CtEDO 14.03.2002 Auto

D'ALOE et AUTRES contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
14.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
D'ALOE et AUTRES contre l'ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 61667/00 prezentate de Federico D Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 27 septembrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamanții sunt trei resortisanți italieni, născuți în 1963, 1964 și 1935 și reședinți la Roma. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. Bonanomi, avocat în baroul Romei. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au un apartament în Roma, pe care l-au închiriat la A.T. Printr-o scrisoare recomandată din 18 martie 1986, reclamanții l-au informat pe locatar cu privire la intenția lor de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, adică la 31 octombrie 1986 și l-au rugat să elibereze locul înainte de această dată. Prin actul din 4 februarie 1987, reclamanții au reinițiat avizul de concediu și l-au numit pe judecător în fața instanței judecătorești din Roma. Chiriașul, invocând Legea nr. 392/78, a refuzat să se prezinte în fața judecătorului din instanță și a solicitat o prelungire a contractului de închiriere care i-a fost acordat. Printr-o ordonanță din 14 martie 1988, judecătorul judecător a confirmat în mod oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat până la 30 septembrie 1988 cel târziu. Această hotărâre a devenit executorie la 31 mai 1988. La 18 decembrie 1992, reclamanții au cerut chiriașului să elibereze apartamentul. La 11 ianuarie 1993, ei i-au spus că expulzarea va fi executată la 19 februarie 1993 prin executor judecătoresc. Între 19 februarie 1993 și 28 ianuarie 2000, executorul justiției a condus la treizeci de tentative de expulzare care au eșuat toate printr-un eșec, dansarea executării hotărârilor judecătorești care nu permiteau reclamanților să beneficieze de concursul forței publice. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng că posibilitatea de a-și recupera apartamentul constituie o încălcare a dreptului lor de proprietate. De asemenea, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii de expulzare și de negare a dreptului lor de acces la o instanță. Guvernul susține că instanțele nu vor epuiza căile de atac interne și ar fi omis să sesizeze justiția administrativă pentru a contesta refuzul de a le acorda asistență publică. Reclamanții denunță lipsa unei căi de atac interne și susțin că prefectul nu a luat niciodată o decizie în materia refuzului de a acorda asistență publică. Curtea amintește că a respins deja această obiecie în cauza Immobiliare Saffi (hotărârea Imobiliară Saffi [GC], nr. 2774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Întrucât Curtea nu are motiv să deroge de la concluziile sale anterioare, Ö Õ din partea guvernului trebuie, prin urmare, să fie respinsă. Pe fond, guvernul susține că măsurile în cauză țin de un control al utilizării proprietății în scopul legitim de a evita tensiunile sociale și tulburările ordinii publice în cazul în care un număr considerabil de expulzări ar trebui efectuate simultan. Potrivit guvernului, ingerința în dreptul de proprietate al reclamanților nu pare disproporționată și, prin urmare, nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește durata procedurilor de expulzare, guvernul susține că întârzierea acordării de asistență publică este justificată de ordinea de prioritate stabilită în conformitate cu cerințele de securitate publică. În orice caz, guvernul subliniază că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, prefectul nu este mai competent să stabilească ordinea de prioritate în executarea expulzărilor. Datele de execuție vor trebui stabilite de instanță. Curtea consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară Cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-06-27
0,96
VIETRI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 66373/01 présentée par Cesare VIETRI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 27 juin 2002 en une chambre composée de M. C
CtEDO 2002-06-13
0,96
NICOLAI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 62848/00 présentée par Francesca Romana NICOLAI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 juin 2002 en une chambre composée de
CtEDO 2002-01-10
0,96
VIETRI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 66373/01 par Cesare et Valentina VIETRI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 janvier 2002 en une chambre composé
CtEDO 2002-10-17
0,96
RECCHI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 67796/01 présentée par Filippo Maria RECCHI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 17 octobre 2002 en une chambre composée de
CtEDO 2001-12-06
0,96
FEDERICI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 62764/00 par Mario, Pio et Bianca FEDERICI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 décembre 2001 en une chambre comp
Sursă