor secrete de la ï și accesul lor la sala de judecată, care au fost uneori împrejmuite; că cererile prezentate de reprezentanții lor nu au fost niciodată primite de instanța de securitate a statului; că ei nu au putut interoga în fața acesteia martorii auziți de instanță cu ocazia audierii preliminare, nici de experții numiți de el; că cererile lor de examinare a înregistrărilor sonore sau video efectuate de instanța de judecată au fost respinse de instanță fără nici un motiv relevant; că elementele de probă pe care le-au imputat condamnarea lor nu au fost citite în timpul audierii; și că cererile lor de audiere a martorilor suplimentari și de executare a unor contrainspecții nu au fost acceptate de instanța de securitate a statului. Reclamanții au susținut, de asemenea, că dificultățile întâmpinate de unii avocați și de delegațiile străine în ceea ce privește accesul la sala de judecată au afectat publicitatea dezbaterilor. În cele din urmă, ei au reproșat Curții de Securitate a Statelor Unite că le-au imputat activitățile tuturor organizațiilor pro-kurde, legale și ilegale, și că au luat în considerare constatările politice care nu aveau nicio valoare de probă în ceea ce privește acuzațiile aduse împotriva lor. Curtea de Casație Cassa, la 26 octombrie 1995, condamnarea reclamanților dnii Türk și Yurttaș pe motiv că au încălcat art. 8 din Legea nr. 3713, dar nu articolele 168 și 169 din Codul penal. Având în vedere durata detenției provizorii a celor doi reclamanți, Curtea de Casație a dispus eliberarea condiționată a acestora. Aceasta a infirmat condamnarea celorlalți reclamanți, dnii Sak Prin hotărârea din 11 aprilie 1996, tribunalul de securitate al la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Discursuri ținute în cadrul unor acțiuni colective La reuniunea din 5 noiembrie 1991 .... Textul jurământului deputaților care se află la art. 81 din Constituție a fost redactat cu o mentalitate rasistă. Acest text implică nerecunoașterea poporului kurd În declarația publicată la 2 aprilie 1994 de către reclamanți, cu excepția dlui Al Guvernul turc a început să-și lanseze avioanele de război, elicopterele, tancurile și tunurile împotriva poporului kurd... astăzi guvernul turc conduce un război foarte dens și foarte extins, cu cele mai grele arme, cele mai mortale, împotriva luptei kurzilor pentru libertate, egalitate și democrație în declarația intitulată în atenția opiniei publice din Turcia și din întreaga lume, care au fost făcute la 13 noiembrie 1992 presei, este avansat identitatea kurdă națională a fost ignorată în constituție și în întreaga legislație. Să scrii despre problema kurdă și rezoluția sa înseamnă să-ți asumi un mare risc, deoarece în legislație, acest lucru este considerat un act de terorism (...) între anii 1925 și 1938, zeci de kurzi care își revendicau drepturile naționale au fost nimiciți prin mijloace de exterminare și prin pedeapsa capitală pronunțată de mijloacele de eliberare În cererea adresată Comitetului European pentru Securitate și Cooperare la 20 noiembrie 1993, Turcia a înaintat în aceste zile evenimente îngrijorătoare, la care nimeni nu poate rămâne indiferent. Clima de violență care derivă din refuzul recunoașterii identității și a drepturilor kurzilor a luat amploare, amenințând pacea, democrația și drepturile omului. HEP [Halk main Emek Partsi - Parte a muncii poporului-] din care am fost membri și fondatori a fost dizolvată de Curtea Constituțională pe motiv că apără identitatea și drepturile kurde Discursuri ținute de reclamanți, în timpul intervențiilor personale ale acestora, dl TÜRK, la al doilea congres al HEP care a avut loc la 19 septembrie 1992 (...) în această perioadă în care existența poporului kurd este negată, în care se desfășoară masacre în fiecare zi, eu sunt în fața dumneavoastră ca candidat la președinție [din partea partidului]. Am fost excluși din partidele de statu-quo pentru că înțelegem realitatea poporului kurd... am dorit să revendic valorile noastre naționale... guvernul actual, care a declarat că recunoaște realitatea kurdă, se duce la violență, violență, persecuții și masacre care se complică în fiecare zi... Kurzii nu vor fi de acord cu statutul de maeștri și de sclavi la întrunirea intitulată "Studiile Kurzilor, organizată de OSCE (...) și unii dintre noi au ales lupta înarmată, deoarece reformele necesare pentru recunoașterea kurdelor erau prea lente. Mijloacele noastre de funcționare sunt diferite, dar scopul nostru este același (...). PKK și gherilă lui luptă împotriva armatei turce de nouă ani, pentru a suprima prezența turcească pe pământurile Kurdistanului și pentru a riposta împotriva acestui lucru teribil. ; vă voi vorbi în kurdă. Eu vă voi vorbi în limba noastră, în limba voastră, în limba lor. Această limbă care a trecut prin limbile turce, arabe și persane, și care evoluează în fiecare zi. Aceasta este limba în care poporul nostru conduce lupta fără încetare pentru eliberare... martirii noștri duc lupta pentru cauză în inimile noastre, în închisori, în munți, ei ne așteaptă Cu ocazia panelului organizat la 5 iulie 1992 la Diyarbakr (...) misiunea de a ....... cu hotărâre, toate mijloacele pentru a atinge obiectivul nostru...Am fost ales deputat prin voturile prețioase ale populației din Diyarbakr. Împreună cu prietenii mei, avem misiunea de a lupta împotriva formațiunilor obscure care pun în pericol siguranța poporului nostru și care constituie un stat în țară. După ce a distribuit copii ale unei fotografii publicate într-o revistă pro-PKK El se numește Șevki Ak Sau trebuie să recunoaștem identitatea kurdă și să acționăm conform Cartei de la Paris, sau, dacă luăm în considerare kurzii separat, trebuie să ne legitimăm dreptul la autodeterminare al dlui SAKIK la întâlnirea în aer liber din 20 octombrie 1991 de la Malazgirt. (..) și noi spunem că suntem oamenii, că nu vrem persecuțiile, cruzimea, asimilarea... Vom cere socoteală celor care au exterminat poporul kurd. Chiar dacă aceștia sunt morți, spunem că le vom exhuma oasele și le vom reduce la cenușă [...] În declarația sa publicată la 17 noiembrie 1991 în cotidianul Güneș Este adevărat că [Șemdin Sakki] este fratele meu. Dar el conduce o armată de 3.000 de oameni, nu 300. Este adevărat că porecla lui, care este generalul Zeki. Este general. C. este un general kurde. Este, de asemenea, adevărat că sora mea Atiye a murit într-o luptă. Numele ei este Berivan. [Fratele meu este sora mea] sunt luptători pentru libertate M. ALINAK În timpul discursului ținut în Ankara, într - o sală de cinema, la 27 iunie 1993 (...) se încearcă exterminarea poporului kurd. Poporul kurd a suferit o mare tragedie, prin exiluri, distrugeri, masacre, emigrații forțate, evacuări de sate, bombardamente.... Poporul kurd, avem aceeași problemă, aceleași griji, același dușman, vă spunem: "Mergem împreună spre libertate" - acest apel vine de acolo... Dragi prieteni, partidul democrației trebuie să fie singurul partid politic care unește lupta din Parlament și cea purtată în afara Parlamentului Candidații s-au ocupat din nou în fața Curții de Casație, împotriva acestei din urmă hotărâri. La 15 iulie 1996, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în cauză și astfel a făcut acest lucru definitiv. Condamnarea reclamanților a dus la neeligibilitatea lor pe viață, în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituția turcă. În conformitate cu art. 5/a din Legea privind profesia de avocat și art. 125 din Codul Penal din Turcia, reclamanții Yurtaș și Al nak, avocați de profesie, și-au pierdut dreptul de a exercita drept avocat, în conformitate cu art. 5/a din Legea privind profesia de avocat. "Oricine comite un act de supunere a statului sau a unei părți a acestuia la stăpânirea unui stat străin, să-și submineze independența, să-și răsfrângă unitatea, sau să elimine o parte a teritoriului la administrația statului, va fi pedepsit cu pedeapsa capitală." art. 168 din Codul penal turc "Oricine, în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 125..., constituie o bandă sau o organizație armată sau se ocupă de conducerea și comanda sau de o anumită responsabilitate într-o astfel de bandă sau organizație, va fi condamnat la o pedeapsă minimă de 15 ani de închisoare. Diverșii membri ai bandei sau ai organizației vor fi condamnați la o pedeapsă între cinci și cincisprezece ani de închisoare." art. 169 din Codul penal turc "Oricine, (...) în cunoștință de cauză, oferă refugiu sau oferă asistență, furnizează alimente, arme, muniție sau îmbrăcăminte unei benzi armate sau unei asociații menționate la articolul precedent sau favorizează, în orice caz, operațiunile, va fi pedepsit cu trei până la cinci ani de închisoare." art. 8 alineatul (1) din Legea antiteroristă nr. 3713 (înainte de modificarea din 27.10.1995) "Promovarea scrisă și orală, reuniunile, adunările și protestele menite să aducă atingere unității indivizibile a teritoriului Republicii Turcia de către teritoriul său și de către națiunea sa sunt interzise indiferent de metoda sau intenția lor și de ideile care le-au motivat. Oricine continuă o astfel de activitate va fi condamnat la o pedeapsă de doi până la cinci ani de închisoare și la o amendă de 50 până la 100 de milioane de Cărți turcești ...". art. 76 alineatul (2) din Constituție Oricine (...) a fost condamnat la o pedeapsă de detenție sau de închisoare de un an în total sau mai mult (...) nu poate fi ales deputat nici măcar dacă a beneficiat de o grație GrieFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții susțin în primul rând că instanța de securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții se plâng, de asemenea, de faptul că emisiunile de televiziune cu conținut acuzator împotriva lor au acționat asupra opiniei publice și că la art. 6 alineatul (2) din convenție. Pe de altă parte, acestea fac obiectul unei încălcări a dreptului lor la apărare, în special a faptului că nu au fost asistate de un avocat în timpul arestării lor, nici a interviului în fața procurorului sau judecătorului, contrar articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție. Reclamanții se plâng, de asemenea, că nu au avut acces la dosar, că nu au primit notificarea avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație (6 § 3-b) și că nu au putut interoga martorii aflați în întreținere (6 § 3-d). Reclamanții consideră că recalificarea faptelor efectuate chiar înainte de pronunțarea condamnării lor s.a.m.d. cu încălcarea articolului 6 din Convenție; pe de altă parte, reclamanții se plâng că au fost condamnați pentru că și-au exprimat opiniile politice. În acest sens, se referă la art. 10 din Convenție. Reclamanții susțin că au fost victime ale unei încălcări a drepturilor lor la libertatea de asociere, susținând că au fost condamnați la infracțiune pe baza activităților lor politice în cadrul partidului lor și că, la art. 11 din convenție, aceștia subliniază în acest sens că condamnarea lor a dus la inadmisibilitate pe viață. Prin invocarea articolului 10 și a articolului 11 din convenție în coroborare cu art. 14, reclamanții susțin că au făcut obiectul unei discriminări pe baza originii lor etnice și a opiniilor lor politice. Aceștia se plâng, de asemenea, de faptul că recalificarea acuzațiilor în curs de procedură și lipsa notificării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație a adus atingere dreptului lor la apărare [art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (a) și (b) ]. Pe de altă parte, reclamanții susțin că au fost privați de dreptul lor la libertatea de asociere, în măsura în care ar fi fost condamnați la penalitate din cauza faptului că au desfășurat activități politice în cadrul partidului lor și au fost, prin această condamnare, inechitabile pe viață. În această privință, aceștia au ajuns la art. 11 din Convenția combinată cu art. 14. Pe lângă aceasta, reclamanții Al mai sunt acuzați că nu au beneficiat de o procedură echitabilă în fața instanței respective, în măsura în care aceștia nu au avut acces la dosarul de judecată [art. 6 alineatul (3) litera (b) ], unde au fost privați de dreptul la asistență juridică în timpul custodiei lor, precum și de interogarea acestora în fața procurorului și a judecătorului care se ocupă de judecată (art. 6 alineatul (3) litera (c) ], de faptul că au fost împiedicați să interogheze martorii acuzați [art. 6 alineatul (3) litera (d) ]. Cei trei reclamanți menționați se plâng, de asemenea, că au fost condamnați pentru că și-au exprimat opiniile politice (art. 10 din Convenție). În această privință, ei susțin că au fost victime ale discriminării pe motive etnice și politice, spre deosebire de art. 14 din Convenție. În stadiul actual al dosarului în fața acesteia, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni, cum ar fi cele ale reclamanților, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamanților, astfel cum au fost prezentate în cererea lor, și a constatat că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În plus, Curtea a observat că aceasta a fost deja sesizată de către dl. Iurttaș (solicitările nr. 25433/94 și 27098/95, raportul Comisiei adoptat la 27 octombrie 1999), pe baza acelorași fapte și pe teren al art. 6 alin. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână (b) (întrebarea recalificării acuzațiilor în cursul procesului) și 11 din Convenția combinată cu art. 14 din convenție, precum și privind obiecțiunile ale reclamanților Al mainak, Sakk și Türk pe teren de la articolele 6 alineatul (3) litera (c) și (d) și de la art. 10 din convenție. Prezidează cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O.O. Boyle Nicolas Bratza Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 34520/97

présentée par Mahmut ALINAK et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le

5 mars 2002 en une chambre composée de

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

M

me

E.

Palm

,

M.

J.

Makarczyk

,

M.

R.

Türmen

,

M

me

V.

Strážnická

,

MM.

M.

Fischbach

,

J.

Casadevall

,

juges

,

et

de

M.

M. O’boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 25 décembre 1996 et enregistrée le 15 janvier 1997,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, Mahmut Alınak, Sedat Yurttaș, Ahmet Türk et Sırrı

Sakık sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1952, 1961, 1942 et 1957, résidant à Ankara.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont anciens parlementaires de l’Assemblée nationale turque. Ils étaient députés du DEP (

Demokrasi Partis

i - parti de la démocratie), élus de la liste du SHP (

Sosyal Demokrat Halkçı Parti

- parti populiste social-démocrate), lors des élections du 26 octobre 1991.

Le 2 mars 1994, l’Assemblée nationale prononça la levée de l’immunité parlementaire de certains députés DEP, dont les requérants.

Le 4 mars 1994, les requérants Türk, Sakık et Alınak furent arrêtés et placés en garde à vue.

Le 17 mars 1994, ces trois requérants furent placés en détention provisoire.

Le 16 juin 1994, la Cour constitutionnelle ordonna la dissolution du DEP au motif que celui-ci avait porté atteinte à l’intégrité territoriale de l’Etat et à l’unité de la nation.

La Cour constitutionnelle prononça également la déchéance des requérants de leur mandat parlementaire en tant que mesure accessoire accompagnant la décision de la dissolution du DEP.

Le 1

er

juillet 1994, M. Yurttaș se rendît au parquet accompagné de son avocat. Il fut aussitôt placé en garde à vue dans les locaux de le Direction de la sûreté d’Ankara. Il passa les cinq premiers jours de sa garde à vue dans une cellule. Il fut placé en détention provisoire le 12 juillet suivant.

Le 21 juillet 1994, le procureur général déposa des réquisitions dans lesquelles il accusa les requérants de séparatisme et d’atteinte à l’intégrité de l’Etat, crimes passibles de la peine capitale aux termes de l’article 125 du code pénal.

La cour de sûreté de l’Etat d’Ankara statua le 8 décembre 1994. A la dite date, lors de la dernière audience, les requérants apprirent que le parquet proposait une nouvelle qualification pour les faits qui leur étaient reprochés - pour Alınak et Sakık, propagande séparatiste au sens de l’article 8 de la loi n°3713 relative à la lutte anti-terrorisme

; pour Türk, appartenance à une bande armée au sens de l’article 168 § 2 du code pénal et pour Yurttaș, aide et soutien à une bande armée, au sens de l’article 169 du code pénal -. Elle invita les requérants à présenter leurs observations sur ces nouvelles qualifications. Ayant choisi de protester contre le refus par la cour de sûreté de l’Etat d’adopter une mesure procédurale qu’ils lui avaient demandée, les avocats des requérants n’étaient pas présents à cette audience.

