Sabatini și di Giovanni împotriva Italiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINIBILITATEA cererii nr. 59538/00 de către Enzo SABATINI și Rita DI GIOVANNI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 26 martie 2002 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 13 iulie 2000, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții sunt doi resortisanți italieni, respectiv născuți în 1946 și 1950 și trăiesc în Roma. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl F. Milanese, un avocat practicant în Roma.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Roma, pe care i-au lăsat-o A.M. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 19 decembrie 1986, reclamanții au informat-o cu privire la intenția lor de a încheia închiriere și au convocat-o să apară în fața magistratului Roma. Prin decizia din 9 mai 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 septembrie 1988. La 7 octombrie 1989, reclamanții au notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. La 12 decembrie 1989, ei au notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 29 decembrie 1989. Între 29 decembrie 1989 și 20 aprilie 2001, judecătorul a făcut cincizeci și unu încercări de recuperare a posesiunii.

Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamanții nu au avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 6 mai 2001, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului lor a constituit o încălcare a dreptului de proprietate. Reclamanții se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de expulzare. Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat recours interne din cauza faptului că nu au contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V).

Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamanților nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District.

Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 59538/00 by Enzo SABATINI and Rita DI GIOVANNI against Italy The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 26 March 2002 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 13 July 2000, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants are two Italian nationals, born respectively in 1946 and 1950 and living in Rome. They are represented before the Court by Mr F. Milanese, a lawyer practising in Rome.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicants are the owners of an apartment in Rome, which they had let to A.M. In a writ served on the tenant on 19 December 1986, the applicants informed her of their intention to terminate the lease and summoned her to appear before the Rome Magistrate. By a decision of 9 May 1987, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 September 1988. On 7 October 1989, the applicants served notice on the tenant requiring her to vacate the premises. On 12 December 1989, they served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 29 December 1989. Between 29 December 1989 and 20 April 2001, the bailiff made fifty-one attempts to recover possession.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession. On 6 May 2001, the applicants recovered possession of the apartment. THE LAW The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that their inability to recover possession of their apartment amounted to a violation of the right to property. The applicants further complain under Article 6 of the Convention about the duration of the eviction proceedings. The Government argue that the applicants had not exhausted domestic remedies on the grounds that they failed to challenge the refusal of police assistance before the administrative courts. The Court recalls that it has already dismissed this objection in the Immobiliare Saffi case (see the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, §§ 40-42, ECHR 1999-V).

The Court sees no reason to depart from its previous finding. This objection should therefore be rejected. The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicants’ property rights was not disproportionate; therefore, there is no violation of Article 1 of Protocol No. 1. As to the length of the enforcement proceedings, the Government submit that the delay in granting police assistance is justified on grounds of the order of priorities established according to public-safety requirements.

In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court. The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President