- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 martie 2002
- Stat pârât
- PRT
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Dommage matériel - demande rejetée
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Rego Chaves Fernandes împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA REGO CHAVES FERNANDES c. PORTUGALIA (Cercetarea nr. 46462/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 martie 2002 DEFINIF 21/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch, Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători și dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 28 februarie 2002, renunțarea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (nr. 46462/99) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, Maria Teresa Regio Chaves Fernandes, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 26 octombrie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (precum și Convenția privind libertățile fundamentale).
Președintele a fost autorizat să își asume apărarea intereselor sale, în conformitate cu art. 36 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. A. Henriques Gaspar, procuror general adjunct. Recurenta susține că durata procedurii civile la care a participat a depășit termenul rezonabil. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
printr-o decizie din 29 martie 2001, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 16 martie 1992, reclamanta și alte două persoane au depus o cerere de expulzare a chiriașilor, din cauza lipsei de plată a chiriei, pe care au solicitat-o înapoi. 11. La 27 martie 1992, judecătorul a ordonat citația inculpaților, ceea ce s-a făcut la 3 aprilie 1992. Aceștia și-au prezentat concluziile ca răspuns la 12 mai 1992. Recurenta și-a prezentat replica la 16 iunie 1992, iar inculpații și-au depus duplica la 6 iulie 1992. 12. Printr-o ordonanță din 30 septembrie 1992, judecătorul a admis o cerere de intervenție forțată formulată de reclamantă în timpul replicii sale.
13. La 6 noiembrie 1992, recurenta a prezentat o cerere de expulzare imediată. La 4 ianuarie 1993, pârâtii au opus opoziția. printr-o ordonanță din 15 iulie 1993, judecătorul a respins cererea. 14. Printr-o ordonanță din 20 decembrie 1993, judecătorul a stabilit organizarea unei audieri pregătitoare la 19 ianuarie 1994. 15. La 17 noiembrie 1994, judecătorul a fixat o tentativă de conciliere la 6 În februarie 1995. În ziua respectivă, părțile au solicitat o perioadă de 30 de zile pentru a încerca să dea o soluție amiabilă. Judecătorul a amânat încercarea de conciliere la 6 martie 1995, data la care a avut loc, fără succes. 16. La 3 februarie 2000, judecătorul a făcut o decizie pregătitoare (despacho saneador ) specificând faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit 17. La 23 și 24 februarie 2000, reclamanta și, respectiv, pârâtii au depus reclamații împotriva acestei decizii.
18. La rejudecare a fost stabilită la 13 noiembrie 2000 dar nu a avut loc. 19. Procedura este în continuare în curs de desfășurare în fața Tribunalului de la Sintra. ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALEGUE DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 20. Recurenta denunță durata procedurii în cauză. Ea anulează încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început odată cu depunerea cererii, la 16 martie 1992. Procedura fiind încă în curs de desfășurare în fața instanței din Sintra, durata în cauză este de nouă ani și unsprezece luni.
22. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, nr. 286 A, p. 15, § 39). 23. Pentru reclamantă, durata în cauză este în mod evident excesivă. 24. Guvernul recunoaște că procedura a trecut printr-o perioadă excesivă de timp înainte de pronunțarea deciziei pregătitoare. Curtea ia notă de poziția guvernului și, în special, nu poate accepta un termen de inactivitate totală de patru ani și unsprezece luni, între desfășurarea tentativei de conciliere și decizia pregătitoare.
26. A existat, prin urmare, depășirea termenului rezonabil și, prin urmare, încălcarea art. 6 alin. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită pentru prejudicii materiale suma pe care chiria neplătită de chiriașii săi ar fi putut să o plătească, pe care o evaluează la 10 352 487 escudos portughez (PTE), adică 51 638 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta solicită dublul acestei sume, și anume 20 704 974 PTE, adică 103 276 EUR.
29. Guvernul susține că prejudiciul material nu a fost demonstrat și nu prezintă nicio legătură de cauzalitate cu presupusa încălcare. În ceea ce privește prejudiciul moral, suma în cauză ar fi excesivă. 30. Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat și încălcarea constatată, având în vedere că rambursarea chiriei în cauză trebuie să fie discutată în cadrul procedurii interne, care rămâne în curs de desfășurare și, prin urmare, respinge pretențiile recurentei în acest sens. Pe de altă parte, Comisia consideră că aceasta din urmă a suferit, fără îndoială, un prejudiciu moral care afectează acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea îi alocă 4 500 EUR.
Cheltuieli și cheltuieli de judecată 31. Recurenta se supune înțelepciunii Curii în ceea ce privește suma care trebuie acordată în acest titlu. Guvernul face același lucru. 32. Statuând în echitate, Curtea atribuie reclamantei 750 EUR în acest sens. Interese moratorii 33. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă Portugaliei la data adoptării prezentei hotărâri este de 7 % l an. DE CES, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, sumele de 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro) pentru daune morale și 750 EUR (șapte sute cincizeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 7 % l an de la data Expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Făcută în limba franceză și apoi comunicată în scris la 21 martie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE REGO CHAVES FERNANDES c. PORTUGAL (Requête n° 46462/99) ARRÊT STRASBOURG 21 mars 2002 DÉFINITIF 21/06/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Rego Chaves Fernandes c. Portugal, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch, P. Kūris , B. Zupančič , J. Hedigan , K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 février 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 46462/99) dirigée contre la République portugaise et dont une ressortissante de cet Etat, M me Maria Teresa Rego Chaves Fernandes (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 26 octobre 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante a été autorisée par le président à assumer la défense de ses intérêts, conformément à l’article 36 § 3 du règlement. Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint.
La requérante allègue que la durée de la procédure civile à laquelle elle était partie a dépassé le délai raisonnable.
La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n° 11).
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
Par une décision du 29 mars 2001, la chambre a déclaré la requête recevable.
Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement).
Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1). EN FAIT
La requérante est une ressortissante portugaise née en 1947 et résidant à Estoril (Portugal).
Le 16 mars 1992, la requérante et deux autres personnes introduisirent devant le tribunal de Sintra une demande en expulsion de locataire, faute de paiement des loyers, dont ils demandaient le remboursement.
Le 27 mars 1992, le juge ordonna la citation à comparaître des défendeurs, ce qui fut fait le 3 avril 1992. Ceux-ci déposèrent leurs conclusions en réponse le 12 mai 1992. La requérante présenta sa réplique le 16 juin 1992 et les défendeurs déposèrent leur duplique le 6 juillet 1992.
Par une ordonnance du 30 septembre 1992, le juge admit une demande d’intervention forcée formulée par la requérante lors de sa réplique.
Le 6 novembre 1992, la requérante présenta une demande d’expulsion immédiate. Le 4 janvier 1993, les défendeurs s’y opposèrent. Par une ordonnance du 15 juillet 1993, le juge rejeta la demande.
Par une ordonnance du 20 décembre 1993, le juge fixa la tenue d’une audience préparatoire au 19 janvier 1994.
Le 17 novembre 1994, le juge fixa une tentative de conciliation au 6 février 1995. Le jour dit, les parties demandèrent un délai de trente jours afin d’essayer d’aboutir à un règlement amiable. Le juge reporta la tentative de conciliation au 6 mars 1995, date à laquelle elle eut lieu, sans succès.
Le 3 février 2000, le juge rendit une décision préparatoire ( despacho saneador ) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir.
Les 23 et 24 février 2000, la requérante et les défendeurs respectivement déposèrent des réclamations contre cette décision.
L’audience fut fixée au 13 novembre 2000 mais elle n’eut pas lieu.
La procédure est toujours pendante devant le tribunal de Sintra. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
20. La requérante dénonce la durée de la procédure en cause. Elle allègue la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
La période à considérer a débuté avec l’introduction de la demande, le 16 mars 1992. La procédure étant toujours pendante devant le tribunal de Sintra, la durée en cause est à ce jour de neuf ans et onze mois.
Pour rechercher s’il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d’avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, n° 286 ‑ A, p. 15, § 39).
Pour la requérante, la durée en cause est manifestement excessive.
Le Gouvernement reconnaît que la procédure a connu un laps de temps excessif avant le prononcé de la décision préparatoire.
La Cour prend note de la position du Gouvernement. Elle ne saurait notamment accepter un délai d’inactivité totale de quatre ans et onze mois, entre la tenue de la tentative de conciliation et la décision préparatoire.
Il y a donc eu dépassement du « délai raisonnable » et, partant, violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante demande pour préjudice matériel le montant que les loyers non payés par ses locataires auraient pu lui rapporter, qu’elle évalue à 10 352 487 escudos portugais (PTE), soit 51 638 euros (EUR). Au titre du dommage moral, elle demande le double de cette somme, à savoir 20 704 974 PTE, soit 103 276 EUR.
Le Gouvernement soutient que le préjudice matériel invoqué n’a pas été démontré et ne présente aucun lien de causalité avec la violation alléguée. Quant au préjudice moral, le montant en cause serait excessif.
La Cour ne décèle aucun lien de causalité entre le préjudice matériel invoqué et la violation constatée, étant entendu que le remboursement des loyers en cause doit être discuté dans le cadre de la procédure interne, qui demeure pendante. Elle rejette donc les prétentions de la requérante à ce titre. Elle estime en revanche que cette dernière a sans doute subi un préjudice moral justifiant l’octroi d’une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, la Cour lui alloue 4 500 EUR. B. Frais et dépens
La requérante s’en remet à la sagesse de la Cour pour ce qui est du montant devant être octroyé à ce titre. Le Gouvernement fait de même.
Statuant en équité, la Cour alloue à la requérante 750 EUR à ce titre. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable au Portugal à la date d ’ adoption du présent arrêt est de 7 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes de 4 500 EUR (quatre mille cinq cents euros) pour dommage moral et 750 EUR (sept cents cinquante euros) pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 7 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 mars 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président