Elle condamna les requérants Sakık et Alınak à trois ans d’emprisonnement, le requérant Türk à quinze ans d’emprisonnement et le requérant Yurttaș à sept ans et demi d’emprisonnement en vertu des dispositions sus-citées.

La cour de sûreté de l’Etat jugea établi que les requérants avaient mené une activité «

séparatiste

» intense, conformément aux instructions qu’ils avaient reçues des dirigeants du PKK, bande armée séparatiste cherchant à fonder un Etat kurde dans les régions du Sud-Est et de l’Est de la Turquie. Elle releva dans ce contexte que, à la veille des élections législatives de 1991, les requérants avaient prononcé des discours sous la bannière du PKK lors des manifestations où avaient été lancés des slogans tels que «

Vive le PKK

» ou «

Frappe guérilla frappe, fonde le Kurdistan

»

; qu’ils avaient provoqué de l’agitation dans la population et avaient crée une atmosphère attentatoire à l’autorité de l’Etat

; qu’ils avaient porté les couleurs du PKK lors de leur prestation du serment de député devant l’Assemblée nationale en novembre 1991

; que lors des congrès de leur parti politique, le drapeau du PKK avait été hissé et non pas le drapeau turc, la République turque étant par ailleurs qualifiée d’occupant et d’ennemi.

Les requérants et le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara se pourvurent en cassation contre l’arrêt du 8 décembre 1994. Le procureur fit valoir que les chefs d’accusation étaient bien couverts par l’article 125 du code pénal. Les requérants exposèrent pour leur part que la procédure pénale dirigée contre eux avait un but politique

: réprimer les opinions des députés défendant la cause kurde. Ils plaidèrent que la cour de sûreté de l’Etat qui les avait condamnés était une juridiction exceptionnelle, de nature politique, et qu’elle ne pouvait être considérée comme une juridiction indépendante et impartiale. Ils se plaignirent également de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable, dans la mesure notamment où l’égalité des armes avec le parquet n’avait pas été respectée. Ils firent observer, en particulier, qu’ils n’avaient pas bénéficié de l’assistance d’un avocat pendant leurs quinze jours de garde à vue, que leurs représentants n’avaient pas eu accès aux pièces du dossier lors de l’instruction préliminaire; que leurs représentants avaient subi des pressions de la part du gouvernement, leur défense ayant fait l’objet de rapports des services secrets de l’Etat et leur accès à la salle d’audience ayant été parfois entravé; que les demandes présentées par leurs représentants n’avaient jamais été accueillies par la cour de sûreté de l’Etat; qu’ils n’avaient pu interroger devant celle-ci les témoins entendus par le parquet lors de l’instruction préliminaire, ni les experts désignés par lui; que leurs demandes tendant à l’examen des enregistrements sonores ou vidéos effectués par le parquet avaient été rejetées par la cour de sûreté de l’Etat sans aucun motif pertinent; que les éléments de preuve sur lesquels reposait leur condamnation n’avaient pas été lus lors de l’audience; et que leurs demandes tendant à l’audition de témoins supplémentaires et à la réalisation de contre-expertises n’avaient pas été accueillies par la cour de sûreté de l’Etat. Les requérants soutinrent également que les difficultés rencontrées par certains avocats et par les délégations étrangères pour avoir accès à la salle d’audience avaient affecté la publicité des débats. Ils reprochèrent enfin à la cour de sûreté de l’Etat de leur avoir imputé les activités de toutes les organisations pro-kurdes, légales comme illégales, et d’avoir tenu compte de constatations d’ordre politique qui n’avaient aucune valeur de preuve relativement aux accusations portées contre eux.

La Cour de cassation cassa, le 26 octobre 1995, la condamnation des requérants MM Türk et Yurttaș au motif qu’ils avaient enfreint l’article 8 de la loi n° 3713, mais pas les articles 168 et 169 du code pénal. Tenant compte de la durée de la détention provisoire des deux requérants, la Cour de cassation ordonna leur mise en liberté conditionnelle. Elle infirma la condamnation des autres requérants, MM Sakık et Alınak, au motif que lors de la fixation de leur peine, la juridiction de première instance n’avait pas pris en considération «

l’augmentation par coefficient

» prévue par la loi n° 3506.

