AFFAIRE LECHELLE c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

08.06.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE LECHELLE c. FRANCE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA LECHELLE c. FRANȚA (solicitarea nr. 65786/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 iunie 2004 DEFINITIVF 08/09/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Lechelle c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Loucaides Bîrsan, Jungwiert Butkevych, domnul Ugrekhelidze, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 18 mai 2004, rend la hotărâre că iată, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 65786/01) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Sophie Lechelle ( reclamanta a sesizat Curtea la 28 decembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de la La 24 septembrie 2002, a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. La 2 februarie 1994, ea a fost recrutată de casa școlilor din Neuilly sur-Seine în calitate de animatoare a grădiniței. La 26 iunie 1995 ea a primit un concediu de maternitate care trebuia să se încheie la 20 octombrie 1995. În septembrie 1995, un alt agent a fost repartizat la postul său. Prin scrisoarea din 20 octombrie 1995, primarul Neuilly-sur-Seine i-a oferit recurentei un loc de muncă pentru sala de mese. Considerând că acest loc de muncă nu era echivalent cu locul său de muncă anterior, recurenta a considerat că această propunere era echivalentă cu concedierea. Comisia îl sesizează pe primarul Neuilly-sur-Seine cu privire la o acțiune grațioasă printr-o scrisoare din 11 decembrie 1995, solicitând reintegrarea sa în vechile sale funcții cu rechemarea salariilor neplătite. La 27 septembrie 1996, reclamanta a solicitat comunei să repare prejudiciul cauzat de concedierea sa ilegală, iar această cerere a fost, de asemenea, respinsă. 10. La 30 septembrie 1996, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ din Paris cu privire la anularea deciziilor din 20 octombrie 1995 și 11 aprilie 1996 menționate anterior, la reintegrarea sa și la plata de către orașul Neuilly-sur-Seine a unei despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat de concedierea sa. 11. La 3 decembrie 1996, recurenta a prezentat o memoriu suplimentar, solicitând în special o despăgubire pentru prejudiciul său moral. 12. Într-un memoriu înregistrat la 12 februarie 1998, orașul Neuilly sur-Seine concluzionează respingerea cererii. 13. Printr-o scrisoare datată 21 septembrie 2000, Consiliul recurentei a solicitat președintelui Tribunalului Administrativ înscrierea cauzei într-un rol viitor, ultimele înscrisuri ale părților care datează din 1998 și, prin urmare, cauza fiind în stare să fie judecată. 14. 14 iunie 2001, Tribunalul Administrativ din Paris a scos din discuție orașul Neuilly-sur-Seine și a anulat deciziile atacate ca fiind o concediere ilegală. El a condamnat casa școlilor Neuilly-sur-Seine să plătească reclamantei o indemnizație de 10 1000 de franci francezi (FRF) pentru prejudiciul moral, precum și o despăgubire pentru prejudiciul material suferit ca urmare a evaziunii sale ilegale, aceasta trebuind să corespundă diferenței dintre tratamentul pe care ar fi trebuit să îl primească pe durata evaziunii sale ilegale și veniturile de orice natură percepute în această perioadă. Tribunalul a trimis reclamanta la casa școlilor pentru lichidarea și plata acestei indemnizații, însoțită de dobânzi la rata legală începând cu 26 septembrie 1996. În cele din urmă, instanța l-a numit pe președintele casei școlilor, sub formă de penalități cu titlu cominatoriu de 500 FRF pe zi de întârziere, de a reintegra reclamanta în funcțiile sale de animator începând cu data de evacuare ilegală, în termen de o lună de la notificarea hotărârii. 16. La 19 noiembrie 2001, casa școlilor Neuilly-sur-Seine interjet a apelat la tribunalul judecătoresc de la Paris, solicitând suspendarea executării și anularea hotărârii atacate 17. La 27 mai 2002, recurenta și-a depus memoriul în apărare. 18. Cererea de suspendare a executării a fost examinată cu ocazia zz/ll/aaaa din 9 iulie 2002 19. printr-o hotărâre pronunțată la 7 august 2002, curtea administrativă da Printr-o hotărâre pronunțată la 17 decembrie 2002, Curtea Administrativă de Apel a respins cererea din partea casei școlilor Neuilly-sur-Seine. În ceea ce privește caracterul ilegal al concedierii, aceasta a considerat că, în cazul în care contractul de recrutare a recurentei nu avea un termen cert, durata sa legală maximă era de trei ani. 22. Această hotărâre a fost notificată avocatului recurentei printr-o scrisoare a grefei Tribunalului de apel din 22 ianuarie 2003 în ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 23. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 24. Guvernul susține, în principal, că obiecția este inadmisibilă din cauza neobosirii căilor de atac interne. Acesta arată că recurenta dispunea de o cale de atac eficientă în dreptul intern pentru a denunța durata procedurii și pentru a obține despăgubiri, și anume recursul la răspundere în fața Tribunalului pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției. El se referă la jurisprudența Consiliului de Stat (Darmont) (Darmont) Adunarea, 29 decembrie 1978, Rec., p. 542 și Garda de Sigili, Ministrul Justiției, c. Magiera, Adunarea, 28 iunie 2002), și Curtea ( Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, 6 septembrie 2001, CEDO 2001 IX) și Nogolica c. Croația (dec.), nr. 77784/01, 5 septembrie 2002, CEDO 2002-VIII). 25. Curtea reamintește că, în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și că aceasta a trebuit deja să se pronunțe cu privire la acțiunea în răspundere a statului pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției. Curtea a statuat că această acțiune permite remedierea unei presupuse încălcări a dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rezonabil mai scurt decât cel prevăzut la art. 6 alin. (1) din Convenție (Broca și Texier-Micault c. Franța, n 27928/02 și 31694/02, 21 octombrie 2003. Comisia a precizat că această acțiune a dobândit gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și a fi utilizată în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție la data de ianuarie 2003 (ibidem) , § 20), și că, prin urmare, în cazul în care o hotărâre prin care se denumirea duratei unei proceduri în fața instanțelor administrative franceze a fost introdusă în fața Curții înainte de această dată, indiferent dacă reclamantul are, ulterior, dintr-un motiv sau altul, posibilitatea de a iniția pe plan intern acțiunea menționată (ibidem) § 21. Curtea a ajuns în consecință la concluzia că orice motiv întemeiat pe durata unei proceduri în fața instanțelor administrative introduse în fața sa la 1 ianuarie 2003 sau după această dată, fără a fi fost supusă în prealabil instanțelor interne în cadrul unei căi de atac în materie de răspundere a statului pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției, este inadmisibil, indiferent de stadiul procedurii interne (ibidem, § 22). Curtea fiind sesizată cu prezenta cauză la 28 decembrie 2000, sau înainte de 1 decembrie 2000 În ianuarie 2003, recurentei nu i se poate reproșa că nu a recurs la această acțiune. În consecință, este necesar să se respingă excepția din partea guvernului 28. Cu toate acestea, Curtea consideră că această cerere ridică întrebări de fapt și de drept în ceea ce privește Convenția care necesită o examinare pe fond. Curtea concluzionează, prin urmare, că nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Constatând, pe de altă parte, că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz, Curtea o declară admisibilă. Pe fond 29. Guvernul arată că perioada care trebuie luată în considerare pentru calcularea termenului rezonabil a început la 30 septembrie 1996, data sesizării Tribunalului Administrativ din Paris și nu precizează data la care aceasta a luat sfârșit. El recunoaște că cauza nu prezenta o complexitate deosebită și că procedura, care a trecut prin perioade de latență, nu îndeplinește cerințele art. 6 alin. Recurenta susține că procedura de care se plângea a început la 30 septembrie 1996 și că hotărârea Tribunalului din Paris a fost notificată în ianuarie 2003. Aceasta invită Curtea să ia notă de faptul că guvernul recunoaște temeinicia cererii sale. 31. În ceea ce privește perioada care trebuie luată în considerare, Curtea constată că nici guvernul, nici reclamanta nu contestă faptul că aceasta a început la 30 septembrie 1996, data sesizării Tribunalului Administrativ. Curtea arată apoi că hotărârea Tribunalului de Primă Instană din Paris, pronunțată la 17 Decembrie 2002, a fost notificat avocatului recurentei printr-o scrisoare la data de 22 ianuarie 2003, data care, potrivit recurentei, constituie dies ad quem , ceea ce guvernul nu contestă. 32. În aceste condiții, Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare din unghiul Septembrie 1996 cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Paris. Perioada care trebuie luată în considerare s-a încheiat la 22 ianuarie 2003, data notificării hotărârii Tribunalului Administrativ din Paris cu privire la recursul avocatului reclamantei și, prin urmare, a durat cel puțin șase ani, trei luni și douăzeci și două de zile pentru două grade de judecată. 33. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 34. Curtea consideră că, ca părți, cauza nu prezenta nicio dificultate. 35. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil (Vocaturo c. Italia , Hotărârea din 24 mai 1991, seria A n 206-C, p. 32, § 17). Acest lucru este cu atât mai mult cazul în materie de conflicte de muncă, care, referitoare la puncte care sunt de o importanță capitală pentru situația profesională a unei persoane, trebuie rezolvate cu o celeritate deosebită (Obermeier c. Austria, Hotărârea din 28 iunie 1990, seria A n 179, p. 23, § 72; Buchholz c. Germania , Hotărârea din 6 mai 1981, seria A n 42, p. 16, § 50 și 52, și, mutatis mutandis, Xc. Franța, Hotărârea din 31 martie 1992, seria A n 234 C, p. 90, § 32. Aceasta se referă în speță la o procedură prin care recurenta contesta concedierea sa, iar lavoarea litigiului impunea, prin urmare, o celeritate specială a instanțelor interne. 36. Curtea ia act de declarația guvernului. Aceasta arată, în special, că nu oferă nici un element de natură să explice lungimea cauzei în fața instanței administrative din Paris, care și-a pronunțat judecata la aproape cinci ani după ce a fost sesizată cu cauza. 37. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră, în special în ceea ce privește litigiul pentru reclamantă și durata procedurii în fața instanței administrative, că cauza recurentei nu a fost audiată într-un termen rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 38. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea ștearsă mai mult decât mai puțin decât mai puțin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 577,12 EUR (EUR) pentru prejudiciul material rezultat din pierderea salariului pe parcursul celor șapte ani care au trecut între concedierea sa și încheierea procedurii. EUR pentru daune morale, subliniind faptul că a fost concediată în timp ce ea a născut primul ei copil. Mama singură, prin urmare, ea ar fi trăit cu copilul ei în condiții deosebit de dificile, a trebuit să părăsească locuința a cărei chirie nu a putut plăti. 40. Guvernul reamintește că numai o cauză poate fi remediată din cauza duratei excesive a procedurii în fața instanțelor naționale. Prin urmare, reclamanta nu poate solicita în fața Curții la fel de mult ca și veniturile din care a fost privată pe durata acestei proceduri. În acest sens, guvernul observă că Tribunalul Administrativ din Paris i-a acordat despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat de eliminarea sa ilegală, ceea ce corespunde diferenței dintre tratamentul pe care ar fi trebuit să îl primească și veniturile de orice natură efectiv încasată. În plus, această condamnare a fost însoțită de o penalitate de 500 FRF pe zi de întârziere. 41 Guvernul propune să se aloce recurentei suma de 3 500 EUR pentru prejudiciul moral. 42. Recurenta a răspuns că instanțele interne nu au plătit integral despăgubiri pentru prejudiciul său material, dat fiind că instanța administrativă din Paris a limitat despăgubirile la trei ani și că, în plus, sumele pe care le-a încasat pentru prestațiile sociale sunt deduse din indemnizații. 43. Curtea amintește că constatarea încălcării convenției la care ajunge rezultă exclusiv din necunoașterea dreptului recurentei de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste circumstanțe, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material sau o pagubă corporală de care ar fi avut de suferit recurenta; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale (a se vedea, de exemplu, Arvois c. Franța, Hotărârea din 23 noiembrie 1999, n 38249/97, § 18). 44. Pe de altă parte, Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat, fără îndoială, recurentei, având în vedere importanța pe care o prezenta pentru aceasta o landă a litigiului, o neplăcere semnificativă și o incertitudine prelungită care justifică acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, aceasta îi atribuie 5 Taxa și cheltuielile de judecată 45. De asemenea, reclamanta solicită 2 200 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Aceasta prezintă o factură întocmită de reprezentantul său în fața Curții, dl A. Bânbasas, datată 7 martie 2001, care privește prezenta procedură. Aceasta are o valoare de 17 342 FRF, adică 2 643,77 EUR, taxa pe valoarea adăugată care include 46. 47. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 200 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul cu recurenta. Interese moratorii 48. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale, precum și 2 200 EUR (două mii două sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 8 iunie 2004 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte