BERTUZZI contre la FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 36378/97 de către Remi BERTUZZI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 aprilie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Biersan Ugrekhelidze Municipaloni judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 10 februarie 1997 și înregistrată la 9 iunie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, Remi Bertuzzi, este un cetățean francez, născut în 1951 și rezident în Saint-Laurent (Vosges). Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prima procedură Reclamantul, care intenționa să inițieze o procedură în despăgubire împotriva Maestrului T, avocat, a depus o cerere de asistență judiciară la Tribunalul de Mare Instanță din Metz. La 1 iunie 1995, i s-a acordat asistență juridică totală. Cei trei avocați numiți succesiv de către barier au solicitat să fie eliberați din mandatul lor de asistență judiciară, din cauza legăturilor lor personale cu avocatul atacat. Ultimul dezmințit a intervenit la sfârșitul lunii octombrie, la începutul lunii noiembrie 1995. La 23 noiembrie 1995, reclamantul l-a solicitat din nou pe președintele biroului de asistență judiciară, astfel încât să fie desemnat un al patrulea avocat. La 27 noiembrie 1995, el a înaintat aceeași cerere unui bățer. Prin scrisoarea din 12 decembrie 1995, acest avocat a trimis această scrisoare unui avocat membru al consiliului de ordine și i-a cerut să numească un al patrulea avocat. După ce a solicitat și a obținut elemente cu privire la natura litigiului reclamantului, acesta nu a dat curs imediat cererii. Întrucât reclamantul nu a primit niciun răspuns, la 14 iunie 1996, ministrul Justiției i-a răspuns doar printr-o scrisoare care îi arăta că cererea sa a fost transferată directorului pentru afaceri civile și pecetluire, la 21 iunie 1996. Reclamantul subliniază acest lucru, într-o scrisoare adresată ministrului, datată 23 noiembrie 1996. În martie 1997, reclamantul a primit un răspuns de la ciorapul de ordine al avocaților. Acesta a informat cu privire la faptul că decizia de acordare a asistenței juridice, datată 1 iunie 1995, a devenit caducă. Prin urmare, îi revine sarcina de a face o nouă cerere dacă dorește să continue procedura împotriva Maestrului T. Reclamantul nu a dat curs acestei scrisori. Pe de altă parte, reclamantul a solicitat asistență judiciară într-o altă procedură de care nu precizează obiectul. Acest ajutor i-a fost refuzat la 15 ianuarie 1997 pe motiv că reclamantul nu a prezentat documentele justificative referitoare la resursele sale. Această decizie a fost confirmată, în urma unor deliberări ulterioare, la 12 februarie 1997 și la 29 octombrie 1997. Dreptul intern relevant Legea 91-647 din 10 iulie 1991 privind ajutorul juridic art. 2 Persoanele fizice ale căror resurse sunt insuficiente pentru a-și exercita drepturile în justiție pot beneficia de asistență juridică. Acest ajutor este total sau parțial. Cheltuielile care ar fi suportate de beneficiar pentru asistența judiciară în cazul în care aceasta nu ar fi avut acest ajutor sunt suportate de statul membru în cauză. (...) art. 25 Beneficiarul asistenței judiciare are dreptul la asistență juridică din partea unui avocat și la cea a tuturor ofițerilor publici sau ministeriali a căror procedură necesită asistență. Avocații și ofițerii publici sau ministeriali sunt aleși de către beneficiarul asistenței juridice și pot fi, de asemenea, aleși sau numiți prin funcționarul de justiție. În lipsa unei alegeri sau în cazul refuzului de a se pronunța în justiție ales, se desemnează un avocat sau un ofițer public sau ministerial, fără a aduce atingere aplicării normelor privind comisioanele sau desemnările din oficiu, de către bățierul sau de către președintele organismului profesional de care depinde. În cazul în care un stat membru consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta trebuie