ASLAN et KIT contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE RĂSPUNSURI n 29489/95 și 29490/95 prezentate de Sinan ASLAN și Murat KIT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 martie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen judecători Gölcüklü judecător ad-hoc, S. Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererile menționate anterior introduse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 16 noiembrie 1995 și înregistrate la 7 decembrie 1995, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererile, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții sunt cetățeni turci, născuți în 1974 și, respectiv, 1975. La introducerea cererilor, aceștia erau reținuți la casa din Bayrampașa. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Kaplan, avocat în baroul din Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 mai 1995, reclamanții au fost arestați și reținuți în incintele Direcției de Securitate din Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului. La cererea Direcției de Securitate, formulată printr-o scrisoare din 5 mai 1995, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a Uniunii Europene (denumită în continuare Curtea de Securitate a Uniunii Europene) a impus prelungirea termenului de luare în custodie a întreprinderilor până la 17 mai 1995. La 17 mai 1995, reclamanții au fost duși în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului care a dispus arestarea lor provizorie printr-un act de acuzare prezentat la 29 mai 1995, în conformitate cu art. 125 din Codul penal, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului a intentat o acțiune penală împotriva reclamanților pentru încălcarea integrității statului. GRIFS Invocând art. 5 alin. (1) și (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a custodiei lor. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamanții susțin că nu au avut în drept turc o cale de atac care să le permită să pună sub semnul întrebării legalitatea și durata detenției lor. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenția combinată cu art. 6 alin. Invocând art. 5 alin. (3) și 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, coroborate cu art. 14, reclamanții susțin că legislația turcă duce la discriminare între drepturile persoanelor menținute la vedere în cadrul procedurii în fața Curților de Securitate a statului și cele în fața instanțelor penale obișnuite. Curtea constată că reclamanții au fost invitați la 20 februarie și 26 aprilie 2001, prin fax și, respectiv, prin poștă normală și prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, să facă cunoscut stadiul procedurii de acțiune penală intentată împotriva reclamanților la 29 mai 1995 în fața instanței de securitate a statului de executare. Curtea constată că aceste scrisori au rămas fără răspuns, deși, în ultima parte a atenției reclamanților, a fost atrasă asupra termenilor art. 37 din Convenție. Curtea concluzionează că instanțele naționale nu mai doresc să își mențină acțiunile în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alin. (1) în fine În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție și a Protocoalelor sale n a impune continuarea examinării interogărilor. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererile de rol. Dolle J.-P. Costa greenier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requêtes n

os

29489/95 et 29490/95

respectivement présentées par Sinan ASLAN et Murat KIT

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le

12 mars 2002 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

Gaukur

Jörundsson

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

me

W.

Thomassen

,

juges

,

M.

F.

Gölcüklü

,

juge

ad hoc,

et

de

M

me

S. Dollé

,

greffière de section

,

Vu les requêtes susmentionnées introduites devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 16 novembre 1995 et enregistrées le 7

décembre 1995,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner les requêtes,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1974 et 1975. Lors de l’introduction des requêtes, ils étaient détenus à la maison d’arrêt de Bayrampașa. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

N.

Kaplan, avocate au barreau d’Istanbul.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 4 mai 1995, les requérants furent arrêtés et placés en garde à vue dans les locaux de la direction de la sûreté d’Istanbul, section de la lutte contre le terrorisme.

Sur demande de la direction de la sûreté, formulée par une lettre du 5 mai 1995, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul (ci-après «

la cour de sûreté de l’Etat

») ordonna la prolongation du délai de la garde à vue des requérants jusqu’au 17 mai 1995.

Le 17 mai 1995, les requérants furent traduits devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat qui ordonna leur mise en détention provisoire.

Par un acte d’accusation présenté le 29 mai 1995, en application de l’article

125 du code pénal, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat intenta une action pénale contre les requérants pour acte portant atteinte à l’intégrité de l’Etat.

GRIEFS

Invoquant l’article 5 §§ 1 et 3 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée excessive de leur garde à vue.

Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, les requérants allèguent qu’ils ne disposaient pas en droit turc d’une voie de recours leur permettant de mettre en cause la légalité et la durée de leur garde à vue.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention combiné avec son article

6 §

3

c), les requérants allèguent qu’ils ont été privés de l’assistance d’un avocat lors de leur garde à vue.

Invoquant les articles 5 § 3 et 6 § 3 c) de la Convention combiné avec son article 14, les requérants allèguent que la législation turque entraîne une discrimination entre les droits des personnes gardées à vue dans la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat et celles devant les juridictions pénales ordinaires.

EN DROIT

La Cour constate que les requérants ont été invités les 20 février et 26

avril 2001, respectivement par télécopie et courrier normal puis par lettre recommandée avec accusé de réception, à faire connaître l’état de procédure de l’action pénale intentée contre les requérants le 29 mai 1995 devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul. Elle note que ces lettres sont restées sans réponse, bien que dans la dernière l’attention des requérants ait été attirée sur les termes de l’article

37 de la Convention.

La Cour en conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leurs requêtes au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1

in fine

, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen des requêtes.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer les requêtes du rôle.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président