Robertson împotriva Regatului Unit

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 12828/02 de John David ROBERTSON împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 30 aprilie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo dna Palm Makarczyk Maruste Judici Pavlovschi și dl M. O’Boyle Având în vedere cererea depusă la 1 martie 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl John David Robertson, este național al Regatului Unit, născut la 7 octombrie 1945 și locuiește la Carlisle. El este reprezentat în fața Curții de către Royds Treadwell, o firmă de avocati care practică la Londra.

Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul și soția sa s-au căsătorit în 1980. Soția reclamantului a murit la 28 ianuarie 1997. La 5 iunie 2000, reclamantul a solicitat Agenției de Beneficii pentru plata prestațiilor de securitate socială. El a solicitat prestații echivalente cu cele pe care o văduvă, al căror soț a murit în condiții similare cu cele ale soției sale, ar fi avut dreptul, plătit în temeiul Legii privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”). El a fost informat pe 12 Iunie 2000 că Agenția Beneficiilor nu a putut accepta cererea sa ca o cerere valabilă, deoarece în acel moment nu exista nici o legislație care să ofere un echivalent al beneficiilor văduvelor în cauză pentru văduvii.

Se afirmă că nu are niciun drept de recurs, deoarece afirmația sa nu a fost luată în considerare. Reclamantul a răspuns la Agenția de Beneficii la 19 iunie 2000, indicând că dorește să își mențină cererea, în cazul în care a fost respins oficial de către Agenția de Beneficii la 20 iunie 2000, pe baza faptului că nu este o femeie. Conform legii Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata văduvei, alocarea mamei văduve și pensia văduvei, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări. Prin secțiunea 1 din Legea din 1992, fondurile necesare pentru a plăti astfel de prestații trebuie să fie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigătorii, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari ale Fondului de către Parlament.

Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți.

Salariu pentru văduvă în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (în prezent, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit, sau el nu a avut atunci dreptul la o pensie de pensie de categorie A; (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program de la Legea 1992. 2. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat.

Indemnitatea mamei văduvăzi se ridică în prezent la 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. 3. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de o văduvă în cazul în care: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii; și (ii) la data morții soțului ei a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (iii) ea a încetat să aibă dreptul la alocația unei mame văduvă în momentul în care a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani.

4. termenul pentru cererile de prestații Pe parcursul perioadei în cauză, termenele pentru a solicita plata văduvei și alocația mamei văduvă au fost stabilite în Regulamentul privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 (Instrumentul de plată 1987/1968), art. 19 (modificat) din care se prevede: „(2) Timpul prescris pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând în ziua în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la prestația în cauză. (3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt -(...) (g) beneficiul văduvului;(...)” 5. Legea privind reforma de bunăstare și pensii din 1999 Legea privind reformele și pensiile de bunăstare („Legea 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, acordarea de alocare a părinților văduvi și Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa.

Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele sunt plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lip. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Viduvi.

De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea continuă să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduvă și la pensiunea de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare.

COMPLAINTE Reclamantul se plânge că legislația britanică de securitate socială discrimină împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. 1. Reclamantul se plânge că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice privind securitatea socială este discriminată împotriva acestuia din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată coroborat atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. art. 14 prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (dacă este cazul): „1.

Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie … Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării … ” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 2. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de persoane fizice și de alte persoane „clamând a fi victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau protocoalele sale”. Pentru a pretinde că este victimă de o încălcare, o persoană trebuie să fie afectată direct de măsura încurcată (a se vedea, de exemplu, protocoalele în cauză).

Buckley v. Hotărârea Regatului Unit din 25 septembrie 1996, Raporturi de hotărâri și decizii 1996-IV, p. 1288, §§ 56-59 și decizia Valmont v. Regatul Unit din 23 martie 1999, nepublicată). În acest caz, în perioada dintre moartea soției sale la 28 ianuarie 1997 și 5 iunie 2000, nu se poate spune că reclamantul a fost direct afectat de discriminarea a căror plânge, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a făcut nicio cerere nu ar avea dreptul la beneficiile văduvelor în temeiul legislației interne. În special, ea nu ar fi avut dreptul la plata unei văduve, care trebuie să fie solicitată pentru trei luni de la moarte.

În consecință, pentru perioada 28 ianuarie 1997-5 iunie 2000, reclamantul nu poate pretinde că a fost victimă de o încălcare a drepturilor sale în temeiul Convenției și al Primului Protocol și că aplicarea, în măsura în care se referă la neautorizarea beneficiilor văduvelor în această perioadă, este incompatibilă ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 3. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea restului acestei plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se anunte guvernului contestat.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide suspendarea examinarea plângerii reclamantului privind discriminarea suferită în cursul perioadei de după 5 iunie 2000; declara inadmisibila restul cererii. Președintele grefierului Michael O’Boyle Matti Pellonpää

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 12828/02 by John David ROBERTSON against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30 April 2002 as a Chamber composed of Mr M. Pellonpää , President , Sir Nicolas Bratza , Mr A. Pastor Ridruejo , Mrs E. Palm , Mr J. Makarczyk , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 1 March 2000, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr John David Robertson, is a United Kingdom national, born on 7 October 1945 and living in Carlisle. He is represented before the Court by Royds Treadwell, a firm of solicitors practising in London. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant and his wife were married in 1980. The applicant’s wife died on 28 January 1997. On 5 June 2000 the applicant applied to the Benefits Agency for the payment of social security benefits. He applied for benefits equivalent to those which a widow, whose husband had died in similar circumstances to those of his wife, would have been entitled, payable under the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”). He was informed on 12 June 2000 that the Benefits Agency was unable to accept his application as a valid claim because there was at that time no legislation providing an equivalent of the widows’ benefits concerned to widowers. He was told that he had no right of appeal since his claim had not been considered.

The applicant responded to the Benefits Agency on 19 June 2000 indicating that he wished to pursue his claim, whereupon it was formally refused by the Benefits Agency on 20 June 2000 on the basis that he was not a woman. The applicant’s appeal was dismissed on 18 September 2000. B. Relevant domestic law and practice Under United Kingdom law, certain social security benefits, including Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance, and Widow’s Pension, are paid for out of the National Insurance Fund. By Section 1 of the 1992 Act, the funds required for paying such benefits are to be provided by means of contributions payable to the Secretary of State for Social Security by earners, employers and others, together with certain additions made to the Fund by Parliament.

Male and female earners are obliged to pay the same social security contributions in accordance with their status as employed earners or self-employed earners.