să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Decretul 91-1266 din 19 decembrie 1991 de punere în aplicare a Legii nr. 91-647 din 10 iulie 1991 privind ajutorul juridic art. 33 Modificat prin Decretul 2001-512 14 iunie 2001 art. 8 JORF 15 iunie 2001 Cererea de asistență judiciară se depune sau se adresează de către persoana juridică sau de orice mandatar al biroului de asistență judiciară. Aceasta conține următoarele indicații: 1° Numele, prenumele, ocupația, naționalitatea și domiciliul reclamantului sau, în cazul în care acesta este o persoană juridică, numele, forma, obiectul și sediul social; 2° În funcție de caz: - obiectul cererii în justiție, însoțit de o expunere succintă a motivelor sale; - descrierea succintă a diferendului existent, identitatea părților și obiectul tranzacției avute în vedere înainte de introducerea în instanță; (...) Art. 35 Declarația de resurse prevăzută la art. 34 conține: 1o L a situației familiale și profesionale a reclamantului; (a) lista completă și detaliată a resurselor de orice natură a cărei responsabilitate sau dispoziție a avut-o reclamantul în mod direct sau indirect în ultimul an calendaristic și, dacă este cazul, anul cererii, cu excepția prestațiilor familiale și sociale enumerate în art. 2, precum și a resurselor soțului și, dacă este cazul, a celor ale altor persoane care trăiesc în mod obișnuit la domiciliu și ale persoanelor aflate în întreținere; 3° Natura și importanța bunurilor sale mobile și imobiliare, chiar neproductive de venituri; 4° Elementele exterioare ale stilului său de viață. Această declarație, cu excepția cazului în care reclamantul rămâne în mod obișnuit în Franța, se face pe un tipărit în conformitate cu modelele stabilite prin decretul comun al gărzii de ștampile, ministrul justiției, și al ministrului de buget. Această declarație conține rechemarea dispozițiilor penale prevăzute la alin. II din art. 22 din Legea nr. 68-690 din 31 iulie 1968. Decizia de admitere la instanță este caducă dacă, în anul notificării sale, instanța nu a fost sesizată cu instanța judecătorească pentru care a fost pronunțată admiterea. art. 76 În cazul în care reclamantul de asistență judiciară nu prezintă un document care să ateste acceptarea unui avocat sau a unui ofițer public sau ministerial ales de acesta, desemnarea persoanei care acordă asistența judiciară poate fi efectuată imediat de către membrul biroului sau al secțiunii biroului care reprezintă profesia și care a primit delegarea în acest scop. Pentru aplicarea articolului precedent, avocatul membru al biroului sau secțiunii biroului trebuie să fi primit delegația de la ștacheta de ordine a avocaților din care face parte. (...) art. 79 Modificat prin Decretul 2001-512 14 iunie 2001 art. 24 JORF 15 iunie 2001 În cazul în care nici un avocat sau ofițer public sau ministerial nu a fost ales de către beneficiarul ajutorului sau nu a fost desemnat în condițiile prevăzute la articolele 76-78, secretarul biroului sau al secțiunii biroului de asistență judiciară adresează, imediat după admiterea la plata ajutorului, o copie a hotărârii în cazul ciorapierului și, dacă este cazul, președintelui fiecărui organism profesional de care depind diversele organisme auxiliare de justiție competente pentru a reprezenta beneficiarul ajutorului, pot asista și efectua actele și formalitățile necesare în acest sens sau în cazul procedurii de executare pentru care a fost acordat acest ajutor. În cazul în care este necesar să se recurgă la un nou avocat sau ofițer public sau ministerial după admiterea la asistență judiciară, secretarul biroului sau al secțiunii biroului de asistență judiciară, sesizat de beneficiarul ajutorului, trimite o copie a hotărârii către bățierul și președintele fiecărui organism profesional descris la alineatul precedent. Modificat prin Decretul 2001-12 14 iunie 2001 art. 25 JORF 15 iunie 2001 Ciocanul sau președintele organismului profesional sau delegatul acestuia desemnează avocatul sau ofițerul public sau ministerial însărcinat să acorde asistență beneficiarului asistenței juridice. 1° avocat sau ofițer public sau ministerial interesat, căruia îi transmite o copie a deciziei biroului, amintindu-i dispozițiile art. 54; 2° Secretarul biroului de asistență judiciară care îl informează imediat pe beneficiarul asistenței judiciare, invitându-l să ia legătura cu acest auxiliar de justiție, precum și grefierul-șef sau secretarul instanței în cazul în care o instanță este sesizată cu litigiul; se face referire la numele adjuvanților judiciari la dosarul cauzei; (...) art. 83 În cazul în care asistența acordată beneficiarului asistenței juridice înainte de acordarea acestui ajutor este solicitată pentru a fi descărcată, instanța sau președintele instanței profesionale în cauză se pronunță printr-o decizie motivată în condițiile prevăzute la art. 25 al patrulea paragraf din legea din 10 iulie 1991 menționată anterior. Această decizie este notificată beneficiarului asistenței judiciare, adjuvanților sau adjuvanților de justiție și secretarului biroului de asistență judiciară. În toate cazurile în care un auxiliar de justiție care a acordat asistență beneficiarului asistenței judiciare este exonerat de sarcina sa, îi este desemnat imediat un înlocuitor. CODUL LICHIDITĂȚII JUDICIARE (și anume legislația) Articolul L781-1 Lah este obligat să repare prejudiciul cauzat de funcționarea defectuoasă a Serviciului de Justiție. Această răspundere nu este angajată decât printr-o greșeală gravă sau printr-o negare a justiției.(...) GRIFS (1) Reclamantul se plânge de încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție din cauza faptului că nici un avocat nu a fost desemnat să-i fie apărător, în timp ce a obținut asistență juridică în prima procedură. (1) Reclamantul se plânge de încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție din cauza faptului că nici un avocat nu a fost desemnat să-i fie apărător, în timp ce a obținut ajutorul juridic în prima procedură. Aceste dispoziții se citesc în special Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei are dreptul, printre altele, la să se apere pe sine însuși sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care acesta nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Acesta arată că reclamantul ar fi putut, în cadrul unei acțiuni disciplinare, să sesizeze procurorul general în apropierea instanței de apel a lui Metz, care, dacă faptele ar fi fost stabilite, ar fi sesizat consiliul de ordine al avocaților, lipsa desemnării unui avocat de către bățierul care constituie atât o încălcare a legilor și reglementărilor, cât și o încălcare a normelor deontologice. Acesta adaugă că reclamantul ar fi putut face recurs la o cale de atac în fața instanțelor de drept comun pentru a invoca o abatere civilă comisă de către vânzător. În cele din urmă, guvernul face trimitere la articolul L781-1 din Codul de organizare judiciară și indică faptul că reclamantul ar fi putut susține că Õ a fost victima unei funcționări defectuoase a biroului de asistență juridică în măsura în care nu ar fi putut beneficia în mod concret de serviciile de asistență juridică ale unui avocat, care ar fi putut să-și vadă responsabilitatea angajată pe baza acestei dispoziții. Curtea amintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne nu cuprinde o aplicare automată și nu are un caracter absolut; prin controlul respectării trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei (hotărârile Stögmüller din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, p. 42, § 11; Ringeisen din 16 iulie 1971, seria A nr. 13, p. 37-38, § 89 și 92; Hotărârea Deweer c. Belgia din 27 februarie 1980, seria A nr. 35, p. 17, § 29; Van Oosterwijck c. Belgia din 6 noiembrie 1980, seria A nr. 40, § 35, p. 18. În plus, o acțiune în despăgubire poate fi luată în considerare în sensul articolului 35 din Convenție (a se vedea în special, mutatis mutandis, Hotărârea Bozano din 18 decembrie 1986, seria A nr. 111, p. 21, § 49, și Jong, Baljet și van den Brink din 22 mai 1984, seria A nr. 77, pp. 19-20, § 39), dar prevede o epuizare numai a recursurilor atât referitoare la infracțiunile incriminate, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine, în practică și în teorie, altfel le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorite; este de datoria statului pârât să demonstreze că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea în special Hotărârea Jong, Baljet și van den Brink menționat anterior, ibidem și Hotărârea Vernillo c. Franța din 20 februarie 1991, seria A nr. 198, pp. 11-12 alin. 27). Curtea constată că acțiunile menționate de guvern intră în domeniul de aplicare al acțiunilor de despăgubire pentru două dintre ele. În ceea ce privește în special articolul L 781-1 din Codul de organizare judiciară, acesta stabilește condiții foarte stricte de deschidere și nu rezultă din singura decizie a guvernului, pronunțată de o instanță judecătorească din statul membru în 1989 și care respinge cererea făcută de un justițiabil, că instanțele și instanțele franceze, cel puțin la data la care cererea sa a fost introdusă de solicitant, au interpretat noțiunile de fault greu și de mai mare de justiție mai mult decât la punctul d.y include, de exemplu, comportamentul unui ciorap în cadrul sistemului de asistență juridică. Pe de altă parte, în ceea ce privește recursul la procurorul general în apropierea instanei de apel, Curtea nu consideră că: "este posibil să se facă apel la o cale de atac accesibilă, deoarece consideră că nu se poate cere reclamantului, care, desigur, nu era asistat de un avocat, să cunoască toate arcanii acțiunilor judiciare sau disciplinare împotriva unui băț de ordine a avocaților. Prin urmare, nu pot fi reținute excepțiile rezultate din neobosirea căilor de atac interne. În ceea ce privește fondul cauzei, guvernul se referă în principal la hotărârea Airey c. Irlanda din 9 octombrie 1979 (seriile A nr. 32). El subliniază că Reclamantul susține că art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (c) a fost încălcat împotriva sa. După ce a efectuat o examinare preliminară a faptelor și argumentelor părților, Curtea consideră că acest aspect ridică întrebări de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii și necesită o examinare pe fond a cauzei. Prin urmare, acesta nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. (2) Reclamantul invocă încălcarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Regulamentul de procedură, deoarece asistența judiciară i-a fost refuzată în a doua procedură. Curtea ia notă de faptul că, în speță, ajutorul juridic a fost refuzat reclamantului deoarece acesta nu a prezentat documentele justificative referitoare la resursele sale. Curtea constată că, din cauza propriei sale deficiențe, ajutorul juridic a fost refuzat reclamantului. Faptul de a furniza documente justificative privind resursele pare să fie minimul a ceea ce poate fi așteptat de la o persoană care solicită să beneficieze de asistență juridică tocmai din cauza faptului că veniturile sale nu îi permit să plătească un avocat. În plus, din dosar și din cele de mai sus rezultă că reclamantul cunoștea foarte bine sistemul de asistență judiciară [pe care l-a obținut în 1995 pentru o altă procedură. Prin urmare, partea în cauză trebuie respinsă pentru lipsa evidentă de temei prin aplicarea articolului 35 alineatul (3) și a articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate, PARTEA reclamantului întemeiat pe faptul că a reușit să obțină desemnarea unui avocat în temeiul asistenței juridice în procedura pe care a dorit să o dedice împotriva Maestrului T. ; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle A. B. Aka Prezident

