cererii n° 67263/01
prezentată de Jean MOUISEL
împotriva Franței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), ședință la 21 martie 2002 în o cameră compusă din
Dl. C.L. Rozakis,
președinte,
Doamna F. Tulkens,
Domini J.-P. Costa,
Doamna N. Vajić,
Domini E. Levits,
judecători,
și de Dl. E. Fribergh,
grefa de secțiune,
Ținând seama de observațiile prezentate de guvernul defendent și răspunsurile prezentate de reclamant,
După ce a deliberat, pronunță decizia următoare:
Reclamantul, Jean Mouisel, este un resortisant francez, născut în 1948 și locuind la Fougaron.
A.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
La 12 iunie 1996, reclamantul a fost condamnat de curtea de assizes a Haute-Garonne la o pedeapsă de cincisprezece ani de închisoare pentru furturi în bandă organizată cu armă, sechestrare și înșelătorie. A fost încarcerat la penitenciarul central din Lannemezan (Hautes-Pyrénées).
La sfârșitul anului 1998, starea sa de sănătate s-a deteriorat.
La 8 ianuarie 1999, un medic din unitatea de consultație și ingrijiri ambulatorii (U.C.S.A) a penitenciarului central din Lannemezan a emis un certificat medical în care se putea citi:
"Este o pacient care prezintă antecedente [medicale] grele (...)
Recent, la această pacient a fost descoperit o leucemie limfoidă cronică de tip B slab tumorală (...)
Această leucemie nu se însoțește pentru moment cu o alterare a celorlalte linii în special nu există anemie, nici thrombocitopenie.
Se constată în schimb adenopatii axilare bilaterale predominante în dreapta.
Certificat întocmit la cerere interesatului și remis în mână proprie în cadrul unei cereri de liberare condiționată medicală."
Reclamantul a prezentat o cerere de grație medicală care a fost respinsă la 7 martie 2000.
La 31 martie 2000, observatorul internațional al penitenciarelor (O.I.P) a publicat un comunicat:
"Fără eliberări anticipate pentru deținuți cu patologii grave.
Ministrul Justiției a respins la 7 martie 2000 recururile în grație formulate în favoarea unui deținut cu o patologie de evoluție rapidă.
Jean Mouisel, în vârstă de 52 de ani, este în prezent încarcerat în centrul de detenție din Lannemezan. Prezintă o leucemie limfoidă cronică diagnosticată în noiembrie 1998. J Mouisel a executat două treimi din pedeapsă. Ținând seama de reducerile de pedeapsă, ajunge la sfârșitul pedepsei în 2002. La 24 februarie 2000, un medic al USCA a centrului penitenciar din Lannemezan a întocmit un certificat atestând transformarea bolii în limfom, făcând astfel necesară instituirea unei chimioterapii anticancerigene prelungite. Acest deținut suportă extraageri medicale săptămânale spre spitalul civil și trebuie să-și suporte boala în detenție. Nu poate primi vizite ale apropiaților decât o dată pe săptămână, conform regimului în vigoare în acest establisment.
Au fost depuse recururi în grație de medicul și de asociații. Cancelaria, care centralizează cererile și ia o primă decizie, nu a judecat necesar să transmită dosarul la președinția Republicii.
OIP reamintește că "nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inhumane sau degradante" (art. 3 al Convenției europene de apărare a Drepturilor Omului)".
La 3 iunie 2000, reclamantul s-a adresat directorului penitenciarului central pentru a-i relata o ședință de chimioterapie la spital:
(...) După o oră 45 minute, ținând seama de violența debitului picăturilor mele, aceasta-mi făcea prea mult rău. Atât de mare era suferința, am trebuit să micșorez viteza debitului. Gestul meu nu a plăcut supraveghetorului Dl. T., șeful escortei, roșu de mânie, a intrat zburator în cameră strigând. M-a făcut remarc că, dacă asistenta medicală deschisese debitul pân capăt al picăturilor, că nu aveam de-a atinge. Îl citez "nu era să petreacă el și colegul escortei toată ziua la spital".
Surprins de atâta agresivitate la adresa mea, am vrut să smulg picăturile. Durerea era prea violentă mă suferea, aceasta devenea insuportabilă (...) Intervenția doctorului și asistentei medicale (...) m-au convins să termin ședința de chimioterapie. După plecarea medicului șeful escortei mi-a spus că această chestiune se va regla la întoarcerea la penitenciarul central.
La sfârșitul acestei ședințe de chimioterapie, eram cât se poate de rău, atât această injecție m-a slăbit puternic (...). Am fost corespunzător încătușat la cărpaci și tras cu vigoare și brutalitate pe lanț pe care supraveghetorul o trăgea prin coridoarele spitalului fără îndoială în semn de represalii. Dimineața la sosirea noastră, eram în mod normal încătușat la cărpaci fără a fi mânuit brutal.
Domnule Director, sunt tratat pentru o leucemie, adică pentru un cancer al sângelui care nu are nimic de-a face cu o gripă oarecare! Deoarece în cazul meu din păcate nu există vindecare posibilă, boala pe care am contractat-o aici la penitenciarul central din Lannemezan este incurabilă.
Ca concluzie, deduc în mod legitim că personalul penitenciar de escortă solicită regulat asistentelor medicale ale spitalului să facă necesarul pentru a-mi injecta cât mai repede tratamentul meu pentru a nu petrece ziua așteptând-mă.
Deci această problemă nu are soluție pentru moment pe plan administrativ trebuie în imediat să renunț la ședințele de chimioterapie. Nu este că refuz tratamentul, dar condițiile satisfacătoare nu sunt îndeplinite (...) Asta durează de câțiva luni și nu o mai suport, starea mea fizică nu mi-o permite și moralul îmi scade de zi cu zi. Sunt în proces de a muri, aș vrea ca aceasta să se facă în pace și nu într-o atmosferă de luptă."
Ca urmare a unei alte cereri de grație medicală, un expert în fața curții de apel din Pau a fost mandatat de ministerul justiției pentru a efectua o expertizie destinată a descrie starea de sănătate a reclamantului, defini natura și modalitățile ingrijirilor necesare, preciza perspectivele de evoluție privind în special speranța de viață și determina dacă starea sa de sănătate și tratamentele în curs sau previzibile sunt compatibile cu o detenție în mediu specializat. Expertul a efectuat misiunea la 28 iunie 2000 și a relatat următoarele:
"(...) Privind noile fapte
Potrivit certificatului din 12 mai 2000, Dl. Mouisel prezintă o patologie de leucemie cronică diagnosticată în 1998, în transformare limfomatică actuală (...)
Starea aceasta a necesitat instituirea unei chimioterapii grele cu implantare a unui acces venos prin "port à cath"
Starea sa a justificat, de asemenea, transportul în vehicul medical ușor în cursul transferurilor la spital pentru realizarea chimioterapiei (realizare al zilei de spital la centrul medico-chirurgical al spitalului din Lannemezan) cu rată inițial de toată săptămâna apoi o dată la trei săptămâni (...)
Stare clinică la ziua examinării:
Simptomatologie funcțională exprimată prin plângerile interesatului
- astenie și oboselă permanentă
- treziri nocturne dureroase
-(...)
- oboseală musculară cu suflare
- impact psihologic alegat de stres asupra speranței de viață și degradării stării de sănătate; starea aceasta a necesitat instituirea unui tratament antidepresiv în curs actualmente.
Trebuie notat că o mare parte din simptomatologia funcțională trebuie pusă pe seama chimioterapiei instituite (...)
Mențiune particulară este făcută asupra unei problematici de însoțire și supraveghere în cursul extragerilor pentru instituirea chimioterapiei în centru spitalicesc, interesatul având efectiv suspendat consimțământul la act din 20 iunie 2000.
Examen clinic (...)
Trebuie notat că potrivit producției de piese Dl. Mouisel este beneficiar al unei rate actuale de invaliditate de 80% (cotorep) pe decizia din 6 aprilie 2000 cu alocație de adult handicapat pentru perioada din 2/2/99 la 2/2/01.
Concluzie:
La ziua examinării, starea de sănătate a reclamantului s-a deteriorat prin evoluție a patologiei sale hematologice diagnosticată în noiembrie 1998 sub forma unei leucemii (...)
Dl. Mouisel beneficiază actualmente de o chimioterapie grea realizată în spitalizare de zi la centrul spitalicesc din Lannemezan cu rată o dată la trei săptămâni, prin transport medicalizat (vehicul medical ușor).
Acest tratament anticanceros (...) deja greu compatibil în cadrul unei detenții în penitenciarul central devine actualmente problematic ținând seama de poziția recentă a interesatului în cadrul neconsimt ământului la act în condițiile actuale de detenție (și aceasta din 20 iunie 2000, data prevăzută pentru tratamentul său).
Starea aceasta de neconsimt ământ la act, în pofida întregii informații emanând din mediul medical al U.C.S.A-ului din Lannemezan este destinată să evolueze rapid noua sa patologie cu degradare a speranței de viață a interesatului.
Din această cauză, o preluare în mediu specializat ar trebui să se impună."
La 13 iulie 2000, O.I.P a publicat un alt comunicat apelând la eliberarea reclamantului.
La 19 iulie 2000, reclamantul a fost transferat de urgență la centrul de detenție din Muret (în vederea unei apropieri la centrul spitalicesc universitar din Toulouse), unde a beneficiat de o celulă individuală.
La 3 octombrie 2000, reclamantul a depus o cerere de recunoaștere a accidentului post-vaccinal (vaccinare împotriva hepatitei B, la originea cancerului lui potrivit spuselor sale) în fața direcției departamentale a afacerilor sanitare și sociale din Haute-Garonne. A primit un răspuns din biroul eticii și dreptului ministerului muncii și solidarității la 24 octombrie care l-a informat că răspunderea fără vinovăție a statului nu putea fi angajată decât din cauza consecințelor dăunătoare ale singurelor vaccinări obligatorii impuse de codul sănătății publice. Or, obligația de vaccinare împotriva hepatitei B se referă doar la anumite categorii profesionale expuse unui risc de contaminare, ceea ce nu este cazul reclamantului.
La 14 noiembrie 2000, reclamantul a fost notificat cu un răspuns al directorului regional al administrației penitenciare în urma cererii sale privind aplicarea articolului 803 din codul de procedură penală (purtarea de cioturi sau întrări, a se vedea partea drept intern):
"(...) Termenii articolului nu [fac] un acces absolut la absența menoților sau întrării și nu [fac] referință în mod expres la starea de sănătate a unei persoane deținute. Lasă o apreciere "prescriptorilor" de măsuri de securitate, jandarmilor, poliția sau supraveghetorii. În plus responsabili al măsurilor de securitate.
CPP prevede, pe de altă parte, în articolul D 283 purtarea menoților și întrării în cadrul simplu al "precauțiilor împotriva evadării", cu excepția prezentării înaintea unei autorități judiciare. În cadrul executării unei pedepse lungi pentru fapte criminale care au adus prejudiciu integrității fizice a altuia, sunt aplicate măsuri adecvate."
La 20 noiembrie 2000, Ministrul Justiției, ca urmare a unei cereri introduse de Liga Drepturilor Omului pentru reclamant, a respins o cerere de grație.
La 24 noiembrie 2000, reclamantul a primit o scrisoare din partea medicului care l-a urmarit la Lannemezan:
"(...) Cât privește starea dumneavoastră de sănătate, pare într-adevăr că există o evoluție în prezent (...) Cred că tot merita să se lupte împotriva unei boli, orice ar fi ea, chiar dacă nu există vindcare posibilă, există remisiune posibilă și atât mai mult cu cât Dr N. vă propune o nouă chimioterapie pe care vă sfătuiesc cu plăcere să o acceptați (...)".
Certificatul medical din 21 februarie 2001, provenind de la un medic al spitalului din Toulouse (serviciul hematologie) se citește după cum urmează:
"Dl. Mouisel este urmarit de serviciul nostru din februarie 2000 pentru o leucemie limfoidă cronică cu hipertrofie inițial bilateral amigdaliene responsabile pentru o disfagie și volumioasă adenopatie axilare dreaptă de 15 cm diametru.
A primit inițial o chimioterapie săptămânală potrivit protocolului COP apoi CVP lunar apoi tratament cu chloraminophene.
Rezultatele obținute erau satisfacătoare, dar în noiembrie 2000 am notat o reaugmentare a mărimii adenopatiei axilare drepte și am deci reluat o chimioterapie lunară potrivit protocolului CVP o dată la trei săptămâni.
O biopsie ganglionară efectuată în ianuarie a relevat o boală Hodgkin. Este deci planificat trei cicluri de chimioterapie potrivit protocolului ABVD apoi o radioterapie complementară".
Printr-o ordonanță din 22 martie 2001, judecătorul de aplicare a pedepselor al tribunalului de mare instanță din Toulouse a admis reclamantul la beneficiile liberării condiționate până la 20 martie 2005 cu obligația de a se supune măsurilor de tratament sau ingrijiri medicale:
"Privind admisibilitatea
Ținând seama că Dl. Mouisel exercită autoritatea părintească asupra fiicei sale născute la 04/09/1993 (...) și pentru care nici o pedeapsă complementară de încetare a autorității părintești nu a fost pronunțată.
Că art. 729-3 al CPP dă competență judecătorului de aplicare a pedepselor privind cazul deținuților având mai puțin de 4 ani de executat, și exercitând autoritatea părintească asupra unui minor mai mic de 10 ani;
Privind fondul
Ținând seama că apare, la citirea certificatelor medicale versate în dezbatere (7 decembrie 2000, 3 ianuarie și 21 februarie 2001), că starea de sănătate a interesatului a devenit incompatibilă cu menținerea în detenție din cauza ingrijirilor medicale indispensabile în cadrul unei spitalizări regulate;
Că în fapt măsura liberării condiționate cu cazare la soție (cf atestare din 30 ianuarie 2001) și ingrijiri date potrivit protocolului medical al spitalului Purpan rămâne oportună, în ciuda istoricului judiciar al interesatului; (...)"
B.
Dreptul intern relevant
Codul de procedură penală
Articolele 729 și 729-3, așa cum rezultă din legea n° 2000-516 din 15 iunie 2000, se citesc după cum urmează:
art. 729
"Eliberarea condiționată tinde la reînsocializarea condamnate și la prevenirea recurenței. Condamnații care au trebuit să suporte una sau mai multe pedepse privative de libertate pot beneficia de o eliberare condiționată dacă manifestă eforturi serioase de readaptare socială, în special când justifică fie exercitarea unei activități profesionale, fie asiguitatea la o educație sau formare profesională, sau chiar a unui stagiu sau unui loc de muncă temporar în vederea inserției lor sociale, fie participarea esențială la viața familiei, fie necesitatea de a suferi un tratament (...)"
art. 729-3
"Eliberarea condiționată poate fi acordată pentru orice condamnat la o pedeapsă privativă de libertate mai mică sau egală cu patru ani, sau pentru care durata pedepsei rămânând de executat este mai mică sau egală cu patru ani, atunci când acest condamnat exercită autoritatea părintească asupra unui copil mai mic de zece ani având la acest părinte reședința obișnuită. (...)"
art. 803 este redactat după cum urmează:
"Nimeni nu poate fi supus purtării menoților sau întrării decât dacă este considerat fie ca periculos pentru alții sau pentru el, fie ca susceptibil să încerce să ia fuga.
O circulă generală C 803 din 1 martie 1993, privind acest articol, prevede:
"art. 60 al legii din 4 ianuarie 1993, intrat în vigoare la publicarea legii, creează un articol 803 stabilind principiul că nimeni nu poate fi supus purtării menoților sau întrării decât dacă este considerat drept periculos pentru alții sau pentru el, sau susceptibil de a vrea să ia fuga. Această dispoziție se aplică oricărei escorte a unei persoane, fie ea ținută sub observație, dezbătută, deținut provizoriu sau condamnat. Aparține funcționarilor sau militarilor escortei să aprecieze, ținând seama de circumstanțele cauzei, de vârsta și informațiile de personalitate strânse privind persoana escortată, realitatea riscurilor care singure justifică, potrivit voinței legiuitorului, purtarea menoților sau întrării.
Sub rezerva circumstanțelor particulare, o persoană ținută sub observație după ce s-a constituit voluntar prizonier, o persoană a cărei vârstă sau stare de sănătate reduc capacitatea de mișcare, o persoană care este condamnată doar la o pedeapsă scurtă de închisoare nu sunt susceptibile de a prezenta riscurile prevăzute de lege. (...)"
Raport la Guvernul Republicii Franceze privind vizita în Franța efectuată de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și al Pedepselor sau Tratamentelor Inhumane sau Degradante (CPT) din 14 la 26 mai 2000
Dacă condițiile materiale ale detenției la centrul penitenciar din Lannemezan au fost judecate de calitate înaltă (§ 78 al raportului), transferul în mediu spitalicesc exterior continuă să fie o preocupare ridicată de CPT în cadrul vizitelor sale ale stabilimielor penitenciare. Într-adevăr, § 105 al raportului este redactat după cum urmează:
"În ciuda recomandărilor făcute de CPT la §144 al raportului privind vizita din 1996, delegația care a efectuat cea din 2000 a încă strâns informații (în special la Lyon) privind condițiile transferului și ale examinării medicale și spitalizării pacienților deținuți, neconforme eticii medicale: menotăj sistematic, strâns al pacienților, fără distincție privind starea lor de sănătate sau vârstă; examen/ingrijiri medicale în prezența membrilor forțelor de ordine, pacienți legați la paturile lor de spital.
În privința aceasta, autoritățile franceze au semnalat a fi elaborat un proiect de circulă în vederea facilitării aplicării principiului caracterului excepțional al utilizării menoților sau întrării.
CPT recomandă accelerarea adoptării acestui text și includerea în mod expres a recomandărilor formulate la §144 al raportului privind vizita din 1996, și anume:
- că toată consultarea medicală, precum și toți examenele și ingrijirile medicale efectuate în stabilimiețe spitalicești civile să se desfășoare în afara ascultării și - cu excepția cererii contrare a personalului medical care îngrijește privind un deținut particular - în afara vederii membrilor forțelor de ordine;
- să se interzică practica consistând în a lega la paturile lor de spital pacienți deținuți din motive de securitate. (...)
CPT apelează la autoritățile franceze pentru a-și duce cu bine în cei mai scurți timpi, instituirea schemei naționale de spitalizare pentru a oferi pe întreg țara, condiții de preluare spitalicească a pacienților deținuți conforme eticii medicale și respectului demnității umane."
Invocând art. 3 al Convenției, reclamantul se plânge de faptul că menținerea sa în închisoare a constituit un tratament inuman și degradant. El subliniază că centrul de detenție din Muret nu dispunea de o structură de primire necesară stării sale de sănătate și precizează că, în absența anticorpilor suficienți, nu mai putea apăra împotriva tuturor bolilor pe care le contracta regulat în celula sa. El adaugă că pe lângă handicapul fizic, boala și condițiile extragerilor suferite (încătușat) făceau intolerabilă detenția sa.
Reclamantul se plânge de faptul că menținerea sa în detenție, în ciuda stării sale de sănătate, constituie un tratament inuman și degradant și încalcă art. 3 al Convenției care se citește după cum urmează:
"Nimeni nu poate fi supus la tortură sau pedepselor sau tratamentelor inhumane sau degradante."
Guvernul consideră că cererea este astazi fără obiect, deoarece din 22 martie 2001, reclamantul a beneficiat de o eliberare condiționată și a deci recuperat libertatea. Într-adevăr, art. 729 al codului de procedură penală prevede posibilitatea de a obține o eliberare condiționată în caz de "necesitate de a suferi un tratament", cu condiția ca durata pedepsei executate de condamnat să fie cel puțin egală cu durata pedepsei care-i mai rămâne de executat.
În speță, judecătorul de aplicare a pedepselor a făcut aplicare a acestor dispoziții în favoarea reclamantului. Această adaptare a pedepsei relevă preocuparea constantă pe care au avut-o autoritățile naționale de a face compatibil regimul de detenție al reclamantului cu starea sa de sănătate.
Reclamantul contestă teza Guvernului. El susține că libertatea sa din urmă clipă nu poate scuza "condamnarea la moarte" sa în închisoare, nici suferințele inhumane suferite în cursul detenției.
Curtea reamintește că "o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă în principiu pentru a-i retrage calitatea de "victimă" decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în substanță, apoi reparate încălcarea Convenției" (hotărârea Lüdi c. Elveția din 15 iunie 1992, Seria A n
o
238, § 34; hotărârea Amuur c. Franța din 25 iunie 1996, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1996-III, p. 846, § 36; hotărârea Constantinescu c. România, n° 28871/95, 27.06.2000, § 40 și decizia Ilascu și alții c. Moldova și Federația Rusă [GC], n° 48787/99, 4 iulie 2001).
În speță, Curtea constată că reclamantul a fost admis la beneficiile liberării condiționate cu începere din 22 martie 2001 și până la 20 martie 2005, data la care va fi executat pedeapsa, cu motivul că starea sa de sănătate era devenit incompatibilă cu menținerea în detenție. Dacă deci nu mai există risc că încălcarea aleagată de reclamant cu privire la art. 3 al Convenției să se perpetueze în viitor, Curtea este totuși de părere că decizia judecătorului de aplicare a pedepselor nu poate trece pentru o recunoaștere explicită a unei pretinse încălcări a articolului 3 în cursul perioadei denunțate de reclamant privind menținerea sa în detenție și condițiile acesteia înainte de 22 martie 2001. Pe de altă parte, această decizie nu furnizează o reparație adecvată în sensul jurisprudenței sale.
Ca concluzie, Curtea estimează că reclamantul poate în continuare să se pretindă "victimă" în sensul articolului 34 al Convenției.
Guvernul susține că reclamantul a fost regulat urmarit de unitatea de consultație și ingrijiri ambulatorii a penitenciarului central din Lannemezan, precum și al Centrului Spitalicesc Universitar din Toulouse. La transferul acestuia, dosarul medical al reclamantului a fost remis unității de consultație și ingrijiri a centrului de detenție din Muret care a putut în fapt asigura urmărirea tratamentului. Din luna noiembrie 2000, reclamantul a fost obiect lunar de spitalizare de zi la centrul spitalicesc universitar din Toulouse, unde a suferit ședințe de chimioterapie. Această urmărire terapeutică a fost asigurată de manieră regulată până la eliberarea reclamantului.
Guvernul observă că reclamantul este deținut din 20 iulie 1994, dar suferă probleme de sănătate doar din sfârșitul anului 1998. Este deci din 1998 că starea sa de sănătate s-a deteriorat.
Un certificat medical întocmit la 12 mai 2000 în cadrul unei cereri în grație menționează necesitatea unei expertise. Raportul, întocmit deja la 28 iunie 2000, a subliniat caracterul problematic al tratamentului anticanceros urmat de reclamant ținând seama de refuzul acestuia de a se supune tratamentului și este în acest context că expertul a concluzionat la o preluare în mediu specializat. Autoritățile judiciare au dat urmare imediat acestui raport hotărând transferul la centrul de detenție din Muret pentru a fi mai apropiat de centrul spitalicesc din Toulouse. Acest transfer, intervenit la 19 iulie 2000, adică mai puțin de o lună după concluziile raportului de expertizie dat al 28 iunie 2000, demonstrează preocuparea constantă a autorităților competente de a asigura compatibilitatea condițiilor de detenție ale reclamantului cu starea sa de sănătate.
Guvernul constată că reclamantul a beneficiat de o celulă individuală în cursul detenției la centrul din Muret, că a lucrat acolo și că avea pe de altă parte relații cu exteriorul prin telefon, corespondență, parlator și permisiuni de ieșire. El adaugă că de îndată ce reclamantul s-a conformat condițiilor pentru a obține o libertate condiționată, cererea sa a fost instruite și acceptată în cei mai scurți timpi.
Potrivit Guvernului, aceste diferite elemente arată luarea în seama sistematică de autorități responsabile a stării de sănătate a reclamantului pentru a defini și modula regimul de detenție.
În consecință, și făcând referință la decizia Curții în cauza Papon c. Franța (n° 64666/01, dec. 07.06.2001), guvernul estimează că condițiile de detenție ale reclamantului nu au atins niciodată un nivel suficient de gravitate pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 3 al Convenției.
Reclamantul susține că faptul de a fi amestecat cu alți deținuți și de a-și împărți celula cu penitenciarul central din Lannemezan fără nici o precauție sanitară, în timp ce tratamentul chimioterapiei sa reduce forță apărării imunitare, îl punea în o situație inhumană și degradantă.
El denunță condițiile groaznice ale extragerilor sale medicale și suferințele suplimentare inflinse de personalul administrației penitenciare. El cită în special voia personalului escortei de a accelera ședințele de chimioterapie pentru a se întoarce mai repede din spital și insistă asupra faptului că era în permanență încătușat, în timp ce nu încercase niciodată să evadeze. Aceste catene îl făceau să sufere și-l mențineau într-o situație degradantă.
Curtea estimează, la lumina întregului set de argumente ale părților, că această pricină pune întrebări serioase de fapte și de drept care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, dar necesită un examen al fondului; prin urmare, această pricină nu poate fi declarată manifest neîntemeiată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Nici un alt motiv de inadmisibilitate nu a fost relevat.
Prin aceste motive, Curtea, la unanimitate,
Declară
cererea admisibilă, cu rezerva tuturor mijloacelor de fond.
Erik Fribergh
Christos L. Rozakis
Grefa
Președinte
de la requête n° 67263/01
présentée par Jean MOUISEL
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 21 mars 2002 en une chambre composée de
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
me
F.
Tulkens
,
MM.
J.-P.
Costa,
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
E.
Levits
,
A.
Kovler
,
juges
,
et
de
M.
E.
Fribergh
,
greffier de section
,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Jean Mouisel, est un ressortissant français, né en 1948 et résidant à Fougaron.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 12 juin 1996, le requérant fut condamné par la cour d’assises de Haute-Garonne à une peine de quinze ans d’emprisonnement pour vols en bande organisée avec arme, séquestration et escroquerie. Il fut incarcéré à la maison centrale de Lannemezan (Hautes-Pyrénées).
A la fin de l’année 1998, son état de santé se détériora.
Le 8 janvier 1999, un médecin de l’unité de consultation et de soins ambulatoires (U.C.S.A) de la maison centrale de Lannemezan délivra un certificat médical dans lequel on pouvait lire
:
«
Il s’agit d’un patient qui présente des antécédents [médicaux] lourds (...)
Récemment, a été découvert chez ce patient une leucémie lymphoïde chronique de type B faiblement tumorale (...)
Cette leucémie ne s’accompagne pas pour l’instant d’une altération des autres lignées en particulier il n’y a pas d’anémie, ni de thrombopénie.
On note par contre des adénopathies axillaires bilatérales prédominantes à droite.
Certificat fait à la demande de l’intéressé et remis en main propre dans le cadre d’une demande de libération conditionnelle médicale.
»
Le requérant présenta une demande de grâce médicale qui fut rejeté le 7
mars 2000.
Le 31 mars 2000, l’observatoire international des prisons (O.I.P) publia un communiqué
:
«
Pas de libérations anticipées pour les détenus atteints de pathologies graves.
Le garde des sceaux
a rejeté le 7 mars 2000 les recours en grâces formés en faveur d’un détenu atteint d’une pathologie d’évolution rapide.
Jean Mouisel, âgé de 52 ans, est actuellement incarcéré au centre de détention de Lannemezan. Il présente une leucémie lymphoïde chronique diagnostiquée en novembre 1998. J Mouisel a purgé les deux tiers de sa peine. Compte tenu des réductions de peine, il arrive en fin de peine en 2002. Le 24 février 2000, un médecin de l’USCA du centre pénitentiaire de Lannemezan établit un certificat attestant de la transformation de la maladie en lymphone, rendant ainsi nécessaire la mise en place d’une chimiothérapie anticancéreuse prolongée. Ce détenu subit des extractions médicales hebdomadaires vers l’hôpital civil et doit endurer sa maladie en détention. Il ne peut recevoir de visites de ses proches qu’une fois par semaine, suivant le régime en vigueur dans cet établissement.
Des recours en grâces ont été intentés par le médecin ainsi que des associations. La Chancellerie, qui centralise les demandes et prend une première décision, n’a pas jugé bon de transmettre le dossier à la présidence de la République.
L’OIP rappelle que «
nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements dégradants
» (article 3 de la Convention européenne de sauvegarde des Droits de l’homme)
».
Le 3 juin 2000, le requérant s’adressa au directeur de la maison centrale pour lui relater une séance de chimiothérapie à l’hôpital
:
(...) Au bout d’une heure 45 minutes, vu la violence du débit de mon goutte à goutte, celui-ci me faisait trop mal. Tant la souffrance était grande, j’ai dû diminuer la vitesse du débit. Mon geste n’a pas plu au surveillant M. T., le
chef d’escorte, rouge de colère, il est entré en hurlant dans la chambre en criant. Il m’a fait remarquer que si l’infirmière avait ouvert le débit en grand du goutte à goutte, que je n’avais pas y toucher. Je le cite «
il n’allait pas ainsi que son collègue de l’escorte passer toute la journée à l’hôpital
».
Surpris par tant d’agressivité à mon encontre, j’ai voulu arracher le goutte à goutte. La douleur était trop violente me faisait souffrir, ceci devenait insupportable (...) L’intervention du docteur et de l’infirmière (...) m’ont convaincu de terminer la séance de chimiothérapie. Après le départ du médecin le chef d’escorte m’a dit que cette affaire se réglerait au retour à la maison centrale.
A la fin de cette séance de chimiothérapie, j’étais au plus mal, tant cette injection m’avait fortement affaibli (...). Je fus dûment enchaîné au poignet, et traîné avec vigueur et brutalité par la chaîne que tirait le surveillant dans les couloirs de l’hôpital sans doute en signe de représailles. La matin à notre arrivée, j’étais normalement enchaîné au poignet sans être brusqué.
Monsieur le Directeur, je suis soigné pour une leucémie, c’est à dire pour un cancer du sang qui n’a rien à voir avec une grippe quelconque
! Car dans mon cas hélas il n’y a pas de guérison possible, la maladie que j’ai attrapée ici à la maison centrale de Lannemezan est incurable.
En conclusion, je déduis légitimement que les personnels pénitentiaires d’escorte, demandent régulièrement aux infirmières de l’hôpital de faire le nécessaire pour m’injecter au plus vite mon traitement afin de ne pas passer la journée à m’attendre.
Donc ce problème n’a pas de solution pour l’instant sur plan administratif je dois dans l’immédiat renoncer aux séances de chimiothérapie. Ce n’est pas que je refuse le traitement mais les conditions satisfaisantes ne sont pas réunies (...) Voilà plusieurs mois que cela dure et je ne le supporte plus, mon état physique ne me le permet pas et mon moral se dégrade de jour en jour. Je suis en train de mourir, je voudrais que cela se fasse dans la paix et non dans une atmosphère de lutte.
»
Suite à une autre demande de grâce médicale, un expert près la cour d’appel de Pau fut mandaté par le ministère de la justice pour procéder à une expertise visant à décrire l’état de santé du requérant, définir la nature et les modalités des soins nécessaires, préciser les perspectives d’évolution concernant notamment l’espérance de vie et déterminer si son état de santé et les traitements actuellement en cours ou prévisibles sont compatibles avec une détention en milieu spécialisé. L’expert procéda à sa mission le 28 juin 2000 et relata ce qui suit
:
«
(...) Sur les faits nouveaux
Selon le certificat du 12 mai 2000, M. Mouisel présente une pathologie de leucémie chronique diagnostiquée en 1998, en transformation lymphomateuse actuelle (...)
Cet état a nécessité
une mise en place d’une chimiothérapie lourde avec implantation d’une voie d’abord par «
port à cath
»
Son état a également justifié son transport en véhicule sanitaire léger lors de ses transferts à l’hôpital pour la réalisation de la chimiothérapie (réalisation de l’hôpital de jour au centre médico-chrirurgical de l’hôpital de Lannemezan) à raison d’une cure d’abord toutes les semaines puis toutes les trois semaines (...)
Etat clinique au jour de l’examen
:
Symptomatologie fonctionnelle exprimée par les doléances de l’intéressé
- asthénie et fatigabilité permanentes
- réveils nocturnes douloureux
-(...)
- fatigabilité musculaire avec essoufflement
- impact psychologique allégué de stress sur son espérance de vie et la dégradation de son état de santé
; cet état a nécessité la mise en place d’un traitement antidépresseur en cours actuellement.
Il est à noter qu’une grande partie de la symptomatologie fonctionnelle est à mettre sur le compte de la chimiothérapie mis en place (...)
Mention particulière est faite sur une problématique d’accompagnement et de surveillance lors des extractions pour mise en place de la chimiothérapie en centre hospitalier, l’intéressé ayant en effet suspendu le consentement à l’acte depuis le 20
juin 2000.
Examen clinique (...)
Il est à noter que selon production de pièces M. Mouisel est bénéficiaire d’un taux d’invalidité actuel de 80 % (cotorep) sur décision du 6 avril 2000 avec allocation d’adulte handicapé pour la période du 2/2/99 au 2/2/01.
Conclusion
:
Au jour de l’examen, l’état de santé du requérant s’est dégradé par évolution de sa pathologie hématologique diagnostiquée en novembre 1998 sous la forme d’une leucémie (...)
Monsieur Mouisel bénéficie actuellement d’une chimiothérapie lourde réalisée en hospitalisation de jour au centre hospitalier de Lannemezan à raison d’une cure toutes les trois semaines, par transport médicalisé (véhicule sanitaire léger).
Ce traitement anticancéreux (...) déjà difficilement compatible dans le cadre d’une détention en maison centrale devient actuellement problématique compte tenu de la position récente de l’intéressé dans le cadre du non consentement à l’acte dans les conditions de détention actuelle (et ce depuis le 20 juin 2000, date prévue pour son traitement).
Cet état de non consentement à l’acte, malgré toute l’information émanant de l’environnement médical de l’U.C.S.A. de Lannemezan est propre à voir évoluer rapidement sa nouvelle pathologie avec dégradation de l’espérance de vie de l’intéressé.
De ce fait, une prise en charge en milieu spécialisé devrait s’imposer. »
Le 13 juillet 2000, l’O.I.P publia un autre communiqué appelant à la libération du requérant.
Le 19 juillet 2000, le requérant fut transféré d’urgence vers le centre de détention de Muret (en vue d’un rapprochement vers le centre hospitalier universitaire de Toulouse), où il bénéficia d’une cellule individuelle.
Le 3 octobre 2000, le requérant fit une demande de reconnaissance d’accident post-vaccinal (vaccination contre l’hépatite B, à l’origine de son cancer selon lui) auprès de la direction des départementale des affaires sanitaires et sociales de la Haute-Garonne. Il reçut une réponse du bureau de l’éthique et du droit du ministère de l’emploi et de la solidarité le 24
octobre
qui l’informa de ce que la responsabilité sans faute de l’Etat ne pouvait être engagée qu’à raison des conséquences dommageables des seules vaccinations obligatoires imposées par le code de la santé publique. Or, l’obligation vaccinale contre l’hépatite B ne concerne que certaines catégories professionnelles exposés à un risque de contamination, ce qui n’est pas le cas du requérant.
Le 14 novembre 2000, le requérant se vit notifier une réponse du directeur régional de l’administration pénitentiaire à la suite de sa requête concernant l’application de l’article 803 du code de procédure pénale (port des menottes ou entraves, voir partie droit interne)
:
«
(...) Les termes de l’article ne [font] pas un accès absolu à l’absence de menottes ou d’entraves et ne [font] pas expressément référence à l’état de santé d’une personne détenue. Ils laissent une appréciation aux «
prescripteurs
» de mesures de sécurité, gendarmes, policiers ou surveillants. Par ailleurs responsables des mesures de sécurité.
Le CPP prévoit d’autre part dans son article D 283 le port des menottes et des entraves dans le simple cadre de «
précautions contre les évasions
», à l’exception de la présentation devant une autorité judiciaire. Dans le cadre de l’exécution d’une longue peine pour des faits criminels ayant porté atteinte à l’intégrité sur le physique d’autrui, il est fait application des mesures appropriées.
»
Le 20 novembre 2000, le Garde des Sceaux, à la suite d’une requête introduite par la Ligue des droits de l’homme pour le requérant, rejeta une demande de grâce.
Le 24 novembre 2000, le requérant reçut un courrier de la part du médecin qui l’avait suivi à Lannemezan
:
«
(...) En ce qui concerne votre état de santé, il semble effectivement qu’il existe une évolution actuellement (...) Je crois que cela vaut toujours la peine de se battre contre une maladie qu’elle qu’elle soit, même s’il n’y a pas de guérison possible, il y a une rémission possible et ce d’autant plus que le Dr N. vous propose une nouvelle chimiothérapie que je vous conseille vivement d’accepter (...)
».
Le certificat médical du 21 février 2001, provenant d’un médecin de l’hôpital de Toulouse (service d’hématologie) se lit ainsi
:
«
Monsieur Mouisel est suivi par notre service depuis février 2000 pour une leucémie lymphoïde chronique avec initialement hypertrophie amygdalienne bilatérale responsable d’une dysphagie et volumineuse adénopathie axillaire droite de 15 cms de diamètre.
Il a reçu dans un premier temps une chimiothérapie hebdomadaire selon le protocole COP puis CVP mensuel puis traitement par chloraminophene.
Les résultats obtenus étaient satisfaisants mais en novembre 2000 nous avons noté une réaugmentation de taille de l’adénopathie axillaire droite et nous avons donc repris une chimiothérapie mensuelle selon le protocole CVP toutes les trois semaines.
Une biopsie ganglionnaire effectuée en janvier a mis en évidence une maladie de Hodgkin. Il est donc prévu trois cycles de chimiothérapie selon le protocole ABVD puis une radiothérapie complémentaire
».
Par une ordonnance du 22 mars 2001, le juge de l’application des peines du tribunal de grande instance de Toulouse admit le requérant au bénéfice de la libération conditionnelle jusqu’au 20 mars 2005 avec obligation de se soummettre à des mesures de traitement ou de soins médicaux :
“Sur la recevabilité
Attendu que M. Mouisel exerce l’autorité parentale sur sa fille née le 04/09/1993 (...) et pour laquelle aucune peine complémentaire de déchéance de l’autorité parentale n’a été prononcée.
Que l’article 729-3 du CPP donne compétence au juge de l’application des peines concernant le cas de détenus ayant moins de 4 ans à purger, et exerçant l’autorité parentale sur un mineur de moins de 10 ans;
Sur le fond
Attendu qu’il apparaît, à la lecture des certificats médicaux versés aux débats (7
décembre 2000, 3 janvier et 21 février 2001), que l’état de santé de l’intéressé est devenu incompatible avec le maintien en détention en raison des soins médicaux indispensables dans le cadre d’une hospitalisation régulière;
Qu’ainsi la mesure de libération conditionnelle avec hébergement chez son épouse (cf attestation du 30 janvier 2001) et soins prodigués selon protocole médical de l’hôpital Purpan reste opportune, nonobstant le passé judiciaire de l’intéressé; (...)”
B.
Le droit interne pertinent
Code de procédure pénale
Les articles 729 et 729-3, tels qu’issus de la loi n° 2000-516 du 15
juin
2000, se lisent ainsi :
Article 729
«La libération conditionnelle tend à la
réinsertion des condamnés et à la prévention de la récidive. Les condamnés ayant eu à subir une ou plusieurs peines privatives de liberté peuvent bénéficier d’une libération conditionnelle s’ils manifestent des efforts sérieux de réadaptation sociale, notamment lorsqu’ils justifient soit de l’exercice d’une activité professionnelle, soit de l’assiduité à un enseignement ou à une formation professionnelle ou encore d’un stage ou d’un emploi temporaire en vue de leur insertion sociale, soit de leur participation essentielle à la vie de famille, soit de la nécessité de subir un traitement (...) »
Article 729-3
«
La libération conditionnelle peut être accordée pour tout condamné à une peine privative de liberté inférieure ou égale à quatre ans, ou pour laquelle la durée de la peine restant à subir est inférieure ou égale à quatre ans, lorsque ce condamné exerce l’autorité parentale sur un enfant de moins de dix ans ayant chez ce parent sa résidence habituelle. (...)
»
L’article 803 est ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis au port des menottes ou des entraves que s’il est considéré soit comme dangereux pour autrui ou pour lui-même, soit comme susceptible de tenter de prendre la fuite.
Une circulaire générale C 803 du 1
er
mars 1993, relative à cet article, prévoit
:
«
L’article 60 de la loi du 4 janvier 1993, entrée en vigueur dès la publication de la loi, crée un article 803 posant le principe que nul ne peut être soumis au port des menottes ou des entraves que s’il est considéré comme dangereux pour autrui ou pour lui-même, ou susceptible de vouloir prendre la fuite. Cette disposition s’applique à toute escorte d’une personne, qu’elle soit gardée à vue, déférée, détenue provisoire ou condamnée. Il appartient aux fonctionnaires ou militaires de l’escorte d’apprécier, compte tenu des circonstances de l’affaire, de l’âge et des renseignements de personnalité recueillis sur la personne escortée, la réalité des risques qui justifient seuls, selon la volonté du législateur, le port des menottes ou des entraves.
Sous réserve de circonstances particulières, un personne gardée à vue après s’être volontairement constituée prisonnière, une personne dont l’âge ou l’état de santé réduisent la capacité de mouvement, une personne qui n’est condamnée qu’à une courte peine d’emprisonnement ne sont pas susceptibles de présenter les risques prévus par la loi. (...)
»
Rapport au Gouvernement de la République Française relatif à la visite en France effectuée par le Comité européen pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou dégradants (CPT) du 14 au 26
mai 2000
Si les conditions matérielles de détention au centre pénitentiaire de Lannemezan ont été jugées de haute qualité (§ 78 du rapport), le transfert en milieu hospitalier extérieur continue d’être une préoccupation soulevée par la CPT dans le cadre de ses visites des établissements pénitentiaires. En effet, le § 105 du rapport est ainsi libellé
:
«
En dépit des recommandations faites par le CPT au paragraphe 144 de son rapport relatif à la visite de 1996, la délégation qui a effectué celle de 2000, a encore recueilli des informations (notamment à Lyon) sur les conditions de transfert ainsi que d’examen médical et d’hospitalisation de patients détenus, non conformes à l’éthique médical
: menottage systématique, serré des patients, sans distinction quant à leur état de santé ou âge
; examen/soins médicaux en présence de membres de forces de l’ordre, patients entravés à leur lit d’hôpital.
A cet égard, les autorités françaises ont signalé
avoir élaboré un projet de circulaire en vue de faciliter l’application du principe du caractère exceptionnel de l’usage de menottes ou d’entraves.
Le CPT recommande d’accélérer l’adoption de ce texte et d’y inclure expressément les recommandations formulées au paragraphe 144 de son rapport relatif à la visite de 1996, à savoir
:
-que toute consultation médicale de même que tous les examens et soins médicaux effectués dans les établissements hospitaliers civils se déroulent hors de l’écoute et - sauf demande contraire du personnel médical soignant relative à
un détenu particulier - hors de la vue des membres des forces de l’ordre
;
- d’interdire la pratique consistant à entraver à leur lit d’hôpital des patients détenus pour des raisons de sécurité.(...)
Le CPT en appelle aux autorités françaises pour qu’elles mènent à bien dans les meilleurs délais, la mise en place du schéma national d’hospitalisation afin d’offrir dans tout le pays, des conditions de prise en charge hospitalière de patients détenus conformes à l’éthique médicale et au respect de la dignité humaine.
