TRIPPEL v. GERMANY

ȚĂRII SECȚIUNI PARTICIALE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 68103/01 de către Karsten TRIPELL împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 14 martie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Cabral Barreto Ress Kūris Zupančič Hedigan dna Tsatsa Nikolovska Traja judecători și dl V. Berger Secțiune Având în vedere cererea depusă la 12 martie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Karsten Trippel, este un național german, care locuiește în Großbottwar, Germania. El este reprezentat în fața Curții de către dl Christofer Lenz, un avocat care practică în Stuttgart. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a deținut patru acțiuni într-o societate, MotoMeter AG. 99 % din acțiunile acestei societăți au fost deținute de societatea Robert Bosch GmbH. La 6 iulie 1992, după decizia majoritară a ședinței acționarilor, MotoMeter AG a vândut toate activele societății sale către o nouă societate, MotoMeter GmbH, și a fost ulterior lichidat. Acționarul majoritar a oferit să achiziționeze acțiunile acționarilor minoritari la un preț de 615 DEM per acțiunea. La 22 iulie 1992, reclamantul și alți acționari privați au contestat decizia din 6 iulie 1992 în fața Curții Regionale de la Stuttgart, susținând că principalul acționar a eludat norme privind protecția acționarilor minoritari inerente Actului german privind societățile de stoc (Aktiengesetz) În plus, au plâns că oferta principală a acționarului este prea scăzută și că acționarii minoritari nu au putut cumpăra părți din active. La 22 ianuarie 1993, Curtea Regională a respins reclamația din motivul că decizia în cauză este legală și că nu a existat nicio încălcare a drepturilor reclamantului și a altor acționari. La 21 decembrie 1993, Curtea de Apel din Stuttgart a respins apelurile depuse de reclamantul și de ceilalți acționari minoritari. La 5 decembrie 1994, Curtea Federală de Justiție a refuzat să își distreze apelurile pe puncte de drept. La 12 ianuarie 1995, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală. La 23 august 2000, Curtea Constituțională Federală a refuzat să distreze această plângere din cauza faptului că, deoarece a deținut doar patru acțiuni ale societății, vânzând aceste acțiuni la prețul menționat mai sus, nu a constituit o sarcină existentială pentru el. 1. Reclamantul se plânge că durata procedurii în fața Curții Constituționale Federale a depășit un timp rezonabil în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. Reclamantul se plâng în continuare decizia instanțelor naționale de a susține decizia ședinței acționarilor din 6 iulie 1992 și că acest lucru l-a discriminat în calitate de acționar minoritar. El susține, de asemenea, că instanțele naționale nu au reușit să examineze în mod corespunzător faptele cazului său. El invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 singur și coroborat cu art. 14 din Convenție, precum și articolele 6 și 13 din Convenție. 1. Reclamantul se plânge că procedurile în fața Curții Constituționale Federale nu au fost încheiate într-un timp rezonabil, conform articolului 6 § 1 din Convenție. art. 6 § 1, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile... oricine are dreptul la...audierea într-un timp rezonabil...” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să-i notifice guvernului contestat. 2. În ceea ce privește restul cererii, Curtea constată, având în vedere toate materialele în posesia sa, că chestiunile pe care le se plâng nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantei cu privire la durata procedurii în fața Curții Constituționale Federale; declara inadmisibila restul cererii. Vincent Berger Ireneu C abral arreto Președintele grefierului

THIRD SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 68103/01

by Karsten TRIPPEL

against Germany

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 14

March

2002 as a Chamber composed of

Mr

I.

Cabral Barreto

,

President

,

Mr

G.

Ress

,

Mr

P.

Kūris

,

Mr

B.

Zupančič

,

Mr

J.

Hedigan

,

Mrs

M.

Tsatsa

-

Nikolovska

,

Mr

K.

Traja

,

judges

,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 12 March 2001,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Karsten Trippel, is a German national, who lives in Großbottwar, Germany. He is represented before the Court by Mr

Christofer Lenz, a lawyer practising in Stuttgart.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant owned four shares in a company, the MotoMeter AG. 99

% of this company’s shares were held by the company Robert Bosch GmbH.

On 6 July 1992, following a majority decision of the shareholders’ meeting, the MotoMeter AG sold all its company assets to a newly founded company, the MotoMeter GmbH, and was subsequently liquidated. The majority shareholder offered to buy the minority shareholders’ shares at a price of 615 DEM per share.

On 22 July 1992, the applicant and other private shareholders challenged the decision of 6 July 1992 before the Stuttgart Regional Court. They submitted that the main shareholder had circumvented rules aiming at the protection of minority shareholders inherent in the German Act on Stock Companies (

Aktiengesetz

). They further complained that the main shareholder’s offer was too low and that minority shareholders had not been able to buy parts of the assets.

On 22 January 1993, the Regional Court rejected the claim on the grounds that the decision in question was lawful and that there had been no violation of the applicant’s and other shareholders’ rights.

On 21 December 1993, the Stuttgart Court of Appeal rejected the appeals lodged by the applicant and the other minority shareholders.

On 5 December 1994, the Federal Court of Justice refused to entertain their appeals on points of law.

On 12 January 1995, the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court. On 23 August 2000, the Federal Constitutional Court refused to entertain this complaint on the ground that, as he had only owned four shares of

the company, selling these shares at the price mentioned above did not pose an existential burden for him.

COMPLAINTS

THE LAW

Article 6 § 1, insofar as relevant, reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations...everyone is entitled to a...hearing within a reasonable time...”

The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of Court, to give notice of it to the respondent Government.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaint concerning the length of proceedings before the Federal Constitutional Court;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Vincent

Berger

Ireneu C

abral

B

arreto

Registrar

President