Par jugement du 11 avril 1996, la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara, se conformant aux considérants de l’arrêt du 26 octobre 1995, condamna les requérants à 14 mois d’emprisonnement et à 116.666.666 livres turques d’amende conformément à l’article 8 § 1 de la loi n° 3713.

Quelques extraits des discours incriminés des requérants, ayant motivé l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat

:

Discours tenus dans le cadre d’actions collectives

:

Lors de la réunion du 5 novembre 1991

:

«

....Le texte du serment des députés qui se trouve à l’article 81 de la Constitution a été rédigé avec une mentalité raciste. Ce texte implique la non-reconnaissance du peuple kurde

».

Dans la déclaration publiée le 2 avril 1994 par les requérants, à l’exception de M. Alınak, il est avancé

:

«

Le gouvernement turc a commencé à déployer ses avions de guerre, ses hélicoptères, ses chars et ses canons contre le peuple kurde... Aujourd’hui, le gouvernement turc mène une guerre très dense et très étendue, avec les armes les plus lourdes, les plus mortelles, contre la lutte des Kurdes pour la liberté, l’égalité et la démocratie

».

Dans la déclaration intitulée «

à l’attention de l’opinion public en Turquie et dans le monde entier

» faite le 13 novembre 1992 à la presse, il est avancé

:

«

L’identité nationale kurde a été méconnue dans la Constitution ainsi que dans l’intégralité de la législation. Ecrire au sujet du problème national kurde et sur sa résolution signifie désormais prendre un grand risque, puisque dans la législation, ceci est considéré comme un acte de terrorisme (...) Entre 1925 et 1938, des dizaines de Kurdes qui revendiquaient leurs droits nationaux ont été anéantis par des moyens d’extermination et par la peine capitale prononcée par les ‘cours de libération’

».

Dans la requête adressée le 20 novembre

1993 au comité européen de sécurité et de coopération, il est avancé

:

«

En Turquie, ces jours-ci, se déroulent des événements inquiétants, auxquels nul ne peut demeurer indifférent. Le climat de violence dérivant du refus de la reconnaissance de l’identité et des droits nationaux kurdes a pris une grande envergure, menaçant la paix, la démocratie et les droits de l’homme. Le HEP [Halkın Emek Partisi -parti du travail du peuple-] dont nous étions membres et fondateurs a été dissolu par la Cour constitutionnelle au motif qu’il défendait l’identité et les droits nationaux kurdes

».

Discours tenus par les requérants, lors de leurs interventions personnelles

M. TÜRK

:

Lors du deuxième congrès du HEP ayant eu lieu le 19 septembre 1992

:

«

(...) dans cette période où l’existence du peuple kurde est niée, où des massacres sont perpétrés tous les jours, je suis devant vous en tant que candidat à la présidence [du parti]. Nous avons été exclus des partis du statu quo car nous saisissons la réalité du peuple kurde... J’ai souhaité revendiquer nos valeurs nationales... Le gouvernement actuel, qui a déclaré reconnaître la réalité kurde se livre à une violence, à des sévices, des persécutions et des massacres qui s’amplifient tous les jours... Les Kurdes ne consentiront pas à l’instauration de statuts de maîtres et d’esclaves

».

Lors de la réunion intitulée «

le statut des Kurdes

», organisée par l’OSCE

:

«

(...) et certains d’entre nous ont choisi la lutte armée, du fait que les réformes nécessaires pour la reconnaissance de l’Etat kurde étaient trop lentes. Nos moyens de fonctionnement sont différents, mais notre but est le même (...). Le PKK et sa guérilla combattent l’armée turque depuis neuf ans, afin de supprimer la présence turque sur les terres du Kurdistan et de riposter contre ce fait terrible ».

M. YURTTAȘ

:

Lors de la réunion du 11 octobre 1991 organisée à Ergani

:

«

Je vous salue, les Kurdes

; je vous parlerai en kurde. Je vous parlerai en notre langue, en votre langue, en leur langue. Cette langue qui a subi l’emprise des langues turque, arabe et persane, et qui évolue chaque jour. C’est en cette langue que notre peuple mène sa lutte sans répit pour la libération...Nos martyrs mènent la lutte pour la cause dans nos cœurs, dans les prisons, dans les montagnes, ils nous attendent

».

Lors du panel organisé le 5 juillet 1992 à Diyarbakır

:

«

(...) la mission d’employer, avec détermination, tous les moyens pour parvenir à notre objectif...J’ai été élu député par les précieux votes de la population de Diyarbakır. Avec mes amis, nous avons la mission de lutter contre les obscures formations qui mettent en danger la sûreté de notre peuple et qui constituent un Etat dans l’Etat

».

Après avoir distribué des copies d’une photographie publiée dans une revue pro-PKK

:

«

Il s’appelle Șevki Akıncı. Il a seize ans... Le 9 avril 1992, les soldats ennemis ont pénétré dans son village

» (...) «

Les Kurdes ne sont pas à la recherche de faveurs, mais seulement de droits et libertés

» (...) «

On a attaqué avec des armes lourdes. Des villages entiers ont été rayés de la carte. Ou bien il faut reconnaître l’identité kurde et agir selon la Charte de Paris, ou bien, si l’on considère les Kurdes à part, il faut légitimer leur droit à l’autodétermination

».

M. SAKIK

:

Lors de la réunion en plein air organisée le 20 octobre 1991 à Malazgirt

:

«

(..) et nous, nous disons que nous sommes le peuple, que nous ne voulons pas les persécutions, la cruauté, l’assimilation...Nous allons demander des comptes à ceux qui ont exterminé le peuple kurde. Même si ceux-là sont morts, nous disons que nous allons exhumer leur os et les réduire en cendre [...]

».

Dans sa déclaration publiée le 17 novembre 1991 dans le quotidien

Güneș

:

«

Il est vrai que [Șemdin Sakık] est mon frère. Mais il dirige une armée de 3000 personnes, et non pas de 300. Il est exacte que son surnom, c’est le Général Zeki. Il est général. C’est un général kurde. Il est également exacte que ma sœur Atiye est morte lors d’un affrontement. Son surnom, c’est Berivan. [Mon frère est ma sœur] sont des combattants pour la liberté

».

M. ALINAK

:

Lors du discours qu’il tint à Ankara, dans une salle de cinéma, le 27 juin 1993

:

«

(...)

On essaie d’exterminer le peuple kurde. Le peuple kurde vit une grande tragédie, à travers les exils, les destructions, les massacres, les émigrations forcées, les évacuations de villages, les bombardements.... Le peuple kurde, nous avons le même problème, les mêmes soucis, le même ennemi, nous vous disons ‘marchons ensemble vers la liberté’, cet appel vient de là... Chers amis, le parti de la démocratie doit être le seul parti politique qui unit la lutte menée au sein du Parlement et celle menée hors Parlement

».

Les requérants se pourvurent de nouveau devant la Cour de cassation, contre ce dernier arrêt.

Le 15 juillet 1996, la Cour de cassation confirma l’arrêt en question et ainsi, le rendît définitif.

La condamnation des requérants entraîna leur inéligibilité à vie, en vertu de l’article 76 § 2 de la Constitution turque.

Les requérants Yurttaș et Alınak, avocats de profession, perdirent leur droit à exercer en tant qu’avocat, conformément à l’article 5/a de la loi relative à la profession d’avocat.

B.

Le droit

interne pertinent

Article 125 du Code pénal turc

"Quiconque commet un acte tendant à soumettre l’Etat ou une partie de l’Etat à la domination d’un Etat étranger, à amoindrir son indépendance, à altérer son unité, ou tendant à soustraire une partie du territoire à l’administration de l’Etat, sera passible de la peine capitale."

Article 168 du Code pénal turc

"Quiconque, en vue de commettre les infractions énoncées aux articles 125 (...), constitue une bande ou organisation armée ou se charge de la direction et du commandement ou d’une responsabilité particulière dans une telle bande ou organisation, sera condamné à une peine minimum de quinze ans d’emprisonnement. Les divers membres de la bande ou de l’organisation seront condamnés à une peine de cinq à quinze ans d’emprisonnement."

Article 169 du Code pénal turc

"Quiconque, (...), en connaissance de cause, donne refuge ou prête assistance, procure des vivres, des armes, des munitions ou des vêtements à une bande armée ou à une association telles que visées à l’article précédent, ou en favorise, d’une manière quelconque, les opérations, sera puni de trois à cinq ans d’emprisonnement."

Article 8 par. 1 de la loi anti-terroriste, no. 3713 (avant la modification du 27.10.1995)

"La propagande écrite et orale, les réunions, les assemblées et les manifestations visant à porter atteinte à l’unité indivisible de l’Etat de la République de Turquie par son territoire et sa nation sont prohibées quelles que soit la méthode ou l’intention et les idées qui les ont motivées. Quiconque poursuit une telle activité sera condamné à une peine de deux à cinq ans d’emprisonnement et à une amende de cinquante à cent millions de Livres turcs ...".

Article 76 § 2 de la Constitution

«

Quiconque (...) a été condamné à une peine de réclusion ou de prison d’un an au total ou davantage (...) ne peut être élu député même s’il a bénéficié d’une grâce

».

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants soutiennent en premier lieu que la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui les a jugés ne saurait être qualifiée de tribunal indépendant et impartial, eu égard au fait qu’un juge militaire siégeait en son sein.

Les requérants se plaignent également de ce que des émissions télévisées à contenu accusateur contre eux ont agi sur l’opinion publique et invoquent l’article 6 § 2 de la Convention.

Ils font grief par ailleurs d’une atteinte à leurs droits de la défense, notamment de n’avoir pas été assistés par un avocat lors de leur garde à vue, ni de l’interrogatoire devant le procureur ou le juge, contrairement à l’article 6 § 3-c) de la Convention. Les requérants se plaignent en outre de n’avoir pas eu accès au dossier d’instruction, de n’avoir pas reçu la notification de l’avis du procureur général près la Cour de cassation (6 § 3-b) et de n’avoir pas pu interroger les témoins à charge (6 § 3-d).

Les requérants estiment que la requalification des faits opérée juste avant le prononcé de leur condamnation s’analyse en une violation de l’article 6 de la Convention.

Les requérants se plaignent par ailleurs d’avoir été condamnés du fait d’avoir exprimé leurs opinions politiques. Ils invoquent à cet égard l’article 10 de la Convention.

Les requérants maintiennent avoir été victimes d’une violation de leurs droits à la liberté d’association, en alléguant qu’ils ont été condamnés au pénal sur la base de leurs activités politiques au sein de leur parti, et invoquent l’article 11 de la Convention. Ils soulignent à cet égard que leur condamnation a entraîné leur inéligibilité à vie.

En invoquant l’article 10 et 11 de la Convention en combinaison avec son article 14, les requérants allèguent avoir fait l’objet d’une discrimination sur la base de leur origine ethnique et de leurs opinions politiques.

EN DROIT

Les requérants Alınak, Sakık et Türk se plaignent par ailleurs de n’avoir pas bénéficié d’une procédure équitable devant ladite juridiction, dans la mesure où ils n’ont pas eu accès au dossier d’instruction (article 6 § 3-b)), où ils ont été privés de l’assistance d’un avocat pendant leur garde à vue ainsi que de leur interrogatoire devant le procureur et le juge assesseur (article 6 § 3-c)), d’avoir été empêchés d’interroger les témoins à charge (article 6 § 3-d)).

Les trois requérants cités se plaignent également d’avoir été condamnés pour avoir exprimé leurs opinions politiques (article 10 de la Convention).

A cet égard, ils affirment également avoir été victimes d’une discrimination fondée sur leur origine ethnique et sur leurs opinions politiques, contrairement à l’article 14 de la Convention.

En l’état actuel du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par les requérants, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs des quatre requérants sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention (manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, absence de notification de l’avis du procureur général près la Cour de cassation), de l’article 6 §§ 1 et 3 a) et b) (question de requalification des accusations au cours du procès) et 11 de la Convention combiné avec son article 14, ainsi que les griefs des requérants Alınak, Sakık et Türk sur le terrain des articles 6 § 3-c) et d) et de l’article 10 de la Convention.

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Greffier

Président