CtEDO 17.06.2004 AI

POPOV contre la BULGARIE

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
17.06.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
POPOV contre la BULGARIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

cererei nr. 48137/99

prezentată de Emil Ganchev POPOV

împotriva Bulgariei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), în ședință pe 17 iunie 2004 compusă din

M.

C.L.

Rozakis

,

președinte

,

Mmes

N.

Vajić

,

S.

Botoucharova

,

Mss.

A.

Kovler

,

V.

Zagrebelsky

,

Mme

E.

Steiner

,

Mss.

K.

Hajiyev,

judecători

,

și de

Quesada

,

grefier adjoint de secțiune

,

Considerând petiția sus-menționată introdusă devant Curtea Europeană a Drepturilor Omului 27 ianuarie 1999,

Considerând decizie parțială din 20 iunie 2002,

Considerând observații depuse de guvernul defendent și cele prezentate în replică de reclamant,

După deliberări, decide după cum urmează

:

Reclamantul, Emil Ganchev Popov, e unu cetățean bulgar, născut 1967 și locuitor Sofia. El e reprezentat devant Curgea de Me

M.

Ekimdjiev, avocat la Plovdiv. Guvernul defendent e reprezentat de Mme

M.

Pacheva, co-agent.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, cum au fost expuse de parti, pot fi rezumate după cum urmează.

1.

Punere examinare și plasare detenție reclamantul

12 decembrie 1994, ca urmare o control efectuat de organism recouvrement cotisații sociale, serviciu regional instrucție Gabrovo deschisese o informație penală privind deturnări fonduri la prejudiciu societății comerciale al cărei reclamantul era director executiv.

16 decembrie 1994, procurorul ordinase punere examinare reclamantul și plasare detenție provizoriu. Interesatul fusese acuzat fi detournat fonduri la prejudiciu societății cu circumstanțe agravante deturnare sumi considerabile și constituind o caz o particulară gravitate, fapte prevăzute și reprimiate articol 203 Cod penal. Pedeapsa încadrata era zece la treizeci ani privare libertate.

Punerea examinare nu fusese totuși notificată reclamantul, acesta fi plecat din oraș.

În ciuda căutărilor efectuate, nu fusese localizat și 17

februarie 1995 procurorul ordinase suspendare procedura.

Reclamantul fusese arestat Sofia 28 august 1997 și transferat serviciu instrucție Gabrovo. Aceeași zi, ordinanța punere examinare și plasare detenție provizoriu din 16 decembrie 1994 i fusese notificată și procurorul ordinase continuare procedura.

3 septembrie 1997, reclamantul introdusese devant tribunal regional Gabrovo un recurs împotriva plasei detenție provizoriu. Printr-o ordinanță 8 septembrie 1997, tribunalul respinsese recurul, constatând măsura detenție fusese ordinată în conformitate legea, măsura ca acuzație purtase pe infracțiuni grave și reclamantul nu demonstrase orice risc fuga sau entravă anchetă putea fi exclus de o manieră obiectivă, de exemplu dacă era serios bolnav. Tribunalul relevasea ca de altfel atare risc existase în speță, fiindcă reclamantul scăpase timp mai mult doi ani autorități și putea deci din nou sustrage justiție dacă era libertate. Tribunalul constatasea de altfel nu avusese se pronunțe pe nulitate, susținute reclamantul, dovezi dosar, pentru că această chestiune nu privea legalitate detenție, ci fond afacerii.

Reclamantul introdusese o nouă recurul 17 noiembrie 1997. Printr-o ordinanță 20 noiembrie 1997, tribunalul respinsese recurul, constatând nicio nouă circumstanță nu era invocată. Privind alegații reclamantul pe absența elemente suficiente justifica punere examinare, ele nu putu fi examinate cadrul acestei proceduri.

Reclamantul introdusese de altfel o recurul lângă parcher contestând ordinanța punere examinare. 22 ianuarie 1998, procurorul general confirmasea punerea examinare și constatasea aceasta era fondată pe elemente suficiente, cum era procesele-verbale control financiar efectuat, depozițiuni martori și absența documente contabile atestând receptie de societate fonduri litigioase al căror transfer fusese ordonat de bancă.

14 aprilie 1998, o nouă acuzație pentru fals fusese ridicată împotriva reclamantul și o altă persoană fusese pusă examinare.

5 mai 1998, instrucția fusese încheiată și notificată reclamantul.

O nouă cerere lărgire reclamantul dată 6 mai 1998 fusese respinsă 8 mai 1998 de tribunalul regional Gabrovo pe motiv nicio nouă circumstanță nu justifica modificare măsurii detenție.

17

iunie 1998, fusese transferat la penitenciara Lovetch, în așteptare procesul.

22 iunie 1998, procurorul regional Gabrovo procedase o rekvalifikare infracțiune și renvoiasea dosarul la procurorul district. El considerase nu se agea o caz o particulară gravitate și fusese de altfel seama fapt acuzații restituiseră sumele. Pedeapsa încadrata reclamantul ca urmare acestă nouă calificare, vizată articol 205 alineatul 1-3 Cod penal, era trei la zece ani privare libertate.

O nouă cerere lărgire reclamantul fusese examinată de tribunalul district Gabrovo 9 iulie 1998. Interesatul susținea detenție nu se justifica mai, în special din cauza fapt instrucția era terminată. Tribunalul respinsese cerere pe motiv reclamantul nu demonstrase absența risc fuga sau comitere o nouă infracțiune și considerase nu avusese comentariu alte argumente interesatului privind justificare măsurii detenție.

16 iulie 1998, reclamantul sesizasea din nou tribunalul district o cerere lărgire. El prezentasea detenție nu se justifica din cauza absența elemente sarcină suficiente. Prin scrisoare din 27 iulie 1998, tribunalul indicase respingere recurul, relevanți absența elemente noi susceptibile justifica nouă examinare legalitate detenție.

Printr-un recurul din 26 august 1998 adresat procurorului apel Veliko Tarnovo, mama reclamantul, care era reprezentant în procedura, reiterease cerere lărgire. Prin scrisori din 28 și 31 august 1998, sesizase respectiv procurorul general Republică și procurorul district Gabrovo, indicând detenție depășise acum durată maximă o an prevedută legea. 5 septembrie 1998, reclamantul adresase o nouă recurul procurorului general.

Aceste recururi fuseră transmise tribunalul district Gabrovo care, 7

septembrie 1998, informa reclamantul nu putea se pronunțe în imediat, dosarul găsindu-se la parchetul apel Veliko Tarnovo care trebuia statua o problema competență.

Tribunalul pronunțase 18 septembrie 1998 și ordinase lărgire reclamantul, constatând depășire termen maxim prevăzut detenție stadiu instrucție preliminară. Reclamantul fusese obligat furniza o cauțiune sumă 7

000

000 levs bulgari (BGL) pentru garantiza reprezentare la proces.

Fusese pus libertate aceeași zi, după plată suma.

2.

Continuare procedura după lărgire reclamantul

Reclamantul și alt co-prevenit fuseră renvoi judecată devant tribunalul district Gabrovo. În vedea prima ședință prevedă pentru 16 martie 1999, reclamantul cerut recuzare toți procurori parchetul Gabrovo și toți judecători tribunalul district, pe motiv că ei avuseseră saurait soutenu acuzație și menținut reclamantul detenție provizoriu, care ar suscitat o reacție ostilă opinie publică local la adresa și nu putu deci fi obiectiți și imparțiali. El cerut de altfel modificare măsurii cauțiune, prezentase observații pe fond și cereri noi dovezi.

La ședința din 16 martie 1999, reprezentantul parchetul estimase craimi previntului nu erau fondate dar, ținând seama că interesații erau convinși de parțialitate, se recuzase în nume și în acela toți procurori parchetul district. Tribunalul acceptase recuzare o ansamblu parchetul și, chiar dacă judecă nu exista elemente indicând lipsă imparțialitate, recuzase președinta formatiei.

Printr-o ordinanță din 18 martie 1999, președinta constatasea toți judecători tribunalul district se recuzaseră urmări cerere previntului, pusese capăt procedura și renvoiasea dosarul la Curtea supremă casație pentru ca aceasta desemneze o alt tribunal competent.

Printr-o ordinanță din 7 aprilie 1999, Curtea supremă casație hotărîse renvia afacere la tribunalul district Veliko Tarnovo.

La prima ședință care ținusese 5 octombrie 1999, tribunalul hotărîse renvia dosarul la procuror din cauza caracterului incomplet instrucție preliminară și neregulări comise. Tribunalul considerase în special că o nouă expertiză contabilă era necesară, cea efectuată nu permitând stabili toți elementele fapt relevante, că convenise face droit cererile audiere martori și admisiune dovezi făcute previntului și respinse o tort, că actul acuzație prezintase lacune și contradicții era necesară corecta.

Pe cerere reclamantul, suma cauțiune fusese redusă.

Dosarul fusese transferat la parchetul district Gabrovo pentru efectua supliment instrucție. Toți procurori se recuzaseră, în conformitate cu precedenta cerere reclamantul. După ce mai autoritățile parchetul pronunțase succesiv pe chestiune cui procuror era teritorial competent, parchetul district Veliko Tarnovo fusese în fine desemnat, 3 august 2000.

30 august 2001, procurorul în sarcin dosaru o renvoiase serviciu instrucție pentru se fie efectuați acte instrucție cerute de tribunal.

O expertiză contabilă fusese efectuată și reclamantul fusese interogat la cerere, 6 noiembrie 2001.

Instrucția fusese încheiată 27 august 2002. Printr-o ordinanță din 30 august 2002, procurorul puse o termen urmăriri, considerând dovezi dosar nu permiteau stabili o manieră certă că deturnări aveau fost efectuate.

B.

Dreptul și practica internă relevanți

1.

Detenție provizoriu

a)

Plasare detenție provizoriu

Articol 152 Cod procedură penală (CPP), în redactare moment faptelor, rămas în vigoare până 1

ianuarie 2000, prevedea plasare detenție provizoriu al persoane acuzate o infracțiune pasibil o pedeapsă privare libertate. Pentru infracțiuni intenționale grave, adică pedepsite o pedeapsă superioară cinci ani, plasare detenție era automată, cu excepția atunci când orice pericol fuga, entravă anchetă sau comitere o nouă infracțiune putea fi exclus. Privind alte infracțiuni, plasare detenție nu era efectuată doar atunci realizare atare pericol era verosimilă.

Plasarea detenție era ordinată de o procuror sau de un investigator servicii instrucție. Aceste organe era de altfel competente rețenuți calificare juridică faptelor și, în consecință, determina dacă se agea o infracțiune intențională gravă sau nu.

b)

Durată detenție provizoriu

Articol 152 alineatul 3, cum modificată 11 august 1997, limitează la o an durată detenție provizoriu stadiu instrucție preliminară, cu excepția cazuri la care acuzații poartă pe infracțiuni pasibile o pedeapsă superioară cincisprezece ani privare libertate, recolere perpetuitate sau pedeapsa moarte, această durată putând atunci merge până două ani. Autoritățile parchetul vegheaza din oficiu respectare acestui termen și trebuie ordona expirare acestuia remitere libertate imediat a previntului.

c)

Control judiciare detenție provizoriu

Articol 152a CPP, în redactare moment faptelor, prevede dreptul orice persoană plasată detenție provizoriu introduce o recurul judiciare împotriva detenție. Tribunalul pronunță în ședință publică cu citație parti, într-un termen trei zile a număra din receptie cerere la greafa.

În caz modificare circumstanțe, deținutul posibilitate introduce o nouă recurul devant tribunalul (articol 152a alineatul 4 CPP).

2.

Răspundere delictuală Statului

Legea 1988 pe răspundere Statului pentru daunele cauzate particulari (Закон за отговорността на държавата за вреди причинени на граждани) prevede în articol 2 alineatul 1 o dreptul reparație în caz detenție ilegală, atunci cea fi fost anulată pentru „

absență temei legal

". Aceasta din urmă expresie se referi în orice aparență legalitate detenție în drept intern.

În jurisprudență recentă pe aceasta articol Curtea supremă casație considerase răspundere Statului pentru detenție neregulată trebuie fi angajată atunci o prevenit fi fost relaxat (cf. реш. nr.

978 din 10.07.2001, гр. д. nr.

1036/2001, ВКС) sau că urmări fuseră abandonate fapt dovezi suficiente (cf. реш. nr.

859 din 10.09.2001, гр. д. nr.

; реш. nr.

9 din 10.02.2004, гр. д. nr.

949/2003, ВКС). Înalta jurisdicție se bazeze pe postulat că aceste circumstanțe efectul privație rétroactif detenție provizoriu temei legal o măsura care acuzații revelatu non fondate.

1.

Invocând articol 5 § 3 Convenției, reclamantul se plânge durată excesivă detenție.

2.

Sub aspectul articol 5 § 4, se plânge, prima, refuz tribunalul district Gabrovo procedare o examinare pe fond recurul format 16

iulie 1998. El invocă de altfel articol 13 pe punct.

El susține, secund, că durată examinare acestui recurul, de atunci a celor introduși 26, 28 și 31 august și 5 septembrie 1998, e incompatibil exigență „

bref termen

" pusă dispoziție.

3.

Reclamantul susține de altfel că menținere detenție după 28 august 1998 încalcă dreptul intern, care impunea o limitare durată detenție provizoriu, mecunoscând atunci articol 5 § 1 Convenției.

4.

El invocă de altfel articol 5 § 5 în ca nu ar dispus dreptul obține reparație detenție, care estimează contrară articol 5 §§ 1, 3 și 4.

5.

Reclamantul se plânge de altfel durată excesivă procedura penală, în încălcarea articol 6 § 1. El invocă, sub aspectul articol 13, absența recurul efectiv.

1.

Reclamantul se plânge absență justificare și durată detenție provizoriu. El invocă articol 5 § 3 al cărei parte relevantă se citește cum urmează

:

3.

Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute paragraful

1

c) acestui articol (...) dreptul fi judecată într-unu termen rezonabil, sau pus libertate cursul procedura. (...) »

Guvernul pune înainte detenție provizoriu împotriva reclamantul fusese ordinată în conformitate dreptul intern. El subliniază reclamantul avusese ocazie contesta legalitate și tribunalul statuării pe recurul introdusa amplă motivate decizie, în special prin existență o risc fuga, reclamantul avusese deja încercat sustrage justiție timp mai mult doi ani.

Reclamantul cât el considerase nicio moment detenție nu era fondată pe motive plauzibile soupçonner comitere o infracțiune, abandonare urmări după mai ani anchetă fiind dovada.

El invocă hotărârile

Nikolova c. Bulgarie

și

Ilijkov c. Bulgarie

și susține că plasare automată detenție provizoriu funcție gravitate infracțiune, cum prevedă dreptul aplicabil perioada relevantă, nu era compatibil articol 5 § 1 c) Convenției.

Privind risc fuga susținut Guvern, el considerase acest nu e demonstrat, simplu fapt reclamantul se stabilisese în alt oraș nu implică intenționa sustrage autoritățile și niciun element dosar indicând care măsuri aveau fost întreprinse pentru a o căuta.

În concluzie, reclamantul considerase detenție care durase mai mult treisprezece luni, nu era fondată pe motive plauzibile soupçonner, nici justificată motive suficiente.

Curtea estimează, lumina ansamblu argumente parti, că aceasta greif pun o serii chestiuni fapt și drept nu pot fi rezolvate aceasta stadiu examinare cererei, dar necesită o examinare pe fond

; rezultă aceasta greif nu saurait fi declarat manifestă lipsa temei, sens articol 35 § 3 Convenției. Niciun alt motiv inadmisibilitate nu a fost relevasea.

2.

Reclamantul se plânge de altfel refuz tribunalul district examina pe fond recurul introdusa 16 iulie 1998, constând pur și simplu nu exista schimbare circumstanțe, privând atunci o control judiciare legalitate detenție. El invocă articol 5 § 4 și articol 13 Convenției, combinat articol 5 §§ 1 și

Curtea reamintește conform jurisprudență constantă, articol 5 § 4 constituie o

lex specialis

prin raport exigență mai generale articol 13. Incumb deci examina greif sub aspectul prima aceste dispoziții care e libellé cum urmează

:

4.

Orice persoană privată libertate arestare sau detenție dreptul introduce o recurul devant o tribunal, pentru ca aceasta statua bref termen legalitate detenție și ordona libertate dacă detenție e ilegală.

»

Guvernul expune o precedentă recurul reclamantul avusese fi examinată pe fond de tribunalul district Gabrovo și respinsă 9 iulie 1998. În aceste circumstanțe, noul recurul introdusa 16 iulie 1998 fusese declarat inadmisibil de tribunalul în absență elemente noi.

El contestă de altfel durată examinare recururile reclamantul fie fost excessivi.

În replică, reclamantul subliniază recurul din 16 iulie 1998 fusese declarat inadmisibil fără nicio motivare, nici răspuns argumente ridicate. El se bazează pe concluzii Curții în hotărârile

Nikolova c. Bulgarie

și

Ilijkov c. Bulgarie

și avansează cum în aceste afaceri, natura și amploare control operat, și modul procedura pusă în aplicare, nu satisfac exigență articol 5 § 4.

Privind termen examinare recururi, pune înainte, pe mână, avusese informa refuz recurul din 16 iulie 1998, 27 iulie 1998 și, pe mână, cei introduși 26 și 31 august 1998 fuseră examinați 18 septembrie 1998. Privind aceste recururi ultim, durată maxim detenție fiind depășit, procurorul era în obligație ordona remitere libertate, ce ar face atât mai grave retard intervenit examinare lor.

Curtea estimează, lumina ansamblu argumente parti, că aceste greife pun o serii chestiuni fapt și drept nu pot fi rezolvate aceasta stadiu examinare cererei, dar necesită o examinare pe fond

; rezultă aceste greife nu saurait fi declarate manifestă lipsa temei, sens articol 35 § 3 Convenției. Niciun alt motiv inadmisibilitate nu a fost relevasea.

3.

Reclamantul susține de altfel că menținere detenție după 28 august 1998, în depășire termen maxim o an prevăzut Cod procedură penală, mecunoscând dreptul intern și deci articol 5 § 1 care dispune, parti relevante

:

1.

Orice persoană dreptul libertatea și siguranță. Niciuna nu poate fi privată libertate, cu excepția cazuri următoarele și conform căi legale

: (...)

»

Reclamantul reamintește la începe din 22 iunie 1998, sarcini rețente împotriva lui poartă pe o infracțiune pasibil o maxim zece ani privare libertate și că termen detenție era deci o an și nu doi ani, care se aplica infracțiuni mai grave.

Guvernul considerase termene prevăzut drept intern fuseră respectate.

Curtea estimează, lumina ansamblu argumente parti, că aceasta greif pun o serii chestiuni fapt și drept nu pot fi rezolvate aceasta stadiu examinare cererei, dar necesită o examinare pe fond

; rezultă aceasta greif nu saurait fi declarat manifestă lipsa temei, sens articol 35 § 3 Convenției. Niciun alt motiv inadmisibilitate nu a fost relevasea.

4.

Reclamantul se plânge de altfel nu dispune o dreptul reparație pentru încălcări susține paragrafe 1, 3 și 4 articol 5, cum prevăzut §5 aceasta dispoziție

:

5.

Orice persoană victimă o arestare sau detenție în condițiuni contrare dispoziții acestui articol dreptul reparație.

»

Guvernul nu submite observații pe aceasta greif.

Reclamantul menține dreptul reparație prevăzut legea pe răspundere Statului, conform interpretare făcută de tribunale, acoperi doar ipoteze la care detenție provizoriu fusese considerată ilegală din cauza absență inițial temei legal și nu în caz depășire durată detenție cum în speță. Privind alte încălcări susținute, niciun dreptul reparație nu ar exista drept intern.

Curtea reamintește §5 articol 5 se gasit respectat de atunci când putea demanda reparație din chef privație libertate operată în condițiuni contrare anteriori paragrafe articol 5 (a se vedea

Wassink c.

Țări Basse

, hotărâre din 27

septembrie 1990, seria

A nr.

185

A, p.

14, §

38). Dreptul reparație atunci enunțat presupune deci că o încălcare o din anterior paragrafe fi fost stabilită de o autoritate națională sau de Curgea.

În speță, jurisdicțiile interne constatasea menținere detenție reclamantul în depășire termen o an era în contradicție drept intern

; privind alte greife invocate, autoritățile naționale nu constatat detenție era ilegală sau altfel contrară articol 5. Curtea considerase totuși nu e necesar determina anterior dacă paragrafe 1, 3 și 4 fi fost încalcate în speță, constând nicio aparență încălcarea articol 5 § 5 (a se vedea,

mutatis mutandis

,

N.C.

c.

Italia

[MC], nr.

24952/94, §

X și

Rapacciuolo c. Italia

(dec.), nr.

76024/01, 2 octombrie 2003).

Curtea reamintește că bucurare efectivă dreptul reparație garantat articol 5 § 5 trebuie se gasit asigurată o grad suficient certitudine (a se vedea

Sakık și alții c.

Turcia

, hotărâre din 26

noiembrie 1997,

Culegere hotărâri și decizii

1997

VII, p.

2626, §

60).

Or, Curtea observă articol 2 alineatul 1 al legea pe răspundere Statului, cum interpretat de o jurisprudență acum stabilită, prevede posibilitate obține reparație pentru detenție provizoriu suferit profit orice persoană care subseqvent fusese achitată sau împotriva care urmări fuseră abandonate în absență dovezi suficiente (a se vedea dreptul intern relevant).

În speță, urmări penale împotriva reclamantul fuseră terminate 30 august 2002 precis pe motiv nu exista dovezi suficiente pentru stabili culpabilitate.

Prin urmare, în circumstanțe particulare acestă afacere, reclamantul posibilitate demanda reparație pentru privație libertate, fără a avea demonstra paragrafe 1, 3 sau 4 articol 5 Convenției fi fost încalcate. De fapt, pentru acordare compensație, jurisdicțiile interne ar baza apreciere doar pe fapt că urmări împotriva lui fuseră abandonate insuficiență dovezi.

Curtea considerase compensație datorată reclamantul drept intern pentru prejudiciu suferit din fapt privație libertate ca urmare abandonare urmări se confundă cu orice compensație care ar putut o avea dreptul sens articol 5 § 5 Convenției pe motiv detenție era contrară paragrafe 1, 3 sau 4 (a se vedea,

mutatis mutandis

,

N.C. c. Italia

, precitată, § 57).

În aceste circumstanțe, Curtea nu saurait descoperi nicio aparență încălcarea articol 5 § 5 Convenției.

Rezultă greif manifestă lipsa temei și trebuie respins în aplicare articol 35 §§ 3 și 4 Convenției.

5.

Reclamantul considerase în fine durată procedura penală dusă în speță a mecunoscut exigență articol 6 § 1 Convenției și nu avusese niciun recurul dispoziție pentru remedia aceasta încălcarea, contrare dispoziții articol 13. Dispoziții în cauză sunt libellé cum urmează în parti relevante

:

Articol 6 § 1

Orice persoană dreptul ca cauza să fie ascultată (...) într-unu termen rezonabil, de o tribunal (...), care va hotărî (...) fondului oicărei acuzații materie penală aduse împotriva.

»

Articol 13

Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute (...) Convenție fi fost încalcate, dreptul o octroi o recurul efectiv devant o instanță națională, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane agind exercițiul funcții oficiale.

»

Guvernul observă dacă procedura penală s-a extins o perioadă destul lungă, responsabilitate incidit reclamantul. El expune interesatul sustragut justiție doi ani și opt luni, perioadă în cursul căreia autoritățile văzut constrânse suspenda anchetă. El subliniază atunci că e din cauza cereri recuzare abuzive prezentate reclamantul, care provoaca retrag toți procurori și judecători district Gabrovo, o conflict competență și deci transfer dosaru o autoritate alta, procedura fost retardat doi ani. Guvernul în concluzie articole 6 § 1 și 13 nu au mecunoscut.

Reclamantul replice nu încercat sustrage justiție și Guvernul nu demonstra autoritățile l-au serios căutat pentru a a notifica punerea examinare. Chiar în admițând cum început procedura data la care fusese informat sarcinile rețente împotriva, 28 august 1997, durată procedura s-ar ridica la mai mult cinci ani, în timp rămase stadiu instrucție preliminară.

Reclamantul susține de altfel pe nu saurait a reproșa retard cauzat recuzare procurori și judecători, decizie face droit sau nu cereri reverind persoane în cauză, care aparent considerase nu fi suficient independente și imparțiali pentru trata afacere. El subliniază de altfel că alți retarduri sunt imputabile autoritățile.

Curtea estimează, lumina criterii dezvăluite jurisprudență în materia „

termen rezonabil

", și ținând seama ansamblu elemente în posesie, că aceasta greif trebuie face obiect o examinare pe fond.

Pentru aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Declară

admisibile, sub rezervă oricărui mijloc fond, greife reclamantul privind justificare și durată detenție provizoriu (articol 5

;

Declară

cerere inadmisibilă pentru surplus.

Santiago

Quesada

Christos

Rozakis

Grefier adjoint

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă