CtEDO 20.06.2002 Auto

POPOV contre la BULGARIE

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
20.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
POPOV contre la BULGARIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48137/99 prezentate de Emil Ganchev POPOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 20 iunie 2002 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Bonello Vajić Levits Bototarova Kovler judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus în fața Curții Europene a Drepturilor Omului la 27 ianuarie 1999, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamantul, Emil Ganicov Popov, este cetățean bulgar, născut în 1967 și rezident în Sofia. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ekimdjiev, avocat la Plovdiv. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: examinarea reclamantului la 12 decembrie 1994, serviciul regional de l'inginerie de la Gabrovo a deschis o informare penală în cadrul căreia reclamantul a fost examinat la 16 decembrie 1994. A fost acuzat de delapidare de fonduri către o societate comercială al cărei director executiv era, cu circumstanțele agravante de deturnare a unor sume considerabile și constituind un caz de o anumită gravitate, fapt prevăzut și reprimat prin art. 203 din Codul Penal. Pedeapsa pe care o avea reclamantul era între 10 și 30 de ani de închisoare. La 14 aprilie 1998, s-a ridicat o nouă acuzație împotriva sa, iar la 22 iunie 1998, procurorul regional din Gabrovo a fost de asemenea acuzat în cadrul aceleiași proceduri. După încheierea anchetei de către serviciile de avocatură, la 22 iunie 1998, procurorul regional din Gabrovo a efectuat o recalificare a infracțiunii și a trimis dosarul procurorului districtual. El a considerat că nu este vorba despre un caz de o anumită gravitate și a luat în considerare, de asemenea, faptul că inculpații returnaseră sumele. Pedeapsa pe care recurentul o luase ca urmare a acestei noi calificări, menționată la art. 205 alineatul (1)-3 din Codul penal, era de trei până la zece ani de închisoare. La 28 august 1997, reclamantul a fost pus în custodia cu titlu provizoriu în incintele serviciilor regionale de prelucrare a datelor din Gabrovo. Reclamantul a raportat condițiile proaste de detenție și, în special, a arătat că celulele erau situate la subsol, fiind astfel lipsite de lumina zilei și deliberări ; că erau prea înguste (9-10 metri pătrați) pentru a conține patru, cinci și uneori șase persoane; că saltelele și păturile erau murdare, rupte și umede; că deținuții erau privați de orice posibilitate de plimbare sau de activitate în aer liber ; (c) au putut folosi chiuvete și toalete numai de două ori pe zi pentru câteva minute, fiind obligați să-și efectueze nevoile în găleți în celula lor în restul timpului. Reclamantul indică, de asemenea, că nu erau permise corespondențe sau apeluri telefonice la deținuți, care nu aveau nici o ușurință de a scrie. Întâlnirile cu rudele apropiate nu au fost permise, numai cele cu un avocat au fost permise și, în lipsa unui loc prevăzut în acest scop, s-au desfășurat pe coridoare, fără confidențialitatea necesară. La 17 iunie 1998, după încheierea anchetei, reclamantul a fost transferat la închisoarea din Liquch, în așteptarea procesului său. La datele nespecificate, reclamantul a introdus mai multe acțiuni în fața instanței de district care ar fi fost respinse pe motiv că există un pericol de evadare. La 16 iulie 1998, acesta sesizează din nou instanța de district cu o cerere de extindere. Prin scrisoarea din 27 iulie 1998, tribunalul l-a informat pe reclamant că respinge acțiunea, cuprinzând absența unui element nou care ar putea justifica o nouă examinare a legalității detenției. Prin acțiunea din 26 august 1998 adresată procurorului general al Veliko Tarnovo, mama reclamantului, care era reprezentantul său în procedură, va reiniția cererea de extindere din cauza lipsei unor elemente de probă suficiente împotriva reclamantului. Prin scrisorile din 28 și 31 august 1998, aceasta sesizează procurorul general al Republicii și, respectiv, procurorul districtual din Gabrovo, indicând că durata detenției depășește acum termenul maxim prevăzut de lege pentru reținerea provizorie în etapa de judecată preliminară. La 5 septembrie 1998, reclamantul a formulat o nouă acțiune în fața procurorului general. Aceste acțiuni au fost transmise Tribunalului Districtual din Gabrovo, care, la 7 septembrie 1998, l-a informat pe reclamant că nu se poate pronunța în termen de o oră, cazul aflat în instanța de apel a lui Veliko Tarnovo, care trebuia să se pronunțe asupra unei probleme de competență. Tribunalul se pronunță la 18 septembrie 1998 și se pronunță asupra extinderii reclamantului, depășind termenul maxim prevăzut pentru detenție. Reclamantul a fost obligat să furnizeze o sumă de 7 000 000 000 de lei bulgari (BGL) pentru a-și asigura reprezentarea la proces și a fost eliberat în aceeași zi, după plata sumei. La 5 octombrie 1999, instanța a decis să retrimite cazul procurorului din cauza caracterului incomplet al procedurii preliminare și a neregulilor comise. Tribunalul a considerat, printre altele, că era necesară o nouă expertiză contabilă, cea efectuată care nu permitea stabilirea tuturor elementelor de fapt relevante, că ar trebui să se dea curs cererilor de audiere a martorilor și de admitere a probelor făcute de inculpați și respinse în mod eronat, că actul de acuzare prezenta lacune și contradicții care erau necesare pentru corectarea acestora. La cererea reclamantului, valoarea depozitului a fost redusă. Dreptul și practica internă relevantă Detenția provizorie Detenția în custodie provizorie L În cazul infracțiunilor intenționate grave, adică pedepsite cu o pedeapsă mai mare de cinci ani, detenția este automată, cu excepția cazului în care orice pericol de detenție, de la investigație sau de la o nouă infracțiune este retras. În ceea ce privește celelalte infracțiuni, plasarea în detenție se efectuează numai atunci când realizarea unui astfel de pericol este semnificativă. Detenția se efectuează de către procuror sau de către un investigator al serviciilor de prelucrare a datelor din cadrul Parchetului sau al poliției naționale. Aceste organisme rețin, de asemenea, calificarea juridică a faptelor și, în consecință, determină sigilarea unei infracțiuni intenționate grave sau nu. Durata detenției provizorii La art. 152 alineatul (3), introdus printr-un amendament care a intrat în vigoare la 11 august 1997, limitează la un an durata detenției provizorii în etapa de detenție preliminară, cu excepția infracțiunilor care fac obiectul unei pedepse mai mari de 15 ani de închisoare, pentru care această perioadă poate dura până la doi ani. Controlul judiciar al detenției provizorii La art. 152a CPP, în redactarea sa în momentul faptelor, prevede dreptul oricărei persoane aflate în custodia sa provizorie să introducă o cale de atac judiciară împotriva detenției sale. Tribunalul se pronunță în ședință publică cu citație din partea părților, în termen de trei zile de la depunerea cererii. În cazul unei modificări a împrejurărilor, deținutul are posibilitatea de a introduce o nouă acțiune în fața instanței [art. 152a alineatul (4) CPP].Răspundere delictuoasă a statului membru Legea din 1988 privind răspunderea pentru prejudiciile provocate particularilor ( Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a detenției sale. În conformitate cu art. 5 alin. (4), el se plânge, pe de o parte, de refuzul Tribunalului Districtual Gabrovo de a efectua o examinare pe fond a acțiunii formulate la 16 iulie 1998. Reclamantul invocă și art. 13. Acesta susține, pe de altă parte, că termenul de examinare a căilor de atac introduse la 26, 28 și 31 august și 5 septembrie 1998 este incompatibil cu cerința de termen scurt din prezenta dispoziție. Reclamantul susține, de asemenea, în conformitate cu art. 5 alineatul (1), că menținerea sa în detenție după 28 august 1998 a încălcat dreptul intern care impunea o limitare a duratei detenției provizorii. În plus, la art. 5 alineatul (5) se referă la faptul că nu ar fi dispus să obțină despăgubiri pentru detenția sa, pe care îl consideră contrar articolului 5 Õ§ 1, 3 și 4. În plus, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii penale, încălcând prevederile articolului 6 alineatul (1). De asemenea, a declarat o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor rele din spațiile serviciilor de l'inginerie din Gabrovo, unde a fost reținut. El ridică art. 13 în ceea ce privește absența unei căi de atac efective asupra acestui punct. Recurentul se plânge de durata excesivă a detenției provizorii, de refuzul instanței de a lua în considerare în esență acțiunea introdusă la 16 iulie 1998, de lipsa de răspuns a căilor sale de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac în cazul unei căi de atac pe termen scurt, de caracterul ilegal al detenției după 28 august 1998, de a nu avea dreptul efectiv de a obține despăgubiri în ceea ce privește detenția pe care o consideră neregulamentară, durata procedurilor penale și lipsa unei căi de atac efective împotriva acestei perioade excesive. În situația actuală a dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge, de asemenea, de condițiile de detenție la sediul serviciilor regionale de l'inchide din Gabrovo, care ar constitui un tratament inuman sau care degradează contrar dispozițiilor art. 3 din Convenție. În măsura în care recurentul invocă aceste obiecțiuni numai în ceea ce privește condițiile de la sediul serviciilor de prelucrare a datelor din Gabrovo și prin recunoașterea faptului că nu a avut o cale de atac efectivă la dispoziția sa, Curtea arată că termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție a fugit de la transferul reclamantului la închisoarea din Lovetch la 17 iunie 1998 (a se vedea Boichinov c. Bulgaria, cererea nr. 35220/97, decizia parțială a Comisiei din 14 ianuarie 1998. În consecință, Curtea consideră că cererea a fost formulată după expirarea acestui termen. În consecință, aceste obiecții sunt întârziate și trebuie respinse în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor reclamantului întemeiate pe durata excesivă a detenției provizorii, a refuzului instanței judecătorești de a lua în considerare pe fond acțiunea reclamantului introdusă la 16 iulie 1998, a nerecuperării căii sale de atac în termen scurt Detenția ilegală după 28 august 1998, absența dreptului efectiv de a obține despăgubiri pentru detenția pe care o consideră ilegală, durata procedurii penale și lipsa recursului efectiv împotriva duratei excesive a procedurii. Se pronunță cererea inadmisibilă pentru surplus. Erik Fribergh Christos Rozakis Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă