CASE OF ORAL AND OTHERS v. TURKEY

CAUZUL PRIMEI SECȚIUNI DE ORAL ȘI ALȚII C. TURKIE (Doc. nr. 27735/95) HOTĂRÂREA (Resoluție în limba franceză) STRASBOURG 28 martie 2002 În cazul orală și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Bonello dna Tulkens Lorenzen dna Vajić Levits judecător F. Gölcüklü ad hoc judecător și dl E. Fribergh După deliberarea în particular la 7 martie 2002, pronunța următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în cererea nr. 27735/95 împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („ Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de patru resortisanți turci, Hadiye Oral, Veysel Oral, Vildan Oral și Barbaros Oral, la 19 iunie 1995. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dna Emel Ataktürk Karasu, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 2 din Convenție despre presupusa ucidere extrajudiciară a rudei lor İsmail Oral, în timpul unei operații de poliție desfășurate în districtul Kadıköy din Istanbul la 19 mai 1991 În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curtei la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenția. Dl RızA Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca ad hoc judecător, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). La 30 martie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 24 septembrie 2001, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 12 octombrie 2001 și la 14 ianuarie 2002, reprezentantul reclamanților și, respectiv, guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. CU FACTELE Înainte de incidentele care dau naștere prezentei cereri, militantii unei organizații armate ilegale, TKP/ML-TİKKO (Partitul Comunist Turc/Marxist și Lucrătorii Turci și Armata Eliberării Campionarilor) au efectuat mai multe atacuri teroriste la Istanbul. Au ucis un ofițer de poliție pensionat, Ș.K., în districtul Beșiktaș și au atacat o echipă de poliție în districtul Bakırköy, din Istanbul, care a dus la uciderea a doi ofițeri de poliție și a rănit un al treilea ofițer. La 19 mai 1991, ofițerii de poliție din Departamentul Antiterrorism al Direcției de Securitate din Istanbul au efectuat operațiuni în mai multe districte în vederea prinderii militantilor TKP/ML-TİKKO. Prima operație a fost efectuată în cartierul Beylerbeyi din districtul Üsküdar. Ofițerii de poliție au efectuat o căutare într-o casă utilizată de militantii TKP/ML TİKKO. Pe baza documentelor confiscate în casă, ofițerii de poliție au identificat un apartament din districtul Kadıköy folosit de İsmail Oral și prietenul său Hatice Dilek Arslan, care au fost suspectate de a fi militanti TKP/ML-TİKKO. În aceeași zi, la aproximativ 11 p.m., o echipă de poliție a opt ofițeri de poliție a efectuat o operație pentru a prinde İsmail Oral și Hatice Dilek Arslan. Potrivit guvernului, echipa de poliție a sosit la apartament și a bătut pe ușă. Ofițerii de poliție au solicitat İsmail Oral și Hatice Dilek Arslan să deschidă ușa. İsmail Oral și Hatice Dilek Arslan au deschis focul asupra ofițerilor de poliție. Primul împușcat a lovit un ofițer de poliție purtat o vestă antiglonț. Prin fereastra ruptă a ușii de intrare la apartament, ofițerii de poliție l-au văzut pe Hatice Dilek Arslan ținând o armă și o grenadă de mână. Ofițerii de poliție au tras înapoi, rănind Hatice Dilek Arslan. 10. Între timp, İsmail Oral, care era înarmat, încerca să scape prin balcon. Ofițerii de poliție l-au chemat să se oprească și să se predea. A deschis focul asupra lor. Apoi ofițerii de poliție l-au împușcat și rănit. İsmail Oral și Hatice Dilek Arslan au fost duși la spital, unde au murit. După confruntarea, ofițerii de poliție au făcut o căutare a apartamentului. Au găsit Hatice Dilek Arslan, fiul de opt ani, Özgür Arslan, care se ascunde sub pat. De asemenea, au găsit arme, muniții și documente ilegale. 11. Potrivit reclamanților, İsmail Oral și Hatice Dilek Arslan nu au murit în timpul unei confruntare cu ofițerii de poliție, deoarece Özgür Arslan și-a văzut mama în viață după operație. Nu a existat nici o confruntare între decedat și ofițerii de poliție. Acesta a intrat în apartament și a ucis arbitrar İsmail Oral și Hatice Dilek Arslan. 12. La 27 mai 1991, reclamanții au depus o cerere la Procuratura Generală Șef în districtul Kadıköy din Istanbul. Ei au solicitat procurorului public să investigheze uciderea celor două persoane și să aducă ofițerii de poliție în justiție. 13. La 16 iunie 1994, Curtea Kadıköy Assize a absolvit ofițerii de poliție. Curtea a susținut că ofițerii de poliție acționează în autoapărare și că nu a existat nici o crimă intenționată. Având în vedere declarațiile acuzaților, rapoartele autopsiei, rapoartele de experiență privind revolverul și pușca Kalashnikov confiscată la locul incidentului, rapoartele elaborate de Institutul Medical Forensic în ceea ce privește rănile care au cauzat moartea și dovezile conținute în dosar, [curtea] consideră că acuzații nu ar trebui [convocate] deoarece nu există dovezi suficiente și convingătoare că au ucis Hatice Dilek Arslan și İsmail Oral în depășirea atribuțiilor lor... [Curtea] consideră, prin urmare, că acuzații nu ar trebui să fie pedepsiți deoarece acționează în necesitatea imediată de a respinge un atac împotriva lor în sensul articolului 49 din Codul Penal Turc...” 14. La 19 iunie 1994, reclamanții au interzis un recurs la Curtea de Casație împotriva hotărârii Tribunalului Kadıköy Assize de a achita ofițerii de poliție. 15. La 21 decembrie 1994, Curtea de Casație a respins recursul susținând raționamentul și cogența hotărârii Curții Kadıköy Assize. La 15 ianuarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul regretă apariția cazurilor individuale de deces rezultate din utilizarea forței excesive ca și în circumstanțele morții lui Oral İsmail, în ciuda legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de acțiuni. Se acceptă faptul că utilizarea unei forțe excesive sau disproporționate care rezultă în deces constituie o încălcare a articolului 2 din Convenție și guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că dreptul la viață – inclusiv obligația de a efectua investigații eficiente – este respectat în viitor. În acest sens, se observă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au determinat o reducere a apariției deceselor în circumstanțe similare cu cele ale cererii instantanee și a investigațiilor mai eficiente. 3. Declar că Guvernul Republicii Turciei oferă pentru a plăti exgrație reclamanților suma de 500.000 franci francezi [1] Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, se transformă în Lira turcă la data plății și se plătește la un cont bancar numit de către solicitanți. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data încheierii hotărârii Curții în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. 4. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri a hotărârilor Curții referitoare la Turcia în acest caz și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se desfășoare cooperarea necesară în acest proces. 5. În cele din urmă, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 41 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. La 16 octombrie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de către reclamanți: „1. Reclamanții au luat act de declarația făcută de Guvernul Turciei și acceptă plata de către Guvern, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curtea în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu o sumă de 500 000 de franci francezi, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererilor lor în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, înregistrate în temeiul nr. 27735/95. Reclamanții declară că acest lucru constituie o soluționare completă și finală a cererilor lor. Reclamanții se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzelor către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 19. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în engleză și notificat în scris la 28 martie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Erik Fribergh Rozakis [1] 76,224,51 Euros

FIRST SECTION

CASE OF

ORAL AND OTHERS v. TURKEY

(Application no. 27735/95)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

28 March 2002

In the case of Oral and Others v. Turkey,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

G.

Bonello

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

judges

,

Mr F.

Gölcüklü

ad hoc

judge

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 7 March 2002,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in application no. 27735/95 against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the

Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by four Turkish nationals,

Hadiye Oral, Veysel Oral, Vildan Oral and Barbaros Oral (“the applicants”), on 19 June 1995.

2.

The applicants were represented before the Court by Mrs

Emel

Ataktürk Karasu, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.

3.

The applicants complained under Article 2 of the Convention about the alleged extra-judicial killing of their relative İsmail Oral, during a police operation carried out in the Kadıköy district of Istanbul on 19 May 1991

4.

Following communication of the application to the Government by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. Mr

Rıza

Türmen, the judge elected in respect of Turkey, withdrew from sitting in the case (Rule

28). The Government accordingly appointed Mr

Feyyaz Gölcüklü to sit as an

ad hoc

judge, in his place (Article

27

§

2 of the Convention and Rule

29

§

1).

5.

On 30

March 2000, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

6.

On 24 September 2001, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 12 October 2001 and on 14 January 2002 the applicants’ representative and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.

AS TO THE FACTS

7.

Prior to the incidents giving rise to the present application, militants of an illegal armed organisation, the TKP/ML-TİKKO (Turkish Communist Party/Marxist and Leninist-Turkish Workers and Peasants’ Liberation Army) carried out several terrorist attacks in Istanbul. They killed a retired police officer, Ș.K., in the Beșiktaș district and attacked a police squad in the Bakırköy district of Istanbul which resulted in the killing of two police officers and wounding of a third officer.

8.

On 19 May 1991 police officers from the Anti-Terrorism Department of the Istanbul Security Directorate carried out operations in several districts with a view to apprehending militants of the TKP/ML-TİKKO. The first operation was carried out in the Beylerbeyi neighbourhood of the Üsküdar district. The police officers conducted a search in a house used by the TKP/ML

‑

TİKKO militants. On the basis of the documents seized in the house the police officers identified a flat in the Kadıköy district used by İsmail Oral and his friend Hatice Dilek Arslan, who were suspected of being TKP/ML-TİKKO militants. Against this background, on the same day, at about 11 p.m., a police team of eight police officers carried out an operation in order to apprehend İsmail Oral and Hatice Dilek Arslan.

9.

According to the Government the police team arrived at the flat and knocked on the door. The police officers requested İsmail Oral and Hatice Dilek Arslan to open the door. İsmail Oral and Hatice Dilek Arslan opened fire on the police officers. The first shot hit a police officer wearing a bullet-proof vest. Through the broken window of the entrance door to the flat the police officers saw Hatice Dilek Arslan holding a gun and a hand grenade. The police officers fired back, wounding Hatice Dilek Arslan.

10.

In the meantime, İsmail Oral, who was armed, was trying to escape via the balcony. The police officers called on him to stop and surrender. He opened fire on them. Then the police officers shot and wounded him. İsmail Oral and Hatice Dilek Arslan were taken to hospital, where they died. Following the confrontation, the police officers conducted a search of the flat. They found Hatice Dilek Arslan’s eight-year old son, Özgür

Arslan, hiding under the bed. They also found guns, ammunition and illegal documents.

11.

According to the applicants, İsmail Oral and Hatice Dilek Arslan did not die during a confrontation with the police officers since Özgür Arslan had seen her mother alive subsequent to the operation. There was no confrontation between the deceased and the police officers. The latter entered the flat and arbitrarily killed İsmail Oral and Hatice Dilek Arslan.

12.

On 27 May 1991 the applicants lodged an application with the Chief Public Prosecutor’s office in the Kadıköy district of Istanbul. They requested the Public Prosecutor to investigate the killings of the two persons and bring the police officers to justice.

13.

On 16 June 1994 the Kadıköy Assize Court acquitted the police officers. The court held that the police officers were acting in self-defence and that there was no intentional homicide. It further stated,

inter alia

, that

“... having regard to the defendants’ statements, the autopsy reports, the expertise reports concerning the revolver and the Kalashnikov rifle seized at the scene of the incident, the reports drawn up by the Forensic Medical Institute as regards the wounds which caused the death and the evidence contained in the file, [the court] considers that the defendants should not be [convicted] since there is no sufficient and convincing evidence that they killed Hatice Dilek Arslan and İsmail Oral in excess of their duties... [The court] therefore holds that the defendants should not be punished since they were acting in immediate necessity to repel an assault directed against them within the meaning of Article 49 of the Turkish Criminal Code...”

14.

On 19 June 1994 the applicants lodged an appeal with the Court of Cassation against the Kadıköy Assize Court’s judgment to acquit the police officers.

15.

On 21 December 1994 the Court of Cassation dismissed the appeal upholding the reasoning and cogency of the Kadıköy Assize Court’s judgment.

AS TO THE LAW

16.

On 15 January 2002 the Court received the following declaration from the Government:

“1. The Government regret the occurrence of individual cases of death resulting from the use of excessive force as in the circumstances of İsmail Oral’s death notwithstanding existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such actions.

ex gratia

to the applicants the amount of 500,000 French francs

[1]

. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be converted into Turkish Liras on the date of payment and paid to a bank account named by the applicants. The sum shall be payable, free of any taxes that may be applicable, within three months from the date of striking out decision of the Court pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case.

17.

On 16 October 2001 the Court received from the applicants’ representative the following declaration signed by the applicants:

“1.

The applicants have taken note of the declaration made by the Government of Turkey and accept the payment by the Government, within three months from the date of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention of Human Rights, of an amount of 500,000 French francs, with a view to securing a friendly settlement of their applications to the European Court of Human Rights, registered under nos.

27735/95. The applicants declare that this constitutes a full and final settlement of their claims.

2.

The applicants further undertake not to request the referral of the cases to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

18.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

19.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 28 March 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

C.

L

Rozakis

Registrar

President

[1]

76,224.51 Euros