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 36378/97

par Remi BERTUZZI

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 16 avril 2002 en une chambre composée de

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

Gaukur

Jörundsson

,

L.

Loucaides

,

C.

Bîrsan

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

A.

Mularoni

,

juges

,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 10 février 1997 et enregistrée le 9 juin 1997,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant,

Remi Bertuzzi, est un ressortissant français, né en 1951 et résidant à Saint-Laurent (Vosges).

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

Première procédure

Le requérant, qui désirait diligenter une procédure en dommages-intérêts contre Maître T., avocat, déposa une demande d’aide juridictionnelle auprès du tribunal de grande instance de Metz. Le 1er juin 1995, l’aide juridictionnelle totale lui fut accordée.

Les trois avocats désignés successivement par le bâtonnier demandèrent à être relevés de leur mandat en aide juridictionnelle, en raison de leurs liens personnels avec l’avocat attaqué. Le dernier désistement intervint fin octobre, début novembre 1995.

Le 23 novembre 1995, le requérant sollicita à nouveau le président du bureau de l’aide juridictionnelle, afin qu’un quatrième avocat soit désigné. Le 27 novembre 1995, il adressa cette même demande au bâtonnier. Le greffe du barreau d’aide juridictionnelle transmit ce courrier à un avocat membre du conseil de l’ordre et désigné pour siéger au bureau d’aide juridictionnelle. Par courrier du 12 décembre 1995, cet avocat écrivit au bâtonnier de l’ordre des avocats de Metz pour lui demander de désigner un quatrième avocat. Celui-ci, après avoir sollicité et obtenu des éléments sur la nature du litige du requérant, ne donna aucune suite immédiate à la demande.

N’obtenant aucune réponse, le requérant s’adressa au ministre de la Justice, le 14 juin 1996. Seule, une lettre lui indiquant que sa demande était transférée au directeur des affaires civiles et du sceau, lui parvint en retour le 21 juin 1996. Le requérant souligne ce fait, dans une lettre envoyée au ministre, datée du 23 novembre 1996.

En mars 1997, le requérant obtint une réponse du bâtonnier de l’ordre des avocats. Celui-ci l’informait du fait que la décision d’accorder l’aide juridictionnelle, datée du 1er juin 1995, était devenue caduque. Par conséquent, il lui appartenait de faire une nouvelle demande s’il souhaitait continuer la procédure contre Maître T. Le requérant ne donna pas suite à ce courrier.

2.

Deuxième procédure

Le requérant a par ailleurs demandé l’aide juridictionnelle dans une autre procédure dont il ne précise pas l’objet. Cette aide lui a été refusée le 15 janvier 1997 au motif que le requérant n’avait pas produit les pièces justificatives relatives à ses ressources. Cette décision a été confirmée, suite à de nouvelles délibérations, le 12 février 1997 et le 29 octobre 1997.

B.

Le droit interne pertinent

Loi 91-647 du 10 Juillet 1991 relative à l’aide juridique

Article 2

«

Les personnes physiques dont les ressources sont insuffisantes pour faire valoir leurs droits en justice peuvent bénéficier d’une aide juridictionnelle. Cette aide est totale ou partielle.(...)

»

Article 24

«

Les dépenses qui incomberaient au bénéficiaire de l’aide juridictionnelle s’il n’avait pas cette aide sont à la charge de l’Etat. (...)

»

Article 25

«

Le bénéficiaire de l’aide juridictionnelle a droit à l’assistance d’un avocat et à celle de tous officiers publics ou ministériels dont la procédure requiert le concours.

Les avocats et les officiers publics ou ministériels sont choisis par le bénéficiaire de l’aide juridictionnelle. Ils peuvent l’être également par l’auxiliaire de justice premier choisi ou désigné.

A défaut de choix ou en cas de refus de l’auxiliaire de justice choisi, un avocat ou un officier public ou ministériel est désigné, sans préjudice de l’application des règles relatives aux commissions ou désignations d’office, par le bâtonnier ou par le président de l’organisme professionnel dont il dépend.

L’auxiliaire de justice qui prêtait son concours au bénéficiaire de l’aide juridictionnelle avant que celle-ci ait été accordée doit continuer de le lui prêter. Il ne pourra en être déchargé qu’exceptionnellement et dans les conditions fixées par le bâtonnier ou par le président de l’organisme dont il dépend.

»

Décret 91-1266 du 19 Décembre 1991 portant application de la loi n° 91-647 du 10 juillet 1991 relative à l’aide juridique

Article 33

Modifié par Décret 2001-512 14 Juin 2001 art 8 JORF 15 juin 2001

.

«

La demande d’aide juridictionnelle est déposée ou adressée par l’intéressé ou par tout mandataire au bureau d’aide juridictionnelle.

Elle contient les indications suivantes :

1° Nom, prénoms, profession, nationalité et domicile du requérant ou, si celui-ci est une personne morale, ses dénomination, forme, objet et siège social ;

2° Selon le cas :

- l’objet de la demande en justice, accompagné d’un exposé succinct de ses motifs ;

- la description sommaire du différend existant, l’identité des parties et l’objet de la transaction envisagée avant l’introduction de l’instance ; (...)

»

Article 35

«

La déclaration de ressources prévue à l’article 34 contient :

1° L’indication de la situation familiale et professionnelle du requérant ;

2° L’énumération complète et détaillée des ressources de toute nature dont le requérant a eu directement ou indirectement la jouissance ou la libre disposition au cours de la dernière année civile et, s’il y a lieu, de l’année de la demande, à l’exclusion des prestations familiales et des prestations sociales énumérées à l’article 2, ainsi que des ressources de son conjoint et, le cas échéant, de celles des autres personnes vivant habituellement à son foyer et de celles des personnes éventuellement à charge ;

3° La nature et l’importance de ses biens mobiliers et immobiliers, même non productifs de revenus ;

4° Les éléments extérieurs de son train de vie.

Cette déclaration, à moins que le requérant ne demeure pas habituellement en France, est faite sur un imprimé conforme aux modèles fixés par arrêté conjoint du garde des sceaux, ministre de la justice, et du ministre chargé du budget. Elle comporte le rappel des dispositions pénales du paragraphe II de l’article 22 de la loi n° 68-690 du 31 juillet 1968.

»

Article 54

«

La décision d’admission à l’aide juridictionnelle est caduque si, dans l’année de sa notification, la juridiction n’a pas été saisie de l’instance en vue de laquelle l’admission a été prononcée.

»

Article 76

«

Lorsque le demandeur à l’aide juridictionnelle ne produit pas de document attestant l’acceptation d’un avocat ou d’un officier public ou ministériel choisi par lui, la désignation de l’auxiliaire de justice peut être effectuée sur-le-champ par le membre du bureau ou de la section du bureau représentant la profession et ayant reçu délégation à cet effet.

»

Article 77

«

Pour l’application de l’article précédent, l’avocat membre du bureau ou de la section du bureau doit avoir reçu délégation du bâtonnier de l’ordre des avocats auquel il appartient. (...)

»

Article 79

Modifié par Décret 2001-512 14 Juin 2001 art 24 JORF 15 juin 2001

.

«

Lorsque aucun avocat ou officier public ou ministériel n’a été choisi par le bénéficiaire de l’aide ou n’a été désigné dans les conditions prévues aux articles 76 à 78, le secrétaire du bureau ou de la section du bureau d’aide juridictionnelle adresse, dès l’admission à l’aide, une copie de la décision au bâtonnier et, le cas échéant, au président de chacun des organismes professionnels dont dépendent les divers auxiliaires de justice respectivement compétents pour représenter le bénéficiaire de l’aide, l’assister et procéder aux actes et formalités nécessaires à l’instance, à l’acte conservatoire ou à la procédure d’exécution pour lequel cette aide a été accordée.

Lorsqu’il apparaît nécessaire de recourir à un nouvel avocat ou officier public ou ministériel après admission à l’aide juridictionnelle, le secrétaire du bureau ou de la section du bureau d’aide juridictionnelle, saisi par le bénéficiaire de l’aide, adresse une copie de la décision au bâtonnier et au président de chacun des organismes professionnels décrits à l’alinéa précédent.

»

Article 82

Modifié par Décret 2001-512 14 Juin 2001 art 25 JORF 15 juin 2001

.

«

Le bâtonnier ou le président de l’organisme professionnel ou leur délégué désigne l’avocat ou l’officier public ou ministériel chargé de prêter son concours au bénéficiaire de l’aide juridictionnelle.

Il avise de cette désignation :

1° L’avocat ou l’officier public ou ministériel intéressé, à qui il transmet copie de la décision du bureau en lui rappelant les dispositions de l’article 54 ;

2° Le secrétaire du bureau d’aide juridictionnelle qui en informe immédiatement le bénéficiaire de l’aide juridictionnelle, en l’invitant à se mettre en rapport avec cet auxiliaire de justice, ainsi que le greffier en chef ou le secrétaire de la juridiction dans le cas où une juridiction est saisie du litige ; mention du nom de l’auxiliaire de justice est alors faite au dossier de l’affaire ; (...)

»

Article 83

«

Lorsque l’auxiliaire de justice qui prêtait son concours au bénéficiaire de l’aide juridictionnelle avant que cette aide lui ait été accordée demande à en être déchargé, le bâtonnier ou le président de l’organisme professionnel concerné se prononce par décision motivée dans les conditions prévues au quatrième alinéa de l’article 25 de la loi du 10 juillet 1991 susvisée.

Cette décision est notifiée au bénéficiaire de l’aide juridictionnelle, à l’auxiliaire ou aux auxiliaires de justice et au secrétaire du bureau d’aide juridictionnelle.

»

Article 84

«

Dans tous les cas où un auxiliaire de justice qui prêtait son concours au bénéficiaire de l’aide juridictionnelle est déchargé de sa mission, un remplaçant lui est immédiatement désigné.

»

CODE DE L’ORGANISATION JUDICIAIRE. (Partie Législative)

Article L781-1

«

L’Etat est tenu de réparer le dommage causé par le fonctionnement défectueux du service de la justice. Cette responsabilité n’est engagée que par une faute lourde ou par un déni de justice.(...)

»

GRIEFS

EN DROIT

Ces dispositions se lisent notamment

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

c)

se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent

;

(...) »

Le Gouvernement soulève tout d’abord une exception d’irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies de recours internes.

Il expose que le requérant aurait pu, dans le cadre d’un recours disciplinaire, saisir le procureur général près la cour d’appel de Metz qui, si les faits avaient été établis, aurait saisi le conseil de l’ordre des avocats, l’absence de désignation d’un avocat par le bâtonnier constituant, tant un manquement aux lois et règlements, qu’un manquement aux règles déontologiques.

Il ajoute que le requérant aurait pu faire un recours en responsabilité devant les juridictions de droit commun pour invoquer une faute civile commise par le bâtonnier.

Le Gouvernement se réfère enfin et à titre subsidiaire à l’article L781-1 du code de l’organisation judiciaire et indique que le requérant aurait pu soutenir qu’il était victime d’un fonctionnement défectueux du bureau d’aide juridictionnelle dans la mesure où il n’avait pas pu concrètement bénéficier de l’assistance d’un avocat, l’Etat pouvant voir sa responsabilité engagée sur le fondement de cette disposition.

La Cour rappelle que la règle de l’épuisement des voies de recours internes ne s’accommode pas d’une application automatique et ne revêt pas un caractère absolu ; en en contrôlant le respect il faut avoir égard aux circonstances de la cause (arrêts Stögmüller du 10 novembre 1969, série A n° 9, p. 42, § 11 ; Ringeisen du 16 juillet 1971, série A n° 13, pp. 37-38, §§ 89 et 92; arrêt Deweer c. Belgique du 27 février 1980, série A n° 35, p. 17, § 29

; Van Oosterwijck c. Belgique du 6 novembre 1980, série A n° 40, § 35, p. 18).

Par ailleurs, une action en indemnité peut entrer en ligne de compte aux fins de l’article 35 de la Convention (voir notamment, mutatis mutandis, les arrêts Bozano du 18 décembre 1986, série A n° 111, p. 21, § 49, et de Jong, Baljet et van den Brink du 22 mai 1984, série A n° 77, pp. 19-20, § 39), mais il ne prescrit l’épuisement que des recours à la fois relatifs aux violations incriminées, disponibles et adéquats.

Ils doivent exister à un degré suffisant de certitude, en pratique comme en théorie, sans quoi leur manquent l’effectivité et l’accessibilité voulues; il incombe à l’Etat défendeur de démontrer que ces exigences se trouvent réunies (voir notamment l’arrêt de Jong, Baljet et van den Brink précité, ibidem et arrêt Vernillo c. France du 20 février 1991, série A n° 198, pp. 11-12 § 27 ).

La Cour constate que les recours mentionnés par le Gouvernement relèvent pour deux d’entre eux du champ des recours indemnitaires. Le Gouvernement n’a toutefois donné aucun élément permettant d’établir que ces recours sont effectifs. Pour ce qui est en particulier de l’article L 781-1 du code de l’organisation judiciaire, il fixe des conditions d’ouverture très strictes et il ne ressort pas de la seule décision produite par le Gouvernement, rendue par un tribunal d’instance en 1989 et rejetant la demande faite par un justiciable, que les cours et tribunaux français, du moins à la date d’introduction de sa requête par le requérant, avaient interprété les notions de «

faute lourde

» et de «

déni de justice

» de manière extensive au point d’y englober, par exemple, le comportement d’un bâtonnier dans le cadre de l’assistance juridictionnelle.

Pour ce qui est par ailleurs du recours au procureur général près la cour d’appel, la Cour ne considère pas qu’il s’agissait là d’un recours accessible. En effet, elle estime qu’on ne saurait exiger du requérant, qui bien entendu n’était pas assisté par un avocat, de connaître tous les arcanes des recours judiciaires ou disciplinaires contre un bâtonnier de l’ordre des avocats.

Dès lors, les exceptions tirées du non épuisement des voies de recours internes ne sauraient être retenues.

Quant au fond de l’affaire, le Gouvernement se réfère essentiellement à l’arrêt Airey c. Irlande du 9 octobre 1979 (série A n° 32). Il souligne qu’au contraire de ce que la Cour avait relevé dans cette affaire, la procédure que le requérant souhaitait diligenter était simple, ne nécessitait pas la représentation par avocat et que le requérant aurait pu défendre seul sa cause.

Le requérant maintient que l’article 6 §§ 1 et 3 c) a été violé à son encontre.

Après avoir procédé à un examen préliminaire des faits et des arguments des parties, la Cour considère que ce grief pose des questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de la procédure et nécessitent un examen au fond de l’affaire.

Dès lors, il ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. En outre, il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

La Cour note qu’en l’espèce, l’aide juridictionnelle a été refusée au requérant car il n’avait pas produit les pièces justificatives relatives à ses ressources.

Elle constate que c’est du fait de sa propre carence que l’aide juridictionnelle a été refusée au requérant. Le fait de fournir les justificatifs relatifs aux ressources apparaît être le minimum de ce qui peut être attendu d’une personne qui demande à bénéficier de l’aide juridictionnelle justement du fait que ses revenus ne lui permettent pas de rémunérer un avocat. En outre, il ressort du dossier et de ce qui précède que le requérant connaissait bien le système d’aide juridictionnelle puisqu’il l’avait obtenue en 1995 pour une autre procédure.

Partant, le grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement par application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

recevable,

tous moyens de fond réservés, le grief du requérant tiré du fait qu’il n’a pu obtenir la désignation d’un avocat au titre de l’assistance juridictionnelle dans la procédure qu’il voulait diligenter contre Maître T. ;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

A. B

aka

Greffière

Président