AFFAIRE FERREIRA DA NAVE c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

07.11.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE FERREIRA DA NAVE c. PORTUGAL (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA FERREIRA DA NAVE c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 49671/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 noiembrie 2002 DEFINITIVF 05/02/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ferreira da Nave c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători și de Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2001 și 17 octombrie 2002, renunță hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 49671/99) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, dl José Ferreira da Nave ( Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către domnul Almeida Paiva, declarat la Barreiro. Guvernul portughez ( Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 15 noiembrie 2001, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1940 și își are reședința în Almada (Portugalia). Victima unui accident de circulație care a avut loc la 12 aprilie 1982, reclamantul a înaintat, la 31 octombrie 1984, în fața Tribunalului din Barreiro, o cerere de despăgubire împotriva societății de asigurări M. și a șoferului vehiculului implicat. 10. Printr-o hotărâre din 21 aprilie 1987, tribunalul i-a acordat parțial dreptul reclamantului. La apelul acestuia din urmă, tribunalul din Barreiro (Tribunalul da Relação) de la Lisabona a anulat decizia luată printr-o hotărâre din 16 aprilie 1989. Potrivit instanei din Barriro, Tribunalul din Barriro a omis să se pronună asupra unora dintre problemele ridicate de reclamant. 11. La 15 februarie 1990, Tribunalul din Barreiro a emis o nouă hotărâre prin care se face parțial dreptate reclamantului și condamnând pârâtii la plata unei despăgubiri de 253 182 ecudos portughez (PTE), precum și la plata prejudiciilor rezultate din leucrum ces fără , care urmează să fie stabilite în cursul procedurii ulterioare de executare. 12. La 7 martie 1990, reclamantul a făcut apel la această hotărâre, considerând că instanța a omis să aplice coeficientului de devalorizare a monedei, precum și a intereselor moratorii. Prin hotărârea din 8 octombrie 1991, instanța de apel a acceptat recursul și a decis că actul în cauză trebuia să cuprindă elementele indicate de reclamant. 13. La 25 octombrie 1991, compania de asigurări s-a ocupat în casație în fața Curții Supreme (Supremo Tribunal de Justiça). Aceasta a respins recursul printr-o hotărâre din 19 septembrie 1993. 14. La 24 martie 1994, reclamantul a introdus în fața instanței din Barreiro o procedură de executare a hotărârii din 8 octombrie 1991 a instanței judecătorești în litigiu. El a solicitat, de asemenea, lichidarea părții nenumărate a landului. În cele din urmă, reclamantul a solicitat confiscarea (penhora) a două clădiri aparținând pârâtilor. 15. La 26 octombrie 1994, compania de asigurări i-a plătit reclamantului suma de 914 446 PTE pe care o consideră a corespunde responsabilității sale. 16. La 31 octombrie 1994, judecătorul a făcut o decizie pregătitoare (despacho saneador ), precizând faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit 17. La 15 martie 1995, judecătorul a invitat părțile să-și prezinte mijloacele de probă, ceea ce au făcut la 30 martie și 7 aprilie 1995, cerându-le în special să prezinte reclamantului o expertiză medicală, iar aceasta a avut loc la 23 august 1995 la spitalul Barreiro. Raportul referitor la aceaceasta a fost depus la 27 decembrie 1995. 18. Printr-o ordonanță din 8 martie 1996, judecătorul a fixat la tribunal data la care a avut loc la data de 9 mai 1996, data la care aceasta a avut loc. 19. Prin hotărârea din 16 ianuarie 1997, tribunalul din Barreiro a fixat la dana reclamantului la 1 309 274 PTE. El a decis că suma datorată de compania de asigurări era de 914 446 PTE, deja plătită de aceasta din urmă, partea rămasă a șoferului. 20. La 25 februarie 1997, reclamantul a făcut apel la această decizie. Cu toate acestea, la 30 iunie 1997, judecătorul a declarat recursul fără efect (deerto ), reclamantul care nu a depus o memorie. 21. La 13 mai 1998, judecătorul a ordonat grefei să stabilească o decontare parțială a cheltuielilor de judecată datorate de solicitant, din cauza lipsei procedurii de către acesta din urmă. La 15 februarie 1999, reclamantul a primit o notificare cu privire la această declarație. 22. La 3 martie 1999, reclamantul a contestat decontul stabilit de grefă. Pe de altă parte, el a subliniat faptul că sechestrarea imobilului deținut de șofer nu a fost încă efectuată. Confiscarea a avut loc la 19 mai 1999. 23. La 10 septembrie 1999, șoferul a acordat asistență judiciară. Judecătorul a acceptat această cerere la 28 ianuarie 2000. 24. La 4 mai 2000, reclamantul a informat că a primit deja suma în cauză și l-a invitat pe judecător să pronunțe stingerea execuției. 25. La 12 mai 2000, judecătorul a anulat procedura de executare. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 27. Perioada care trebuie luată în considerare a început la data de 31 În acest sens, Curtea amintește că această perioadă acoperă, de asemenea, procedura ulterioară de executare, care era o a doua etapă a procedurii (Martins Moreira c. Portugalia, Hotărârea din 26 octombrie 1988, seria A n 143, p. 16, § 44). Durata în cauză este de cincisprezece ani și șase luni. 28. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Silva Pontes c. Portugalia, Hotărârea din 23 martie 1994, seria A n 286-A, p. 15, § 39). Pentru reclamant, durata în cauză este în mod evident excesivă. 30. Guvernul admite că procedura a suferit câteva întârzieri, care se explică totuși prin comportamentul reclamantului și prin supraîncărcarea rolului instanțelor sesizate, în special al instanței din Barreiro. 31. Curtea constată mai întâi că cauza nu avea o complexitate deosebită. 32. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, este adevărat că acesta este responsabil pentru o serie de întârzieri. Cu toate acestea, acest comportament nu poate explica durata totală a procedurii. Astfel, recursul introdus la 7 martie 1990 de către reclamant nu a fost decis ca la 8 octombrie 1991 să fie un an și șapte luni mai târziu. În plus, recursul în casare depus de compania de asigurări a așteptat o decizie timp de un an și unsprezece luni. În ceea ce privește procedura de executare, ea nu a făcut decât să prelungească prima fază, a cărei durată era deja excesivă. 34. În ceea ce privește supraîncărcarea rolului instanțelor sesizate, Curtea reafirmă că revine statelor contractante obligația de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A.c. Portugalia [GC], nr. 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV. 35. Prin urmare, termenul rezonabil a fost depășit și, prin urmare, încălcarea articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii , Curtea acordă părții care, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 940 EUR (EUR) pentru prejudiciile morale suferite, susținând că acest prejudiciu este cu atât mai grav cu cât nu mai poate, în virtutea accidentului de care a fost victima, să își exercite profesia de taxi. 38. Guvernul susține că nu există nicio legătură cauzală între prejudiciul invocat de reclamant și presupusa încălcare. În cazul în care, în speță, ar exista un prejudiciu moral, statul membru în cauză pune la dispoziția înțelepciunii și criteriilor de echitate ale Curții. 39. Curtea consideră că prelungirea procedurii dincolo de termenul rezonabil a cauzat, cu siguranță, reclamantului un prejudiciu moral care justifică acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, aceasta îi alocă în acest titlu 8 000 EUR. Plăti și cheltuieli de judecată 40. Reclamantul care nu a făcut referire la cheltuieli și cheltuieli de judecată, nu trebuie să îi acorde o sumă în acest sens. Interese moratoriu 41. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 7 noiembrie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte