CtEDO 13.06.2002 Auto

NICOLAI contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
13.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NICOLAI contre l'ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 62848/00 prezentată de Francesca Romana NICOLAI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 13 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecătorii dlui E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 octombrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei este un resortisant italian, născut în 1946 și rezident la Roma. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul G.C. Marzo, avocat în baroul Romei. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: recurenta are un apartament în Roma, pe care l-a închiriat la R.G. Prin scrisoarea recomandată din 22 mai 1987, recurenta a informat locatarul cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la data expirării contractului de închiriere, adică la 31 decembrie 1987, și i-a cerut să elibereze locul înainte de această dată. Printr-un act care a fost notificat la 31 iulie 1987, recurenta a reiterat avizul de concediu și a pronunțat în fața instanței judecătorești din Roma. Prin ordonanța din 27 ianuarie 1988, acesta din urmă a confirmat în mod oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 30 noiembrie 1988. Această decizie a devenit executorie la 27 ianuarie 1988. La data de 3 decembrie 1988, recurenta i-a atribuit locatarului comanda de a elibera apartamentul. La 19 decembrie 1988, aceasta i-a comunicat că expulzarea va fi executată la 10 februarie 1989 prin executor judecătoresc. Între 10 februarie 1989 și 14 octombrie 1999, executorul judiciar a condus la 60 de tentative de expulzare care s-au soldat cu un eșec, reclamanta neputând beneficia de asistență publică. La 25 iulie 2000, reclamanta și-a recuperat apartamentul. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge că obligația de a-și recupera apartamentul constituie o încălcare a dreptului său de proprietate. De asemenea, reclamanta se plânge, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de durata executării procedurii de expulzare. Guvernul susține că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne, pe de o parte, pentru că ar fi omis să sesizeze justiția administrativă pentru a contesta refuzul de a-i acorda asistența forței publice și, pe de altă parte, pentru că nu ar fi contestat niciodată legitimitatea trimiterilor ordonate de către executor, făcând opoziție în sensul art. 617 din Codul de procedură civilă (C.P.C.), care se referă la opoziția la actele executorii. În ceea ce privește prima excepție de neobosire, recurenta denunță lipsa unei căi de atac interne și susține că prefectul nu a luat niciodată o decizie în materia refuzului de a acorda asistență publică. Curtea amintește că a respins deja această obiecie în cauza Imobiliare Saffi (hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 2774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Întrucât Curtea nu are motiv să deroge de la concluziile sale anterioare, Ö Õ din partea guvernului trebuie, prin urmare, să fie respinsă. În ceea ce privește a doua excepție de neobosire, recurenta menționează că retrimisurile executorului judecătoresc nu au fost datorate unor nereguli de procedură, ci faptului că nu putea să procedeze la rejudecare, din cauză că nu putea să aibă asistență publică. Prin urmare, o astfel de procedură ar fi fost absolut ineficientă. Prin urmare, nu era necesar să se conteste aceste trimiteri în sensul art. 617 C.P.C. Curtea ia notă de faptul că, în cazul în care este adevărat că reclamantul ar fi putut introduce o acțiune în fața instanței de executare pentru contestarea trimiterilor efectuate de către executorul justiției în cazul în care acesta din urmă, în speță, nu a existat nicio reproșare a acestuia din urmă care să nu fi putut executa ordinul de expulzare fără a fi asistat de forța publică. Prin urmare, nu poate fi vorba despre acordarea forței publice, acțiunea în opoziție nu poate fi considerată un mijloc eficient; pe de altă parte, nu s-au furnizat jurisprudenți anteriori care să demonstreze contrariul. Pe fond, guvernul subliniază că principala cauză a întârzierii în executarea evacuării clădirilor este cauzată exclusiv de numeroasele măsuri legislative care s-au succedat în timp în materie de executare a procedurilor de expulzare. În plus, acesta menționează că măsurile în cauză țin de controlul utilizării proprietății în scopul legitim de a evita tensiunile sociale și tulburările ordinii publice în cazul în care un număr considerabil de expulzări ar trebui efectuate simultan. Potrivit guvernului, ingerința în dreptul de proprietate al recurentei nu pare disproporționată și, prin urmare, nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește durata procedurilor de expulzare, guvernul susține că întârzierea acordării de asistență publică este justificată de ordinea de prioritate stabilită în conformitate cu cerințele de securitate publică. În orice caz, guvernul subliniază că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, prefectul nu este mai competent să stabilească ordinea de prioritate în executarea expulzărilor. Datele de execuție vor trebui stabilite de instanță. Curtea consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară Cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă