CtEDO 25.04.2002 Auto

BAYLE contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
25.04.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BAYLE contre la FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45840/99 prezentate de Fabienne BAYLE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se înscrie la 25 aprilie 2002 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens dnii J.-P. Costa Bonello Botousarova Kovler Steiner judecători M. S. Nielsen grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului la 22 ianuarie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Recurenta, Fabienne Bayle, este o resortisantă franceză, născută în 1961 și rezidentă la Paris. Aceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Bouthors, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta a locuit cu domnul B., separat de soția sa din 1992 și a inițiat o procedură de divorț în 1993. La 31 martie 1993, domnul B. a decis să încheie în favoarea reclamantei două contracte de viață pe viață. La data de 20 iunie 1994, a decedat printr-un act de execuție din 1 februarie 1995, văduva dnei B. și cele două fiice ale sale au desemnat Banca Națională a Parisului și reclamanta în fața tribunalului de Mare Instanță din Clermont-Ferrand pentru a vedea ridicarea secretului bancar pentru a obține toate informațiile referitoare la operațiunile efectuate de domnul B. începând cu 1992, d a obține numele beneficiarului (beneficiarii) transferurilor, pronunțarea nulității tuturor operațiunilor donate sau liberale efectuate de domnul B. în favoarea reclamantei, obligarea acesteia din urmă să le aducă la succesiune și d Printr-o hotărâre din 8 ianuarie 1996, Tribunalul a declarat nul contractele de viață pe viață pe motiv că domnul B. dispunea cu titlu gratuit de un bun al comunității în detrimentul dispozițiilor art. 1422 din Codul civil. Tribunalul a anulat, de asemenea, clauzele contractului de asigurare de viață care desemnează ca singur beneficiar reclamanta pe motiv că acestea aveau un caracter ilicit și a exonerat cererile de transfer în legătură cu transferurile efectuate într-un cont bancar. Instanța a condamnat recurenta să raporteze suma de 2 877 069 de franci succesiunii B. Prin hotărârea din 18 iunie 1996, Tribunalul din Riom a confirmat hotărârea de primă instanță pe motiv că liberalitățile acordate prin contractele de asigurare de viață și asigurare de deces aveau drept motiv prelungirea unei legături adulte. De asemenea, a condamnat-o pe reclamantă să returneze succesiunii domnului B suma de 426 273,51 de franci corespunzătoare transferurilor efectuate în beneficiul său, deoarece acestea trebuiau considerate bunuri ale comunității. La 12 septembrie 1996, recurenta a formulat un recurs în casație, susținând în esență că un concubin adulterian, hotărât să divorțeze și să-și refacă viața, poate să acorde în mod valabil liberalități partenerei sale, dacă aceste liberalități nu afectează nici soția, nici moștenitorii, ceea ce era cazul în speță, deoarece domnul B. avea obligații de căsătorie față de soția sa. La 7 ianuarie 1997, reclamanta nu și-a executat hotărârea la Tribunalul de Primă Instanță, doamna B. a depus o cerere de radiere a rolului pe baza articolului 1009-1 din noul Cod de procedură civilă. Recurenta a depus un memoriu în care susținea că a executat aproape jumătate din condamnare și că era în imediata executare a sumei restante. Ea a susținut că capitalul în litigiu fusese investit într-o societate de presă cu o valoare de 1 400 000 de franci pe care nu o avea liberă dispoziție, că avea un venit de aproape 13 000 de franci și că, după ce a fost investită cu taxe fixe, mai avea 5 900 de franci, că avea un tratament medical dureros și costisitor și că, de altfel, ea era obligată să depună un dosar de supraîndatorare în situația în care se afla. La 24 martie 1997, consorțiile B. au depus o plângere împotriva reclamantei, cu depunerea unei plângeri împotriva reclamantei pe baza unei organizaii frauduloase a insolvenei sale. Printr-o ordonanță din 14 mai 1997, magistratul delegat de primul președinte al Curții de Casație a refuzat să retragă recursul la rolul său pe motiv că: el a fost reprezentat de înscrisurile prezentate de reclamantă că a plătit suma de 1 500 000 de franci la 7 martie 1996 și că, printr-o hotărâre din 10 iunie 1997, instanța de apel din Paris i-a acordat o perioadă de plată de șase luni. Întradevăr, ca urmare a poruncii în scopul sechestrului-vânzării care i-a fost emisă la 4 noiembrie 1996 de către consorțiile B., recurenta l-a sesizat pe judecător cu privire la executarea în instanță a unei cereri de suspendare la executarea acestei porunci până la pronunțarea hotărârii Curții de Casație. La 11 august 1997, consorțiile B. au depus o a doua plângere cu constituirea de părți civile, deoarece prima a fost declarată inadmisibilă în absența unei consemnări din partea părților civile. Printr-o cerere din 4 martie 1998, a fost formulată o nouă cerere de retragere a rolului. La 22 iulie 1998, consilierul delegat de primul președinte al Curții a ordonat retragerea recursului la rol pe motiv că reclamanta a efectuat o execuție parțială insuficientă a condamnării. Printr-o cerere din 25 aprilie 2000, reprezentantul recurentei a solicitat reinscrierea în rol, raportând imposibilitatea sa de a plăti soldul condamnării care se ridică la 1 400 000 de franci și plata sumei de 300 000 de franci, ca urmare a unui împrumut dinam, pentru a fi pus la dispoziția consorțiilor B [...] [rectoreasa] percepe venituri lunare de 15 500 de franci în calitate de secretar și de pigist într-un ziar regional. Cu titlu de cheltuieli lunare, în special chiria sa (6645 de franci) și impozitele de 4932 de franci. În ceea ce privește acțiunile sociale ale APP, [rectora] a încercat să le cedeze, fără a reuși totuși, în condiția reluării judiciare a societății. Contrar celor menționate de consorțiile B, reclamanta nu și-a organizat insolvența în detrimentul lor; în total, reclamanta se află încă în imposibilitatea de a face față plății soldului de 1 400 000 de franci. Cu toate acestea, la exponentă s-a solicitat un împrumut de 300 000 de franci, al cărui fond este pus la dispoziția consorțiilor B. Acest gest foarte semnificativ al situației [recurentei] care are ca efect întreruperea expirării instanței în casare va fi considerat un motiv de reincludere a recursului la rol. În acest context, în cazul în care cererea de reinscriere la rol nu ar trebui să aibă loc, atunci ar trebui să se conchidă că recursul reclamantului de a judeca chestiuni foarte serioase nu va fi examinat niciodată cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție în statul în care se află statul în care se află persoana în care se desfășoară executarea în întregime a cauzelor deciziei de retragere. La 3 septembrie 1998, plângerea consorțiilor B. a făcut obiectul unui refuz de judecată. Într-un memoriu în replică din 9 iunie 2000, recurenta a prezentat primului președinte al Curții de Casație că consorțiile B. și-au sesizat părțile sociale în cadrul unei sesizări-atribuire, dar nu a făcut referire la aceasta în memoriul lor. Printr-o ordonanță din 5 iulie 2000, consilierul delegat a respins cererea de reinscriere în termenii următori: [...] Așteptând ca, în cazul în care plata efectivă în beneficiul consorțiilor B. a acestei sume de 300 000 de franci este de natură să constituie un regulament semnificativ întreruptiv al expirării, este necesar să se constate că, timp de aproape doi ani, [reclamanta] nu a plătit nimic consorțiilor B. pentru a executa în întregime hotărârea atacată, în timp ce aceasta impune această imposibilitate. unei plasări greșite la inițiativă a angajatorului său, și anume achiziționarea a 49% din acțiunile sociale ale agenției de presă în care a lucrat și care a fost pusă în corecție judiciară pecuniară, nu justifică în mod suficient plățile pentru repunerea în funcție a cauzei; (...) Dreptul intern relevant Noul Cod de procedură civilă art. 386 art. 388 Expirarea trebuie să fie solicitată sau opusă înainte de orice alt motiv; aceasta este de drept. Ea nu poate fi ridicată din oficiu de către judecător. art. 1009-1, în redactarea sa inițială rezultată din Decretul nr. 89-51 din 20 iulie 1989 În afara domeniilor în care recursul împiedică executarea hotărârii atacate, primul președinte poate, la cererea pârâtului și după ce a primit avizul procurorului general și al părților, să decidă retragerea rolului unei cauze în cazul în care reclamantul nu justifică executarea hotărârii atacate, cu excepția cazului în care se constată că executarea ar fi de natură să producă consecințe vădit excesive. Acesta permite reincluderea cauzei în rolul instanței pe baza justificării executării deciziei atacate. art. 1009-1, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 99-131 din 26 februarie 1999, intrat în vigoare la 1 martie 1999 În afara domeniilor în care recursul împiedică executarea deciziei atacate, primul președinte sau delegatul acestuia decide, la cererea pârâtului și după ce a primit avizul procurorului general și observațiile părților, retragerea rolului unei cauze în cazul în care reclamantul nu justifică executarea hotărârii atacate, cu excepția cazului în care acesta îi reieșise că executarea ar fi de natură să ducă la consecințe vădit excesive. Cererea pârâtului trebuie să fie prezentată, fără întârziere, din oficiu, înainte de expirarea termenelor prevăzute la articolele 982 și 991. Decizia de retragere a rolului nu trebuie să depășească suspendarea termenelor prevăzute de articolele 978 și 989. art. 1009-2, introdus prin Decretul nr. 99-131 din 26 februarie 1999 intrat în vigoare la 1 martie 1999. Termenul de expirare începe să curgă de la data notificării deciziei prin care se dispune retragerea rolului. Acesta este întrerupt de un act care demonstrează fără echivoc voința de a executa. art. 1009-3, introdus prin Decretul nr. 99-131 din 26 februarie 1999 intrat în vigoare la 1 martie 1999 Primul președinte sau delegatul acestuia autorizează, cu excepția cazului în care se constată expirarea, reînscrierea cauzei la rolul instanței pe baza justificării executării deciziei atacate. Termenele stabilite pârâtului prin articolele 982 și 991 încep de la notificarea reincluderii cauzei la rol. Jurisprudență Nu este necesar să se retragă din rolul Curții de Casație recursul formulat de o persoană împotriva unei hotărâri lacune care a condamnat la plata diverselor sume, deoarece o ordonanță a instanței de executare a autorizat această persoană să își achita sentința în mai multe tranșe și că, în ciuda întreruperii temporare a acestora, aceasta justifică o voință îndoielnic de executare a deciziei atacate (Cas. În al doilea rând, în cazul în care, în urma unei proceduri de contestare a unei hotărâri judecătorești sau a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a Curții de Casație (Cassord. 1 președinte, 28 martie 1995), nu este necesar să se retragă recursul la rolul Curții de Casație (Cassord. 1 președinte, 28 martie 1995). GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenția Convenției, recurenta se plânge că a fost privată de dreptul de acces la Curtea de Casație pentru a obține un control în dreptul hotărârii pronunțate de instanța de recurs, în măsura în care primul președinte al Curții de Casație, care pune în aplicare art. 1009-1 din noul Cod de procedură civilă, a retras din rolul Curții de Casație instanța de Casație instanța deschisă asupra declarației sale de recurs și, în acest sens, situația sa financiară. ÎN DREPT, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la Curtea de Casație și mai puțin la art. 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) I. Calitatea de victimă a reclamantei Guvernul arată că reclamanta poate solicita reinscrierea recursului său până la 22 iunie 2002 deoarece ordonanța din 5 iulie 2000 menționează încetarea expirării prin intermediul unei tranșe semnificative pe care a efectuat-o. Prin urmare, prejudiciul invocat ar fi în prezent pur posibil și nesigur. Nu există niciun element care să permită să se înțeleagă că, înainte de expirarea termenului, reclamanta nu va fi în măsură să continue să plătească sumele care rămân în sarcina sa și că aceasta nu va putea astfel să obțină reincluderea recursului său la rolul Curții de Casație. Recurenta luptă împotriva tezei guvernului. Dreptul de critică privind dreptul la un judecător nu poate fi condiționat în mod logic de condițiile specifice dispariției irevocabile a dreptului substanțial în sine. În acest caz, fapt central este că recursul recurentei împotriva hotărârii judecătorești a Tribunalului de apel Riom na a putut fi tratat până în prezent, la mai mult de cinci ani de la declarația sa inițială. Durata interdicției, în sine semnificativă, face obiectul unei hotărâri în litigiu cu care recurenta este victima. Curtea nu împărtășește opinia guvernului potrivit căreia, din