Avetissov împotriva Suediei

Reclamantul, dl Serguei Avetissov, este un național rus de origine chechenă, care s-a născut în 1971. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a sosit în Suedia la 10 aprilie 2000, dar a continuat imediat în Norvegia, unde a fost oprit la graniță. El a solicitat azil dar a fost trimis înapoi în Suedia în conformitate cu Hotărârea Nordic de Control al Pașaporturilor. Apoi a solicitat azil în Suedia. Reclamantul a susținut că este un ofițer de informații la Ministerul de Securitate de Stat al Ceceniei și că a participat la ostilitățile dintre forțele cecene și ruse, inclusiv apărarea ceceneană a orașului Grozny. El a declarat că a trimis mai multe scrisori președintelui Putin și alți politicieni ruși, protestând împotriva războiului și numind președinte, printre altele, un bandit și un criminal.

El a părăsit Rusia pentru a scăpa de poliția de securitate rusă care, se presupune, își amenințase viața și îl căuta. În toamna anului 1999, a fost arestat de către poliția rusă și reținut într-o clinică psihiatrică timp de două săptămâni. De asemenea, într-o ocazie, apartamentul unde locuia a fost ars. A continuat să trimită scrisori președintelui Putin, așteptând să-și stabilească cererea de azil. El a susținut că va fi arestat și executat la întoarcerea lui în Rusia. La 15 ianuarie 2001, Consiliul de Migrație (Migrationsverket) a respins cererea de azil și a ordonat expulziarea reclamantului în Rusia. Consiliul a considerat că temerile reclamantului sunt exagerate și că activitățile sale politice nu au constituit un motiv de azil sau demonstrează altfel că are nevoie de protecție în Suedia.

Reclamantul a apelat, adăugând ceea ce a afirmat anterior că ar risca închiderea timp de opt ani din cauza conținutului scrisorilor trimise la 21 iunie 2001. Comitetul de apel pentru extraterestrii (Utlänningsnämnden) a respins recursul. Consiliul a considerat că scrisorile în cauză ar fi putut da ocazie poliției de securitate ruse pentru a verifica reclamantul, poate chiar pentru a-l ține sub supraveghere. Cu toate acestea, nu ar putea fi așteptat niciun interes suplimentar de la poliția de securitate. Consiliul a concluzionat că nici natura activităților reclamantului, posibilele întâlniri cu poliția de securitate, nici posibilul proces și condamnarea viitoare în temeiul dreptului rus obișnuit pentru declarațiile formulate în scrisorile ar putea fi considerate drept motive de azil.

La 6 iulie 2001, Curtea a declarat Guvernului contestat, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul Curții, că este de dorit, în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții, să nu expulze reclamantul în Rusia, în așteptarea clarificării faptelor prezentate de reclamant. În aceeași zi, Curtea a fost informată de Ministerul Suedez al Afacerilor Externe că reclamantul, la 5 iulie, s-a întors în mod voluntar în Rusia. În urma solicitării Curții de anumite informații factuale, în conformitate cu art. 49 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul de procedură, Guvernul contestat a susținut că reclamantul a participat voluntar la o reuniune cu Consiliul de Migrație la 28 iunie 2001 pentru a discuta despre întoarcerea sa în Rusia.

Întrucât reclamantul a exprimat ezitația cu privire la returnare, s-a decis că ar fi fost însoțit de aeroport în ziua plecării de către doi oficiali de la Consiliu. Aceste oficiali nu au fost autorizați să implementeze obligatoriu deportarea. Reclamantul stătea la unul dintre centrele de recepție ale Consiliului Migrației, dar nu a fost reținut sau supus la alte restricții. La 5 iulie 2001, la ora 12.05, reclamantul, care avea un pașaport rus valabil, a călătorit cu avion spre St. Petersburg. Trebuia să continue călătoria în orașul său Vladikavkaz a doua zi cu avion și autobuz. În răspuns, reclamantul a susținut că a fost deportat în Rusia prin forță. La sosirea la St. Petersburg, el a fost arestat, dar a fost eliberat după mituirea gardienilor de frontieră.

Apoi a revenit la Vladikavkaz. Prin scrisoarea din 4 decembrie 2001 el a informat Curtea că a călătorit fără viză în Germania, unde a fost reținut în vederea deportarii sale în Rusia. La 10 ianuarie 2002, Curtea de District (Amtsgericht) din Güstrow și-a prelungit detenția până la 21 februarie 2002.

The applicant, Mr Serguei Avetissov, is a Russian national of Chechen origin, who was born in 1971. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant arrived in Sweden on 10 April 2000 but continued immediately to Norway where he was stopped at the border. He applied for asylum but was sent back to Sweden in accordance with the Nordic Passport Control Agreement. He then applied for asylum in Sweden. The applicant claimed that he is an intelligence officer at the Ministry of State Security of Chechnya and that he has taken part in the hostilities between Chechen and Russian forces, including the Chechen defence of the city of Grozny. He stated that he had sent several letters to President Putin and other Russian politicians, protesting against the war and calling the President, inter alia, a bandit and a criminal.

He left Russia to escape from the Russian security police which, allegedly, had threatened his life and was searching for him. During the autumn of 1999, he had been arrested by the Russian police and detained in a psychiatric clinic for two weeks. Also, on one occasion, the flat where he lived had been under fire. He continued to send letters to President Putin while waiting for his asylum application to be determined. He maintained that he would be arrested and executed upon his return to Russia. On 15 January 2001 the Migration Board (Migrationsverket) rejected the asylum application and ordered the applicant’s expulsion to Russia. The Board considered that the applicant’s fears were exaggerated and that his political activities were not such as to constitute a ground for asylum or otherwise demonstrate that he was in need of protection in Sweden.

The applicant appealed, adding to what he had previously stated that he would risk imprisonment for eight years due to the contents of the letters he had sent. On 21 June 2001 the Aliens Appeals Board (Utlänningsnämnden) rejected the appeal. The Board considered that the letters in question could have given the Russian security police occasion to check the applicant, maybe even to keep him under surveillance. However, no further interest from the security police could be expected. The Board concluded that neither the nature of the applicant’s activities, his possible encounters with the security police nor the possible future trial and sentence under ordinary Russian law for statements made in the letters could be considered as grounds for asylum.

On 6 July 2001 the Court indicated to the respondent Government, under Rule 39 of the Rules of Court, that it was desirable in the interests of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant to Russia pending clarification of the facts submitted by the applicant. The same day the Court was informed by the Swedish Ministry of Foreign Affairs that the applicant, on 5 July, had returned to Russia voluntarily. Following the Court’s request for certain factual information, under Rule 49 § 2 (a) of the Rules of Court, the respondent Government submitted that the applicant had voluntarily attended a meeting with the Migration Board on 28 June 2001 to discuss his return to Russia.

As the applicant expressed hesitation about the return, it was decided that he was to be accompanied to the airport on the day of departure by two officials from the Board. These officials were not authorised to compulsorily enforce the deportation, however. The applicant was at the time staying at one of the Migration Board’s reception centres but was not detained or subjected to other restrictions. On 5 July 2001, at 12.05 p.m., the applicant, who had a valid Russian passport, travelled by plane to St. Petersburg. He was supposed to continue the journey to his home town Vladikavkaz the next day by plane and bus. In reply, the applicant claimed that he was deported to Russia by force. Upon arrival in St.

Petersburg he was arrested but he was released after he bribed the border guards. He then returned to Vladikavkaz. By a letter of 4 December 2001 he informed the Court that he had travelled without a visa to Germany, where he was detained with a view to his deportation back to Russia. On 10 January 2002 the District Court (Amtsgericht) of Güstrow prolonged his detention until 21 February 2002.