AFFAIRE VOLKWEIN c. ALLEMAGNE

RESPONDENT

DEU

HOTĂRÂRE

04.04.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE VOLKWEIN c. ALLEMAGNE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA VOLKWEIN c. GERMANIA (Cercetarea nr. 45181/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 aprilie 2002 DEFINITIVĂF 04/0: Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Volkwein c. Germania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii. Cabral Barreto, președintele Ress Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 14 martie 2002, renunță hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 45181/99) îndreptată împotriva Republicii Federale Germania și al cărei resortisant al acestui stat, Stephan Volkwein ( Guvernul german este reprezentat de agentul său, Klaus Stoltenberg, Ministerialdigerent la Ministerul Federal al Justiției. Reclamantul a declarat că durata procedurii pe care o inițiase în fața instanței judecătorești a lui Gross-Gerau nu a îndeplinit cerința termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alin. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (2) ] 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 22 mai 2001, camera a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. Reclamantul, Stephan Volkwein, este un resortisant german, născut în 1962 și rezident în Dreieich (Germania). 10. La 5 august 1992, tribunalul judecătoresc (Amtsgericht) din Lampertheim va elibera un ordin de plată ( Mahnbescheid) ) împotriva reclamantului care se referă la suma de 1 304,72 Deutsch Mark (DEM) plus dobânzi și cheltuieli ca daune-interese ale domnului F. în urma unui accident de circulație. 11. La 8 octombrie 1992, asupra opoziției reclamantului la ordinul de plată, domnul F. sesizează instanța judecătorească a Gross-Gerau în vederea inițierii procedurii contencioasă. 12. La 14 decembrie 1992, instanța de judecată a desemnat un expert pentru a întocmi un raport cu privire la desfășurarea accidentului. La 16 iunie 1993, în cadrul instanței de judecată a instanței de judecată, expertul desemnat și-a prezentat raportul oral. În termen de o săptămână, părțile au informat instanța judecătorească în termen de o săptămână, în cazul în care raportul era dorit. În caz contrar, tribunalul judecătoresc din statul membru în cauză trebuia să emită o hotărâre. La 10 august 1993, tribunalul a stabilit data pronunțării la 10 august 1993. 13. La 23 iunie 1993, reclamantul a solicitat redactarea raportului. La data de 20 august 1993, tribunalul a prelungit termenul până la 1 octombrie 1993 pentru plata în avans a cheltuielilor legate de întocmirea raportului de către solicitant. La data de 6 decembrie 1993, instanța de judecată a trimis dosarul procedurii la expert 14. La 14 aprilie 1994, instanța din statul membru în care a fost întocmit raportul. 15. La 7 iulie, instanța din statul membru în cauză a stabilit termenul limită pentru întocmirea raportului la 15 august 1994 sub pedeapsa cu o amendă de 1 000 DEM ( Androyung eines Zwangsgeldes 16. La 22 august 1994, instanța de judecată a stabilit un nou termen până la 30 septembrie 1994 sub pedeapsa cu o amendă de 2 000 DEM. Apoi, la 21 octombrie 1994, el i-a impus o nouă amendă și a acordat un nou termen până la 1 decembrie 1994 sub pedeapsa cu o amendă de 4 000 DEM. 17. La data de 28 octombrie 1994, instanța judecătorească din statul de drept a aplicat amenzile. 18. La data de 5 ianuarie 1995, instanța judecătorească din statul de drept a aplicat amenzile de către un executor. La data de 19 aprilie 1995, acesta a încercat în zadar să efectueze execuția în fața expertului. 19. În iunie 1995, ca urmare a unei cereri din partea instanței judecătorești din 4 mai În data de 16 august 1995, tribunalul a cerut să i se trimită dosarul, iar la 11 septembrie 1995 a făcut o nouă cerere. La 24 și 25 octombrie 1995, președintele instanței judecătorești de instanță a rechemat prin telefon expertul pe care trebuia să-l trimită. La 30 noiembrie și la 7 decembrie 1995. 21. La 21 aprilie 1996, instanța judecătorească a numit instanța judecătorească să dea dosarul până la 15 mai 1996 și l-a revocat. La 11 iulie 1996, a însărcinat biroul de percepție judiciară ( Gerichtskasse ) de la execuție a deciziei sale din 21 aprilie 1996. La 13 august În septembrie 1996, instanța a făcut o notă conform căreia dosarul nu fusese emis. La 12 noiembrie 1996, el a informat avocatul domnului F. că ar fi trebuit să reconstituie dosarul. În plus, el a ordonat expertului să declare că nu mai avea dosarul. 22. La 17 aprilie 1997, aprodul însărcinat cu recuperarea dosarului a informat instanța că expertul ar fi prezentat cazul instanței la începutul anului 1996. El a fost informat cu privire la cererile repetate ale instanței din cauza comportamentului unuia dintre angajații săi și a crezut că și-a prezentat raportul cu cazul în instanță cu mult timp în urmă, fără să știe că a fost implicat într-un alt raport. 23. La 2 iunie 1997, tribunalul a ridicat amenzile împotriva expertului și a solicitat părților să completeze raportul emis. 24. La 18 iulie 1997, reclamantul a depus o cerere de recuzare împotriva judecătorului din tribunalul din Darmstadt. La 14 august 1997, acesta a transmis declarația judecătorului în cauză reclamantului. 25. La 27 august 1997, reclamantul a formulat o cerere de recuzare împotriva expertului desemnat. La 5 septembrie 1997, Tribunalul Regional din Darmstadt a solicitat instanței să fie exonerat de mandatul său de competență pe motiv că reclamantul a fost inculpat. 26. La 23 septembrie 1997, Tribunalul Regional din Darmstadt a respins cererea de recuzare împotriva instanței judecătorești din Instanță. La 18 decembrie 1997, instanța din Frankfurt pe Main a respins acțiunea. 27. La 29 decembrie 1997, tribunalul din Luxemburg a stabilit o audiere care a avut loc la 11 martie 1998. 28. La 6 mai 1998, instanța judecătorească a pronunțat sentința conform căreia reclamantul a fost condamnat să plătească suma de 650 DEM și 4 La 14 septembrie 1998, Curtea Constituțională Federală ( Bundesverfassungsgericht), hotărând în comitetul a trei judecători, a decis să nu rețină acțiunea constituțională (Verfassungsbeschwerde) a reclamantului împotriva deciziilor judiciare de respingere a cererii de recuzare. 30. La 1 octombrie 1998, Curtea Constituțională Federală, hotărând în cadrul unui comitet de trei judecători, a decis să nu rețină acțiunea constituțională a reclamantului împotriva hotărârii instanței judecătorești din partea Gross-Gerau și a duratei procedurii în fața acestuia. Recurentul se plânge de durata procedurii, în special în fața instanței judecătorești din Gross-Gerau. El invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care urmează să fie luată în considerare 32. Curtea constată că procedura a început la 8 octombrie 1992 cu cererea domnului F. de a iniția procedura contencioasă și s-a încheiat la 1 octombrie 1992. 1998 prin decizia Curții Constituționale Federale de a nu reține acțiunea constituțională a reclamantului și, prin urmare, a durat aproape șase ani. Caracter rezonabil al duratei procedurii 33. Guvernul susține că durata procedurii este, în esență, imputată, pe de o parte, expertului care a avut dosarul timp de 3 ani. a căror cerere de recuzare a întârziat procesul cu cinci luni. 34. El menționează, printre altele, numeroasele eforturi depuse de instanța de judecată a lui Gross Gerau pentru a-i reaminti expertului necesitatea de a-și întocmi raportul și de a recupera dosarul după ce mandatul expertului a fost revocat (impozitarea unor amenzi, măsuri executorii în fața expertului, intervenția președintelui Tribunalului). Altă soluție a fost să reconstituim dosarul, soluție pe care instanța de judecată este, pe bună dreptate, abținută de la luarea în considerare a dificultăților și întârzierilor pe care le-ar fi cauzat. Guvernul subliniază, de asemenea, că cauza avea o importanță minoră pentru solicitant, dat fiind că procesul se referea la plata unei sume de numai 1 300 DEM și că reclamantul nu a depus niciun efort în vederea accelerării procedurii prin intermediul unor cereri de informare cu privire la starea faptelor și a cererilor care au dus la instigarea unei amenzi la expert. 35. În special, reclamantul răspundea în fața instanței judecătorești din statul membru în care se afla instanța judecătorească din statul membru în care a fost întocmit raportul de către expertul mandatat cu cât mai mult timp posibil și de a lua măsurile adecvate pentru a pune capăt mandatului expertului și pentru a recupera dosarul. În plus, el subliniază că, în anii 1994 și 1995, el l - a sunat de mai multe ori pe judecătorul care se ocupă de caz în instanța de judecată pentru a afla unde se afla procesul său. 36. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, și H.T. c. Germania, nr. 38073/97, 11 octombrie 2001, § 31. De asemenea, Comisia reamintește că, chiar și în sistemele juridice care consacră principiul de conduită a procesului de către părți (Parteimaxime), așa cum o face procedura civilă germană, atitudinea persoanelor interesate nu scutește judecătorii de faptul că celeritatea prevăzută la art. 6 alineatul (1) din convenție (hotărârile Bayrak c. Germania , nr. 27937/95, 20 decembrie 2001, § 28, și Sinceliti c. Italia din 23 noiembrie 1993, seria A nr. 278, p. 10, § 25). 37. Curtea consideră că cauza nu prezenta o complexitate specială. 38. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea constată că reclamantul a depus două cereri de recuzare împotriva instanței judecătorești din Instanța de judecată responsabilă pentru cauza sa și expertul desemnat. Este adevărat că întârzierea procedurii datorate acestor acțiuni prevăzute în dreptul german nu poate fi imputată în dreptul german, acesta nu poate fi imputat nici reclamantului (hotărârile Erkner și Hofbauer, precum și Peștele c. Austria din 23 aprilie 1987, seria A nr. 117, pp. 63 și 104, § 68 și respectiv 57). 39. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea arată că raportul din care face parte expertul a fost întocmit în scris că la trei ani și opt luni de la cererea instanței judecătorești din statul membru în cauză, expertul în redactarea acestuia. În această privință, Curtea subliniază că nu poate să își asume responsabilitatea în temeiul căreia guvernul tinde să nege răspunderea instanței judecătorești din statul membru în cauză pentru întârzierea suferită de acesta. Comisia reamintește că, deși colaborarea unui expert s.c. Italia menționată anterior, p. 9, § 23, Martins Moreira c. Portugalia din 26 octombrie 1988, seria A nr. 143, p. 21 § 60, și Nuutinen c. Finlanda, nr. 32842/96, CEDH 2000 VIII, § 117. 40. Curtea ia notă de eforturile instanței judecătorești de a primi raportul, dar consideră că instanța avea la dispoziție alte mijloace mai eficiente și mai rapide pentru a face acest lucru, ținând cont de timpul deja scurs și ținând cont de faptul că măsurile întreprinse s-au dovedit ineficiente. Curtea consideră, de asemenea, și mai ales că ar fi fost de datoria instanței judecătorești din statul membru în cauză, în loc să facă incisive admonestații la expertul numit, denumi un alt. 41. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că durata procedurii nu poate fi considerată rezonabilă în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. 42. Prin urmare, a existat o încălcare a acestui articol. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită suma de 10 600 EUR (EUR) pentru timpul pe care l-a dedicat procesului său în fața instanței judecătorești din statul de judecată, timp în care ar fi putut să lucreze și să câștige bani și, în plus, solicită 6 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit 45. Guvernul afirmă că o lipsă de câștig nu poate fi compensată. În plus, el contestă faptul că reclamantul a consacrat timpul indicat problemei duratei procesului și că, din cauza acestui timp, nu a putut lucra pentru mai mulți potențiali clienți. 46. Curtea consideră că legătura cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciul material nu a fost invocată. Cu toate acestea, Comisia consideră că nu este rezonabil să se considere că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a duratei procedurii. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41 din convenție, aceasta îi acordă suma de 3 000 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 47. Pe cheltuiala și cheltuielile reclamantului solicită o sumă totală de 2 675 EUR, inclusiv costurile de fotocopiere (849 EUR), de deplasare (594 EUR), de telefon (320 EUR), de poștă (210 EUR) și 702 EUR pentru rambursarea cheltuielilor avansate pentru raportul de expert, inclusiv 4 % din dobânzi începând cu septembrie 1993. 48. Guvernul nu se pronunță asupra acestei chestiuni. 49. Curtea reamintește că nu a acordat rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor în fața organelor Convenției și a celor pe care un solicitant le-a angajat în fața instanțelor naționale decât în măsura în care acestea se referă la încălcarea constatată, au fost suportate efectiv și în mod necesar, și sunt rezonabile în ceea ce privește rata lor (a se vedea, printre altele, Hotărârile Wettstein § 56 și Pammel c. Germania din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1114 § 82. De asemenea, aceasta amintește că, în cauze de durată a procedurii, continuarea examinării unei cauze dincolo de termenul limită rezonabil mai mare decât acesta duce la o creștere a cheltuielilor suportate de solicitant (a se vedea Hotărârea Bouilly c. Franța, nr. 38952/97, 7 decembrie 1999, § 33, și Maurer c. Austria, nr. 50110/99, 17 ianuarie 2002, § 27). 50. Comisia consideră că sumele solicitate de solicitant nu privesc încălcarea constatată decât într-un grad scăzut și că acestea ar fi fost oricum angajate dacă instanța de judecată ar fi cunoscut cauza reclamantului într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, în conformitate cu art. 41 din convenție, aceasta acordă reclamantului suma de 1 200 EUR în acest sens. Interese moratorii 51. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Germania la data adoptării prezentei hotărâri este de 7,57 ani. DE CESAR, CURȚA, ÎN L A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume i. 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale, (ii.1 200 EUR (o mie două sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată aceste sume vor fi majorate cu 7,57% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestora Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la aprilie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent B erger Ireneu Cabral Barreto Moduler Președintele