AFFAIRE VAZ DA SILVA GIRAO c. PORTUGAL

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA VAZ DA SILVA GIRÃO c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 46464/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 martie 2002 DEFINIF 21/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cazul Vaz da Silva Girão c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch, Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători și dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 28 februarie 2002, renunțarea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (nr. 46464/99) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Leonor Alda Vaz da Silva Girao ( Recurenta este reprezentată în fața Curții de către J.M.

de Jesus Martins, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 29 martie 2001, camera a declarat cererea admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. În iunie 1991, proprietarul apartamentului ocupat de reclamantă în calitate de locatar l-a vândut unei alte persoane.

La 10 decembrie 1991, reclamanta a înaintat Tribunalului din Sintra o cerere împotriva vânzătorului și a cumpărătorului, precum și împotriva băncii care a acordat un împrumut cumpărătorului, în vederea recunoașterii dreptului său de preempție (preferência) La data de 16 iulie 1993, judecătorul a făcut o decizie pregătitoare (despacho saneador) care preciza faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit. Această decizie a fost adusă la cunoștința părților la 17 septembrie 1993. 11. La 24 și 25 februarie 1994, reclamanta și, respectiv, banca pârâtă și-au depus listele de martori.

12. Prin ordonanța din 14 martie 1994, judecătorul a fixat la tribunal la data de 6 octombrie 1994. Cu toate acestea, printr-o ordonanță din 16 septembrie 1994, el a decis să o amâne sine die . La 25 septembrie 1997, judecătorul a stabilit data la care a avut loc la 4 decembrie 1997. Banca pârâtă, care a făcut cunoscut faptul că nu era posibil să apară în ziua respectivă, judecătorul a schimbat data la care a avut loc la 15 ianuarie 1998, data la care a avut loc. 13. În urma unei restructurări a organizării judiciare, dosarul a fost transmis noilor camere civile la 15 iulie 1999 ( 14 printr-o hotărâre din 29 octombrie 1999, tribunalul i-a dat dreptul reclamantei. ÎN DREPT CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 15. Recurenta denunță durata procedurii în cauză.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început odată cu depunerea cererii, la 10 decembrie 1991, și se încheie la 29 octombrie 1999 prin hotărârea Tribunalului de la Sintra. Prin urmare, durata în cauză este de șapte ani și unsprezece luni. 17. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, nr. 286 A, p. 15, § 39). 18. Pentru reclamantă, durata în cauză este în mod evident excesivă, în special dacă se ține seama de marea simplitate a cauzei.

19. Guvernul recunoaște că procedura a trecut printr-o perioadă excesivă de timp între ținerea în culpă și pronunțarea hotărârii. 20. Curtea ia notă de poziția guvernului și, în special, nu poate accepta un termen de trei ani și zece luni, de la 14 martie 1994 la 15 ianuarie 1998, pentru a proceda în instanță, cu atât mai mult cu cât cauza nu avea nici o complexitate deosebită. 21. Prin urmare, s-a depășit termenul rezonabil și, prin urmare, încălcarea art. 6 alin. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Pagubă 23. Recurenta nu a prezentat revendicări în temeiul articolului 41 în urma deciziei de declarare a cererii admisibile. Cu toate acestea, în formularul depus în sprijinul cererii sale, aceasta solicită 3 000 000 de ecudos portughez (PTE), adică 14 964 EUR (EUR), pentru daune morale. În ceea ce privește prejudiciul material, ea consideră că a suferit un prejudiciu din cauza la: a cumpăra apartamentul în cauză pe întreaga durată a procedurii. 24. Guvernul subliniază, în ceea ce privește prejudiciul material, că reclamanta nici măcar nu a calculat pretinsul prejudiciu, care, în orice caz, nu prezintă nicio legătură de cauzalitate cu presupusa încălcare. În ceea ce privește prejudiciul moral, suma în cauză ar fi excesivă.

25. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat, de altfel necriptat de reclamantă, și încălcarea constatată; prin urmare, respinge pretențiile sale în acest sens. În schimb, Curtea consideră că recurenta a suferit, fără îndoială, un prejudiciu moral care afectează acordarea unei despăgubiri. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 26. Recurenta salenă înmânează înțelepciunea Curții în ceea ce privește suma care urmează să fie acordată în acest titlu. 27. Guvernul face același lucru. 28. Statuând în echitate, Curtea atribuie reclamantei 1 000 EUR în acest sens. Interese moratorii 29. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă Portugaliei la data d Adoptarea prezentei hotărâri este de 7 % l an.

PE CESUL DE JUSTIȚIE, CURȚA, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, sumele de 4 200 EUR (patru mii două sute de euro) pentru pagubă morală și 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 7 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acesteia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 martie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.

Vincent Berger Ress Moduler Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE VAZ DA SILVA GIRÃO c. PORTUGAL (Requête n° 46464/99) ARRÊT STRASBOURG 21 mars 2002 DÉFINITIF 21/06/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Vaz da Silva Girão c. Portugal, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch, P. Kūris , B. Zupančič , J. Hedigan , K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 février 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

15. La requérante dénonce la durée de la procédure en cause. Elle allègue la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage