Yildiz și alții împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52164/99 prezentate de Eren YILDIZ și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 7 martie 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători domnul V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 23 iulie 1999 și înregistrată la 27 octombrie 1999, după ce a intenționat acest lucru, decizia următoare este luată de către Comisie. Reclamanții, Eren Y Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 iulie 1995, reclamanții au fost arestați și reținuți de către jandarmi.

Ei au fost suspectați de a fi implicați într-o organizație armată ilegală, cu tendința de stânga, T.D.P (inclusiv Türkiye Devrim Partsi) Partidul Revoluționar din Turcia) și de a fi implicat în mai multe acte de terorism în numele acestei organizații, și anume asasinate, atacuri și atacuri cu bombă. În interogatoriile lor în timpul arestării lor, reclamanții au recunoscut că au participat la atacuri armate împotriva forțelor de ordine. La 10 august 1995, reclamanții au fost duși în fața medicului legist însoțit de polițiști și polițiști responsabili de arestarea lor. Rapoartele întocmite de medic nu au indicat nici o dovadă de maltratare. Cu toate acestea, în ceea ce îl privește pe dl. Sabanchlar, medicul a precizat în raportul său că a existat o rană de doi centimetri pe regiunea tibiala dreapta.

Întotdeauna la 10 august 1995, reclamanții au fost ascultați mai întâi de către procurorul Republicii Curții de Securitate a statului Malatya ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-212/03, ECLI:EU:C:2003:291, punctul 66. La 26 septembrie 1995, procurorul i-a acuzat pe reclamanți în fața Curții de Securitate din Malatya, alcătuită din trei magistrați de carieră, dintre care unul se află sub jurisdicția militară.

Reproșând reclamanților să fie membri ai unei organizații armate ilegale, precum și să fi participat în numele său, la acțiuni armate, inclusiv asasinate, atacuri cu bombă și instalarea minelor antipersonal pe rutele utilizate de forțele de securitate, el a solicitat condamnarea lor la pedeapsa capitală pentru că a încercat să răstoarne prin forță ordinea constituțională turcească Cu toate acestea, Curtea de Securitate a lui Malatya, apoi Curtea de Securitate a lui Erzincan au declarat incompetente rațional loci și cauza a fost retrimisă în fața Curții de Securitate a statului Erzuum.

În fața acesteia din urmă, dl Kocatürk a recunoscut că este membru al organizației, dar a negat că a participat la acte de violență în numele acesteia din urmă, în timp ce dnii Sabanc Printr-o hotărâre din 29 aprilie 1998, Curtea de Securitate a statului Erzuum a declarat reclamanții vinovați că au participat la acțiuni armate menite să răstoarne ordinea constituțională turcească și i-a condamnat la pedeapsa cu moartea combătută în condamnare pe viață în temeiul articolului 146 alineatul (1) din Codul penal. Comisia a considerat că elementele de probă din dosar, cum ar fi depozițiile reclamanților în diferite etape ale procesului de luare a deciziilor, depoziția unui acuzat într-o altă procedură penală care a confirmat că reclamanții au participat la confruntările armate cu forțele de ordine, procesul-verbal cu privire la dispozitivele explozive găsite în spațiile menționate de MM.

Kocatürk și Yald a venit să confirme că au comis acte de violență în numele organizației care viza inversarea ordinii constituționale. Curtea de Securitate a statului a respins declarația reclamanților conform căreia mărturisirea le fusese șantajată în timpul arestării, pe motiv că raportul medical a întocmit imediat după custodie nu menționa decât urme de cătușe. Reclamanții au formulat un recurs în casation. În cursul procedurii de încuviințare, procurorul general pe lângă această instanță și-a prezentat avizul prin care solicita respingerea recursului. Consiliul reclamanților a trebuit să răspundă imediat acestui aviz. Prin hotărârea din 17 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata detenției lor, precum și de durata detenției lor provizorii.

6 din Convenție, în măsura în care independența și imparțialitatea Curții de Securitate a Țării de Jos, care i-a judecat și condamnat, erau compromise de faptul că un magistrat militar se afla acolo. Reclamanții se plâng, de asemenea, că au fost privați de un proces echitabil, în special din următoarele motive: - nu au fost asistați de un avocat în timpul arestării lor în timpul interogatoriului - avizul procurorului general pe baza binelui recursului lor la casare nu le-a fost notificat în timp util - ei nu au putut convoca martorii acuzați prezentați de Parchet [art. 6 alineatul (3) litera (d) ] - mărturisirea lor șantajată sub constrângerea din timpul procesului de declarare preliminară au fost reținute pentru a-și fundamenta acuzarea și condamnarea [art. 6 alineatul (1) ], pe de altă parte, reclamanții care nu au fost judecați într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție.

În cele din urmă, reclamanții susțin că infracțiunile de drept comun și cele care intră în sfera de competență a cursurilor de securitate din statul membru fac obiectul unor norme diferite de procedură. Aceștia invocă în această privință art. 14 din Convenția combinată, în esență, cu art. 6 alineatul (1). ÎN În statul în care se află dosarul, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect, astfel cum sunt prezentate de solicitanți, și consideră că este necesar să îl aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamanților, astfel cum au fost prezentate în cererea lor și a constatat că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestora.

Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. El precizează că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților întemeiate pe lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 52164/99 présentée par Eren YILDIZ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 mars 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 23 juillet 1999 et enregistrée le 27 octobre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Eren Yıldız, Sadık Sabancılar et Resul Kocatürk, sont des ressortissants turcs. Les deux premiers sont nés en 1973 et sont actuellement détenus à la prison d’Ordu. Le troisième, né en 1965, est détenu à la prison d’İzmit.

Ils sont représentés devant la Cour par M e Engül Çıtak, avocate à Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 25 juillet 1995, les requérants furent arrêtés et placés en garde à vue par les gendarmes. Ils étaient soupçonnés d’appartenir à une organisation armée illégale, à tendance de gauche, le T.D.P (« Türkiye Devrim Partisi »-Le Parti Révolutionnaire de Turquie) et d’être impliqués dans plusieurs actes de terrorisme au nom de cette organisation, à savoir des assassinats, attaques et attentats à la bombe. Dans leurs interrogatoires durant leur garde à vue, les requérants avouèrent qu’ils avaient participé à des attaques armées contre les forces de l’ordre.

Le 10 août 1995, les requérants furent traduits devant le médecin légiste accompagnés des gendarmes et fonctionnaires de police responsables de leur garde à vue. Les rapports établis par le médecin ne firent état d’aucune trace de mauvais traitements. Cependant, concernant M. Sabancılar, le médecin précisa dans son rapport qu’il existait une blessure de deux centimètres sur la région tibiale droite. Toujours le 10 août 1995, les requérants furent d’abord entendus par le procureur de la République de la cour de sûreté de l’Etat de Malatya (« le procureur »-« la cour de sûreté de l’Etat ») puis traduits devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna le même jour leur mise en détention provisoire.

Devant le procureur puis le juge, les requérants avouèrent être membres de l’organisation mais nièrent avoir participé à des actes de violence en son nom. Le 26 septembre 1995, le procureur mit les requérants en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat de Malatya, composée de trois magistrats de carrière dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant aux requérants d’être membres d’une organisation armée illégale ainsi que d’avoir participé en son nom, à des actions armées, notamment des assassinats, attaques à la bombe et installation de mines antipersonnel sur les trajets utilisés par les forces de sécurité, il requit leur condamnation à la peine capitale pour « avoir tenté de renverser par la force l’ordre constitutionnel turc », crime prévu et réprimé par l’article 146 § 1 du code pénal.

Cependant, la cour de sûreté de Malatya puis celle d’Erzincan se déclarèrent incompétentes ratione loci et l’affaire fut renvoyée devant la cour de sûreté de l’Etat d’Erzurum. Devant cette dernière, M. Kocatürk avoua être membre de l’organisation mais nia avoir participé à des actes de violence au nom de celle-ci, alors que MM. Sabancılar et Yıldız contestèrent toutes les accusations portées à leur encontre et soutinrent que leurs dépositions avaient été prises, lors de l’enquête préliminaire, sous la contrainte et la menace. Par un arrêt du 29 avril 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Erzurum déclara les requérants coupables d’avoir participé à des actions armées ayant pour but de renverser l’ordre constitutionnel turc et les condamna à la peine de mort commuée en réclusion à perpétuité en application de l’article 146 § 1 du code pénal.

Elle considéra que les éléments de preuve contenus dans le dossier, tels que les dépositions des requérants faites à divers stades de l’instruction, la déposition d’un accusé dans une autre procédure pénale qui avait confirmé que les requérants avaient participé aux accrochages armés avec les forces de l’ordre, le procès-verbal relatif aux engins explosifs retrouvés dans les locaux indiqués par MM. Kocatürk et Yıldız, venaient confirmer qu’ils avaient commis des actes de violence au nom de l’organisation qui visait le renversement de l’ordre constitutionnel. La cour de sûreté de l’Etat rejeta l’allégation des requérants selon laquelle des aveux leur avaient été extorqués lors de la garde à vue, au motif que le rapport médical établit juste après la garde à vue ne mentionnait que des traces de menottes.

Les requérants formèrent un pourvoi en cassation. Lors de l’audience, le procureur général auprès de cette juridiction présenta son avis demandant le rejet du pourvoi. Le conseil des requérants dut répliquer tout de suite à cet avis. Par un arrêt du 17 février 1999, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance GRIEFS