CtEDO 26.03.2002 Auto

BOJILOV contre la BULGARIE

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
26.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BOJILOV contre la BULGARIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45114/98 prezentate de Lazar Tzvetanov BOJILOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 26 martie 2002 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen mei Vajić Botosarova Zagrebelsky, Steiner judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 septembrie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Lazar Tzvetanov Bojilov, este un resortisant bulgar, născut în 1970 și rezident în Hadjievo, regiunea Pazardjik. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Viara Kelcheva, avocată la Pazarjik. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Recurentul a fost arestat de poliție la 29 ianuarie 1997 și pus în arest provizoriu la decizia procurorului, în conformitate cu normele de procedură aplicabile atunci. El a fost acuzat că a furat o jachetă de piele, prevăzută și reprimată de art. 194 din Codul Penal, în vehiculul funcțional al unui deputat pe data de 10 În ianuarie 1997, în timpul unei manifestări din apropierea Adunării naționale. În timpul manifestării au avut loc revărsări, iar o serie de vehicule aparținând Adunării au fost degradate. De asemenea, reclamantului i s-a reproșat că nu a predat autorităților un obiect găsit în aceeași zi, și anume un ceas de brățară, ceea ce constituie o infracțiune în temeiul articolului 207 din Codul penal. În 1993, reclamantul a făcut obiectul unei condamnări la doi ani de închisoare cu suspendare pentru coborârea unui vehicul auto fără intenția de a se lega. Până la 19 mai 1997, reclamantul a fost reținut în incintele serviciilor de l'inchidere la Sofia. El a fost transferat apoi la închisoarea Pazarjik. Reclamantul a menționat îngustitatea celulelor, absența luminii de zi suficientă, prezența paraziților și rozătoarelor și calitatea slabă a hranei în ambele locuri de detenție. Din documentele prezentate reiese că măsura de detenție provizorie a fost modificată la 10 noiembrie 1997 cu obligația de a furniza o garanție, iar reclamantul are astfel posibilitatea de a fi eliberat prin depunerea unei garanții. Cu toate acestea, a rămas în detenție, nevărsând, aparent, valoarea garanției, stabilită la 1 000 Aproximativ 600 de dolari americani (USD) au fost trimiși în fața instanței la o dată nespecificată. Prin hotărârea din 12 martie 1998, Tribunalul Districtual Sofia l-a recunoscut pe reclamant vinovat de furt și, considerând că existau numeroase circumstanțe atenuante, a aplicat art. 55 din Codul Penal (a se vedea partea din dreptul intern relevantă) și l-a condamnat la o amendă de 10 000 BGL, echivalentul a 6 USD. Instanța pronunțată cu privire la al doilea cap de acuzare nu este pronunțată cu privire la măsura de garanție a acțiunii în justiție. Prin urmare, reclamantul a rămas în detenție în ciuda faptului că nu a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. Nici una dintre părțile care au făcut recurs, hotărârea a devenit definitivă la 27 martie 1998. Reclamantul a fost eliberat din închisoare la 1 aprilie 1998. Dreptul intern relevant Pedepsele pe care le-a comis reclamantul La art. 194 din Codul penal sancționează furtul unei sentințe de închisoare de până la opt ani. În cazul în care: este vorba despre un caz minor, la alin. (3) prevede o pedeapsă cu închisoarea de un an sau o amendă de 5 000 BGL. Cazul este minor, în conformitate cu art. 93 din Cod, atunci când consecințele de lacună sunt minime sau atunci când numeroase circumstanțe atenuante reduc gravitatea faptelor în raport cu cazurile obișnuite de astfel de infracțiuni. La art. 207 din Codul Penal se pedepsește faptul că nu se dă un obiect găsit proprietarului sau autorităților sale timp de o săptămână de la o pedeapsă cu 2 000 BGL. La art. 55 din Codul penal se prevede că. În cazul unor circumstanțe excepționale sau numeroase, atunci când pedeapsa prevăzută de codul s.n. este depășită în raport cu gravitatea faptelor, instanța poate aplica o pedeapsă sub minimul prevăzut sau poate impune o amendă de 3 000-5 000 BGL în loc de o pedeapsă cu închisoarea. Detenția provizorie la art. 152 din Codul de procedură penală (CPP) în momentul faptelor și până la data de 1 ianuarie 2000 prevede plasarea în detenție provizorie a persoanelor acuzate de a fi acuzate de o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea. În cazul infracțiunilor intenționate grave, adică pedepsite cu o pedeapsă mai mare de cinci ani, detenția este automată, cu excepția cazului în care orice pericol de detenție, de la investigație sau de la comiterea unei noi infracțiuni este respins. În ceea ce privește celelalte infracțiuni, plasarea în detenție se efectuează numai atunci când realizarea unui astfel de pericol este puțin probabilă. Detenția se efectuează de către procuror sau de către un investigator al serviciilor de investigație din cadrul Parchetului sau al poliției naționale. Durata detenției provizorii Codul de procedură penală în redactarea sa la momentul faptelor nu limitează durata detenției provizorii. În conformitate cu art. 222 CPP, orice instrucțiune în materie penală trebuie încheiată în termen de două luni. Procurorul regional poate autoriza o prelungire de până la șase luni, iar procurorul general poate acorda o prelungire de până la nouă luni. În momentul arestării provizorii, art. 152 alineatul (5) prevedea pentru orice persoană deținută posibilitatea de a sesiza imediat instanța competentă cu privire la o acțiune împotriva detenției provizorii. Instanța trebuia să se pronunțe în termen de trei zile și decizia sa nu era susceptibilă de recurs. Un amendament intrat în vigoare la 11 august 1997 stabilește un termen maxim de șapte zile pentru a asigura dreptul la recurs al persoanei deținute și prevede că instanța hotărăște cu privire la acțiunea în instanță publică cu citația părților (art. 152a CPP). Se prevede, de asemenea, posibilitatea de a introduce noi căi de atac împotriva măsurii provizorii de detenție în cazul modificării circumstanțelor [art. 152a alineatul (4) CPP]. La art. 150 din CPP se prevede că pârâtul poate fi obligat să furnizeze o chitanță pentru a garanta reprezentarea sa la proces. La alineatul (5) se prevede că, în cazul în care această măsură este ulterioară unei măsuri provizorii de detenție, pârâtul nu este eliberat decât după executarea garanției. Alte norme procedurale relevante După pronunțarea hotărârii, instanța se pronunță asupra măsurii care garantează reprezentarea în justiție (art. 307 CPP). Când pârâtul este relaxat sau dacă pedeapsa nu este o pedeapsă cu închisoarea fermă, instanța are obligația de a înlocui măsura de detenție provizorie cu o măsură mai puțin grea și de a pune în libertate pârâtul. Responsibilitatea delictuală a laiului. Legea din 1988 privind răspunderea pentru statul de drept pentru prejudiciile provocate particularilor (attensон за отговор Reclamantul se plânge că nu a fost adus în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare imediat după arestarea sa, încălcând dispozițiile articolului 5 alineatul (3). În această privință, reclamantul susține că detenția sa ar fi contrară dreptului intern, în măsura în care termenele prevăzute la art. 222 din Codul de procedură penală, limitând durata procedurii preliminare, nu ar fi fost respectate. El susține că cauza nu a fost complexă și că nu a fost efectuată în mod expectativ, deoarece nu s-a efectuat nicio măsură de inculpat pe o perioadă considerabilă de timp. Reclamantul susține, de asemenea, că detenția după condamnarea sa la 12 martie 1998 și până la 1 aprilie 1998 este ilegal, atât în temeiul dreptului intern, cât și al articolului 5 alineatul (1), instanța care a omis să se pronunțe cu privire la măsura de garanție a acțiunii în justiție și de declarare a eliberării sale. În ceea ce privește art. 5 alineatul (4), el susține că nu a dispus de o acțiune împotriva menținerii în detenție după 12 martie 1998. În acest sens, el invocă art. 13 din Convenție. În plus, reclamantul invocă art. 5 alineatul (5) și indică faptul că nu dispune de mijloace pentru a obține despăgubiri pentru deținerea sa pe care o consideră ilegală. În cele din urmă, a declarat o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor necorespunzătoare de igienă în incintele serviciilor de investigație din Sofia, unde a fost reținut până la 19 mai 1997, și în închisoarea Pazarjik, unde a locuit până la eliberarea sa din închisoare la 20 aprilie 1998. Reclamantul susține că nu a fost adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare, că detenția sa era ilegală și de o durată excesivă și că nu dispunea de dreptul efectiv de a obține despăgubiri. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Printr-o comunicare din 8 februarie 1999, reclamantul: art. 3 din Convenție privind condițiile de igienă în locurile de detenție care ar constitui un tratament inuman sau degradant; printr-o comunicare din 30 ianuarie 2001, reclamantul se plânge de absența unei acțiuni împotriva detenției sale ulterioare hotărârii. Întrucât aceste obiecțiuni au fost introduse la mai mult de șase luni de la punerea în libertate a reclamantului la 1 aprilie 1998, ele trebuie respinse ca întârzieri în aplicarea articolului 35 alineatul (1) și a articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor întemeiate pe neprezentarea în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-11-06
0,97
BOJILOV contre la BULGARIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 45114/98 présentée par Lazar Tzvetanov BOJILOV contre la Bulgarie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 novembre 2003 en une chambre
CtEDO 2007-03-13
0,94
ILIEV c. BULGARIE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 8545/02 présentée par Veselin Stoyanov ILIEV contre la Bulgarie La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 13 mars 2007 en une chambre composée de : M. P. Lorenzen, prési
CtEDO 2002-06-20
0,94
POPOV contre la BULGARIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 48137/99 présentée par Emil Ganchev POPOV contre la Bulgarie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 20 juin 2002 en une chambre compo
CtEDO 2003-01-09
0,94
AFFAIRE CHICHKOV c. BULGARIE [Extraits]
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE CHICHKOV c. BULGARIE (Requête n o 38822/97) ARRÊT [ Extraits ] STRASBOURG 9 janvier 2003 DÉFINITIF 09/04/2003 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l'affaire Chichkov c. Bulgarie, La Cour européenne des Dr
CtEDO 2004-07-01
0,94
KOSTOV contre la BULGARIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 45980/99 présentée par Kiril Konstantinov KOSTOV contre la Bulgarie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 1 er juillet 2004 en une chambre co
Sursă