AFFAIRE OUZOUNIS ET AUTRES c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

18.04.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de l'art. 6-1;Non-violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE OUZOUNIS ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

STRASBURG 18 APRILIE 2002 DEFINITIVĂF lovită de această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă în cauza Uzounis și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii C.L. Rozakis Bonello Levits Botoutarova Kovler Steiner judecători și ale dlui Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 martie 2002, renunță la hotărâre, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 49144/99) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care treizeci și patru de resortisanți ai acestui stat, ( A. Strimberis și G. Karydis, avocați în barou da'éta. Guvernul grec ( 1, se plângeau de refuzul autorităților competente de a se conforma unei decizii a instanței administrative d . Eta le recunoștea dreptul la reajustarea pensiilor lor. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. Prin decizia din 22 martie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alin. (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 29 decembrie 1994, reclamanții au depus o cerere la fondul de pensii și de prevedere a fostului lor angajator în vederea reajustării pensiilor lor. La 30 ianuarie 1995, consiliul de administrație al fondului a acceptat această cerere. Cu toate acestea, în urma dezacordului delegatului guvernului, problema a fost trimisă ministrului sănătății. Prin decizia din data de 6 aprilie 1995, ministrul s-a pronunțat în favoarea unei lacune exprimate de delegatul guvernului. 10. La 12 martie 1996, reclamanții au sesizat instanța administrativă cu privire la o cerere de anulare a acestei decizii. Prin hotărârea din 31 octombrie 1997 (nr. 13052/1997), Tribunalul a acceptat cererea acestora și a anulat decizia ministerială în cauză din motive de formă. Tribunalul a considerat că decizia din 30 ianuarie 1995 nu fusese revocată și că aceasta era singura în vigoare. 11. La 4 februarie 1998, statul interjet a solicitat această decizie. Părțile contestă faptul că termenul și exercitarea acestei căi de atac au avut un efect suspensiv. Reclamanții susțin că cererea de despăgubire interjucată nu avea efect suspensiv și că, prin urmare, administrația era obligată să reajusteze cuantumul pensiilor lor, în conformitate cu dispozițiile deciziei atacate. La rândul său, guvernul afirmă că apelul a avut un efect suspensiv, ceea ce explică faptul că administrația a efectuat reajustarea în cauză. 12. Între timp, la 18 martie 1999, reclamanții au adresat fondului de pensii și de previzionare o somație, susținând că refuzul de a proceda la reajustarea pensiilor lor, în conformitate cu decizia instanței administrative din statul membru respectiv, constituia o încălcare a articolului 6 din convenție. La data de 23 martie 2000, Curtea Administrativă de Primă Instanță a avut loc la data de 10 februarie 2000. La data de 23 martie 2000, aceasta a infirmat Decizia nr. 13052/1997 pe motiv că instanțele nu aveau dreptul la reajustarea pensiilor lor. În special, instanța de apel a luat în considerare faptul că, în conformitate cu două legi din 1990 și 1992, pensiile pensionarilor Băncii Agricole fuseseră disociate de remunerațiile angajaților în activitate și că, prin urmare, reajustarea salariilor acestora din urmă nu implica din oficiu reajustarea cuantumului pensiilor. Curtea de apel consideră că această reglementare, care vizează consolidarea organismelor de securitate socială și eliminarea inegalităților dintre pensionarii din diferite case, nu aducea atingere principiului egalității sau altor principii generale ale dreptului la securitate socială sau articolului 1 din Protocolul nr. 1 (hotărârea nr. 1319/2000). II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 14. În conformitate cu art. 20 alineatul (3) din Legea nr. 1868/1989 privind litigiile administrative, termenul și exercitarea cererii nu au efect suspensiv. 15. În conformitate cu art. 41 alineatul (11) din Legea nr. 2065/1992, executarea unei hotărâri a unei instanțe administrative cu privire la un litigiu administrativ de fond (διοικητική διαφορά ουσίας) îndreptat împotriva unei persoane juridice de drept public nu este posibil decât atunci când decizia devine definitivă (αμετάκλητη). 16. Potrivit unui aviz al fondului de pensii și al personalului Băncii Agricole din data de 11 aprilie 2000, o decizie administrativă pronunțată în primă instanță în materie de securitate socială poate fi executată numai în cazul în care aceasta creează pentru prima dată un drept de securitate socială (πρωτογενής γένηση ασφαλιστικής πα Instanțele administrative au respins mai multe cereri de reajustare a pensiilor pensionarilor Băncii Agricole (a se vedea Deciziile nr. 614/1994, 954/1997, 972/1997, 973/1997, 5689/1998 ale Curții Administrative de Justiție a Uniunii Europene). Reclamanții se plâng că refuzul autorităților competente de a se conforma Deciziei nr. 13052/1997 a instanței administrative da'étane nu le recunoaște dreptul la protecție judiciară efectivă în ceea ce privește contestațiile referitoare la drepturile lor cu caracter civil. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Guvernul susține că administrația nu a avut obligația de a se conforma deciziei nr. 13052/1997 a Tribunalului Administrativ din Etta. Această decizie a fost înaintată în scris și nu putea fi executată. Acest lucru reiese din dispozițiile Legii nr. 2065/1992, precum și din avizul exprimat de fondul de pensii în documentul său din 11 aprilie 2000, conform căruia o hotărâre administrativă pronunțată în primă instanță în materie de securitate socială nu poate fi executată decât atunci când aceasta creează pentru prima dată un drept de securitate socială. Or, în speță, aceasta se referă nu la producția unui drept, ci la reajustarea cuantumului pensiei reclamanților. În orice caz, instanța de apel i-a decăzut definitiv pe reclamanți din pretențiile lor. 20. Reclamanții consideră că administrația era obligată să reajusteze cuantumul pensiilor lor, în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 13052/1997 al instanței administrative da . Faptul că această decizie a fost lovită de recurs a fost lipsit de influență, deoarece acesta din urmă nu avea un efect suspensiv. În această privință, reclamanții susțin că dispoziția aplicabilă în speță era art. 3 din Legea nr. 1868/1989, în temeiul căruia termenul și exercitarea cererii nu au niciun efect suspensiv. În orice caz, art. 41 alineatul (11) din această din urmă lege nu putea să se aplice în cazul lor, întrucât se referă la litigii administrative de fond; sau, în orice caz, cererea acestora tindea să anuleze un act administrativ. 21. Curtea amintește că dreptul de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție ar fi iluzoriu în cazul în care ordinul juridic intern al unui stat contractant nu permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână în detrimentul unei părți (a se vedea Hotărârea Hornsby c. Grecia din 19 martie 1997, Rec., 1997 II, p. 510 511, § 40). Cu toate acestea, în ceea ce privește prezenta cauză, Curtea constată că decizia instanței administrative a cărei executare o aducea în discuție reclamanților, nu a fost o decizie definitivă, întrucât aceasta era pronunțată în primă instanță și era susceptibilă să fie atacată de recurs, ceea ce a fost, de altfel, cazul. Or, independent de întrebarea dacă termenul și exercitarea recursului au avut un efect suspensiv, o chestiune nerezolvată în speță, Curtea nu poate admite că art. 6 protejează nu numai punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești definitive și obligatorii, ci și a unor hotărâri care pot fi supuse controlului unor instanțe superioare și, eventual, infirmate. Prin urmare, având în vedere în special faptul că instanța de apel infirmă decizia pe care reclamanții își bazau pretențiile, Curtea nu poate considera că contravine cerințelor articolului 6 din art. 6 omisiunea administrației de a se supune acestei decizii, presupunând că chiar și în temeiul dreptului intern aceaceasta a fost obligată să o execute. (1) din PROTOCOLUL nr. 22. Reclamanții se plâng că refuzul autorităților competente de a-și reajusta pensiile în conformitate cu Decizia nr. 13052/1997 a instanței administrative da , le-a încălcat dreptul la respectarea proprietăților garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 23. Guvernul consideră că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu se aplică în cazul de față, deoarece reclamanții nu pot pretinde că dețin un drept de proprietate asupra unui drept. Într-adevăr, presupusa atingere nu se referă nici la bunurile existente, nici chiar la creanțele actuale și exigibile de executare, ci numai la pretențiile acestora, ale căror reclamanți au fost definitiv decăzuți prin încetarea instanței de apel 24. (1) din Protocolul nr. 1, cu condiția să fie suficient de stabilită pentru a fi exigibilă (a se vedea Hotărârea Rafinării Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 84 alin. 59 25). În cazul de față, Curtea ia notă de faptul că Curtea Administrativă de Primă Instanță a statuat că tribunalul administrativ nu avea dreptul să își reajusteze pensiile. Prin urmare, chiar dacă hotărârea Tribunalului Administrativ de Primă Instană le-a acordat dreptul la cererea lor, tribunalele nu au avut niciodată dreptul de a crea definitiv împotriva statului grec. Într-adevăr, atâta timp cât cauza lor era pendinte în fața instanțelor elene, acțiunea lor de a obține o reajustare a pensiilor lor nu constituia, în ceea ce îi privește pe solicitanți, niciun drept de creanță, ci numai la data la care persoana în cauză obține o astfel de creanță. Prin urmare, hotărârea Tribunalului de Primă Instană i-a decăzut definitiv din aciunea lor nu a putut avea ca efect privarea de un bun pe care îl dețineau. Pe de altă parte, Curtea observă că mai multe cereri similare depuse de alți pensionari fuseseră respinse de instane. Prin urmare, instanele nu aveau nici măcar o sperană legitimă. (a se vedea, a inverso, la Hotărârea Pressos Compania Naviera S.A. și alții (c. Belgia din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 21 § 31). Prin urmare, nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. în limba franceză și apoi comunicat în scris la 18 aprilie 2002 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Françoise Tulkens Modulul Președinte Anexă Lista reclamanților Georgios UZOUS Thomas KONSTAS Alexandros AKRITIDIS Maria AKRITIDOU Dimitrios ANASTASOPOULOS Constantinos ANAGNOSTOPOULOS Heleni VAKALOPOULOU-KARABATOU Georgios DELIGANNIS Petros EFTIMIOU 10. Andreas ZOGRAFOU 11. Theodoros IOANNIDIS 12. Ekaterini KANDERAKI-THEODOSOU 13. Matthaios KARAGIANNIS 14. Georgios KARYDAS 15. Vassilios KORDONOURIS 16. Michail KONTOS 17. Dimitrios PANAGIOTIDIS 18. Constantinos VAITSIS 19. Ekaterini GOUZILOPOULOU-CHIOU 20. Georgios DIMOPOULOS 21. Lambros DRAKOUS 22. Akrivati KANAVOU-KOUSTE 23. Sophia KARTSONA-LADA 24. Constantinos KARAKOSTAS 25. Heleni KOKIZA 26. Alexandros SAKELLADIS 27. Heleni SAKELLARI-SKLIRI 28. Georgios SKABARDONIS 29. Spyridon TSEKOURAS 30. Panayotis STRATIS 31. Vassilios KYRATIS 32. Aristovoulos KARATZENIS 33. Maria CHRISTODOULOU 34. Christos Poulimenos