SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55553/00 depuse de Attanasios PAPAZAFIM împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 7 martie 2002 într-o cameră compusă din Tulkens președinta C.L. Rozakis dnii Bonello Levits Botomarova Kovler Steiner judecători E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 ianuarie 2000 și înregistrată la 20 martie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, Athanasios Papazafiris, este un resortisant grec, născut în 1968 și rezident la Atena. El este reprezentat în fața Curții de către M. I. Kurtovik, avocată la Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și-a încheiat serviciul militar în 1990. În septembrie 1991, comanda armatei l-a invitat să se prezinte la 29 septembrie 1991 pentru o perioadă de formare de o zi. Printr-o scrisoare din 2 octombrie 1991, reclamantul a explicat motivele refuzului său de a se prezenta; el a invocat opoziția sa față de spiritul militar, precum și absența oricărei dispoziții legale care obliga să urmeze această formare. El a precizat că adevărații dușmani se aflau în parlament, în bănci, în ministere și în tribunale. Comandamentul armatei a transmis această scrisoare serviciului juridic al armatei. Acesta a considerat că acesta nu a încălcat legislația militară, ci a transmis scrisoarea la Parchet în scopul urmăririi penale, deoarece conținutul scrisorii fusese considerat insultător. La 28 februarie 1992, procurorul districtual din apropierea tribunalului corecțional a intentat acțiuni împotriva reclamantului pentru insubordonare și insultă împotriva armatei. La 19 martie 1992, dosarul a fost transmis judecătorului judecător. La 10 august 1992, reclamantul a fost citat în fața tribunalului corecțional din oraș, la reședința din 29 ianuarie 1993. La data de 29 iunie 1993, apoi la 10 martie 1994, din cauza participării avocatului reclamantului la o mișcare de grevă a baroului da'inte și, în cele din urmă, la 5 mai 1995, din cauza unui impediment al avocatului reclamantului. Prin hotărârea din 5 mai 1995 (nr. 39450/1995), tribunalul corecțional a dispus o anchetă suplimentară. Decembrie 1996. Cu toate acestea, deoarece instanța nu depunea documentele solicitate de instanță, acesta din urmă a amânat din nou interdicția la 18 aprilie 1996. La acea dată, instanța a fost suspendată la 2 decembrie 1996 pentru că la ora de deschidere a grefei Tribunalului era depășită și apoi la 12 februarie 1997 pentru că instanța nu depunese încă documentele solicitate. La 12 februarie 1997, în pofida obiecțiilor reclamantului, tribunalul corecțional a ținut audierea și l-a condamnat pe reclamant pentru insubordonare; la data de 12 februarie 1997, l-a condamnat pe șeful armatei, infracțiune care fusese eliminată între timp prin Legea nr. 2172/1993 (judecata nr. 11687/1997). La data de 2 octombrie 1998, reclamantul a luat imediat o hotărâre împotriva acestei hotărâri. La data stabilită la 2 octombrie 1998, dar la acea dată, instanța de apel a reportat cauza în așteptarea rectificării sentinței nr. 11687/1997 al cărei dispozitiv conținea o eroare. La data de 3 noiembrie 1998, instanța de apel a retrimis dosarul Tribunalului corecțional care i-a pronunțat sentința la 8 ianuarie 1999. La 19 aprilie 1999, instanța de judecată a continuat să acționeze în fața instanței judecătorești și, deși documentele solicitate de instanța corecțională nu au fost încă depuse, aceasta l-a declarat pe reclamant vinovat pentru insubordonare și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de patru luni cu efect suspensiv (hotărârea 4945/99). La 25 mai 1999, reclamantul s-a pronunțat împotriva acestei hotărâri. La 2 august 1999, Curtea de Casație a deschis instanța de apel (hotărârea nr. 1327/1999) și a pronunțat cauza în fața aceleiași instanțe, în care a fost stabilită în instanță data de 29 septembrie 1999. La acea dată, instanța de apel a reportat la data de 1 Octombrie 1999, pentru că orașul Dahé a suferit un cutremur puternic, care a dus la adoptarea unor măsuri speciale, care au fost amânate în fața instanțelor. La 1 octombrie 1999, instanța de apel a oprit acuzațiile împotriva reclamantului, deoarece dreptul de proprietate asupra căruia era acuzat era prescris. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii în fața instanțelor penale. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Guvernul subliniază că, din 28 februarie 1992, data la care reclamantul a fost acuzat, până la 5 mai 1995, data la care instanța corecțională a pronunțat hotărârea, întârzierile în procedură sunt imputabile exclusiv reclamantului. (28 februarie 1992 - 29 octombrie 1992, dar amânările de judecată în fața tribunalului corecțional din 29 ianuarie 1993, 29 iunie 1993 și 10 martie 1994, erau imputabile avocatului reclamantului care nu era disponibil să se prezinte în fața acestei instanțe. Guvernul pe care acesta ar putea fi responsabil pentru durata procedurii între 5 februarie 1992 și 29 octombrie 1994 mai 1995 și la 12 februarie 1997, când instanța a fost suspendată, deoarece autoritățile nu au depus documentele solicitate de instanță; cu toate acestea, să admită că acest termen a fost excesiv ar fi exagerat, având în vedere importanța și complexitatea cazului, în special din cauza numărului infracțiunilor incriminate. În ceea ce privește examinarea cauzei de către instanța de apel, aceasta nu a depășit doi ani și doi luni și astfel nu poate fi supusă niciunei critici. În mod similar, recursul în casare și trimiterea cauzei în fața instanței de apel au fost examinate rapid. Reclamantul subliniază că 13 audieri au fost stabilite pentru examinarea cazului său, dintre care opt au fost amânate din diverse motive. I s-ar imputa o singură amânare, cea din 10 martie 1994, cele din 29 ianuarie și 29 iunie 1993 fiind datorate grevei avocaților. În schimb, a fost suspendată din oficiu de cinci ori din motive care țin de competența instanțelor competente. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate afirma în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Françoise Tulkens Grefier Președinte
de la requête n° 55753/00
présentée par Athanasios PAPAZAFIRIS
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 7
mars 2002 en une chambre composée de
M
me
F.
Tulkens
,
présidente
,
M.
C.L.
Rozakis
,
MM.
G.
Bonello
,
E.
Levits
,
M
me
S.
Botoucharova
,
M.
A.
Kovler
,
M
me
E.
Steiner
,
juges
,
et
de
M.
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 janvier 2000 et enregistrée le 20
mars 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Athanasios Papazafiris, est un ressortissant grec, né en 1968 et résidant à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant termina son service militaire en 1990. En septembre 1991, le commandement de l’armée le convoqua à se présenter le 29 septembre 1991 pour une formation d’une durée d’un jour. Le requérant ne s’y présenta pas.
Par une lettre du 2 octobre 1991, le requérant exposa les raisons de son refus de s’y présenter
; il invoquait son opposition à l’esprit militaire, ainsi que l’absence de toute disposition juridique l’obligeant à suivre cette formation. Il précisait que les vrais ennemis se trouvaient au parlement, dans les banques, les ministères et les tribunaux.
Le commandement de l’armée transmit cette lettre au service juridique de l’armée. Celui-ci estima qu’il n’y avait pas violation de la législation militaire, mais transmit à son tour la lettre au parquet aux fins d’éventuelles poursuites, car le contenu de la lettre avait été considéré comme insultant.
Le 28 février 1992, le procureur près le tribunal correctionnel engagea des poursuites contre le requérant pour insubordination et insulte à l’armée. Le 19 mars 1992, le dossier fut transmis au juge d’instruction.
Le 10 août 1992, le requérant fut cité à comparaître devant le tribunal correctionnel d’Athènes, à l’audience du 29 janvier 1993.
A cette date, l’audience fut reportée au 29 juin 1993 puis au 10 mars 1994, en raison de la participation de l’avocat du requérant à un mouvement de grève du barreau d’Athènes et, enfin, au 5 mai 1995, en raison d’un empêchement de l’avocat du requérant.
Par un jugement du 5 mai 1995 (n° 39450/1995), le tribunal correctionnel ordonna un supplément d’enquête. L’audience fut ajournée au 2
décembre 1996. Toutefois, comme le parquet n’avait pas déposé les documents qui lui avaient été demandés par le tribunal, ce dernier ajourna une nouvelle fois l’audience au 18 avril 1996. A cette date, l’audience fut ajournée au 2 décembre 1996 car l’heure d’ouverture du greffe du tribunal était dépassée, puis au 12 février 1997 car le parquet n’avait pas encore déposé les documents sollicités.
Le 12 février 1997, en dépit des objections du requérant, le tribunal correctionnel tint audience et condamna le requérant pour insubordination
; il l’acquitta du chef d’insulte à l’armée, infraction qui avait été entre-temps supprimée par la loi n° 2172/1993 (jugement n° 11687/1997).
Le requérant interjeta immédiatement appel contre ce jugement. L’audience fut fixée au 2 octobre 1998, mais à cette date, la cour d’appel reporta l’affaire en attendant la rectification du jugement n°
11687/1997 dont le dispositif comportait une erreur. Le 3 novembre 1998, la cour d’appel renvoya le dossier au tribunal correctionnel qui rectifia son jugement, le 8 janvier 1999.
Le 19 avril 1999, l’audience se poursuivit devant la cour d’appel et, bien que les documents sollicités par le tribunal correctionnel n’eussent pas encore été déposés, celle-ci déclara le requérant coupable pour insubordination et le condamna à une peine d’emprisonnement de quatre mois avec effet suspensif (arrêt n° 4945/1999).
Le 25 mai 1999, le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt.
Le 2 août 1999, la Cour de cassation cassa l’arrêt de la cour d’appel (arrêt n°
1327/1999) et renvoya l’affaire devant cette même cour, où l’audience fut fixée au 29 septembre 1999. A cette date, la cour d’appel reporta l’audience au 1
er
octobre 1999, car la ville d’Athènes venait de subir un fort tremblement de terre entraînant l’adoption des mesures spéciales, dont l’ajournement d’audiences devant les tribunaux.
Le 1
er
octobre 1999, la cour d’appel arrêta les poursuites contre le requérant car l’infraction dont il était accusé était prescrite.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure devant les juridictions pénales.
Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
Le Gouvernement souligne que, du 28 février 1992, date à laquelle le requérant fut poursuivi, au 5 mai 1995, date à laquelle le tribunal correctionnel rendit sa décision, les retards dans la procédure sont exclusivement imputables au requérant
: l’instruction fut menée avec célérité (28 février 1992 - 29 octobre 1992, mais les ajournements d’audience devant le tribunal correctionnel, des 29 janvier 1993, 29 juin 1993 et 10 mars 1994, étaient imputables à l’avocat du requérant qui n’était pas disponible pour comparaître devant ce tribunal. Le Gouvernement admet qu’il pourrait être responsable pour la durée de la procédure entre le 5
mai 1995 et le 12 février 1997, lorsque l’audience fut ajournée, car les autorités n’avaient pas déposé les documents demandés par le tribunal
; toutefois, admettre que ce délai était excessif serait exagéré, compte tenu de l’importance et de la complexité de l’affaire, notamment en raison du nombre des infractions incriminées. Quant à l’examen de l’affaire par la cour d’appel, elle n’a pas dépassé deux ans et deux mois et ne peut ainsi être l’objet d’aucune critique. De même, le pourvoi en cassation et le renvoi de l’affaire devant la cour d’appel furent examinés rapidement.
Le requérant souligne que treize audiences furent fixées pour l’examen de son affaire dont huit furent ajournées pour des raisons diverses. Un seul ajournement lui serait imputable, celui du 10 mars 1994, ceux des 29 janvier et 29 juin 1993 étant dus à la grève des avocats. En revanche, l’audience fut ajournée d’office cinq fois pour des motifs relevant de la compétence des juridictions compétentes.
La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Erik
Fribergh
Françoise
Tulkens
Greffier
Présidente