SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ DEMETRIU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 32935/96) HOTĂRÂREA (Radiation) STRASBURG 19 martie 2002 DEFINITIVF 19/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Demetriu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (ACEA secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaide Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni judecători și al dlui Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 26 februarie 2002, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura A la originea cauzei se află o cerere (nr. 3293/93) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant român, Sorin Liviu Demetriu ( La 11 iulie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, guvernul român este reprezentat de agentul său, dna R. Rizoiu. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 10 octombrie 2000, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise pe fond (art. 1 din regulament). La 1 noiembrie 2001, cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții în care a fost constituită o cameră. DE FAPT Reclamantul, Sorin Liviu Demetriu, este un resortisant român, născut în 1951 și rezident la București. 10. La 24 iunie 1994, în calitate de moștenitor, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instană din Craiova cu privire la o acțiune cu privire la o casă naională în temeiul Decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 11 octombrie 1994, Tribunalul a acceptat cererea sa. 11. Acuzații, primăria din Craiova și trei întreprinderi de stat au răspuns apelului, primit la 24 mai 1995 de tribunalul departamental din Dolj. Tribunalul a hotărât că statul devenise proprietarul casei în temeiul Decretului nr. 92/1950 și că Tribunalul de Primă Instanță nu putea controla aplicarea decretului menționat. 12. Reclamantul a formulat o acțiune, care a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 26 ianuarie 1996 a instanței judecătorești din Craiova. Aceasta din urmă a considerat că instanțele naționale nu erau competente să examineze dacă naționalizarea casei era conformă cu decretul nr. 92/1950. Curtea ia notă de faptul că, după adoptarea deciziei privind admisibilitatea cererii la 10 octombrie 2000, părțile au fost informate cu privire la posibilitatea de a prezenta observații suplimentare, în termen de 8 decembrie 2000, iar reclamantul a fost invitat să îi prezinte cererile sale de satisfacție echitabilă în același termen 14. Curtea constată că guvernul și-a prezentat observațiile suplimentare în termenul menționat. 15. Curtea constată apoi că, la 5 ianuarie 2001, grefa l-a informat pe reclamant că termenul pentru prezentarea observațiilor sale suplimentare și a cererilor sale de satisfacție echitabilă a fost stabilit, fără a se solicita o prelungire. 16. Prin scrisoarea simplă din 13 martie 2001 și prin scrisoarea recomandată cu aviz de primire din 9 august 2001, grefa l-a informat pe reclamant că, în lipsa acestor informații, Curtea ar putea concluziona că mai avea competența de a menține cererea și, prin urmare, de a o elimina din rol. Nu a fost primit niciun răspuns de la solicitant, a cărui ultimă scrisoare datează din 14 iulie 1999. 17. Curtea consideră, având în vedere atitudinea reclamantului, că acesta nu mai intenționează să mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu mai este justificată. 18. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția n Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 19 martie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Curte. Dolle J.-P. Costa Modululre Președintele
DEUXIÈME SECTION
DEMETRIU c. ROUMANIE
(Requête n° 32935/96)
ARRÊT
(Radiation)
19 mars 2002
19/06/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Demetriu c. Roumanie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
Gaukur
Jörundsson
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
A.
Mularoni
,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 février 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 32935/96) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant roumain, Sorin Liviu Demetriu («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 11
juillet
1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, Mme R. Rizoiu.
3.
Le requérant alléguait une violation de l’article 6 de la Convention. Il alléguait également la violation
de l’article 1 du Protocole n°1 à la Convention.
4.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n° 11).
5.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
6.
Par une décision du 10 octobre 2000, la chambre a déclaré la requête recevable.
7.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement).
8.
Le 1er novembre 2001, la requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour au sein de laquelle une chambre a été constituée.
9.
Le requérant, Sorin Liviu Demetriu, est un ressortissant roumain, né en 1951 et résidant à Bucarest.
10.
Le 24 juin 1994, en tant qu’héritier, le requérant saisit le tribunal de première instance de Craiova d’une action revendication d’une maison nationalisée en vertu du décret n° 92/1950. Par jugement du 11
octobre
1994, le tribunal fit droit à sa demande.
11.
Les défenderesses, la mairie de Craiova et trois entreprises d’État interjetèrent appel, accueilli le 24 mai 1995 par le tribunal départemental de Dolj. Le tribunal jugea que l’État était devenu propriétaire de la maison en application du décret n° 92/1950 et que le tribunal de première instance ne pouvait pas contrôler l’application dudit décret.
12.
Le requérant fit un recours, qui fut rejeté par un arrêt définitif du 26
janvier 1996 de la cour d’appel de Craiova. Cette dernière jugea que les tribunaux n’étaient pas compétents pour examiner si la nationalisation de la maison était conforme au décret n° 92/1950.
13.
La Cour note qu’après adoption de la décision sur la recevabilité de la requête le 10 octobre 2000, les parties ont été informées qu’elles avaient la faculté de soumettre des observations complémentaires, dans un délai échéant le 8
décembre 2000, et le requérant a été invité à lui soumettre ses demandes de satisfaction équitable dans le même délai.
14.
La Cour constate que le Gouvernement a soumis ses observations complémentaires dans ledit délai.
15.
La Cour constate ensuite que le 5 janvier 2001, le greffe a informé le requérant que le délai pour la présentation de ses observations complémentaires et de ses demandes de la satisfaction équitable était échu, sans qu’une prorogation ait été demandée.
16.
Par lettre simple du 13 mars 2001 et par lettre recommandée avec avis de réception du 9 août 2001, le greffe a averti le requérant qu’en l’absence de ces renseignements, la Cour pourrait conclure qu’il n’avait plus l’intention de maintenir la requête et par conséquent la rayer du rôle. Aucune réponse n’a été reçue depuis de la part du requérant, dont le dernier courrier remonte au 14 juillet 1999.
17.
La Cour considère, compte tenu de l’attitude du requérant, que celui
‑
ci n’entend plus maintenir la requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention et que, dès lors, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus.
18.
La Cour estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in
fine
de la Convention.
Décide
de rayer la requête du rôle.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 mars 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 de la Cour.
S.
Dollé
J.-P. Costa
Greffière
Président