»
GRIEF
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ce que son maintien en prison a constitué un traitement inhumain et dégradant. Il souligne que le centre de détention de Muret ne disposait pas d’une structure d’accueil nécessaire à son état de santé et précise qu’en l’absence d’anticorps suffisants, il ne pouvait plus se défendre contre toutes les maladies qu’il attrapait régulièrement dans sa cellule. Il ajoute qu’en plus de son handicap physique, la maladie et les conditions d’extraction subies (enchaîné) rendaient intolérable sa détention.
Le requérant se plaint de ce que son maintien en détention, malgré son état de santé, constitue un traitement inhumain et dégradant et viole l’article 3 de la Convention qui se lit comme suit :
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
victime
» du requérant
Le Gouvernement considère que la requête est aujourd’hui sans objet, puisque depuis le 22 mars 2001, le requérant a bénéficié d’une libération conditionnelle et a donc recouvré la liberté. En effet, l’article 729 du code de procédure pénale prévoit la possibilité d’obtenir une libération conditionnelle en cas de «
nécessité de subir un traitement
», à condition que la durée de la peine accomplie par le condamné soit au moins égale à la durée de la peine lui restant à subir.
En l’occurrence, le juge de l’application des peines a fait application de ces dispositions en faveur du requérant. Cet aménagement de la peine révèle le souci permanent qu’ont eu les autorités nationales de rendre compatible le régime de détention du requérant avec son état de santé.
Le requérant conteste la thèse du Gouvernement. Il soutient que sa liberté de dernière heure ne saurait excuser sa «
condamnation à mort
» en prison ni les souffrances inhumaines subies pendant sa détention.
La Cour rappelle qu’«
une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à lui retirer la qualité de «
victime
» que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention
» (arrêt Lüdi c. Suisse du 15 juin 1992, Série A n
o
238, § 34
; arrêt Amuur c. France du 25 juin 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-III, p. 846, § 36
; arrêt
Constantinescu c. Roumanie
, n°
28871/95, 27.06.2000, § 40 et la décision
Ilascu et autres c. Moldova et la Fédération de Russie
[GC], n° 48787/99,
4 juillet 2001).
En l’espèce, la Cour note que le requérant a été admis au bénéfice de la libération conditionnelle à compter du 22 mars 2001 et jusqu’au 20
mars
2005, date à laquelle il aura purgé sa peine, au motif que son état de santé était devenu incompatible avec le maintien en détention. S’il n’y a donc plus de risque que la violation alléguée par le requérant au regard de l’article 3 de la Convention se perpétue à l’avenir, la Cour est toutefois d’avis que la décision du juge de l’application des peines ne saurait passer pour une reconnaissance explicite d’une prétendue violation de l’article 3 au cours de la période dénoncée par le requérant à propos de son maintien en détention et des conditions de celle-ci avant le 22
mars
2001.Par ailleurs, cette décision ne fournit pas une réparation adéquate au sens de sa jurisprudence.
En conclusion, la Cour estime que le requérant peut toujours se prétendre «
victime » au sens de l’article 34 de la Convention.
Le Gouvernement soutient que le requérant a été régulièrement suivi par l’unité de consultation et de soins ambulatoires de la maison centrale de Lannemezan, ainsi qu’au Centre hospitalier universitaire de Toulouse. Lors de son transfert, le dossier médical du requérant fut remis à l’unité de consultation et de soins du centre de détention de Muret qui put ainsi assurer le suivi du traitement. A partir du mois de novembre 2000, le requérant a fait l’objet chaque mois d’hospitalisation de jour au centre hospitalier universitaire de Toulouse, où il a subi des séances de chimiothérapie. Ce suivi thérapeutique a été assuré de façon régulière jusqu’à la libération du requérant.
Le Gouvernement observe que le requérant est détenu depuis le 20
juillet
1994 mais qu’il ne souffre de problèmes de santé que depuis la fin de l’année 1998. C’est donc à partir de 1998 que son état de santé s’est détérioré.
Un certificat médical établi le 12 mai 2000 dans le cadre d’un recours en grâce mentionne la nécessité d’une expertise. Le rapport, établi dès le 28
juin 2000, a souligné le caractère problématique du traitement anticancéreux suivi par le requérant compte tenu du refus de celui-ci de se soumettre au traitement et c’est dans ce contexte que l’expert a conclu à une prise en charge en milieu spécialisé. Les autorités judiciaires ont donné suite immédiatement à ce rapport en décidant du transfert vers le centre de détention de Muret afin d’être plus proche du centre hospitalier de Toulouse. Ce transfert, intervenu le 19 juillet 2000, soit moins d’un mois après les conclusions du rapport d’expertise daté du 28 juin 2000 montre le souci constant des autorités compétentes d’assurer la compatibilité des conditions de détention du requérant avec son état de santé.
Le Gouvernement relève que le requérant bénéficia d’une cellule individuelle lors de sa détention au centre de Muret, qu’il y travailla et qu’il avait par ailleurs des relations avec l’extérieur par le biais du téléphone, du courrier, du parloir et de permissions de sortie. Il ajoute que dès que le requérant eut rempli les conditions pour obtenir une liberté conditionnelle, sa demande fut instruite et acceptée dans les plus brefs délais.
Selon le Gouvernement, ces différents éléments montrent la prise en compte systématique par les autorités responsables de l’état de santé du requérant pour définir et moduler son régime de détention.
En conséquence, et se référant à la décision de la Cour dans l’affaire Papon c. France (n° 64666/01, déc. 07.06.2001), le gouvernement estime que les conditions de détention du requérant n’ont jamais atteint un niveau suffisant de gravité pour rentrer dans le champ d’application de l’article 3 de la Convention.
Le requérant soutient que le fait d’être mêlé aux autres détenus et de partager sa cellule à la maison centrale de Lannemezan sans aucune précaution sanitaire, alors que son traitement en chimiothérapie diminuait fortement ses défenses immunitaires, le plaçait dans une situation inhumaine et dégradante.
Il dénonce les conditions épouvantables de ses extractions médicales et les souffrances supplémentaires infligées par les personnels de l’administration pénitentiaire. Il cite notamment la volonté du personnel de l’escorte d’accélérer les séances de chimiothérapie afin de repartir plus rapidement de l’hôpital et insiste sur le fait qu’il était constamment enchaîné, alors qu’il n’avait jamais cherché à s’évader. Ces chaînes le faisaient souffrir et le maintenaient dans une situation dégradante.
La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Erik
Fribergh
Christos L.
Rozakis
Greffier
Président