A DOUA RĂSPUNSURI SOCIETATE INDUSTRIALĂ D Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze judecători și dl Dolle Greffière de Secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 februarie 2002, se rend l'hotre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 56198/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze și a cărei persoană juridică de drept francez, Societatea Industrielle D Recurenta este reprezentată în fața Curții de către domnul Anne-Victoria Fargepallet, avocat în baroul Parisului. Guvernul francez ( (1) din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 9 ianuarie 2001, în conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 27 septembrie 1994, societatea reclamantă sesizează Tribunalul Administrativ din Paris cu privire la un litigiu împotriva orașului Saint Maur des Fossés referitor la o procedură de achiziții publice și la condițiile de executare financiară a contractului menționat. În esență, aceasta solicita anularea unei decizii prin care municipalitatea refuzase să-i dea rechemări de taxe pe valoarea adăugată asupra prestațiilor acordate în acest cadru, precum și condamnarea sa la plata sumei corespunzătoare și a dobânzilor. Recurenta a depus o memoriul amplificativ la 1 septembrie 1997. Prin hotărârea din 10 februarie 1998, Tribunalul Administrativ din Paris a respins cererea. Societatea reclamantă a răspuns la apelul la această decizie la 11 mai 1998 în fața instanței administrative din Paris. La 6 iulie 1999, orașul Saint Maur des Fossés a comunicat un memoriu în duplica ; societatea reclamantă a informat grefa instanței că aceste observații nu au solicitat un răspuns din partea sa. Prin scrisoarea din 17 februarie 2000, grefa Curții Administrative de Apel de la Paris a indicat societății reclamante că cauza nu fusese încă înscrisă în rolul de a-și exercita în mod direct rolul. 6 alin. (1) din Convenție, conform căreia orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare în speță în langula unghiului de termen rezonabil mai mic de la art. 6 alin. (1) începe la 27 septembrie 1994, data sesizării Tribunalului Administrativ din Paris (acesta nu este controversat). Întrucât cauza este în curs de desfășurare în fața instanței administrative din Paris, procedura a durat, prin urmare, până în prezent, șapte ani și aproximativ patru luni. Adevabilitatea 11. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d În acest sens, acesta subliniază faptul că, în cazul în care nu este posibil să se ia o decizie cu privire la caracterul întemeiat al pretențiilor părților implicate în procedura de achiziție publică și la condițiile de executare financiară ale acesteia, guvernul adaugă că comportamentul reclamantei a contribuit în mod semnificativ la prelungirea procedurii urmate în fața instanței administrative. După ce a prezentat o memoriul ui da . La 27 septembrie 1994, [rectoreasa] a așteptat până la 1 septembrie 1997, adică aproape trei ani, pentru a depune memoriul său amplificativ. Tribunalul ar fi efectuat, în schimb, toate actele utile într-un termen deosebit de satisfăcător. Cu toate acestea, guvernul consimte că . etapa procedurii în fața instanței administrative da o ciul de la Paris este relativ lungă și declară că mai pune la dispoziția înțelepciunii Curții în ceea ce privește aprecierea duratei procedurii în litigiu 13. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului (reclamanților) și al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979, § 43, CEDH 2000-VII). În speță, Curtea consideră că cauza nu este atât de complexă încât să justifice durata procedurii, iar comportamentul recurentei în fața Tribunalului Administrativ din Paris nu explică ea însăși această durată. În special, Curtea arată că cauza este în curs de desfășurare în fața instanței administrative din Paris începând cu 15 mai 1998 fără ca comportamentul recurentei să fie în discuție și că guvernul nu oferă nicio explicație în această privință. Având în vedere durata procedurii adoptate în ansamblul său, Curtea consideră că cauza recurentei nu a fost audiată într-un termenul rezonabil și că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 14. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă mai mult sau mai puțin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. în ceea ce privește partea din litigiu, care se referă la o sumă în principal de 1 041 725 de franci (inclusiv FRF) care constituie rechemări de TVA legate de prestațiile efectuate de [ea] în numele comunei Saint Maur des Fosses care urmează să facă obiectul unei reintegrări în prețul convenit. Aceasta ar fi împiedicată să ia decizii de gestionare Curtea nu a constatat nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care societatea reclamantă ar fi avut de suferit. În consecință, Comisia concluzionează că, în măsura în care acestea ar avea legătură cu un prejudiciu de această natură (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Demir și alții c. Turcia din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2660, punctul 63). Pe de altă parte, Curtea consideră că, având în vedere importanța pecuniară a procedurii în litigiu, prelungirea acesteia dincolo de termenul rezonabil a putut cauza societății reclamante neplăceri semnificative și incertitudine prelungită, chiar și în planificarea deciziilor care trebuie luate (Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], nr. 35382/97, §§ 29-37. Prin urmare, aceasta are dreptul de a solicita plata unei sume în despăgubire pentru un prejudiciu, altul decât cel material. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea îi alocă 6 500 EUR în acest scop. Costuri și cheltuieli de judecată 18. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile prezentate în fața Curții, reclamanta solicită 12 tcm ( În acest sens, Curtea constată că cererea recurentei este justificată în mod corespunzător de nota de plată depusă, considerând, de asemenea, că suma solicitată este rezonabilă, aceasta alocă reclamantei 1 838,54 EUR, inclusiv TVA, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. C. Alte cereri 21. Curtea amintește că art. 41 nu îi conferă competența de a adresa un astfel de ordin unui stat contractant (a se vedea, mutatismutandi s, Hotărârea Allenet de Ribemont c. Franța, din 10 februarie 1995, seria A nr. 308, § 65). Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume i. 6 500 EUR (șase mii cinci sute de euro) pentru daune; ii 1 838,54 EUR (o mie opt sute treizeci și opt de euro și cincizeci și patru de cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, inclusiv TVA; că aceste sume vor fi majorate d un interes simplu de 4,26% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 19 martie 2002 în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Aka Președinte
SIES
») c. FRANCE
(Requête n° 56198/00)
ARRÊT
19 mars 2002
19/06/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Sies c. France,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
Gaukur
Jörundsson
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen
,
M.
M.
Ugrekhelidze
,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 février 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 56198/00) dirigée contre la République française et dont une personne morale de droit français, la Société Industrielle d’Entretien et de Service, dite «
SIES
» («
la requérante
»), a saisi la Cour le 21 février 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée devant la Cour par M
e
Anne-Victoria Fargepallet, avocate au barreau de Paris. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, Directeur des Affaires juridiques au Ministère des Affaires étrangères.
3.
La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article
52
1.du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
4.
Le 9 janvier 2001, se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention, la Cour a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
5.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur la recevabilité et le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement).
6.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Le 27 septembre 1994, la société requérante saisit le tribunal administratif de Paris d’une requête dirigée contre la ville de Saint Maur des Fossés, relative à un litige portant sur une procédure de passation de marché public et sur les conditions d’exécution financière dudit marché. Elle demandait essentiellement l’annulation d’une décision par laquelle la Commune avait refusé de lui régler des rappels de taxes sur la valeur ajoutée sur des prestations servies dans ce cadre, ainsi que sa condamnation au paiement de la somme correspondante et des intérêts.
La requérante déposa un mémoire ampliatif le 1er septembre 1997.
Par un jugement du 10 février 1998, le tribunal administratif de Paris rejeta la requête.
8.
La société requérante releva appel de cette décision le 11 mai 1998 devant la cour administrative d’appel de Paris.
Le 6 juillet 1999, la ville de Saint Maur des Fossés communiqua un mémoire en duplique
; la société requérante informa le greffe de la cour que ces observations n’appelaient pas de réponse de sa part.
Par un courrier du 17 février 2000, le greffe de la cour administrative d’appel de Paris indiqua à la société requérante que l’affaire n’avait pas encore été inscrite au rôle d’audiencement. L’affaire est toujours pendante devant cette juridiction.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6
9.
La requérante se plaint de la durée de la procédure. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention, aux termes duquel
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
».
10.
La Cour estime que la période à considérer en l’espèce sous l’angle du «
délai raisonnable
» de l’article 6 § 1 débute le 27 septembre 1994, date de la saisine du tribunal administratif de Paris (cela n’est pas controversé). L’affaire étant pendante devant la cour administrative d’appel de Paris, la procédure a donc duré à ce jour sept ans et environ quatre mois.
A.
Recevabilité
11.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
12.
Selon le Gouvernement, il convient de relever que, «
ressortissant au contentieux fiscal, [l’affaire] présente une complexité certaine
[;] il s’agi[rai]t en effet de statuer sur le bien-fondé des prétentions des parties à l’instances, concernant une procédure de passation de marché public et ses conditions d’exécution financière
».
Le Gouvernement ajoute que le comportement de la requérante a «
manifestement contribué à l’allongement de la procédure suivie devant le tribunal administratif
». Il souligne à cet égard qu’
«
après avoir produit un mémoire introductif d’instance le 27 septembre 1994, [la requérante] a attendu jusqu’au 1
er
septembre 1997, soit presque 3 ans, pour déposer son mémoire ampliatif
». Le tribunal aurait en revanche «
accompli tous les actes utiles dans un délai particulièrement satisfaisant
». Le Gouvernement concède cependant que «
la phase de la procédure devant la cour administrative d’appel de Paris est relativement longue
» et déclare «
s’en remettre à la sagesse de la Cour pour ce qui est de l’appréciation de la durée de la procédure litigieuse
».
13.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire et le comportement du ou des requérants ainsi que celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n° 30979, § 43, CEDH 2000-VII).
En l’espèce, la Cour estime que l’affaire n’est pas complexe au point de justifier la durée de la procédure, et que le comportement de la requérante devant le tribunal administratif de Paris n’explique pas, à lui seul, cette durée. Elle relève en particulier que l’affaire est pendante devant la cour d’administrative d’appel de Paris depuis le 15 mai 1998 sans que le comportement de la requérante soit en cause, et que le Gouvernement ne fournit aucune explication à cet égard.
Considérant la durée de la procédure prise dans sa globalité, la Cour estime que la cause de la requérante n’a pas été entendue dans un «
délai raisonnable
» et qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
14.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
15.
La requérante expose que la durée de la procédure lui est préjudiciable, «
eu égard à l’enjeu du litige, qui porte sur une somme en principal de 1
041
725 francs («
FRF
») constituant des rappels de TVA liés aux prestations effectuées par [elle] pour le compte de la commune de Saint Maur des Fosses devant faire l’objet d’une réintégration dans le prix convenu
». Elle serait empêchée de prendre des «
décisions de gestion
» en raison de la somme en jeu, ce qui rendrait «
difficile toute planification de trésorerie
». Elle évalue son préjudice à 100 000 FRF, soit 15
244,90 euros («
EUR
»).
16.
Le Gouvernement ne s’exprime pas sur ce point.
17.
La Cour n’aperçoit aucun lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont la société requérante aurait eu à souffrir
; elle conclut en conséquence au rejet des prétentions de cette dernière en ce qu’elles se rapporteraient à un préjudice de cette nature (voir, par exemple, l’arrêt Demir et autres c. Turquie du 23 septembre 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998-VI, p. 2660, §
63).
La Cour estime en revanche que, vu l’importance de l’enjeu pécuniaire de la procédure litigieuse, le prolongement de celle-ci au-delà du délai raisonnable a pu causer à la société requérante des désagréments notables et une incertitude prolongée, ne serait-ce que dans la planification des décisions à prendre (
Comingersoll S.A. c. Portugal
[GC], n° 35382/97, §§
29-37). Elle est donc fondée à réclamer le versement d’une somme en réparation d’un préjudice autre que matériel. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, la Cour lui alloue 6 500 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
18.
Au titre des frais et dépens exposés devant la Cour, la requérante réclame 12 060 francs («
FRF
»), soit 1
838,54 euros («
EUR
»), taxe sur la valeur ajoutée («
TVA
») comprise. Elle produit une note d’honoraires datée du 14 janvier 2000.
19.
Le Gouvernement ne s’exprime pas sur ce point.
20.
La Cour constate que la demande de la requérante est dûment justifiée par la note d’honoraires produite. Estimant par ailleurs que le montant réclamé est raisonnable, elle alloue à la requérante 1 838,54 EUR, TVA comprise, pour frais et dépens.
C. Autres demandes
21.
La requérante demande «
qu’une date d’audience soit fixée par le greffe de la cour administrative d’appel de Paris, dans les meilleurs délais
».
22.
La Cour rappelle que l’article 41 ne lui donne pas compétence pour adresser une telle injonction à un Etat contractant (voir,
mutatis mutandi
s, l’arrêt Allenet de Ribemont c. France, du 10 février 1995, série A n° 308, §
65).
D.
Intérêts moratoires
23.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en France à la date d
’
adoption du présent arrêt est de 4,26
% l
’
an.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
, qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
,
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention], les sommes suivantes
:
i. 6 500 EUR (six mille cinq cent euros) pour dommage ;
ii 1 838,54 EUR (mille huit cent trente-huit euros et cinquante-quatre cents) pour frais et dépens, TVA comprise ;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 4,26
% l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 mars 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
aka
Greffière
Président