cauza suspendării termenului de expirare, recurenta ar avea încă acces la Curtea de Casație până în prezent, fapt care arată că cauza recurentei se referă tocmai la dreptul de a judeca recursul, având în vedere că executarea deciziei nu ar fi posibilă. Prin urmare, Curtea consideră că recurenta se poate pretinde victimă în sensul articolului 34 din convenție. II. Bunul întemeiat al fondului Guvernul reamintește că Curtea nu a pus sub semnul întrebării sistemul prevăzut la art. 1009-1 din noul Cod de procedură civilă cu dispozițiile Convenției (hotărârea Annoni di Gussola și Desbordes și Omer c. Franța, 31819/96 și 3333/93/96, 2002/920). Cu toate acestea, în această hotărâre, Comisia a considerat că deciziile de radiere a recursurilor reclamanților de rolul Curții de Casație constituiseră măsuri disproporționate în raport cu scopurile vizate și că accesul la înalta instanță din San Marino era împiedicat. Referindu-se la criteriile pe care Curtea le-a obținut în hotărârea menționată anterior pentru a aprecia la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Capacitatea de contribuție a reclamantei trebuie luată în considerare: i se solicită rambursarea sumelor pe care le-a primit în 1993 și 1994 și de care a putut dispune în mod liber; pe de altă parte, aceasta a avut venituri de 200 000 de franci pe an cel puțin până în 1998 și nu a rambursat niciodată consorțiile B. pe veniturile pe care le-a primit în mod regulat. Potrivit guvernului, cea mai controversată parte în speță este cea a investiției efectuate de reclamantă în societatea de presă pentru care lucrează și care s-a dovedit a fi o investiție neintenționată. În schimb, au acuzat-o pe reclamantă că și-a organizat insolvența, investind o sumă de 1 400 000 de franci în acțiuni sociale în întreprinderea care își desfășura activitatea, SARL APP. Guvernul reamintește că cesiunea de acțiuni a avut loc la 14 august 1996 (după obținerea unei oferte din 21 decembrie 1995), adică la câteva săptămâni după încetarea procedurii de recurs din 18 iunie 1996. Consecințele comportamentului inconsecvent al recurentei nu pot fi suportate de consorțiile B. Iar acestea au dreptul de a continua executarea executării hotărârii Tribunalului de Primă Instanță. În orice caz, guvernul susține că este imposibil să se determine până în prezent evoluția situației recurentei față de societatea APP. În hotărârea din 10 iunie 1997, Comisia și-a exprimat intenția de a negocia cesiunea extrajudiciară a acțiunilor sociale pe care le deține. Până în prezent, se pare că această cesiune nu a avut loc. Dar nimic nu a mai rămas în vigoare înainte de expirarea landului în fața Curții de Casație această cesiune nu s-a realizat. Din valoarea condamnării, guvernul recunoaște că este înalt quei queil sail . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În sfârșit, în ceea ce privește eficacitatea examinării de către primul președinte în aprecierea sa a posibilităților de executare a hotărârii atacate de recurs, guvernul constată că recurenta și-a manifestat voința de a executa hotărârile judecătorești la începutul litigiului și că acesta este motivul pentru care consilierul delegat a respins cererea de retragere a rolului prezentat de consorții B. Apoi, a existat o retragere a rolului și printr-o a treia ordonanță, consilierul delegat a considerat că plata a 300 000 de franci la încetarea termenului de expirare, dar nu era suficientă pentru reincluderea recursului la rolul Curții de Casație. Astfel, guvernul consideră că Curtea de Casație a ținut seama, în fiecare etapă a procedurii, de situația recurentei și a pus în balanță interesele acesteia cu cele ale pârâtilor în recurs. Guvernul concluzionează că motivul trebuie respins pentru nefondare vădită. Având în vedere obiectivele generale ale articolului 1009-1 din noul Cod de procedură civilă (protecția misiunii instituționale a Curții de Casație, protecția intereselor pârâtului), recurenta insistă asupra a două aspecte : Pe de o parte, situația personală a pârâtului la recurs (în speță, foarte confortabil) nu este luată în considerare pentru a aprecia meritele unui incident care are ca scop retragerea rolului unui recurs ; pe de altă parte, interesul propriu juridic al recursului nu este examinat în niciun fel în contextul retragerii rolului. Or, în speță, recurenta susține că recursul său ridică la judecată o chestiune de principiu pe care Curtea de Casație a soluționat-o în mod favorabil: nu este contrară bunelor intenii cauza liberalităii pe care autorul intenionează să o menină relaiei adultere cu beneficiarul; ea susine că recursul său poate fi considerat în prezent ca fiind necesar să conducă la ruperea hotărârii restante. Și adaugă că tăcerea în această privință a ordonanțelor prezidențiale și a observațiilor guvernului merită subliniată atât de adevărat că pierderea unei șanse serioase de a obține o spargere poate fi considerată un element relevant al caracterului disproporționat al retragerii. Pe de altă parte, ordonanțele pronunțate de consilierul delegat al primului președinte al Curții de Casație arată realitatea mijloacelor pe care le-a efectuat, dar și cea a dificultăților sale financiare, care nu au fost totuși considerate esențiale. O astfel de apreciere, în ceea ce privește starea sa de sănătate, modicitatea veniturilor sale, situația sa temporară de șomaj pare abstractă în ceea ce privește importanța sumelor în joc că era imposibil să se reunească din motive pe care aceasta a prezentat în special pe Din acțiunile sociale care corespund investițiilor realizate într-o întreprindere de presă aflată în dificultate, recurenta susține în continuare că beneficiarii retragerii nu s-au angajat să informeze pe deplin consilierul delegat cu privire la condițiile exacte în care se afla situația. : Ei nu au indicat că plângerea lor cu constituirea unei părți civile a șefului organizației frauduloase de insolvență a fost soluționată printr-un refuz; ei nu și-au explicat consecințele procesului-verbal de sechestrare a drepturilor de proprietate intelectuală sau a valorilor mobiliare din 26 ianuarie 1999 pe care le-a produs în replica sa din 9 iunie 2000 ; ei nu au menționat plata de 300 000 de franci și nici nu au invocat niciun motiv care să demonstreze că executarea incompletă a hotărârii atacate a fost de natură să le provoace un prejudiciu grav și iminent în calitatea lor de creditori; în cele din urmă, reclamanta susține că este în zadar că guvernul crede că ar putea să-i reproșeze inconsecvența sa. Plasarea de 1 400 000 de franci a fost efectuată în temeiul unui memorandum de înțelegere din 21 decembrie 1995, care valorează promisiunea de a cumpăra. Data la care cesiunea va avea loc în temeiul acestui angajament nu poate fi reținută în dezavantaj. Într-adevăr, Comisia insistă asupra faptului că, de îndată ce a luat cunoștință de hotărârea din 8 ianuarie 1996, a soluționat imediat contradictorilor săi sumele alocate în beneficiul lor de către primii judecători și nu și-a putut imagina că astfel de investiții ar putea fi compromise de conjunctura anilor următori. Recurenta concluzionează că, până în prezent, aceasta nu se află într-o situație care îi permite să plătească soldul pus în sarcina sa și menține în afirmația sa că dreptul său de acces la o instanță a fost încălcat. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate afirma că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte adjunct

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-07-02
0,93
LOYEN contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43543/98 présentée par René LOYEN contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 2 juillet 2002 en une chambre composée de MM. L. Louc
CtEDO 2000-05-09
0,93
M.G. et F.B. contre la FRANCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 43254/98 présentée par M.G. et F.B. contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 9 mai 2000 en une chambre composée de M me E. Palm
CtEDO 2002-07-02
0,93
LOYEN contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46021/99 présentée par René LOYEN contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 2 juillet 2002 en une chambre composée de MM.
CtEDO 2000-07-11
0,93
S.G. contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 40669/98 présentée par S.G. contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 juillet 2000 en une chambre composée de M. W. F
CtEDO 2001-01-25
0,93
SACHOT contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50418/99 présentée par Anne-Marie SACHOT contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 25 janvier 2001 en une chambre composée
Sursă