CtEDO 26.03.2002 Auto

CASE OF HARAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
26.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF HARAN v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A HARAN v. TURKIE (depunerea nr. 25754/94) JUGGEMENTUL (Striking out) Strasburg 26 martie 2002 FINAL 15/12/2004 În cazul Haran v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Pastorul Ridruejo Președintele dnei Palm Makarczyk dna Strážnická Fischbach Maruste judecător F. G ölcüklü, judecător ad hoc, și dl M. O'B oyle Grefierul secțiunii, deliberat în particular la 5 martie 2002 emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 25754/94) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 25754/94) de către un național turc, Mehmet Haran (nr. 11 noiembrie 1994). Reclamantul, care a fost acordată asistență juridică, a fost reprezentat de Kevin Boyle și Françoise Hampson, ambele profesore la Universitatea de Essex (Regatul Unit). Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de Co-Agentii lor și, mai târziu, de Dl H. Kemal Gür, Ministrul Plenipotențiar și Director General Adjunct al Consiliului Europei și Drepturilor Omului. Reclamantul a susținut, în special, că fiul său a fost ucis ilegal de forțele de securitate ale statului contestat în încălcarea articolului 2 din Convenție. De asemenea, a susținut o încălcare a articolelor 3, 6 și 14 din Convenție din cauza decesului fiuului său. Prin decizia din 26 februarie 1996, Comisia a declarat cererea admisibilă. În urma deciziilor Comisiei din 7 septembrie 1996 și 18 ianuarie 1997, delegații au luat două runde de probe orale la Ankara, prima dintre 16 și 20 iunie 1997 și a doua la 15 iunie 1998. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1999 în conformitate cu art. 5 § 3, a doua teză, din Protocolul nr. 11 la Convenție, Comisia nu și-a finalizat examinarea cazului până la data respectivă. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Prin scrisoarea din 14 decembrie 2000, Guvernul a numit dl Feyyaz Gölcüklü ca ad hoc judecătorul în locul său (art. 27 § 2 din Convenție și art. 29 § 1). Între timp, reclamantul a depus observațiile sale finale la 16 ianuarie 1999 și afirmațiile sale juste de satisfacție la 4, 5 și 14 iulie 2000. Guvernul a prezentat observațiile lor în răspuns, respectiv la 29 În plus, ambele părți au depus propuneri și observații cu Registrul în contextul negocierilor încheiate în mod prietenos (art. 38 alineatul (1) litera (b) din Convenție). Nu s-a atins nici o soluție. Prin scrisoarea din 9 octombrie 2001, Guvernul a solicitat Curtea să scoată din listă textul unei declarații în vederea soluționării chestiunilor planteate de cererea. 10. La 1 noiembrie 2001, Curtea a efectuat o modificare a compoziției secțiunilor sale și prezentul caz a fost realocat la noua secțiuni a patra. 11. Prin intermediul unui fax transmis la 4 ianuarie 2002, reprezentantul reclamantului a reiterat că reclamantul nu a fost pregătit să accepte o soluționare prietenoasă a cauzei sale și a solicitat Curții să pronunțe la o hotărâre. Reclamantul a locuit în satul Çelebi din satul Arıklı din districtul Lice din provincia Diyarbakır. În aprilie 1994, forțele de securitate au ars casa reclamantului, împreună cu celelalte case și au forțat evacuarea pe întregul sat. Reclamantul a stabilit apoi în Arıklı și fiul său Vahdettin Haran în Lice. 13. La 12 mai 1994 Vahdettin s-a dus la Arıklı pentru a ajuta reclamantul să poarte struguri în vița sa. Gendarmele și soldații au sosit în sat și au convocat toți sătenii din curtea școlară. Apoi au început să ardă casele. La aproximativ 11 a.m., în timp ce casele erau încă arse, reclamantul a auzit sunetul de foc de armă venind din vița sa. 14. În seara, sătenii care au venit din direcția viei au spus că gendarmele au luat pe cineva cu ei și au mers spre Lice. Reclamantul se temea că acest lucru ar fi putut fi fiul său. În dimineața zilei următoare, 13 mai 1994, reclamantul a trimis alți copii săi la vie, unde corpul Vahdettin a fost găsit mort. 15. Mai târziu, la 13 mai 1994, reclamantul s-a dus la Lice și a raportat uciderea fiului său procurorului public. Procurorul public a declarat reclamantului că nu va putea veni în sat, deoarece ar fi prea periculos pentru el, dar că o autopsie va fi efectuată dacă organismul ar putea fi adus la Lice. Reclamantul a luat corpul fiului său la Lice și o autopsie a fost condusă de procurorul public. Reclamantul nu a primit nici o informație sau nici un document care are legătură cu autopsia. 16. Reclamantul, cu autorizația Procurorului public, a luat organismul fiului său și l-a îngropat în sat. Faptele prezentate de Guvernul 17. La 12 mai 1994, a fost efectuată o autopsie oficială asupra organismului Vahdettin Haran. Raportul autopsiei a indicat că moartea a fost cauzată de distrugerea organelor interne prin gloanțe. 18. La 6 iunie 1994, Procurorul public de Lice a inițiat o anchetă preliminară cu privire la circumstanțele din jurul decesului. Curtea nu a fost informată cu privire la rezultatul anchetei. Prin scrisoarea din 9 octombrie 2001, reprezentantul permanent adjunct al Turciei la Consiliu al Europei a informat grefierul vechei Secțiuni a Curții: „... j'ai l'honneur de vous foi parir ci-joint la déclaration signée unilatéralement, afin de mettre fin à l'examen de la recherche. Le Gouvernement prie la Cour de bien vousoir décider qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête et de la rayer du roule en application de l'article 37 de la Convention.” 20. Textul declarației se citește după cum urmează: „1. Guvernul regretă apariția unor cazuri individuale de deces care rezultă din utilizarea forței nejustificate ca în circumstanțele prezentului caz, în ciuda legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de acțiuni. Se acceptă faptul că utilizarea forței nejustificate care rezultă în deces reprezintă o încălcare a articolului 2 din Convenție și guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că dreptul la viață – inclusiv obligația de a efectua investigații eficiente – este respectat în viitor. În acest sens, se observă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au determinat o reducere a apariției deceselor în circumstanțe similare cu cele ale cererii instantanee și a investigațiilor mai eficiente. Declar că Guvernul Republicii Turciei ofera să plătească exgrație reclamantului suma de 80.000 GBP [1] Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în kilograme sterline unui cont bancar numit de solicitant. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii Curții în temeiul art. 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri a executării hotărârilor Curții referitoare la Turcia în acest caz și în cazuri similare este un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se efectueze cooperarea necesară în acest proces.” 21. Reprezentantul reclamantului, în răspunsul său scris din 4 ianuarie 2002, a făcut trimitere la o declarație făcută la 25 ianuarie 2001 de către reclamant în contextul negocierilor de decontare prietenoase anterioare și a solicitat Curții să respingă inițiativa guvernului. 22. Curtea reamintește că art. 37 § 1 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c), această ultimă dispoziție care permite Curții, în special, să scoată o procedură din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” 23. Curtea a examinat cu atenție termenele declarației guvernului contestat. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarație, precum și domeniul de aplicare și amploarea diferitelor întreprinderi menționate în aceasta, împreună cu suma de compensare propusă, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)), fiind convinsă că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție și în protocoalele sale nu impune să decidă altfel (art. 37 alineatul (1) în amendă ). Curtea constată în acest sens că a precizat natura și amploarea obligațiilor care apar pentru guvernul contestat în cazurile presupuselor crime ilegale de către membrii forțelor de securitate în temeiul articolelor 2 și 13 din Convenție (a se vedea cazurile menționate în Akman c. Turcia (striking out), nr. 37453/97, § 31, CEDH 2001-VI). 24. În consecință, cererea ar trebui să fie eliminată din listă. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUST ia act de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva listă (art. 44 § 2 din Regulamentul Curții); hotărăște să scoată aplicarea din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 martie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Michael O'Boyle Pastor Ridruejo Președintele grefierului [1] 129.722,31 euro

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă