AFFAIRE GOBRY c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

06.07.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GOBRY c. FRANCE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GOBRY c. FRANȚA (Cercetarea nr. 71367/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 iulie 2004 DEFINITIVF 06/10/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Gobry c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucages Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și al domnului Dolle, graffière de section După ce a deliberat în camera consiliului la 15 iunie 2004, Rend la hotărâre, care a fost adoptat la această dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (n 71367/01) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Pascal Gobry ( La 10 aprilie 2001, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor omului și a libertăilor fundamentale, în temeiul articolului 34 din Conveniei de salvgardare a drepturilor omului și a libertăilor fundamentale, în care reclamantul este reprezentat de domnul L. Hincker, avocat în Baroul de la Strasbourg. La 24 iunie 2003, a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3), ea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1958 și își are reședința la Paris. Reclamantul, administrator al mai multor întreprinderi, a fost detașat la 9 iulie 1993 în corpul consilierilor comerciali, în calitate de al treilea adjunct al șefului misiunii economice de la Moscova, la ambasada Franței din Rusia, în vederea exercitării funcțiilor de e-mail economic și comercial în direcția întreprinderilor franceze. Printr-o decizie din 18 octombrie 1993, considerând că reclamantul nu și-a îndeplinit în mod satisfăcător misiunea, luând în special inițiative nefericite față de autoritățile locale, ministrul economiei și finanțelor și-a încetat detașarea în corpul consilierilor comerciali. Prin urmare, prin decretul din 30 noiembrie 1993, reclamantul a fost reintegrat în corpul de origine al acestuia ca administrator al societății. La 16 martie 1994, reclamantul sesizează Consiliul în anulare cu privire la aceste două decizii, precum și cu privire la numirea succesorului său. La 31 martie 1994, Consiliul de Stat l-a sesizat pe solicitant să-și reglementeze acțiunea. La 11 mai 1994, cererea a fost comunicată ministrului economiei. La 13 mai 1996, o cerere de returnare a dosarului în termen de opt zile a fost adresată ministrului economiei. La 15 noiembrie 1996, i s-a adresat o nouă cerere de returnare a dosarului, iar la 4 februarie 1997, i s-a cerut să-și prezinte observațiile în termen de două luni. La 14 februarie 1997, cazul a fost atribuit unui raportor care și-a prezentat raportul la 25 februarie 1997. 10. La 18 iunie 1997, o cerere de rectificare parțială a avocatului a fost adresată reclamantului. 11. La 24 iunie 1997, Consiliul a primit memoriul în apărare al ministrului economiei. Acesta a fost comunicat reclamantului pentru replică. 12. La 12 august 1997, reclamantul a constituit un avocat, care a prezentat un memoriu la 5 decembrie 1997 și i-a fost comunicat ministrului la 4 mai 1998 și i-a fost comunicat la 10 zile mai târziu. 13. La 4 mai 1998, dosarul a fost adresat unui raportor, care și-a prezentat raportul la 12 iulie 1999. 14. La 23 septembrie 1999, reclamantului i s-a comunicat un motiv de ordine publică, care a răspuns la 20 octombrie 1999, iar ministrul pârât a primit o măsură suplimentară din partea acestuia, care a răspuns la 17 noiembrie 1999 15. La 22 noiembrie 1999, reclamantul a solicitat asistență judiciară și i-a fost acordată la 29 februarie 2000 16. La 15 martie 2000, avocatul reclamantului a solicitat din nou comunicarea deciziei de numire a succesorului reclamantului. 17. La 12 mai 2000, cauza a fost înscrisă într-o ședință de judecată, dar a fost eliminată din rol la 15 mai 2000. În aceeași zi, Consiliul a solicitat ministrului pârât să-i comunice adresa succesorului reclamantului. La 29 mai 2000, el a comunicat cererea acestei persoane, care a adresat un memoriu în apărare la 3 iulie 2000. 18. La 11 septembrie 2000, a avut loc o ședință în fața Consiliului de Stat. 19. printr-o hotărâre din 4 octombrie 2000, Consiliul de Stat a dat dreptul la cererile sale. Tribunalul a fost notificat reclamantului la 12 octombrie 2000. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Cu privire la admisibilitate Cu privire la excepția de la epuizarea căilor de atac interne 21. Guvernul susține, în principal, că cauza este inadmisibilă din cauza neobosirii căilor de atac interne. Acesta arată că reclamantul dispunea de o cale de atac eficientă în dreptul intern pentru a denunța durata procedurii și pentru a obține despăgubiri, și anume recursul la răspundere în fața statului pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public de justiție. Se referă la jurisprudența Consiliului de Stat (Darmont Adunation, 29 decembrie 1978, Rec., p. 542 și Garda de Sigili, Ministrul Justiției, C. Magiera, Adunarea, 28 iunie 2002) și a Curții ( Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, 6 septembrie 2001, CEDH 2001 IX) și Nogolica c. Croația (dec.), nr. 77784/01, 5 septembrie 2002, CEDH 2002-VIII). 22. Curtea reamintește că, în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și că aceasta a trebuit deja să se pronunțe cu privire la acțiunea în răspundere a statului pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției. Curtea a statuat că această acțiune permite remedierea unei presupuse încălcări a dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un interval de timp rezonabil, în sensul art. 1 din Convenție (Broca și Texier-Micault c. Franța, n 27928/02 și 31694/02, 21 octombrie 2003. Comisia a precizat că această acțiune a dobândit gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și a fi utilizată în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție la data de ianuarie 2003 (ibidem) , § 20), și că, prin urmare, în cazul în care o hotărâre prin care se denumirea duratei unei proceduri în fața instanțelor administrative franceze a fost introdusă în fața Curții înainte de această dată, indiferent dacă reclamantul are, ulterior, dintr-un motiv sau altul, posibilitatea de a iniția pe plan intern acțiunea menționată (ibidem) § 21. Curtea a ajuns în consecință la concluzia că orice motiv întemeiat pe durata unei proceduri în fața instanțelor administrative introduse în fața acesteia la 1 ianuarie 2003 sau după această dată, fără a fi fost supusă în prealabil instanțelor interne în cadrul unei căi de atac în materie de răspundere a statului pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției, este inadmisibil, indiferent de stadiul procedurii interne (ibidem, § 22). 24. Curtea fiind sesizată cu prezenta cauză la 10 aprilie 2001 sau înainte de 1 aprilie 2001 În ianuarie 2003, reclamantul nu poate fi acuzat că nu a recurs la această acțiune. În consecință, este necesar să se respingă excepția din partea guvernului. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 6 alin. (1) din Convenție 25. VII), guvernul arată că funcțiile exercitate de reclamant în speță erau apropiate de cele încredințate domnului. Frydlender și că responsabilitățile sale au fost de un grad scăzut. În consecință, consideră că reclamantul nu a îndeplinit nicio sarcină care ar putea fi legată, în mod direct sau indirect, de o misiune de protejare a intereselor generale ale statului și că art. 6 alineatul (1) din convenție se aplică în speță. 26. Reclamantul se prezintă ca un înalt funcționar de stat, dar consideră că misiunea sa nu prezenta decât aspecte pur comerciale și constă într-un ajutor la fața locului al întreprinderilor franceze în străinătate. El consideră că art. 6 alin. Curtea reamintește că a refuzat să recunoască că activitățile serviciilor de extindere economică intră, în ansamblu, indiferent de natura funcțiilor agenților lor și de gradul lor de răspundere, de exercitarea autorității publice (Frydlender c. Franța , citată anterior, § 40. În fiecare caz, trebuie să se examineze dacă responsabilitățile conferite reclamantului pot totuși să conducă la încheierea exercitării prerogativelor de autoritate publică. 28. Prin urmare, este de competența Curții să verifice dacă, din cauza naturii funcțiilor sale și a gradului de responsabilitate, reclamantul a putut, în speță, să fie adus, in concreto În primul rând, Curtea subliniază că reclamantul este un agent care deține funcția publică și că decretul din 19 aprilie 1950 privind statutul special al personalului expansiunii economice în străinătate îi este aplicabil. 30. În continuare, Curtea observă că din dosar reiese că reclamantul, administrator al ui ui ë ë , fusese repartizat la postul de extindere economică a Moscovei. El avea funcii de experienă economică și de d â nă comercială în direcia întreprinderilor franceze, iar sarcina sa era de a ajuta întreprinderile franceze care doreau să se mute în regiune. Decizia de a pune capăt detașării reclamantului a fost, de altfel, motivată de o realizare nesatisfăcută a acestei misiuni. 31. Curtea arată, în cele din urmă, că reclamantul a fost al treilea adjunct al șefului postului de extindere economică la Moscova. Or, elementele dosarului nu descriu și nu permit să se aprecieze exact care erau responsabilitățile sale. Cu toate acestea, având în vedere în special poziția ierarhică a reclamantului, se pare că natura funcțiilor sale era foarte apropiată de cea a funcțiilor exercitate de domnul Frydlender (Frydlender c. Franța, citată anterior, punctul 38). Curtea constată, de asemenea, că atât reclamantul, cât și guvernul consideră că gradul de răspundere pentru acest post era scăzut. Prin urmare, având în vedere natura funcțiilor exercitate de solicitant și gradul scăzut de responsabilitate a acestuia, Curtea consideră că a îndeplinit nicio sarcină care ar putea fi legată, în mod direct sau indirect, de o misiune de protejare a intereselor generale ale statului. 33. Având în vedere aceste considerații, Curtea consideră că art. 6 din convenție se aplică în speță. 34. Pe de altă parte, Curtea arată că cererea nu se referă la niciun alt motiv de neavenit și că ridică probleme complexe de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, cererea nu poate fi declarată vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare 35. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 16 martie 1994, prin înregistrarea cererii de încuviințare a cererii în fața Consiliului de Stat și se încheie la 12 octombrie 2000, prin notificarea hotărârii din 12 martie 2000, prin notificarea hotărârii din partea Consiliului de către reclamant și, prin urmare, a durat șase ani, șase luni și douăzeci și șase de zile. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 36. Guvernul a recunoscut că cauza nu prezenta o complexitate deosebită. El arată că Consiliul de Stat a solicitat de mai multe ori Ministerului Economiei și Finanțelor să returneze dosarul și a pus în întârziere un memoriu în replică. Cu toate acestea, el recunoaște că judecata cauzei a prezentat timpuri de latență și că a dat înțelepciune Curții pentru a aprecia temeinicia acestui aspect. 37. Reclamantul consideră că cauza nu a fost complicată, că nu a încercat să respingă decizia definitivă a Consiliului de ï ï , ci că omisiunea, de către această instanță, de a comunica o piesă pe lângă părțile la litigiu a avut drept consecință amânarea în instanță a sine die 38. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța § 43. 39. Curtea consideră că cauza nu prezenta nicio dificultate specială și, în plus, aceasta nu constituie un termen imputabil reclamantului. 40. Curtea menționează, pe de altă parte, mai multe perioade de inactivitate imputate Consiliului de Stat și, în special, din 11 mai 1994, data comunicării acțiunii ministrului pârât, la 13 mai 1996, data primei cereri de înapoiere a dosarului; de la această dată la 15 noiembrie 1996, apoi la 4 În februarie 1997, data celei de-a doua cereri de revenire a dosarului, urmată de o punere în întârziere, indică, de asemenea, o perioadă de latență între 4 mai 1998, data la care dosarul a fost trimis unui raportor, la 12 iulie 1999, data depunerii acestui raport. 41. În consecință, Curtea consideră că instanțele interne nu au acționat cu diligența specială impusă de art. 6 alin. (1) din Convenție în acest caz. 42. În aceste circumstanțe, Curtea încheie o încălcare a art. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 44. Reclamantul solicită 30 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 45. În opinia guvernului, această cerere este în mod evident excesivă și propune o sumă de 5 000 EUR în acest sens. 46. Curtea consideră că prelungirea procedurii dincolo de termenul limită rezonabil a cauzat reclamantului un prejudiciu moral care afectează acordarea unei despăgubiri. De asemenea, reclamantul solicită 4 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 48. Guvernul propune plata unei sume de 2 000 EUR în acest sens. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR pentru procedură în fața Curții și la .Administrarea reclamantului. Interese moratorii 50. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale și 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 6 iulie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. B aka Președinte