SINCLAIR v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 68621/01, Stewart Paul SINCLARY împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 12 martie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Sir Nicolas Bratza Pellonpäää Pastor Ridruejo dna Strážnická Fischbach Maruste Pavlovschi și dl M. O’Boyle Grefier Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 28 noiembrie 2000 și înregistrată la 26 aprilie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Stewart Paul Sinclair, este un național al Regatului Unit, născut în 1952 și trăiește la Londra. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Soția sa a lucrat din jurul anului 1970 până în 1994, plătind contribuții de securitate socială ca salariat. Soția sa a murit la 9 noiembrie 1994. La 18 mai 2000, reclamantul a solicitat beneficii echivalente cu cele pe care o văduvă, al căror soț a murit în condiții similare cu cele ale soției sale, ar fi avut dreptul, și anume plata unei văduve și a unei invitații a mamei văduve, și apoi a pensiunii unei văduve, plătite în conformitate cu Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”). Prin scrisoarea din 14 iunie 2000, Agenția de Beneficii i-a informat că nu a putut plăti reclamantului oricare dintre prestațiile solicitate pentru că nu este o femeie. La 30 iunie 2000, reclamantul a apelat la un tribunal de apel independent. La 17 noiembrie 2000, tribunalul a hotărât că: „Afând reconsiderat dovezile, tribunalul a concluzionat că, pe baza prezentei legislații, recursul este avortat deoarece dl Sinclair nu este o văduvă, ci a pretins că vaduvele beneficiază care ar părea să facă apelul său ulterior și, prin urmare, apelul este aprobat [sic ].” La 11 septembrie 2000, reclamantul a contactat Revenuul Intern și a solicitat alocația fiscală pentru pierderea de viață pentru anii 1994/5 și 1995/6. Prin un răspuns din 14 septembrie 2000, el a fost informat că el nu a fost calificat pentru alocație fiscală, deoarece el a fost un om și legea prevedea numai plăți pentru văduve. Conform legii Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata văduvei, alocarea mamei văduve și pensia văduvei, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări. Prin secțiunea 1 din Legea din 1992, fondurile necesare pentru a plăti astfel de prestații trebuie să fie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigătorii, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari ale Fondului de către Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți. Salariu pentru văduvă în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (în prezent, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit, sau el nu a avut atunci dreptul la o pensie de pensie de categorie A; (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program de la Legea 1992. 2. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat. Indemnitatea mamei văduvăzi se ridică în prezent la 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. 3. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de o văduvă în cazul în care: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii; și (ii) la data morții soțului ei a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (iii) ea a încetat să aibă dreptul la alocarea unei mame văduvă în momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub 65 de ani. Dacă reclamantul era o femeie, el ar putea aștepta cu nerăbdare dreptul la pensia unei văduvi, în viitor, atunci când el nu ar mai avea dreptul la alocarea mamei văduvă. 4. În momentul cererii de plată a văduvei și alocarea mamei văduvă, termenele relevante au fost stabilite în Regulamentele privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 (Instrumentul de plată 1987/1968), art. 19 (modificat) din care se prevede: „(2) Timpul prescris pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând în ziua în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la prestația în cauză. (3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt – (...) (g) beneficiul văduvului;(...)” 5. Secțiunea 262 alineatul (1) din Legea din 1988 privind impozitele asupra veniturilor și societății: „În cazul în care un bărbat căsătorit al cărui soție locuiește cu el moare, văduva sa are dreptul (a) pentru anul de evaluare în care se produce decesul, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin referință la o sumă egală cu suma prevăzută la secțiunea 257A alineatul (1) pentru acest an, și (b) (cu excepția cazului în care ea se căsătorește din nou înainte de începerea acestuia) pentru următorul an de evaluare, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin referință la o sumă egală cu suma specificată la art. 257A alineatul (1) pentru acel an.” 6. Legea privind drepturile omului din 1998 („Legea din 1998”) Secțiunea 3 alineatul (1) din Legea din 1998 prevede: „În măsura în care este posibil să se facă acest lucru, legislația primară și legislația subordonată trebuie să fie citită și să aibă efect într-un mod care să fie compatibil cu drepturile Convenției” prevede secțiunea 4 din Legea din 1998 (în măsura în care este cazul): „(1) Subsecțiunea (2) se aplică în orice procedură în care o instanță determină dacă o dispoziție a legislației primare este compatibilă cu dreptul Convenției. (2) În cazul în care instanța este convinsă că dispoziția este incompatibilă cu un drept al Convenției, aceasta poate face o declarație a incompatibilității respective. (...) (6) O declarație în temeiul prezentului articol (...) – (a) nu afectează validitatea, funcționarea continuă sau executarea dispozițiilor pentru care a fost acordată; și (b) nu este obligatorie pentru părțile la procedura în care se face.” Secțiunea 6 din Legea din 1998 prevede (în măsura în care este relevant): „ (1) Este ilegal ca o autoritate publică să acționeze într-un mod care este incompatibil cu un drept al Convenției. (2) Subsecțiunea (1) nu se aplică unui act în cazul în care - (a) ca urmare a unei sau mai multe dispoziții din legislația primară, autoritatea nu ar fi putut acționa diferit; sau (b) în cazul unei sau mai multe dispoziții ale (...) legislației primare care nu pot fi citite sau dau efect într-un mod care este compatibil cu drepturile Convenției, autoritatea acționează în vederea punerii în aplicare sau a aplicării dispozițiilor respective. (3) În această secțiune „autoritatea publică” include - (a) o instanță judiciară sau tribunală (...)” Secțiunea 10 din Legea din 1998 prevede (în măsura în care este cazul): „(1) Această secțiune se aplică în cazul în care - (a) o dispoziție legislativă a fost declarată în temeiul articolului 4 pentru a fi incompatibilă cu un drept al Convenției (...) (2) În cazul în care un ministru al Coroanei consideră că există motive esențiale de procedură în temeiul prezentei secțiuni, el poate, prin ordonanță, să introducă astfel de modificări la legislația, după cum consideră necesară pentru eliminarea incompatibilității.” Legea de 1998 a intrat în vigoare la 2 octombrie 2000. 7. Legea de reformă și pensii de bunăstare 1999 Legea de reformă și pensii de bunăstare („Legea de 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, alocarea părinților văduvi și Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele sunt plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lip. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Viduvi. De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea continuă să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduvă și la pensiunea de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. COMPLAINTE Reclamantul se plânge că legislația britanică privind securitatea socială și impozitarea discriminează împotriva lui și a soției sale îndepărtate din cauza sexului, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. El invocă, de asemenea, art. 13 din Convenția. 1. Reclamantul se plânge că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice în materie de securitate socială și fiscală este discriminată împotriva lui și a soției sale îndepărtate din cauza sexului, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. El invocă, de asemenea, art. 13 din Convenția. art. 14 prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (dacă este cazul): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” art. 13 prevede: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace înaintea unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială” (2). Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de către persoane fizice și de alte persoane „clamând că este victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau a protocoalelor sale”. Pentru a pretinde că este victimă de o încălcare, o persoană trebuie să fie afectată direct de măsura impugnată (a se vedea, de exemplu, protocoalele în cauză). Buckley v. Hotărârea Regatului Unit din 25 septembrie 1996, Raporturi de hotărâri și decizii 1996-IV, p. 1288, §§ 56-59 și decizia Valmont v. Regatul Unit din 23 martie 1999, nepublicată). În acest caz, în cursul perioadei între moartea soției sale la 9 noiembrie 1994 și 18 mai 2000, nu se poate spune că reclamantul a fost direct afectat de discriminarea de care se plânge, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a făcut nicio cerere nu ar avea dreptul la beneficiile văduvelor în temeiul dreptului intern. În special, ea nu ar fi avut dreptul la plata unei văduve, care trebuie să fie solicitată pentru trei luni de la moarte. În consecință, pentru perioada 9 noiembrie 1994-18 mai 2000, reclamantul nu poate pretinde că a fost victimă de o încălcare a drepturilor sale în temeiul Convenției și al Primului Protocol și că aplicarea, în măsura în care se referă la neautorizarea beneficiilor văduvelor în această perioadă, este incompatibilă ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge, de asemenea, de discriminarea suferită de soția sa rătăcită în ceea ce privește decizia de a refuza beneficiile văduvelor și a alocația fiscală pentru răbdare. Cu toate acestea, Curtea nu acceptă faptul că, în ceea ce privește orice discriminare care ar fi putut fi suferită de soția îndepărtată a reclamantului, reclamantul poate pretinde că este o victimă a presupusei încălcări, rezultând că acest aspect al plângerii este, de asemenea, incompatibil ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. (4) Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea restului acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate inadmisibila plângere a reclamantului, în legătură cu reclamația sa pentru beneficiile văduvelor, referitoare la discriminarea suferită de el în perioada 9 noiembrie 1994-18 mai 2000; declara inadmisibilă plângerea reclamantului pentru discriminarea suferită de soția sa îndelungată în ceea ce privește decizia de a refuza beneficiile văduvelor și alocația impozitului asupra vieții; pentru a suspenda examinarea restului cererii. Președintele grefierului Michael O’Boyle Matti Pellonpää

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 68621/01

Stewart Paul SINCLAIR

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 12

March 2002

as a Chamber composed of

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mr

A.

Pastor Ridruejo

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

M.

Fischbach

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

judges

,

and Mr M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced on 28 November 2000 and registered on 26 April 2001,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant,

Stewart Paul Sinclair, is a United Kingdom national, born in 1952 and living in London.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant and his wife were married on 2 May 1990 and had two children, born in 1987 and 1990. His wife worked from around 1970 until 1994, paying social security contributions as an employed earner. His wife died on 9 November 1994.

On 18 May 2000 the applicant applied for benefits equivalent to those which a widow, whose husband had died in similar circumstances to those of his wife, would have been entitled, namely a Widow’s Payment and a Widowed Mother’s Allowance, and thereafter a Widow’s Pension, payable under the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”). By a letter dated 14 June 2000, the Benefits Agency informed him that it was unable to pay the applicant any of the benefits claimed because he was not a woman. On 30 June 2000 the applicant appealed to an independent appeal tribunal. On 17 November 2000, the tribunal decided that:

“Having reconsidered the evidence the tribunal concluded that, on the basis of present legislation the appeal is misconceived because Mr Sinclair is not a widow but has claimed Widows Benefit which would appear to make his subsequent appeal misconceived and the appeal is therefore struck out [

sic

].”

On 11 September 2000 the applicant contacted the Inland Revenue and applied for widow’s bereavement tax allowance for the years 1994/5 and 1995/6. By a response dated 14 September 2000, he was informed that he did not qualify for the tax allowance, since he was a man and the law provided only for payments to widows.

B.

Relevant domestic law and practice

Under United Kingdom law, certain social security benefits, including Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance, and Widow’s Pension, are paid for out of the National Insurance Fund. By Section 1 of the 1992 Act, the funds required for paying such benefits are to be provided by means of contributions payable to the Secretary of State for Social Security by earners, employers and others, together with certain additions made to the Fund by Parliament.

Male and female earners are obliged to pay the same social security contributions in accordance with their status as employed earners or self-employed earners.

1.

Widow’s Payment

Under Section 36 of the 1992 Act, a woman who has been widowed is entitled to a Widow’s Payment (currently a lump sum payment of GBP

1,000) if:

(i)

she is under pensionable age at the time when her husband died, or he was not then entitled to a Category A retirement pension;

(ii)

her husband satisfied certain specified social security contribution conditions set out in a Schedule to the 1992 Act.

Under Section 37 of the 1992 Act, in so far as relevant, a woman who has been widowed (and who has not remarried) is entitled to a mother’s allowance on certain conditions, the following being the relevant conditions to the circumstance of the present case:

(i)

her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act; and

(ii)

she is entitled to receive child benefit in relation to a son or daughter of herself and her late husband.

The Widowed Mother’s Allowance currently amounts to GBP 72.50 per week, with an extra GBP 9.70 per week in respect of the eldest eligible child, and a further GBP 11.35 per week in respect of other children.

Under Section 38 of the 1992 Act, a woman who has been widowed (and who is not remarried) is entitled to a Widow’s Pension if:

(i)

her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act; and

(ii)

at the date of her husband’s death she was over the age of 45 but under the age of 65; or

(iii)

she ceased to be entitled to a widowed mother’s allowance at the time when she was over the age of 45 but under the age of 65.

If the applicant were a woman, he could look forward to entitlement to a Widow’s Pension in the future, when he would no longer be entitled to the Widowed Mother’s Allowance.

At the time of the applicant’s claim for widow’s payment and widowed mother’s allowance, the relevant time-limits were set out in the Social Security (Claims and Payments) Regulations 1987 (Statutory Instrument 1987/1968), regulation 19 (as amended) of which provided:

“(2)

The prescribed time for claiming the benefits specified in paragraph (3) is three months beginning on the day on which, apart from satisfying the condition of making a claim, the claimant is entitled to the benefit concerned.

(3) The benefits to which paragraph (2) applies are-(...)

(g) widow’s benefit;(...)”

Section 262(1) of the Income and Corporation Taxes Act 1988 provides:

“Where a married man whose wife is living with him dies, his widow shall be entitled

–

(a)

for the year of assessment in which the death occurs, to an income tax reduction calculated by reference to an amount equal to the amount specified in section 257A(1) for that year, and

(b)

(unless she marries again before the beginning of it) for the next following year of assessment, to an income tax reduction calculated by reference to an amount equal to the amount specified in section 257A(1) for that year.”

Section 3(1) of the 1998 Act provides:

“So far as it is possible to do so, primary legislation and subordinate legislation must be read and given effect in a way which is compatible with the Convention rights”

Section 4 of the 1998 Act provides (so far as relevant):

“(1) Subsection (2) applies in any proceedings in which a court determines whether a provision of primary legislation is compatible with a Convention right.

(2) If the court is satisfied that the provision is incompatible with a Convention right, it may make a declaration of that incompatibility. (...)

(6) A declaration under this section (...) -

(a) does not affect the validity, continuing operation or enforcement of the provision in respect of which it was given; and

(b) is not binding on the parties to the proceedings in which it is made.”

Section 6 of the 1998 Act provides (so far as relevant):

“(1) It is unlawful for a public authority to act in a way which is incompatible with a Convention right.

(2) Subsection (1) does not apply to an act if -

(a) as a result of one or more provisions of primary legislation, the authority could not have acted any differently; or

(b) in the case of one or more provisions of (...) primary legislation which cannot be read or given effect in a way which is compatible with the Convention rights, the authority was acting so as to give effect to or enforce those provisions.

(3) In this section “public authority” includes-

(a) a court or tribunal (...)”

Section 10 of the 1998 Act provides (so far as relevant):

“(1)This section applies if -

(a) a provision of legislation has been declared under section 4 to be incompatible with a Convention right (...)

(2) If a Minister of the Crown considers that there are compelling reasons for proceeding under this section, he may by order make such amendments to the legislation as he considers necessary to remove the incompatibility.”

The 1998 Act entered into force on 2 October 2000.

The Welfare Reform and Pensions Act (“the 1999 Act”) introduces two new social security benefits, Widowed Parent’s Allowance and

Bereavement Allowance. The Widowed Parent’s Allowance replaces the Widowed Mother’s Allowance. The Bereavement Allowance replaces the Widow’s Pension. Both is payable to men and women who meet the relevant qualifying conditions. The 1999 Act also introduces a new social security payment, called a Bereavement Payment, payable both to men and women in place of the Widow’s Payment.

The relevant parts of the Act entered into force on 9 April 2001 and allow any man whose wife dies before, on or after that date, or any woman whose husband dies on or after that date, to apply for Widowed Parent’s Allowance. It also allows any man whose wife dies on or after that date to apply for Bereavement Payment or Bereavement Allowance in exactly the same way as a woman whose husband dies on or after that date.

The 1999 Act preserves the entitlements of women under the 1992 Act whose husbands died before 9 April 2001. They thus continue to be entitled to the Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance and Widow’s Pension where the relevant qualifying conditions are met.

COMPLAINTS

The applicant complains that British social security and tax legislation discriminates against him and his late wife on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. He also invokes Article 13 of the Convention.

THE LAW

Article 14 provides:

“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”

Article 8 provides (as relevant):

“1.

Everyone has the right to respect for his private and family life ... .

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country ... .”

Article 1 of Protocol No. 1 provides:

“1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

2.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

Article 13 provides:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

The Court recalls that under Article 34 of the Convention it may receive applications from individuals and others “claiming to be the victim of a violation by one of the High Contracting Parties of the rights set forth in the Convention or the protocols thereto”. In order to claim to be a victim of a violation, a person must be directly affected by the impugned measure (see, for example, the

Buckley v. the United Kingdom

judgment of 25

September 1996, Reports of Judgments and Decisions

1996-IV, p. 1288, §§ 56-59 and the

Valmont v. the United Kingdom

decision of 23 March 1999, unpublished). In the present case, during the period between his wife’s death on 9 November 1994 and 18 May 2000, the applicant cannot be said to have been directly affected by the discrimination of which he complains, since a woman in the same position who had made no claim would have had no entitlement to widows’ benefits under domestic law. In particular she would have had no entitlement to a Widow’s Payment, which must be applied for within three months of the death.

It follows that for the period 9 November 1994 to 18 May 2000 the applicant cannot claim to have been a victim of a violation of his rights under the Convention and First Protocol, and that the application, insofar as it relates to non-entitlement to widows’ benefits during this period, is incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

ratione personae

with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

inadmissible the applicant’s complaint, in connection with his claim for widows’ benefits, relating to discrimination suffered by him during the period 9 November 1994 to 18 May 2000;

Declares

inadmissible the applicant’s complaint about discrimination suffered by his late wife in respect of the decision to refuse him widows’ benefits and bereavement tax allowance;

Decides

to adjourn the examination of the remainder of the application.

Michael

O’Boyle

Matti

Pellonpää

Registrar

President