SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MALVEIRO c. PORTUGALIA (Cercetarea nr. 457/72/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 14 martie 2002 DEFINIF 14/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Malveiro c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii L. Caflisch președintele Cabral Barreto Kūris Türmen Hedigan Tsatsa-Nikolovska Traja judecători și al dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 21 februarie 2002, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (nr. 457/2002/99) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, M. Elvino de Jesus Malveiro ( A. Henriques Gaspar, procuror general adjunct, a declarat că durata procedurii civile la care a participat a depășit termenul rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. printr-o decizie din 22 martie 2001, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament). La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 21 octombrie 1986, reclamantul a cumpărat un teren cu scopul de a construi o casă. La 20 aprilie 1987, proprietarii unui teren vecin au introdus în fața Tribunalului din Lagos o acțiune civilă împotriva recurentului și a vânzătorilor de teren în cauză. Ei au solicitat instanței să declare că au acordat dreptul de preempție (preferencia) pe terenul respectiv. 10. La 14 iulie 1987, reclamantul a solicitat, la 21 iulie 1987, intervenția forțată a persoanei care ar fi acționat ca intermediar în momentul achiziționării terenului în cauză. La 7 decembrie 1987, reclamanții au răspuns la cererea de intervenție forțată. Printr-o ordonanță din 13 iulie 1990, judecătorul a decis că procedura trebuia să aștepte ca reclamanții să își înregistreze acțiunea în registrul funciar. Această ordonanță a fost adusă la cunoștința avocatului reclamanților la 12 decembrie 1990. La 17 iunie 1992, reclamanții au emis un certificat de înregistrare a acțiunii și au solicitat continuarea procedurii. 12. Prin ordonanța din 28 septembrie 1992, judecătorul a primit cererea de intervenție forțată. La 8 februarie 1993, reclamantul și-a prezentat concluziile ca răspuns. 14. La 28 iunie 1993, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador) care preciza faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit. La 12 iulie 1993, reclamantul a prezentat o plângere împotriva deciziei pregătitoare, la care judecătorul a fost parțial îndreptățit printr-o decizie din 15 noiembrie 1993. 15. La 9 decembrie 1993, reclamantul și-a depus lista de martori și a solicitat instanței o expertiză cu privire la terenul în cauză. La 20 decembrie 1993, judecătorul l-a judecat în sensul că era necesar să se efectueze o astfel de expertiză. Aceasta a avut loc la 31 ianuarie 1995, iar experții și-au prezentat raportul la 4 aprilie 1995. 16. La 19 octombrie 1995, la 27 iunie 1995, Tribunalul a amânat prima amânare, din cauza absenței avocatului reclamanților. 17. Prin hotărârea din 10 noiembrie 1995, instanța i-a exonerat pe solicitanți de pretențiile lor. 18. La 29 noiembrie 1995, reclamanții au făcut apel în fața instanței de apel (Tribunalul da Relação) davora. Aceasta, printr-o hotărâre din 13 noiembrie 1995, La 2 decembrie 1997, reclamantul s-a pronunțat în casație în fața Curții Supreme (Supremo Tribunal de Justiça) printr-o hotărâre din 12 mai 1998, adusă la cunoștința reclamantului la 18 mai 1998, Curtea Supremă a anulat hotărârea pronunțată și a confirmat hotărârea Tribunalului din Lagos. Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 20. Reclamantul denunță durata procedurii în cauză. El anulează încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început odată cu depunerea cererii, la 20 aprilie 1987, și se încheie prin hotărârea Curții Supreme, la 12 mai 1998 și, prin urmare, a durat 11 ani și o lună. 22. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, nr. 286 A, p. 15, § 39). 23. Pentru solicitant, durata în cauză este în mod evident excesivă. 24. Guvernul care a recunoscut că au existat anumite întârzieri nejustificate în cursul desfășurării procedurii. Acesta subliniază că a fost creată o a doua cameră la tribunalul din Lagos, la 1 ianuarie 1994. 25. Curtea ia notă de poziția guvernului și, în special, nu poate accepta un termen de inactivitate totală de doi ani și șapte luni, între 7 decembrie 1987 și 13 iulie 1990. 26. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea concluzionează astfel că a existat o depășire a termenului rezonabil de timp În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 28. Dl Malveiro solicită pentru prejudicii materiale 9 500 La 4 septembrie 1987, primăria Lagos i-a acordat un permis de construcție pe care nu l-a folosit din cauza incertitudinii cauzate de procedura care era în curs de desfășurare. În 1995, terenul în cauză a fost plasat într-o zonă agricolă, motiv pentru care primăria a refuzat o a doua cerere de permis de construcție, formulată în 1999. Mai 1999, juristul primăriei din Lagos considera că faptul că a fost pendinte o procedură civilă nu poate constitui o excepție valabilă la planul de ocupare a terenurilor din orașul Lagos. Prin urmare, reclamantul solicită rambursarea diferenței dintre valoarea terenului în 1987 și în prezent. În formularul său de cerere, dl Malveiro solicită, de asemenea, 1 000 În opinia guvernului, prejudiciul material invocat nu are nicio legătură cu presupusa încălcare; în ceea ce privește prejudiciul moral, suma în cauză ar fi excesivă. 30. Curtea consideră, în ceea ce privește prejudiciul material, că reclamantul a suferit o anumită pierdere de șanse ca urmare a duratei procedurii. Într-adevăr, dacă aceasta s-ar fi încheiat mai devreme, ar fi putut utiliza permisul său de construcție. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu poate pretinde întreaga diferență dintre valoarea estimată a terenului în 1987 și valoarea estimată în 2001. Considerând în mod corect, astfel cum prevede art. 41, și luând în considerare, de asemenea, prejudiciul moral suferit cu siguranță de solicitant, Curtea îi alocă 10 000 EUR pentru prejudicii materiale și morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul nu a solicitat plata unor cheltuieli și cheltuieli de judecată, nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratoriu 32. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă Portugaliei la data adoptării prezentei hotărâri este de 7 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN Lprecum UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale și materiale care vor fi majorate cu 7 % din dobândă de la expirarea termenului menționat și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 14 martie 2002 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Lucius Caflisch Moduler Președinte
TROISIÈME SECTION
MALVEIRO c. PORTUGAL
(Requête n° 45725/99)
ARRÊT
14 mars 2002
14/06/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Malveiro c. Portugal,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Caflisch
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
J.
Hedigan
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
M.
K.
Traja
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 février 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 45725/99) dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Elvino de Jesus Malveiro («
le requérant
»), a saisi la Cour le 17
novembre 1998 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint.
3.
Le requérant allègue que la durée de la procédure civile à laquelle il était partie a dépassé le délai raisonnable.
4.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
5.
Par une décision du 22 mars 2001, la chambre a déclaré la requête recevable.
6.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement).
7.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
8.
Le 21 octobre 1986, le requérant acheta un terrain dans le but d’y construire une maison.
9.
Le 20 avril 1987, les propriétaires d’un terrain voisin introduisirent devant le tribunal de Lagos une action civile contre le requérant et les vendeurs du terrain en cause. Ils demandaient au tribunal de déclarer qu’ils bénéficiaient du droit de préemption (
preferência
) sur ledit terrain.
10.
Cité à comparaître le 14 juillet 1987, le requérant demanda, le 21
juillet 1987, l’intervention forcée de la personne qui aurait agi en tant qu’intermédiaire lors de l’achat du terrain en question. Le 7 décembre 1987, les demandeurs s’opposèrent à la demande d’intervention forcée.
11.
Par une ordonnance du 13 juillet 1990, le juge décida que la procédure devait attendre que les demandeurs procèdent à l’enregistrement de l’action auprès du registre foncier. Cette ordonnance fut portée à la connaissance de l’avocat des demandeurs le 12 décembre 1990. Le 17 juin 1992, les demandeurs produisirent un certificat de l’enregistrement de l’action et demandèrent la poursuite de la procédure.
12.
Par une ordonnance du 28 septembre 1992, le juge fit droit à la demande d’intervention forcée. Citée à comparaître le 5 janvier 1993, la personne en cause déposa ses conclusions le 13 janvier 1993.
13.
Le 8 février 1993, le requérant déposa ses conclusions en réponse.
14.
Le 28 juin 1993, le juge rendit une décision préparatoire (
despacho saneador
) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir. Le 12
juillet 1993, le requérant présenta une réclamation contre la décision préparatoire, à laquelle le juge fit partiellement droit par une décision du 15
novembre 1993.
15.
Le 9 décembre 1993, le requérant déposa sa liste de témoins. Il demanda par ailleurs au tribunal d’ordonner une expertise relative au terrain litigieux. Le 20 décembre 1993, le juge décida qu’il y avait lieu de procéder à une telle expertise. Celle-ci eut lieu le 31 janvier 1995 et les experts déposèrent leur rapport le 4 avril 1995.
16.
L’audience eut lieu le 19 octobre 1995, après un premier report, en date du 27 juin 1995, en raison de l’absence de l’avocat des demandeurs.
17.
Par un jugement du 10 novembre 1995, le tribunal débouta les demandeurs de leurs prétentions.
18.
Les demandeurs firent appel le 29 novembre 1995 devant la cour d’appel (
Tribunal da Relação
) d’Évora. Celle-ci, par un arrêt du 13
novembre 1997, annula le jugement attaqué et fit droit aux demandeurs.
19.
Le 2 décembre 1997, le requérant se pourvut en cassation devant la Cour suprême (
Supremo Tribunal de Justiça
). Par un arrêt du 12 mai 1998, porté à la connaissance du requérant le 18
mai 1998, la Cour suprême annula l’arrêt entrepris et confirma le jugement du tribunal de Lagos.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
20.
Le requérant dénonce la durée de la procédure en cause. Il allègue la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
21.
La période à considérer a débuté avec l’introduction de la demande, le 20 avril 1987, et s’est terminée par l’arrêt de la Cour suprême, le 12 mai 1998. Elle a donc duré onze ans et un mois.
22.
Pour rechercher s’il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d’avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, n°
286
‑
A, p. 15, § 39).
23.
Pour le requérant, la durée en cause est manifestement excessive.
24.
Le Gouvernement admet qu’il y a eu certains retards injustifiés pendant le déroulement de la procédure. Il souligne qu’une deuxième chambre a été créée au tribunal de Lagos, le 1
er
janvier 1994.
25.
La Cour prend note de la position du Gouvernement. Elle ne saurait notamment accepter un délai d’inactivité totale de deux ans et sept mois, entre le 7 décembre 1987 et le 13 juillet 1990.
26.
Au vu des circonstances de la cause, la Cour conclut ainsi qu’il y a eu dépassement du «
délai raisonnable
» et, partant, violation de l’article 6
§
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
28.
M. Malveiro demande pour préjudice matériel 9
500
000 escudos portugais (PTE), soit 47
385 euros (EUR). Il allègue que lorsqu’il a acheté le terrain en cause, celui-ci était constructible, la mairie de Lagos lui ayant octroyé, le 4 septembre 1987, un permis de construire dont il n’a pas fait usage en raison de l’incertitude provoquée par la procédure qui était pendante à ce moment là. En 1995, le terrain en cause a été mis en zone agricole, raison pour laquelle la mairie a refusé une deuxième demande de permis de construire, formulée en 1999. Dans une information en date du 31
mai 1999, le juriste de la mairie de Lagos estimait que le fait qu’une procédure civile avait été pendante ne saurait constituer une exception valable au plan d’occupation des sols de la ville de Lagos. Le requérant demande donc le remboursement de la différence entre la valeur du terrain en 1987 et à l’heure actuelle.
Dans son formulaire de requête, M. Malveiro demande par ailleurs 1
000
000 PTE, soit 4
988 EUR, pour préjudice moral.
29.
Le Gouvernement soutient que le préjudice matériel invoqué ne présente aucun lien de causalité avec la violation alléguée. Quant au préjudice moral, le montant en cause serait excessif.
30.
La Cour estime, s’agissant du préjudice matériel, que le requérant a subi une certaine perte de chance en raison de la durée de la procédure. En effet, si celle-ci se serait terminée plus tôt, il aurait pu faire usage de son permis de construire. La Cour considère toutefois qu’il ne saurait prétendre à la totalité de la différence entre la valeur estimée du terrain en 1987 et la valeur estimée en 2001. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, et prenant également en considération le tort moral certainement subi par le requérant, la Cour lui alloue 10
000 EUR pour préjudice matériel et moral.
B.
Frais et dépens
31.
Le requérant n’ayant pas réclamé le paiement de frais et dépens, il n’y a pas lieu de lui accorder une somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
32.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable au Portugal à la date d
’
adoption du présent arrêt est de 7
% l
’
an.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 10
000 EUR (dix mille euros) pour dommage moral et matériel
;
b)
que ce montant sera à majorer d
’
un intérêt simple de 7
% l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
14 mars 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Lucius
Caflisch
Greffier
Président